ICCJ. Decizia nr. 431/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 431/2011
Dosar nr. 5137/1/2010
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă ;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa nr. 1686 din 5 octombrie 2009, Tribunalul Hunedoara, secţia comercială contencios administrativ si fiscal, a admis excepţia lipsei procedurii concilierii directe invocată de pârâta SC M. SA PETROŞANI; a respins acţiunea formulată de reclamantă SC N.D. SRL PETROŞANI; a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător formulată de reclamanta SC N.D. SRL.
Prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 230.498 lei, actualizată cu indicele de inflaţie, să se dispună instituirea unui drept de retenţie în favoarea sa, până la concurenţa integrală a debitului prin plată şi instituirea unui sechestru asigurător asupra spaţiilor comerciale în suprafaţă de 1000 mp, care au format obiectul contractului de închiriere nr. 1022 din 24 aprilie 2004, înscrise în C.F. 2106 Petroşani, nr. top 717/2/c.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a apreciat întemeiată excepţia lipsei procedurii concilierii directe, apreciind că înscrisul intitulat notificare nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de lege, şi anume data la care părţile urmau să se întâlnească, nerespectarea termenului de 15 zile stabilit de textul de lege sus menţionat şi de asemenea a reţinut că nu a fost respectată data introducerii acţiunii.
În ceea ce priveşte cererea formulată de reclamantă privind instituirea sechestrului asigurător asupra imobilelor pârâtei, tribunalul a apreciat neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor cumulative prevăzute de art. 591 alin. (2) C. proc. civ., respectiv existenţa pe rolul instanţei a unei acţiuni şi depunerea o dată cu cererea de sechestru a unei cauţiuni de ½ din valoarea pretinsă.
Apelul declarat de către reclamantă a fost admis prin Decizia comercială nr. 107/A din 27 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, şi în consecinţă a fost desfiinţată sentinţa atacată şi dispusă trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În pronunţarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că înscrisul intitulat notificare îndeplineşte condiţiile cerute de art. 7201 C. proc. civ., în condiţiile în care pârâta nu a reuşit să facă dovada vătămării dreptului său la concilierea prealabilă a litigiului, astfel încât soluţia primei instanţe, de a nu antama fondul cauzei este greşită.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs pârâta SC M. SA PETROŞANI, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâta a susţinut că reclamanta nu a respectat dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., având în vedere că nu s-a stabilit data şi locul concilierii şi nu au fost comunicate înscrisurile în susţinerea pretenţiilor sale. De asemenea, pârâta a mai susţinut că nu a fost respectat nici termenul de 30 de zile pentru introducerea acţiunii, în consecinţă apreciind ca legală soluţia de respingere a acţiunii ca prematur introdusă. Cu privire la cererea de instituire a sechestrului judiciar a arătat că această soluţie nu a fost apelată de către reclamantă, intrând în autoritatea de lucru judecat.
Prin Decizia nr.1767 din 18 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M. SA PETROŞANI împotriva deciziei nr. 107/A din 27 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Împotriva deciziei sus evocată a formulat contestaţie în anulare pârâta SC M. SA PETROŞANI pentru motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I şi a II-a C. proc. civ.
În argumentarea acestui motiv, contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs, respingând recursul, a omis din greşeală să cerceteze următoarele motivele invocate în recurs şi anume motivul de recurs referitor la respingerea excepţiei prematurităţii. Prin considerentele deciziei, instanţa de recurs s-a limitat dosar la analizarea caracteristicilor înscrisului din 4 mai 2009.
Tot prin prisma acestui motiv contestatoarea a susţinut că instanţa de recurs nu a analizat motivul referitor la cererea privind sechestrul judiciar, în sensul că în mod nelegal instanţa de apel a dat dispoziţii instanţei de fond cu privire la luarea în examinare a acestei cereri.
Contestaţia în anulare este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare dacă s-a omis din greşeală să se cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Analizând contestaţia în anulare potrivit acestor dispoziţii enunţate, pe care contestatoarea îşi întemeiază susţinerile, se constată că pârâta invocă argumentele de fapt şi de drept pe care Înalta Curte şi-a întemeiat convingerea formată în pronunţarea soluţiei.
Din considerentele deciziei pronunţată în recurs rezultă că toate motivele de recurs invocate de către reclamant, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 au fost analizate şi că instanţa de control judiciar a avut în vedere faptul că nu se afla într-o cale devolutivă de atac pentru a se preocupa şi de alte aspecte decât cele de nelegalitate. Prin urmare, fiind pusă în discuţie aplicarea dispoziţiilor art.7 201 C. proc. civ., Înalta Curte a analizat cerinţele cerute de articolul sus evocat, raportat la notificarea nr. 2 din 4 mai 2009.
Nemulţumirea părătei în legătură cu dezlegarea dată de către instanţa de recurs motivului sau de casare, nu constituie omisiune în sensul art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, în cadrul contestaţiei în anulare nu se judecă acţiunea, ci se verifică dacă judecata a omis cercetarea vreunui motiv.
În ceea ce priveşte critica privind omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii privind instituirea sechestrului asigurator, Înalta Curte constată că din moment ce asupra acestui capăt de cerere nu s-a pronunţat nici o soluţie de către instanţa de apel, instanţa de recurs nu putea exercita controlul judiciar asupra acestei chestiuni litigioase.
Dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială sunt de strictă interpretare şi au în vedere numai greşeli materiale cu caracter procedural în legătură cu aspectele formale ale judecăţii pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
În cauză, motivele invocate de către contestatoare vizează greşeli asupra modului în care instanţa de recurs a înţeles să analizeze notificarea nr. 2 din data de 14 mai 2009.
În speţă, instanţa de recurs a analizat modul de soluţionare a excepţiei de prematuritate invocată de către pârâtă, în raport de înscrisul denumit notificare, faţă de nulităţile relative invocate de pârâtă. Faptul că pârâta invocă că instanţa de recurs nu a analizat riguros înscrisul care reprezintă dovada convocării la conciliere, nu se circumscrise noţiunii de greşeală materială, în sensul articolului art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
În consecinţă, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, dispoziţiile legale care reglementează această cale extraordinară de atac, nu permit părţilor să deschidă posibilitatea recursului la recurs, motiv pentru care Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC M. SA PETROŞANI împotriva deciziei nr. 1767 din 18 mai 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 427/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 457/2011. Comercial → |
|---|
