ICCJ. Decizia nr. 3732/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3732/2011
Dosar nr. 5072/1/2011
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC E.K.T. SRL, a chemat în judecată pe pârâtul C.G. şi a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare autentificat sub nr. 385/1998, încheiat între autoarea reclamantei şi pârât, pentru lipsa consimţământului, cauza ilicită şi lipsa avizului autorităţii administrative, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul ,,Ferma Chitila”.
Reclamanta a susţinut, în esenţă, că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4130/2003, SC G.C. SA i-a vândut tot activul său, respectiv toate drepturile reale şi de creanţă, inclusiv drepturile litigioase existente în patrimoniul său, iar în situaţia în care se vor identifica şi alte bunuri şi creanţe, acestea se vor transfera de drept în proprietatea cumpărătoarei.
Consideră reclamanta că între autoarea sa SC G.C. SA şi pârât s-a încheiat în anul 1998 un contract de schimb prin care pârâtul a transmis trei suprafeţe de teren, în schimbul Fermei Chitila, cu toate că societatea comercială se afla în procedura insolvenţei, iar procedura de vânzare reglementată de art. 14 alin. (2), art. 63 şi art. 102 din Legea nr. 64/1995, nu a fost respectată aşa încât vânzătorul nu şi-a manifestat consimţământul de a înstrăina.
Pe de altă parte reclamantul a susţinut că actul încheiat în anul 1998 este afectat de cauză ilicită, valoarea contraprestaţiei fiind de 30 de ori mai mică.
Au formulat în cauză cereri de intervenţie în interes propriu SC D. SRL, SC I.T.X. România SRL şi SC H. România SA Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 13914 din 23 noiembrie 2007, a respins excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei, a admis excepţia lipsei calităţii active a reclamantei, respingând acţiunea şi a disjuns cererile de intervenţie principale formulate de SC D. SRL, SC H. România SA şi SC I.T.X. România SA.
Instanţa de fond a reţinut că bunul ce formează obiectul actului a cărui nulitate se cere nu a fost menţionat în actul adiţional la contractul încheiat între reclamantă şi SC G.C. SA, iar judecătorul sindic, la data pronunţării încheierii privind identificarea bunurilor debitoarei falite (în aplicarea dispoziţiilor art. 102 din Legea nr. 64/1995, nu avea propunerea lichidatorului asupra includerii în activul societăţii comerciale, a ,,Fermei Chitila”, întrucât aceasta a fost înstrăinată în anul 1998.
Astfel, SC G.R.B.G. SRL, care a dobândit drepturile litigioase de la reclamantă, nu justifică, prin subrogaţie, calitatea procesuală activă.
Împotriva sentinţei astfel pronunţată, SC G.R.B.G. SRL a declarat apel, criticând hotărârea primei instanţe pe motiv că instanţa competentă să soluţioneze acţiunea de constatare a nulităţii contractului de schimb era instanţa civilă, iar calitatea procesuală activă era dată de actul de vânzare-cumpărare, prin care, autoarea sa - SC E.K.T. SRL - a dobândit întreg activul, respectiv toate drepturile patrimoniale, reale şi de creanţă, inclusiv drepturile litigioase existente în patrimoniul vânzătorului.
Prin încheierea din 5 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ. suspendă judecata apelului astfel declarat, motivat pe importanţa actelor de urmărire penală care se întocmesc împotriva pârâtului C.G. şi care pot avea legătură cu interesele părţilor în litigiu.
Prin decizia nr. 1783 din 19 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul reclamantei, împotriva încheierii de suspendare a judecăţii cauzei şi trimis dosarul curţii de apel pentru continuarea judecăţii.
Instanţa de recurs a considerat greşit interpretate dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. în raport de unul dintre motivele de apel - lipsa calităţii procesuale active – faţă de care instanţa trebuia să facă o analiză strictă din perspectiva înrâuririi pe care ar fi avut-o în procesul penal, în condiţiile în care pretinsele fapte penale au legătură cu fondul litigiului care nu a fost soluţionat de prima instanţă.
