ICCJ. Decizia nr. 874/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 874/2011
Dosar nr. 7020/1/2010
Şedinţa publică de la 24 februarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1619 din 7 mai 2010 a constatat nul recursul declarat de reclamantul C.L. în urma aplicării prevederilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. care obligă părţile să argumenteze în fapt şi în drept motivele de nelegalitate invocate în recurs, neîndeplinirea acestei dispoziţii fiind supusă sancţiunii nulităţii.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare C.L. întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (2) şi 318 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor invocate contestatorul, după o prezentare a situaţiei de fapt, a susţinut că nu au fost cercetate şi nu s-au combătut motivele şi probele dosarului care justificau temeinicia şi legalitatea hotărârii primei instanţe, mai mult SC C. Braşov nu a apelat sentinţa Tribunalului şi prin întâmpinare a susţinut neopozabilitatea contractului.
Anularea cererii de recurs în temeiul dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. este greşită, susţine contestatorul, pentru că temeiurile de drept ale cererii de recurs invocate au fost dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. Deci pe lângă dispoziţiile art. 317 alin. (2) trebuie reţinute dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. pentru că nu s-a cercetat niciunul din motivele de casare invocate.
Intimatele prin întâmpinare au combătut susţinerile contestatorului solicitând respingerea contestaţiei în anulare şi menţinerea deciziei contestate ca temeinică şi legală.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motive care nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Raportat la motivul prevăzut de art. 317 C. proc. civ. invocat de contestator se constată că acesta nu a fost motivat şi argumentat în concret. Fiind în faţa unei căi extraordinare de atac care impune o verificare numai a motivelor expres prevăzute procedural, fără caracter devolutiv, instanţa nu se poate substitui părţii pentru o examinare a unor argumente posibile în sprijinul motivului la care s-a făcut trimitere.
Cum susţinerile contestatorului nu se regăsesc printre motivele prevăzute expres de dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., motivul invocat nu va fi reţinut întrucât această cale de atac extraordinară este de retractare iar nu de reformare.
Motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ. dezvoltat de contestator vizează două situaţii: a) când dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, b) când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte ";a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare";.
Rezumând susţinerile contestatorului, în raport de motivul de contestaţie invocat conform căruia instanţa de recurs nu a analizat motivele de recurs invocate va fi înlăturat întrucât soluţia Înaltei Curţi prin care s-a constatat nulitatea recursului a avut în vedere prevederile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. Prin urmare nu se poate reţine că ";dezlegarea dată"; este rezultatul unei greşeli materiale sau că există omisiune. În condiţiile în care contestaţia în anulare nu constituie un mijloc de reformare a deciziei pronunţată de instanţa de recurs nici celelalte motive prin care s-au reluat argumentele de fond care au fost prezentate Înaltei Curţi drept motive de recurs nu vor fi reţinute întrucât soluţia nu a vizat o astfel de analiză de vreme ce s-a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 3021 lit. c) C. proc. civ. pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile promovării recursului.
În realitate, prin argumentele aduse în susţinerea motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 C. proc. civ., contestatorul urmăreşte reexaminarea recursului, solicitând în alte cuvinte să se treacă peste nulitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerinţelor legale de promovare şi susţinere a căii de atac extraordinare a recursului.
Aşa fiind, contestaţia în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.L. împotriva Deciziei nr. 1619 din 7 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 875/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 873/2011. Comercial → |
---|