ICCJ. Decizia nr. 873/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 873/2011
Dosar nr. 5188/1/2010
Şedinţa publică de la 24 februarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2172 din 8 iunie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC A.R.A.V.I.G. SA - Sucursala Timiş şi de pârâta SC R. SRL Timişoara. A admis cererea reclamantei SC A.R.A.V.I.G. SA - Sucursala Timiş şi a dispus întoarcerea executării silite a Sentinţei nr. 69 din 30 ianuarie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială.
În argumentarea acestei soluţii instanţa supremă, referitor la recursul reclamantei, a reţinut, în esenţă, că reluându-se judecata după casare, s-au administrat probe pe baza cărora instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt şi a rezolvat fondul cauzei prin respingerea acţiunii ca nefondată, astfel că nu a fost nesocotit sau încălcat principiul forţei obligatorii a îndrumărilor date de instanţa de casare în privinţa problemelor de drept dezlegate, respectiv a netemeiniciei excepţiei autorităţii de lucru judecat prin raportare la Sentinţa civilă nr. 1664/2000 pronunţată de Tribunalul Timiş.
Referitor la recursul pârâtei răspunzând motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a constatat că instanţa de apel nu a încălcat obligaţia rezultată din art. 261 C. proc. civ. şi art. 6 parag. 1 din Convenţie.
Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a constatat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală atunci când a rezolvat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al pârâtei-reclamante în cadrul cererii reconvenţionale, fondul nemaiputând deci face obiectul vreunei analize deoarece faţă de obiectul dedus judecăţii care vizează prestaţii succesive (penalităţi de întârziere şi dobânzi legale) pretinse pe o anumită perioadă de timp, dreptul la acţiune cu privire la fiecare prestaţie se stinge printr-o prescripţie deosebită şi este de 3 ani de la data la care s-a născut dreptul la acţiune, conform art. 3 alin. (1), art. 6, 7 din Decretul nr. 167/1958.
Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. s-a apreciat că recurenta nu poate invoca vătămarea, ca o condiţie a anulării actului de procedură prin nepronunţarea instanţei asupra cererii de restituire a cauţiunii, nerezultând că o asemenea cerere ar fi fost făcută, iar restituirea nu se face din oficiu, existând, de altfel, posibilitatea legală a formulării unei astfel d cereri pe cale separată, numai după rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a formulat contestaţie în anulare SC R. SRL Timişoara întemeiată pe dispoziţiile art. 317 şi 318 alin. (1) C. proc. civ. În argumentarea motivelor invocate, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs a făcut o gravă greşeală materială analizând motivele de recurs fără a avea minuta din apel, ceea ce face imposibil controlul judecătoresc ierarhic superior, fie nu s-a pronunţat pe lipsa minutei omiţând să se pronunţe pe unul din motivele de casare.
Astfel, prin hotărârea de recurs chiar dacă ar fi putut fi cercetate toate motivele de casare, nu s-a putut analiza legalitatea hotărârii pronunţată de instanţa de apel, întrucât lipsa minutei face imposibilă verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei, oglindită prin minută.
Legat de motivul de contestaţie prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a, contestatoarea arată că una din cauzele contestaţiei este legată de omisiunea instanţei de a se pronunţa pe aspectul legat de lipsa minutei, motiv invocat oral în cursul judecării recursului, pe care instanţa nu l-a analizat.
Instanţa de recurs, susţine contestatoarea, se focalizează în considerentele hotărârii asupra motivării respingerii excepţiei de prescripţie a acţiunii, menţionând că nu se mai face necesară analizarea altor aspecte şi omiţând să analizeze şi cazul de casare cu privire la lipsa minutei.
Pentru aceste motive contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea Deciziei nr. 2172 din 8 iunie 2010 şi acordarea unui termen pentru soluţionarea recursului.
Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Raportat la motivul prevăzut de art. 317 C. proc. civ. invocat de contestatoare se constată că acesta nu a fost motivat şi argumentat în concret. Fiind în faţa unei căi extraordinare de atac care impune o verificare numai a motivelor expres prevăzute procedural, fără caracter devolutiv, instanţa nu se poate substitui părţii pentru o examinare a unor argumente posibile în sprijinul motivului la care s-a făcut trimitere.
Cum susţinerile contestatoarei nu se regăsesc printre motivele prevăzute expres de dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., motivul invocat nu va fi reţinut întrucât această cale de atac extraordinară este de retractare iar nu de reformare.
Potrivit art. 318 C. proc. civ.: ";Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificarea sau de casare";.
Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.), iar nu motivele ce nu au fost indicate de parte, cum este cazul şi în speţă.
Astfel se constată că instanţa de recurs a arătat foarte clar care sunt considerentele pentru care a găsit că motivele de recurs invocate de recurentă sunt neîntemeiate.
Susţinerea contestatoarei conform căreia instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului de recurs invocat oral privind lipsa minutei instanţei de apel nu poate fi reţinută, întrucât din verificările efectuate acest motiv de recurs nu a fost invocat de către recurentă nici oral, conform practicalei din încheierea de amânare a pronunţării, nici prin cererea scrisă.
Totodată se constată că nu au fost săvârşite greşeli materiale cu caracter procedural, privind aspecte formale ale judecăţii recursului în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru toate argumentele arătate contestaţia în anulare va fi respinsă conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC R. SRL Timişoara împotriva Deciziei nr. 2172 din 8 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 874/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 850/2011. Comercial → |
|---|
