ICCJ. Decizia nr. 3570/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3570/2011
Dosar nr. 45637/3/2009
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 45637/3/2009 reclamanta SC E.C. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC N.C.C.M. SRL la restituirea sumei de 313.814 lei în temeiul art. 1092 C. civ., după cum urmează: 295.715 lei cu titlu de preţ încasat de pârâtă în temeiul contractului de furnizare betoane nr. 1111 din 02 martie 2009 încheiat între părţi; 18.099 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, sume încasate de pârâtă prin introducerea biletului la ordin seria BRDE3AK 0123774 falsificat de societatea pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 6400 din 25 mai 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis cererea, a dispus restituirea sumei de 313.824 lei şi a obligat pârâta la plata sumei de 8439 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 1092 C. civ. relevant este momentul la care societatea pârâtă a înţeles să introducă la plată biletul la ordin faţă de momentul cesiunii de creanţă. La data de 2 iulie 2009, contul societăţii reclamante a fost debitat cu suma de 313.814 lei – debit + penalităţi de întârziere – prin intermediul biletului la ordin încasat de către societatea pârâtă, care nu a contestat acest aspect. Efectul cesiunii de creanţă constă în transmiterea dreptului de creanţă către cesionar, moment de la care, pentru a exista o plată valabilă, în condiţiile notificării sale, debitorul este obligat să efectueze plata către cesionar. Ulterior momentului 26 mai 2009 - când cesiunea i-a devenit opozabilă potrivit art. 1393 C. civ., reclamanta era obligată faţă de E. Bank, sucursala Vasile Lascăr, cedentul SC N.C.C.M. SRL având obligaţia de a garanta existenţa creanţei şi a accesoriilor sale, la momentul cesiunii, dar nu şi solvabilitatea debitorului cedat, dacă nu s-a angajat în acest sens (art. 1397-1398 C. civ.).
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii instanţei de fond şi respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
Prin decizia comercială nr. 208 A din 19 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul formulat de apelanta SC N.C.C.M. SRL Popeşti - Leordeni, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată. A obligat intimata la plata sumei de 3627,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că prin notificarea cesiunii de creanţă din data de 26 mai 2009, E. Bank – România SA, sucursala Vasile Lascăr, a adus la cunoştinţa intimatei-reclamante că apelanta-pârâtă a cesionat Băncii în mod irevocabil şi necondiţionat toate creanţele sale prezente şi viitoare ce decurg din contractul de furnizare betoane şi sape nr. 111 din 2 martie 2009. În cuprinsul aceleiaşi adrese se menţionează expres faptul că de la data primirii acestei notificări şi până la primirea unei notificări în sens contrar din partea Băncii, toate plăţile datorate societăţii SC N.C.C.M. SRL, restante, curente sau care vor fi scadente în viitor, ce decurg din contract, pentru facturile cesionate, să se efectueze în contul deschis pe numele societăţii apelante la E. Bank – România SA, sucursala Vasile Lascăr. Se mai precizează în notificare faptul că numai efectuarea plăţii în contul şi modul arătat mai sus eliberează societatea intimată de obligaţiile ce îi revin începând cu data de 26 mai 2009 în baza contractului. Din punct de vedere formal şi aparent – după notificarea cesiunii de creanţă plata trebuia efectuată exclusiv în favoarea băncii. Însă, în fapt, intimata a avut cunoştinţă despre contul şi beneficiarul plăţii (apelanta), astfel încât nu se poate reţine că cesiunea de creanţă intervenită între bancă şi intimată îndeplineşte toate condiţiile art. 1393 C. civ. Împrejurarea că prin notificarea cesiunii de creanţă din 26 mai 2009 banca nu a informat expres intimata cu privire la momentul la care aceasta îi devine opozabilă (momentul survenirii unui caz de neîndeplinire de către apelantă a contractului de împrumut), nu este imputabilă acesteia din urmă, intimata având cel mult obligaţia de a se conforma adresei de notificare, în sensul efectuării eventualelor plăţi datorate, în contul societăţii apelante. Intimata nu a procedat în această manieră, neefectuând nici un fel de plăţi, astfel încât Curtea a conchis că în mod greşit prima instanţă a reţinut că încasarea biletului la ordin de către apelantă este nelegală şi întruneşte condiţiile instituţiei juridice a plăţii nedatorate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
Recurenta-reclamantă SC E.C. SRL a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului şi menţinerea hotărârii de fond ca fiind legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea în fapt a recursului, reclamanta a susţinut, în esenţă următoarele:
- Cu privire la cesiunea de creanţă şi efectele acesteia s-a susţinut că notificarea făcută recurentei la data de 27 mai 2009 de către unitatea cesionară a produs de plin drept efectele cesiunii de creanţă aşa cum prevede art. 1393 C. civ.