Prin decizia comercială nr. 220 din 26 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de SC G.R.B.G. SRL împotriva sentinţei nr. 13914/2007 a Tribunalului Bucureşti.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că cererea de nulitate absolută a unui act juridic cu conţinut patrimonial, este o cerere în realizare întrucât consecinţa anulării produce schimbări corespunzătoare asupra titularului dreptului, iar domeniul de aplicare al art. 4 C. com., interpretat după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000 îl constituie toate actele şi operaţiunile unui comerciant, ca prezumţie juris tantum de comercialitate.
În privinţa calităţii procesuale, instanţa de apel a reţinut că pentru a avea calitate procesuală activă, reclamantul trebuie să afirme un interes personal şi D. corespunzător unui drept subiectiv al cărui titular este. Însă, transmisiunea activelor realizată prin actul de vânzare din anul 2003 nu includea ,,Ferma Chitila”, iar art. 6.2 din actul adiţional conferea cumpărătorului calitatea de succesor cu titlu particular, actul de schimb încheiat în 1998 fiind în afara bunurilor imobile ce au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Împotriva deciziei astfel pronunţată, SC G.R.B.G. SRL a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Critica legată de încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privind competenţa instanţei nu a mai fost susţinută de recurentă, astfel încât asupra acestor motive nu se va mai face vreo referire.
În privinţa greşitei interpretări şi aplicări a legii, recurenta susţine că prin contractul de vânzare-cumpărare, autoarea acesteia a cumpărat toate drepturile patrimoniale reale şi de creanţă, inclusiv drepturile litigioase iar în situaţia în care se vor identifica şi alte bunuri şi creanţe, acestea vor trece de drept în proprietatea cumpărătoarei.
Mai susţine recurenta că interesul reclamantei este dovedit prin punerea în mişcare a acţiunii penale încă din anul 1998 împotriva pârâtului prin ordonanţă a procurorului pentru fapta de a ajuta pe inculpaţii I. şi S. de a dispune de terenul de 98.130 mp. Iar dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală, interesul întregii societăţi este de a obţine anularea actului de schimb.
Critica deciziei recurate se referă şi la ignorarea de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat a deciziei comerciale 595/R/2006 a aceleiaşi curţi de apel, prin care s-a recunoscut calitatea procesuală activă a autoarei reclamantei într-o acţiune ce avea obiect drepturile litigioase şi prin care s-a menţionat că drepturile acesteia nu sunt limitate la acţiunile promovate de vânzător.
Un alt motiv de recurs întemeiat pe greşita aplicare şi interpretare a legii, se referă la prevederile art. 98 şi urm. din Legea nr. 64/1995 şi are drept argument dobândirea de către SC E.K.T. SRL în cadrul procedurii falimentului, a întreg activului SC G.C. SA cu preţul de 3.300.000 dolari SUA ceea ce îi conferă calitatea de succesor universal inclusiv pentru drepturile viitoare. Astfel art. 100 din lege prevedea că bunurile vor putea fi vândute în bloc sau individual; art. 101 prevedea obligaţia lichidatorului de întocmire a unui raport în care vor fi indicate descrise şi evaluate bunurile ce urmează a fi vândute; iar vânzarea s-a realizat ca fracţie din patrimoniu cu valoare de natură să acopere pasivul, să preia obligaţiile aferente activului şi să arhiveze documentele SC G.C. SA.
Recurenta consideră că instanţa de apel nu a avut în vedere prevederile art. 16, art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 15/1990, art. 65 din Legea nr. 31/1990, art. 14 şi art. 22 din Legea nr. 82/1991 şi H.G. 1353/1990 ce reglementează constituirea societăţilor pe acţiuni ca succesoare ale unităţilor economice de stat, inventarierea patrimoniului şi proprietatea asupra bunurilor, precum şi valoarea acţiunilor, vărsămintele efectuate şi înregistrarea în contabilitate.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 4130 din 12 noiembrie 2003 SC E.K.T. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra activelor consemnate în art. 1, Cap. I-IV.
Cap. V al art. 1 prevedea transferul altor bunuri şi creanţe care se vor identifica în patrimoniul SC G.C. SA, în proprietatea reclamantei (cumpărătorului), prin încheierea unui act adiţional.
Actul adiţional din 2 decembrie 2005 a identificat alte active ce au fost transmise în patrimoniul reclamantei precum şi drepturile litigioase existente, între care nu figura ,,Ferma Chitila”.
