ICCJ. Decizia nr. 3009/2011. Comercial

Prin Decizia comercială nr. 1010 de la 9 martie 2011 pronunțată în dosar, înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins recursurile declarate de pârâtele SC A. SRL și SC C.C. SRL, cu motivarea că instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, ținând cont de clauzele contractuale stabilite de părți prin contractele încheiate.

împotriva acestei decizii, pârâta SC C.C. SRL a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea contestației, casarea deciziei contestate, refacerea și administrarea expertizei, precum și audierea expertului, invocând drept temei dispozițiile art. 317, 318 și 319 C. proc. civ.

înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C. proc. civ. (necompetență sau vicii vizând procedura citării) și art. 318 C. proc. civ. (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs).

Art. 317 C. proc. civ. are în vedere posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a contestației în anulare numai de către partea care nu a fost legal citată pentru termenul când s-a judecat pricina, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății, deoarece procedura de citare a fost legal îndeplinită cu contestatoarea.

Art. 318 C. proc. civ. deschide calea contestației în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale numai dacă se are în vedere o greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite, precum și pentru nepronunțarea asupra unui motiv de recurs, iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs și nu în contestația în anulare.

Susținerea privind omisiunea instanței de recurs de examinare a unui motiv de recurs este nefondată, întrucât aceasta a răspuns criticilor formulate în recurs, ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci fiecare motiv de nelegalitate, obligație pe care instanța de recurs și-a îndeplinit-o.

Ceea ce se sancționează prin această cale extraordinară de atac este omisiunea cercetării unui motiv de recurs, argumentele putând fi grupate și răspunsul dat acestora comun. Neînsușirea unui motiv de recurs nu constituie motiv de contestație, instanța de recurs fiind îndreptățită să grupeze argumentele care i-au format convingerea, pentru a răspunde la motivele de nelegalitate printr-un considerent comun.

Argumentele instanței de recurs sunt subsumate motivelor de recurs invocate de recurentă, neputând a i se imputa omisiunea de a cerceta anumite susțineri ale recurentei SC C.C. SRL.

Față de aceste considerente, înalta Curte a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea SC C.C. SRL Sânpetru împotriva Deciziei nr. 1010 de la 9 martie 2011 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3009/2011. Comercial