ICCJ. Decizia nr. 606/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 606/2011
Dosar nr. 6232/62/2008
Şedinţa publică de la 10 februarie 2011
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1714/C din 7 decembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 6232/62/2008, judecătorul din cadrul Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă, a respins, totodată, cererea formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâta SC I.H. SRL.
Prin cererea sa, reclamantul a solicitat să se constate că între el, în calitate de comisionar şi pârâtă, în calitate de comitent s-a încheiat contractul de comision (intermediere) având ca obiect intermedierea încheierii de către pârâtă a unui contract oneros prin care aceasta să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în Braşov, formate din Complexul E.M. şi terenul aferent; să se constate că în urma executării contractului de comision, pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat; să se constate că potrivit convenţiei de comision pârâta are obligaţia de a-i transfera dreptul de proprietate asupra unei cote de 10 % din imobilul menţionat, cu titlu de comision; să se dispună obligarea pârâtei să-i transfere dreptul de proprietate asupra cotei de 10 %, iar în caz contrar hotărârea să ţină loc de act translativ de proprietate apt de intabulare; să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra cotei de 10 %.
Pârâta s-a apărat invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi aspecte pe fondul cauzei.
Analizând materialul probator administrat, judecătorul fondului a reţinut că între pârâta SC I.H. SRL, N.L., unic asociat al primei societăţi şi Z.M. au intervenit mai multe acte, transferuri de proprietate, în cele din urmă, prin Acordul din 26 septembrie 2009 Z.M. s-a obligat să restituie datoria în sumă de 1.668.289 Euro, la care se adaugă dobânda lunară de 1,5 % până la plata integrală a debitului principal, termenul de plată fiind 30 octombrie 2009, suma urmând a fi virată în contul pârâtei. Datoria nefiind achitată la termenul stipulat în acord, reclamantul s-ar fi oferit să ajute pârâta la recuperarea datoriei, prin demersuri personale faţă de Z.M., în schimbul acestui ajutor convenindu-se ca reclamantul să primească 10 % din ce plătea Z.M., în bani sau bunuri. Negocierile referitoare la condiţiile în care urma să se dea ajutorul de către reclamant au fost făcute cu Y.D., administrator la acea vreme atât la societatea pârâtă, cât şi la H.L.T.D., asociat unic al celei dintâi societăţi. În urma acestor negocieri a fost încheiată înţelegerea din data de 07 noiembrie 2006 în care s-ar fi stabilit inclusiv drepturile reclamantului rezultate din ajutorul dat pentru recuperarea sumei. S-a precizat că înţelegerea nu face vorbire despre vreun drept al reclamantului rezultând din intermedierea dobândirii în proprietate de către pârâtă a unor imobile. Ulterior înţelegerii din 07 noiembrie 2006, se susţine de către reclamant că ar fi reuşit, prin demersuri directe, să-l convingă pe Z.M., să plătească datoria pe care acesta ar fi avut-o faţă de societatea pârâtă şi care ar fi fost menţionată în acordul din 26 septembrie 2006, datoria la momentul plăţii ajungând la aproximativ 4 milioane Euro. Reclamantul a susţinut că în urma demersurilor sale, Z.M. a convenit să achite datoria prin intermediul unui contract de schimb al unor imobile, contract autentificat sub nr. 981 din 11 iulie 2008.
Se reţine că reclamantul a precizat că prin schimbul efectuat, şi predarea către pârâtă ar unui imobil cu o valoare mult superioară celui dat la schimb de aceasta, s-ar fi achitat şi datoria de 4 milioane Euro ce i se cuvenea pârâtei. Însă, contractul de schimb nu face menţiune că prin intermediul său s-ar fi plătit şi suma menţionată anterior, neexistând în fapt nicio menţiune în contractul de schimb cu privire la această sumă.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, judecătorul a reţinut netemeinicia acesteia, raportat la faptul că semnatarul înţelegerii din 0 noiembrie 2006, Y.D. avea la acea dată calitatea de reprezentant al pârâtei şi al societăţii H.L.T.D. Faţă de faptul că acest acord face vorbire de datoria lui Z.M. către SC I.H.SRL şi H.L.T.D. dar şi de transferarea sumei de către Z.M. în contul bancar al pârâtei, precum şi faţă de faptul că factura urma să fie emisă pentru pârâtă sau pentru H.L.T.D., judecătorul a apreciat că Y.D. a semnat acest acord în numele pârâtei.