Prin art. 6.2 al actului încheiat între vânzătoare şi cumpărătoare s-a stabilit calitatea de succesor cu titlu particular asupra imobilelor, calitate pe care instanţele de fond au constatat-o în persoana reclamantei.
Interpretarea dată de reclamantă actului dedus judecăţii – contractul şi actul adiţional şi pe care instanţa de recurs o analizează sub aspectele prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este greşită .
Urmare a actului de schimb încheiat în anul 1998, în patrimoniul SC G.C. SA a avut loc o subrogaţie reală, locul Fermei Chitila fiind luat de terenurile date în schimb. În această măsură atât prin identificarea bunurilor de către lichidator , cât şi prin actele încheiate în anii 2003 şi 2005, prevederile Cap. V din contract completate cu art. 6 din actul adiţional apar neîndoielnice. Ele vizează bunuri şi drepturi care se vor identifica după încheierea acordului de voinţă pentru cele ce ar fi existat în patrimoniul vânzătoarei; dar prin actul de schimb încheiat cu 5 ani înainte drepturile asupra bunului, obiect al acestui prim act, nu se mai aflau în patrimoniul vânzătoarei şi asupra lui nu exista un drept litigios pentru a avea o vocaţie asupra sa.
Existenţa unei ordonanţe de punere în mişcare a acţiunii penale din 15 octombrie 1998, fără ca până la această dată să se finalizeze printr-o hotărâre judecătorească, nu justifică, prin ea însăşi anularea actului de schimb. Interesul general pentru anularea actului de schimb indicat în condiţiile stipulate în anul 1998 devine D. legitim, născut şi actual în situaţia în care se dovedeşte săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu încheierea şi efectele actului.
În privinţa puterii de lucru judecat a deciziei comerciale 595/R/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de apel judicios a considerat motivul nepertinent.
Instanţa în situaţia dedusă judecăţii a apreciat în concret asupra calităţii procesuale active a reclamantei SC E.K.T. SRL în raport de prevederile art. 6.1 din actul adiţional la contractul 4130/2003, considerând îndeplinite toate condiţiile de exercitare a acelei acţiuni.
În această măsură critica deciziei atacată prin prezentul recurs este nepertinentă, efectele hotărârii judecătoreşti evocate fiind relative, cu privire la părţi, obiect şi cauză.
Calitatea de succesor universal nu numai că nu e recunoscută formal în actele încheiate de părţi (vânzător şi cumpărător) dar şi ca o consecinţă a transmisiunii activului şi drepturilor litigioase, fără a avea importanţă preţul plătit.
Motivele de recurs relative la greşita aplicare a Legii nr. 15/1990, art. 14 şi art. 22 din Legea nr. 82/1991 şi H.G. 1353/1990 nu au fost invocate instanţei de apel.
Astfel, exercitarea controlului judiciar, guvernat de principiul legalităţii căilor de atac, determină ca examinarea hotărârii atacate să nu poată fi făcută decât pentru motivele analizate de instanţa anterioară şi care au fost cuprinse în motivele de apel. Aceasta presupune analiza în recurs numai a ceea ce a fost apelat, altfel ajungându-se la judecarea unor cereri şi apărări pentru prima dată în calea extraordinară a recursului.
Cu toate acestea, se constată că prevederile legale invocate nu au legătură cu chestiunea procesuală supusă analizei - calitatea procesuală a reclamantei;
- constituirea fostelor unităţi economice de stat în societăţi comerciale sau regii autonome, inventarierea şi evaluarea patrimoniului, constituirea capitalului social, relevă situaţii de fapt, după cum valoarea acţiunilor sau verificarea înregistrărilor în contabilitate nu au legătură cu aspectul procesual dezbătut.
Ferma Chitila a făcut parte din patrimoniul SC G.C. SA până în 1998 când s-a încheiat contractul de schimb, dată de la care în patrimoniul societăţii comerciale locul bunului menţionat a fost luat de trei suprafeţe de teren.
De menţionat că în procedura falimentului niciunul din participanţi nu au solicitat anularea actului ca fiind încheiat în frauda intereselor creditorilor, pentru readucerea bunului societăţii falite.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei 220 din 26 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC G.R.G. SRL GLINA împotriva deciziei nr. 220 din 26 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 455/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3570/2011. Comercial → |
|---|
