ICCJ. Decizia nr. 663/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 663/2011
Dosar nr. 34975/3/2009
Şedinţa publică din 15 februarie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 14386 din 23 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantele A.R. şi C.O.Ş., în contradictoriu cu pârâta SC C.C.E. SRL şi s-a dispus rezilierea contractului de asociere în participaţiune încheiat între părţi la data de 22 mai 2001, din culpa exclusivă a societăţii pârâte.
S-a dispus evacuarea societăţii pârâte din imobilul teren şi construcţie intitulat C.R. situată în Rezervaţia Naturală a Biosferei Munţii Retezat din localitatea Râu de Mori, jud. Hunedoara, în suprafaţă de 300 m.p., pentru lipsa titlului locativ.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, o serie de clauze contractuale nu au fost respectate de către pârâtă, respectiv prevederile art. 2.3 din contract şi nici cele ale art. 3 şi 4, precum şi prevederile art. 6.2 şi 7.1 din acelaşi contract, totodată reţinându-se şi faptul că pârâta a fost notificată cu privire la încălcarea obligaţiilor contractuale, tară ca aceasta să fi dat curs invitaţiei de soluţionare a litigiului pe cale amiabilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C.C.E. SRL, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 419 din 14 septembrie 2010, a respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâta SC C.C.E. SRL, reţinând că, instanţa de fond a apreciat în mod corect asupra incidenţei clauzei conţinută în art. 9 din contract, ca reprezentând un pact comisoriu de ultim grad, având ca efect desfiinţarea necondiţionată a contractului, iar în ceea ce priveşte capătul de cerere în evacuare, acesta reprezintă un capăt de cerere accesoriu cererii de reziliere a contractului, fiind admis în mod temeinic faţă de constatarea că, prin rezilierea contractului, pârâta nu mai poate opune reclamantelor nici un titlu asupra imobilului în litigiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C.C.E. SRL BUCUREŞTI, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecarea apelului pentru administrarea probelor solicitate.
Critica adusă deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că în mod greşit instanţa de apel a reţinut, cu privire la imobilul C.R., că recurenta nu a contribuit la amenajarea spaţiului, apreciindu-se că s-au încălcat prevederile art. 2, 3 si 4 din contract şi că nu s-au depus dovezi privind efectuarea investiţiilor, deşi lucrările au fost finalizate în anul 2004, existând la dosarul cauzei, procesul-verbal din care rezultă atât realizarea acestora cât şi acordul A.R.
Mai susţine recurenta că, s-a reţinut în mod eronat că nu s-au respectat prevederile art. 6.2 şi 7 pct. 1 din contract, întrucât nu s-au prezent toate documentele contabile privind operaţiunile economico-financiare derulate în cadrul asocierii si nici situaţia lucrărilor executate şi valoarea investiţiilor, deşi reclamantele nu au probat culpa recurentei sub acest aspect, în condiţiile în care pârâta a solicitat proba cu expertiză în construcţii şi expertiză contabilă, însă instanţa a respins aceste probe.
De asemenea, recurenta mai arată că nu recunoaşte valabilitatea art. 5 din contract, a cărui nulitate absolută o invocă, motivat de faptul că „asocierea în participaţiune definită de art. 251 – art. 256 C. com., nu poate avea un consiliu de administrare aşa cum este el definit în contract".
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul pârâtei să fie respins, pentru următoarele considerente:
Critica recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel a reţinut în mod greşit încălcarea prevederilor art. 2, 3 si 4 din contract şi faptul că nu s-au depus dovezi privind efectuarea investiţiilor la imobilul aflat în litigiu, se constată că această susţinere este nefondată, nefiind susţinută şi nici probată de pârâtă, întrucât din notificările existente la dosarul cauzei rezultă că reclamantele i-au solicitat acesteia să prezinte un raport privind administrarea imobilului respectiv, precum şi situaţia investiţiilor efectuate, însă aceasta a refuzat în mod sistematic să răspundă solicitărilor, nedovedind, în mod concret, nici situaţia lucrărilor executate, nici valoarea totală a investiţiilor efectuate, aspect reţinut în mod corect şi legal de către instanţa de fond.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei, potrivit căreia, lucrările au fost finalizate în anul 2004, existând la dosarul cauzei şi acordul A.R., fiind astfel respectate, în opinia pârâtei, prevederile art. 2, 3 si 4 din contract, se constată că această susţinere nu are suport legal, întrucât din probatoriile administrate la instanţa de fond rezultă că toate hotărârile referitoare la organizarea activităţii în imobilul ce au făcut obiectul contractului de asociere în participaţiune, precum şi cele referitoare la efectuarea investiţiilor s-au efectuate fără aprobarea Consiliului de Administraţie, acesta fiind singurul în măsura să constate şi să aprobe valoarea investiţiilor efectuate la imobil, aspect prevăzut de prevederile art. 4 din contract.
Critica recurentei, potrivit căreia, în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de fond că nu s-au respectat prevederile art. 6.2 şi 7 pct. 1 din contract, se apreciază că această susţinere nu poate fi primită, în condiţiile în care, pârâta nu a adus nicio dovadă în acest sens, iar potrivit art. 6.2 din contract, pârâta avea obligaţia să administreze unitatea în condiţiile realizării unui profit, astfel că, din acest punct de vedere reclamanta a fost lipsită în toată această perioadă de obţinerea unor foloase băneşti, deşi contractul de asociere a fost încheiat atât în vederea introducerii în circuitul turistic, cât şi în scopul obţinerii unui profit pentru ambele părţi.
O altă critică a recurentei vizează nerecunoaşterea valabilităţii dispoziţiilor art. 5 din contract, a cărui nulitate absolută o invocă, motivat de împrejurarea că „asocierea în participaţiune definită de art. 251 – art. 256 C. com., nu poate avea un consiliu de administrare aşa cum este el definit în contract", aspect ce nu poate fi apreciat ca fondat, întrucât, aceste prevederi fac parte din contractul semnat de ambele părţi, care la art. 3 stabileşte: „Conducerea Asocierii va fi asigurată de un Consiliu de Administraţie, format din doi membru desemnaţi, câte unul pentru fiecare parte asociată, organism cu atribuţii de coordonare şi control a întregii activităţi".
Cu privire la respingerea probei cu expertiză în construcţii şi a probei cu expertiză contabilă solicitate de către recurentă, se constată că instanţa de apel a considerat în mod corect şi legal că acestea nu sunt utile şi pertinente cauzei, astfel cum a motivat prin încheierea de şedinţă din 15 iunie 2010, când a apreciat că obiectul cauzei îl reprezintă rezilierea unui contract de asociere în participaţiune pentru nerespectarea obligaţiilor asumate, iar din actele dosarului rezultă că pârâta nu şi-a îndeplinit în mod sistematic niciuna din obligaţiile asumate prin contract.
În acest context, se constată că în mod legal cele două instanţe au calificat clauza stipulata de art. 9 din contractul de asociere în participaţiune ca fiind un pact comisoriu de ultim grad şi a constatat faptul că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, aspect ce echivalează cu nerespectarea clauzelor contractuale, sens în care a dispus rezilierea contractului de asociere în participaţiune încheiat la data de 22 mai 2001, din culpa exclusivă a pârâtei şi prin urmare, a dispus evacuarea acesteia din imobilul, teren şi construcţie C.R.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.C.E. SRL BUCUREŞTI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta SC C.C.E. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 419 din 14 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 656/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 664/2011. Comercial → |
|---|