Pe fondul cauzei, din analiza materialului probator, judecătorul a reţinut că, în fapt, cererea reclamantului se bazează pe contractul de comision din 07 noiembrie 2006 şi contractul de schimb nr. 981 din 11 iulie 2008, încheiat între pârâtă şi o terţă societate, SC T. SRL, în forma sa publică, care nu face vorbire despre plata datoriei lui Z.M. rezultată din acordul din data de 26 septembrie 2006. Raportat la aceste înscrisuri şi la susţinerile reclamantului, judecătorul a reţinut că se invocă, în fapt, că schimbul ar deghiza o dare în plată, susţinându-se existenţa unui act public de schimb, real doar cu privire la schimbul unor imobile şi plata unei sulte, şi un act secret, care ar viza plata unei datorii (simulaţie parţială sub forma deghizării operaţiunii de dare în plată, în actul public ascunzând valoarea reală a imobilelor schimbate de părţi).
S-a reţinut în acest context că reclamantul nu ar avea dreptul la 10 % din imobilul E.M. , căci nu întreaga valoare a acestuia ar reprezenta plata ce s-ar fi făcut; s-a mai reţinut că reclamantul nu a invocat existenţa acordului secret de plată şi care să fie mascat prin contractul de schimb, acesta întemeindu-şi acţiunea de actul public de schimb şi nesolicitând constatarea simulaţiei contractului de schimb; contractul de schimb nu menţionează că ar exista o diferenţă între valorile schimbate, diferenţă care să reprezinte plata datoriei lui Z.M. către pârâtă.
Judecătorul a mai apreciat că, chiar dacă s-ar aprecia că nu era necesară formularea unei acţiuni în constatarea simulaţiei, acţiunea reclamantului nu ar fi întemeiată, reţinând că acesta nu poate combina efectele celor două acte (cel real şi cel de schimb). S-a observat că reclamantul ar invocat doar prevederile actului public, or posibilitatea terţului de a invoca în favoarea sa efectele actului public există doar atunci când nu a avut cunoştinţă de existenţa actului secret, doar în acest caz, terţul având posibilitatea de a înlătura efectele actului secret şi a de invoca actul public.
În sfârşit, caracterul netemeinic al cererii reclamantului a fost apreciat şi în raport de faptul că şi dacă în contractul de schimb s-ar fi ascuns pe lângă valorile schimbate şi o dare în plată a datoriei din 26 septembrie 2006, în temeiul înţelegerii din 07 noiembrie 2006 reclamantul nu ar fi putut pretinde decât 10 % din valoarea achitată de Z.M., şi nu 10 % din întreaga valoare schimbată.
Sentinţa de fond a fost apelată de către ambele părţi, reclamantul criticând soluţia din perspectiva greşitei aprecieri a cauzei şi a probatoriului administrat, iar pârâta – din perspectiva greşitei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin decizia nr. 44/Ap din 3 iunie 2010, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, a respins apelul reclamantului C.A., a admis apelul pârâtei SC I.H. SRL Braşov, a schimbat sentinţa de fond în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea pentru acest considerent, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
În considerentele deciziei, completul de apel a reţinut greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, pentru următoarele considerente: acordul din 7 noiembrie 2006 menţionează în calitate de comitent doar H.L.T.D., semnatarii fiind Y.D. şi M.S., actul original necuprinzând ştampila nici unei societăţi. Din conţinutul actului s-a reţinut că reclamantul este îndreptăţit să încaseze 10 % din suma care va fi primită de societatea pârâtă şi/sau H.L.T.D. de la Z.M. în legătură cu înţelegerea semnată cu acesta în data de 26 septembrie 2006, plăţile urmând a fi efectuate în numerar sau în proprietăţi, factura fiind emisă în urma deciziei comitentului. Acordul din 7 noiembrie 2006 a fost încheiat în baza procesului verbal al adunării consiliului directorial al societăţii H.L.T.D. din 31 octombrie 2006, prin care societatea a împuternicit pe M.S. şi Y.D. să semneze în numele societăţii acordul. Deci, semnatarii acordului din 7 noiembrie 2006 au acţionat ca împuterniciţi ai societăţii H.L.T.D., neavând relevanţă calitatea lor faţă de pârâtă, atâta timp cât nu au angajat în mod expres şi această societate. În acest context a fost apreciată ca nerelevantă menţionarea numelui societăţii pârâte în cuprinsul acordului şi calitatea de reprezentant pentru această societate a lui Y.D., aceste aspecte neputând conduce la concluzia că acordul a fost asumat şi pentru pârâtă, în lipsa menţiunii exprese a asumării calităţii de comitent a acesteia. A fost apreciată ca nerelevantă şi menţionarea plăţii în contul pârâtei a datoriei lui Z.M., în condiţiile în care plata a fost prezumată alternativ.
