ICCJ. Decizia nr. 652/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 652/2011
Dosar nr. 5028/3/2008
Şedinţa publică din 15 februarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12533 din 19 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, s-a dispus admiterea în parte a cererii formulată de reclamanta SC R.P.S. SRL împotriva pârâtei R.A.D.E.F., şi s-a dispus obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului C.D. din Medgidia şi respingerea capătului 2 de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 580 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 346/2004 pentru vânzarea activului utilizat de reclamantă în temeiul contractului de locaţiune încheiat între părţi. S-a reţinut astfel că, Legea nr. 346/2004 are în vedere ajutorul acordat întreprinderilor mici şi mijlocii pentru o dezvoltare eficientă a activităţii lor prin stimularea în diferite forme legislative şi ajutoare, a înfiinţării şi dezvoltării acestora. S-a considerat că reclamanta face parte din categoria protejată de această lege specială a întreprinderilor mici şi mijlocii, activul pe care aceasta îl pretinde aparţinând R.A.D.E.F. în care statul este unic acţionar şi fiind disponibil. Tribunalul a reţinut şi că reclamanta a efectuat investiţii de peste 15 % din valoarea totală a acestui activ, iar solicitarea de vânzare s-a făcut cu respectarea condiţiilor impuse de lege şi cu prezentarea unui raport de evaluare care a statuat asupra preţului acestuia.
În ce priveşte capătul 2 de cerere, Curtea a apreciat că acesta este neîntemeiat deoarece în raport cu dispoziţiile art. 580 alin. (5) C. proc. civ., raportat la alin. (1) din acelaşi articol şi de caracterul obligaţiei de a vinde „intuitu personae" nu se pot acorda daune cominatorii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta R.A.D.E.F., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 316 din 22 iunie 2009, a respins, ca nefundat, apelul pârâtei R.A.D.E.F., reţinând că, pârâta a devenit proprietara acestui activ în temeiul Legii nr. 15/1990, iar potrivit HG nr. 530/1991 dată în aplicarea acestei legi, respectiv art. 6 Anexa 3, pârâta este proprietara bunurilor din patrimoniul său, iar procedura de vânzare a fost deja declanşată de către pârâtă, astfel cum rezultă din actele dosarului.
În ceea ce priveşte calitatea de „activ disponibil" a spaţiului comercial în cauză, s-a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a califica acest spaţiu ca fiind activ disponibil [(art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 346/2004)], având în vedere că, aşa cum susţine şi intimata - reclamantă, C.D. nu este utilizat de pârâtă, ci de reclamantă încă din anul 1998 (iniţial în temeiul contractului de asociere, iar din anul 2004, în temeiul contractului de închiriere), astfel că şi această condiţie pentru vânzare este îndeplinită.
S-a mai reţinut că, dispoziţiile legale invocate de apelantă în susţinerea apelului său, adoptate şi intrate în vigoare după data la care în patrimoniul reclamantei s-a născut dreptul de a cumpăra acest activ (în temeiul Legii nr. 346/2004) nu sunt aplicabile deoarece acestea nu retroactivează.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta R.A.D.E.F., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, iar pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.
Critica adusă deciziei atacate se referă, în esenţă, la faptul că în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, instanţa de apel apreciind în mod eronat că imobilul în litigiu se afla în proprietatea regiei, în temeiul Legii nr. 15/1990, sens în care aceasta avea calitatea de proprietar al activului cinematograf şi ca atare putea vinde acest activ către reclamantă.
În acest context, apreciază recurenta, că sunt incidente dispoziţiile art. 65 din OG nr. 39/2005, potrivit cărora, nu se putea efectua vânzarea activului, întrucât pârâta avea doar un drept de administrare, acesta aflându-se în proprietatea privată a statului.
O altă critică vizează greşita interpretare dată de către instanţa de apel, dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 346/2004, referitoare la calitatea de „activ disponibil" a C.D., deşi acest activ nu figurează pe lista activelor disponibile potrivit art. 13 alin. (4) si (5) din Legea nr. 346/2004.
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul pârâtei să fie admis, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, se constată că, aceasta a fost corect respinsă de către instanţa de apel, având în vedere că, regiile autonome sunt persoane juridice care exercită în numele statului dreptul de administrare asupra bunurilor stabilite prin actul constitutiv şi asupra bunurilor dobândite ulterior, iar în această calitate R.A.D.E.F. poate să şi vândă activele pe care le-a închiriat, desigur, dacă sunt îndeplinite cerinţele legii.
În acest context, se constată că, de la momentul apariţiei Legii nr. 15/1990, cadrul legislativ a suportat mai multe modificări, regia a avut în temeiul OG nr. 39/2005 privind cinematografia, doar un drept de administrare asupra activului C.D. din Medgidia, care era înscris la poziţia 148 în Anexa nr. 1 a OG nr. 39/2005 şi care a trecut de drept în domeniul public la data de 30 decembrie 2008, prin efectul legii, conform dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008, privind aprobarea OUG nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea OG nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea OG nr. 39/2005 privind cinematografia.
Astfel, potrivit pct. 8 al articolului unic al Legii nr. 303/2008, la art. II pct. 1 art. 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: „La data intrării în vigoare a prezentei legi sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în Anexa nr. 1 la OG nr. 39/2005 privind cinematografia aprobată cu modificări şi completări, prin Legea nr. 328/2006 cu modificările şi completările ulterioare aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea R.A.D.E.F. împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente trec în domeniul public".
Or, „bunurile proprietate publică sunt inalienabile" potrivit art. 136 alin. (4) din Constituţia României, ceea ce înseamnă că pârâta R.A.D.E.F. se află în imposibilitate de a încheia contractul de vânzare-cumpărare al activului C.D., aflat în proprietatea publică a statului şi care nu poate fi înstrăinat.
Cu privire la calitatea de „activ disponibil" a spaţiului comercial în cauză, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat în mod greşit că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a califica acest spaţiu ca fiind activ disponibil, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 346/2004, întrucât C.D. nu a fost disponibil, nefiind înscris pe Lista Activelor Disponibile, listă care nu mai este valabilă, deoarece strategia aprobată prin HG nr. 1874/2006 a fost anulată în mod irevocabil prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal.
În acest context, se constată că C.D. aparţine domeniului public, aspect ce nu atrage incidenţa dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 346/2004, în acest sens fiind şi opinia judecătorilor Curţii Constituţionale, care au reţinut în deciziile nr. 864 din 28 noiembrie 2006 şi nr. 510 din 8 mai 2008 că: „Activele se oferă spre vânzare şi doar în măsura în care acestea nu aparţin proprietăţii publice".
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în mod greşit, a apreciat că există cadrul juridic legal şi a obligat pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului în litigiu, atâta timp cât, în conformitate cu dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea OUG nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea OUG nr. 39/2005 privind cinematografia, legiuitorul a trecut, prin lege, în domeniul public sălile şi grădinile de spectacol cinematografic inclusiv terenurile aferente, făcându-le inalienabile.
Prin urmare, constatându-se că motivele invocate conduc la modificarea deciziei recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica Decizia atacată, va admite apelul pârâtei, schimbând în parte sentinţa de fond în sensul respingerii capătului de cerere formulat de reclamanta SC R.P.S. SRL MEDGIDIA privind obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F. BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 316 din 22 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică şi în consecinţă:
Admite apelul declarat de pârâta R.A.D.E.F. BUCUREŞTI împotriva sentinţei nr. 12533 din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge şi capătul de cerere formulat de reclamanta SC R.P.S. SRL MEDGIDIA privind obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 651/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 653/2011. Comercial → |
|---|