- Notificarea cesiunii de creanţă menţine dreptul de a încasa suma de către SC E. Bank – România SA, sucursala Vasile Lascăr. Precizarea făcută de SC E. Bank, prin care arată că banca nu a încasat nicio sumă rezultând din contractul de furnizare betoane şi sape nr. 111 din 2 martie 2009 dovedeşte faptul că cesiunea există, dar nu şi-a produs efectele din vina intimatei care a încasat creanţa cedată, fără drept, respectiv după data notificării cesiunii mai sus amintite. Odată notificată cesiunea, valabilitatea plăţii făcută de recurentă era condiţionată de efectuarea acesteia direct către cesionar, ori în speţă plata nu s-a făcut către cesionară, deoarece cedenta intimată a debitat contul recurentei, după notificarea cesiunii de creanţă cu o sumă mai mare decât cea stipulată în contractul de furnizare betoane şi sape nr. 111/2009.
- Atâta timp cât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că s-a încheiat această cesiune de creanţă în vederea garantării împrumutului iar garanţia băncii a fost notificată debitorului cedat, nu se mai poate spune că de fapt nu e tocmai o cesiune de creanţă, mai ales că nu s-a încheiat vreun act adiţional care să confirme inexistenţa cesiunii de creanţă în ce priveşte suma rezultată din contractul de furnizare betoane nr. 111 din 2 martie 2009.
- Odată ce toate probele administrate în cauză confirmă existenţa unei cesiuni de creanţă, notificată în termenele şi condiţiile legale nu se poate afirma că aceasta nu produce efectele prevăzute de art. 1393 C. civ.
- Înregistrarea unei garanţii reale mobiliare în Arhiva Electronică dă naştere unui drept de preferinţă creditorului în favoarea căruia s-a instituit garanţia pe care aceasta îl face public, drept care-i conferă creditorului dreptul de a se îndestula cu prioritate din valorificarea bunurilor mobile înregistrate în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Recurenta pârâtă SC N.C.C.M. SRL a invocat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut că a solicitat plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, sens în care a fost depusă la dosar factura reprezentând onorariu, însă instanţa a obligat intimata-reclamantă doar la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând motivele de recurs prin prisma dispoziţiilor legale se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de părţi.
Contractul de cesiune de creanţă a fost încheiat sub condiţia suspensivă a neîndeplinirii obligaţiilor asumate de către intimata pârâtă prin contractul de împrumut încheiat cu banca, potrivit pct. 1.3 alin. (2).
Instanţa de apel în mod judicios a apreciat, raportat la starea de fapt stabilită, că cesiunea de creanţă nu şi-a produs efectele în sensul art. 1393 C. civ. fiind încheiată sub condiţie suspensivă, care nu s-a îndeplinit şi că la data de 7 decembrie 2009 dreptul băncii de garanţie reală mobiliară având ca obiect creanţele cesisonate în favoarea sa cu privire la debitorul cedat SC E.C. SRL a fost radiat din Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Pe de altă parte în mod corect s-a reţinut că debitarea contului recurentei de către pârâtă nu este lipsită de cauză juridică întrucât prin notificarea din 26 mai 2009 se precizează expres beneficiarul plăţii ca fiind tot pârâta, astfel că sunt nefondate criticile recurentei în sensul că nu s-a probat existenţa vreunui act adiţional la contractul de cesiune de creanţă din care să rezulte că s-a renunţat la creanţa rezultată din contractul de furnizare betoane şi sape nr. 111 din 2 martie 2009.
De la notificarea cesiunii, recurenta a avut cunoştinţă despre faptul că plata rezultată din contractul de furnizare urma a se efectua în contul pârâtei deschis la E. Bank – România SA, sucursala Vasile Lascăr, însă recurenta nu a dovedit că ar fi efectuat plăţi în acest cont pentru a se putea reţine că prin încasarea biletului la ordin s-ar fi efectuat o plată nedatorată.
Instanţa de apel a apreciat corect că nu există nicio posibilitate de executare a recurentei-reclamante din partea băncii şi că recurenta poate opune băncii chiar înscrisurile emanând de la aceasta din urmă, pentru a contracara orice eventuală încercare de executare a creanţei.
În ce priveşte recursul pârâtei se constată că deşi recurenta-pârâtă a invocat afectarea hotărârii atacate de existenţa motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile concret formulate nu vizează interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 274 C. proc. civ. ci modul în care instanţa de apel a apreciat înscrisurile anexate.
Aceste critici se circumscriu aspectelor de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârii atacate, situaţie în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.
Aşadar, lipsa criticilor ce vizează nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs nu poate atrage schimbarea soluţiei la care tinde recurenta.
Pentru considerentele expuse, se constată că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursurile reclamantei şi pârâtei ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC E.C. SRL şi de pârâta SC N.C.C.M. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 208 A din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3732/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3561/2011. Comercial → |
|---|