În raport de acordul din 26 septembrie 2006, s-a concluzionat că H.L.T.D. a finanţat achiziţionarea terenurilor de către pârâtă, doar prima societate având interes să recupereze diferenţa de preţ, motiv pentru care a declanşat procedura judiciară în faţa instanţelor israeliene împotriva lui Z.M.
A fost înlăturată depoziţia martorei V.S., reţinându-se că aceasta nu a fost prezentă în momentul întocmirii acordului; de asemenea, nu s-a reţinut susţinerea reclamantului cu privire la executarea parţială a acordului de comision, prin efectuarea unor plăţi de către aceeaşi martoră, din probatoriu rezultând că martora era în posesia unor ordine de plată semnate în alb de administratorul pârâtei pentru plata cheltuielilor curente ale societăţii, martora procedând la completarea ordinelor de plată şi depunerea la bancă fără acordul reprezentantului societăţii.
Cu privire la apelul reclamantului, s-a apreciat că judecătorul fondului a reţinut în mod detaliat, cu argumente susţinute de probatoriu, că reclamantul nu are dreptul la 10 % din imobilul E.M. în condiţiile în care acordul de comision nu face referire la tranzacţia imobiliară şi nici contractul de schimb nu vizează acordul din 26 septembrie 2006.
Decizia de apel a fost recurată de reclamantul C.A. care a solicitat în principal casarea deciziei cu trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului propriu, respingerii apelului pârâtei şi admiterii acţiunii pe fond.
Criticile reclamantului pe aspectul casării deciziei cu trimiterea spre rejudecare, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., au fost următoarele:
- necercetarea fondului cauzei, respectiv a acţiunii astfel cum a fost formulată, judecătorii apelului nepronunţându-se asupra a ceea ce s-a cerut şi pronunţându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut; s-a referit la greşita reţinere că actul de schimb nu ar face obiectul litigiului, în condiţiile în care existenţa acestui act a determinat formularea acţiunii în justiţie; în acest context a apreciat greşita aplicare a legii prin referirile la procedura simulaţiei, obiect cu care judecătorii nu au fost investiţi;
- neanalizarea cererilor de apel, judecătorii apelului procedând doar la analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive; a susţinut greşita calificare a acordului din 7 noiembrie 2006, în acest act nefiind folosit termenul de comitent; greşita interpretare a acordului în raport de menţiunile acestuia şi de conţinutul acordului din 26 septembrie 2006; greşita reţinere a mărturiei extrajudiciare a avocatului care a întocmit acordul din 1/7 noiembrie 2006, în contradictoriu cu recunoaşterea pârâtei, prin răspunsul dat la întrebarea nr. 52 din interogatoriul administrat, în sensul că Y.D. a semnat şi pentru pârâtă acordul menţionat; greşita interpretare a probelor sub aspectul înlăturării mărturiei martorei V.S., coroborat cu lipsa unor dovezi care să ateste predarea către aceasta a unor bilete la ordin semnate în alb; ignorarea altor probe, menţionând înregistrarea acordului la Administraţia finanţelor publice Braşov; în raport de aceste critici, reclamantul a susţinut că s-a dovedit existenţa contractului de comision, având ca părţi pe pârâtă în calitate de comitent şi reclamant, în calitate de comisionar.
Criticile reclamantului pe aspectul modificării deciziei de apel în sensul admiterii apelului propriu şi respingerii apelului pârâtei, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., au vizat greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii şi greşita interpretare şi aplicare a legii, fiind prezentate detaliat aspectele de fond ale cauzei, coroborat cu probatoriul administrat. Reclamantul a apreciat că prin acordul din 1/7 noiembrie 2006 s-au creat raporturi juridice între SC I.H.SRL, în calitate de comitent/debitor al obligaţiei de plată a comisionului şi reclamant, în calitate de comisionar/creditor al obligaţiei de plată a comisionului, în condiţiile în care prin acelaşi acord s-a recunoscut îndeplinirea obligaţilor de către comisionar; a precizat că a fost pus în faţa unui înscris a cărui clauze au fost prestabilite de către societatea pârâtă, aceasta fiind cea care s-a obligat la plata comisionului.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, cu următoarele apărări: a precizat că reclamantul nu a efectuat nici un fel de demersuri, nici un serviciu care să fi fost de natură a-l determina pe Z.M. să restituie societăţii H.L.T.D. suma de bani plătită nejustificat, administratorii H.L.T.D. fiind cei care au demarat proceduri judiciare şi de executare silită împotriva lui Z.M., litigii desfăşurate în Israel. Ca urmare a acestor demersuri, Z.M. a semnat înţelegerea care a dus la stingerea tuturor litigiilor dintre acesta şi H.L.T.D.
Cu privire la criticile reclamantului, prin care solicită casarea deciziei de apel şi trimiterea spre rejudecare, pârâta a arătat că însuşi reclamantul a invocat simulaţia prin menţionarea presupusei diferenţe între suma menţionată în cadrul contractului de schimb şi intenţia de a include în valoarea tranzacţiei suma la care se obligase Z.M. prin acordul din 26 septembrie 2006; a apreciat corecta soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în raport de acordul din 1/7 noiembrie 2006.
În ce priveşte solicitarea de modificare a deciziei de apel, pârâta a arătat că judecătorii apelului, cu interpretarea corectă a probatoriului administrat în cauză, au statuat asupra neîndeplinirii obligaţiilor asumate de reclamant, menţiunea din acord în sensul că reclamantul „este îndreptăţit” să primească, trebuind interpretată în sensul că există această îndreptăţire în măsura în care reclamantul ar fi efectuat demersuri dovedite şi reuşite pentru recuperarea sumei datorate de Z.M.; a mai arătat că nu există nicio executare parţială din partea sa cu privire la acordul din 1/7 noiembrie 2006, ordinul de plată invocat de reclamant fiind completat în mod abuziv de martora V.S.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în faza recursului.
Analizându-se legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Nu poate fi reţinută critica reclamantului în sensul că judecătorii apelului nu ar fi cercetat fondul cauzei; se reţine că această apărare a fost invocată şi în calea de atac a apelului, de către reclamant, completul de judecată analizând, în consecinţă, aspectul analizării fondului cauzei de către judecătorul primei instanţe. În acest context, completul de judecată a apreciat, în mod legal, că judecătorul fondului a analizat complet fondul cauzei, relaţiile complexe stabilite între terţele persoane vizate prin actele invocate de reclamant. În acelaşi cadru, în mod legal judecătorii apelului au statuat asupra temeiniciei considerentelor din sentinţa de fond cu privire la actul de schimb. În mod legal s-a statuat în sensul că acest act de schimb nu prezintă relevanţă cu privire la obiectul litigiului, acesta fiind reprezentat de acordul din data de 1/7 noiembrie 2006. În condiţiile în care acordul menţionat face vorbire doar de sume de bani care, eventual, i s-ar fi cuvenit reclamantului, pretenţia reclamantului cu privire la un procent din complexul comercial menţionat în contractul de schimb este nefondată. Simpla apreciere a reclamantului asupra caracterului determinant al contractului de schimb nu conduce la o obligaţie a judecătorului de a-i da aceeaşi valoare, în condiţiile în care probatoriul administrat nu dovedeşte un asemenea aspect.
În ce priveşte referirile la existenţa simulaţiei, acestea nu au făcut obiect de analiză în calea de atac a apelului, judecătorii rezumându-se doar la a menţiona că referirile judecătorului fondului la simulaţie au fost făcute doar în mod ipotetic, neavând relevanţă în soluţia pronunţată. În consecinţă, se constată că reclamantul prin cererea de recurs aduce critici sentinţei de fond pe aspectul considerentelor legate de simulaţie, obiectul recursului fiind decizia de apel.
Nu poate fi reţinută nici critica reclamantului în sensul că judecătorii apelului nu s-au pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, pronunţându-se, în schimb asupra unor lucruri necerute. Din analiza deciziei de apel, se constată că judecătorii au analizat strict şi cu respectarea prevederilor art. 295 C. proc. civ., cererile de apel cu care au fost investiţi, neexistând nici critici neanalizate, nici încălcări ale limitelor de investire.
Este înlăturată şi critica referitoare la neanalizarea cererilor de apel. Se constată că judecătorii apelului au fost investiţi cu două cereri de apel distincte: una a pârâtei, prin care critica greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, şi una a reclamantului prin care se critica fondul cauzei. Având în vedere caracterul peremptoriu al excepţiei invocate de pârâtă şi apreciată ca fiind greşit soluţionată de judecătorul fondului, în aplicarea şi a prevederilor art. 137 C. proc. civ., în mod legal judecătorii apelului au procedat mai întâi la analizarea apelului pârâtei, care făcea de prisos cercetarea fondului cauzei. Chiar dacă a reţinut greşita soluţionare a acestei excepţii de către judecătorul fondului, completul de apel a analizat şi cererea de apel a reclamantului, pe aspectele de fond ale cauzei, dar care nu implicau poziţia pârâtei, asupra căreia statuaseră că nu are calitate procesuală pasivă. Din acest considerent, judecătorii apelului au analizat cererea de apel a reclamantului sub aspectul legăturii contractului de schimb invocat de acesta cu obiectul cauzei, astfel determinat prin cererea de chemare în judecată, precum şi considerentele referitoare la simulaţie, apreciate, de altfel, ca neelevate şi nedeterminante pentru schimbarea soluţiei date.
Este înlăturată şi critica vizând greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, respectiv a acordului din data de 1/7 noiembrie 2006. Se reţine corecta interpretare a acestui act, dată de judecătorii apelului, interpretare care a condus la concluzia admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei. Astfel, aşa cum au reţinut şi judecătorii apelului, acordul menţionat are la bază procesul verbal al adunării consiliului directorial al societăţii H.L.T.D. din 31 octombrie 2006, prin care societatea a împuternicit pe cei doi administratori să semneze acordul în numele firmei. Împrejurarea că unul dintre semnatarii astfel împuterniciţi era şi administrator cu puteri depline al societăţii pârâte nu este de natură să conducă la concluzia susţinută de reclamant în sensul că prin semnarea acordului a fost angajată şi răspunderea societăţii pârâte. Pentru a exista un angajament al pârâtei faţă de reclamant era necesară o decizie a asociatului unic al societăţii pârâte care să împuternicească administratorul să semneze acordul şi pentru societatea pârâtă. În speţă, însă, a existat împuternicire doar pentru angajarea răspunderii societăţii H.L.T.D., neexistând o angajare a răspunderii pârâtei. De asemenea, este lipsit de relevanţă faptul că plăţile ar fi urmat să se facă în contul societăţii pârâte. Acest aspect ţine de relaţia dintre cele două societăţi, aflate în acelaşi grup, fără a transmite pentru pârâtă o obligaţie de plată a comisionului la care s-a angaja societatea H.L.T.D.
Susţinerile reclamantului cu privire la greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii care fac trimitere la probatoriul administrat (înlăturarea unor declaraţii de martori, acceptarea altor declaraţii de martor, consecinţele răspunsurilor la interogatoriu, ignorarea altor probe, sau valorificarea greşită a probelor cu înscrisuri administrate în cele două etape judiciare inferioare) nu vor fi analizate întrucât implică o reanalizare a probatoriului, o reevaluare a probelor administrate şi, în consecinţă, o verificare a temeiniciei deciziei de apel, în condiţiile în care, potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., în faza recursului nu se poate face decât analiza de legalitate a deciziei de apel.
De asemenea, susţinerile reclamantului cu privire la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acordul din 1/7 noiembrie 2006, precum şi cele referitoare la faptul că a semnat acordul cu clauze prestabilite sunt apărări de fond, care ţin de temeinicia hotărârii pronunţate în cauză, nefiind posibilă valorificarea lor în apel.
Pentru considerentele arătate şi constatându-se legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate şi dovedite de intimată, constând în onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 44/Ap din 3 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească intimatei pârâte SC I.H.SRL Braşov suma de 24.040 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 10 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 719/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 498/2011. Comercial → |
|---|
