ICCJ. Decizia nr. 651/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 651/2011
Dosar nr. 4976/110/2008
Şedinţa publică din 15 februarie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1716 din 10 iunie 2008, Judecătoria Oneşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat spre competentă soluţionare, în favoarea Tribunalului Bacău, cauza privind pe reclamanta SC O. SA ONEŞTI - prin lichidator judiciar P.T. SPRL ONEŞTI şi pârâta SC P.P. SRL ONEŞTI PRIN LICHIDATOR JUDICIAR S.Q. SPRL BACĂU, având ca obiect evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Oneşti bd. Oituz.
Tribunalul Bacău, prin sentinţa nr. 39 din 2 februarie 2009, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, reţinând pe fondul cauzei că, pârâta deţine spaţiul respectiv în baza unui contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare şi având în vedere că aceasta a solicitat anularea vânzării la licitaţie a spaţiului, acţiune ce formează obiectul dosarului nr. 4408/2005, s-a apreciat că nu se poate dispune evacuarea pârâtei până la clarificarea situaţiei juridice a imobilului în litigiu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC O. SA ONEŞTI - prin lichidator judiciar P.T. SPRL ONEŞTI, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 51/2010 din 3 iunie 2010, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă SC O. SA ONEŞTI - prin lichidator judiciar P.T. SPRL ONEŞTI, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admisacţiunea şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiile comerciale situate în municipiului Oneşti, str. Oituz în suprafaţă de 644,60 m2, respectiv de 291 m2.
A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa apelată referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale activ şi a obligat intimata să plătească apelantei suma de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat, ca urmare a împlinirii termenului contractual şi intrării proprietarului-locator în procedura falimentului, imobilele respective au făcut obiectul lichidării patrimoniului, fiind vândute conform procesului-verbal de adjudecare încheiat la data de 18 august 2008, sens în care s-a constat inexistenţa dreptului pârâtei de folosinţă a imobilelor în litigiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC P.P. SRL ONEŞTI PRIN LICHIDATOR JUDICIAR S.Q. SPRL BACĂU, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar solicită modificarea în tot a deciziei atacate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Critica adusă deciziei atacate se referă în esenţă la faptul că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, lege specială în materia insolvenţei, pronunţând totodată o hotărâre cu încălcarea dreptului la apărare, întrucât a refuzat acordarea unui termen pentru depunerea unor înscrisuri, procedând la judecata cauzei fără a pune în discuţie probatoriile solicitate şi asupra cărora părţile îşi sprijineau apărările.
O altă critică vizează faptul că instanţa de apel a apreciat greşit situaţia juridică existentă, omiţând în mod evident să observe că cele două contracte de leasing sunt cu clauză irevocabilă de vânzare, sens în care, la finele leasingului, achitat integral, urma să se perfecteze vânzarea şi că, acţiunea în evacuare constituie o dovadă a relei-credinţe a SC O. SA fapt ce a îndreptăţit-o pe pârâtă să formuleze acţiunea în perfectarea vânzării, fapt omis, de asemenea, de instanţa de apel.
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul pârâtei să fie respins, pentru următoarele considerente:
Critica recurentei referitoare la faptul că s-au încălcat prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, nu poate fi primită, întrucât, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că, în raport de natura litigiului de faţă care nu are ca obiect stabilirea unei creanţe în sensul dispoziţiilor art. 379 C. proc. civ., ci recunoaşterea dreptului de folosinţă în favoarea reclamantei, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale mai sus evocate.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei, potrivit căreia instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dreptului la apărare, întrucât a refuzat amânarea judecăţii pentru depunerea unor înscrisuri, procedând la judecata cauzei, se constată că această susţinere este nefondată.
În acest sens se constată că, instanţa de apel a procedat în mod legal, respingând cererea de probatorii, având în vedere dispoziţiile art. 292 C. proc. civ., precum şi în raport de dispoziţiile cuprinse în încheierea de şedinţă din 20 mai 2010, prin care instanţa a pus în vedere părţilor să depună la dosar, cu 5 zile înaintea termenului de judecată fixat pentru data de 3 iunie 2010, întâmpinare şi eventualele acte de care înţeleg să le folosească în apărare, aspecte ignorate de pârâtă, având în vedere că aceasta a depus întâmpinarea la termenul de dezbateri în fond, fiind astfel, încălcate dispoziţiile art. 1141 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte faptul că instanţa de apel a apreciat în mod greşit situaţia juridică existentă, se constată că această susţinere nu are fundament legal, deoarece aşa cum rezultă din probatoriile administrate de cele două instanţe, spaţiile comerciale în litigiu au făcut obiectul contractelor de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare nr. 4184 din 8 iulie 1999, respectiv nr. 4183 din 8 iulie 1999, cu termen de utilizare de 5 ani de la data semnării procesului verbal de predare-preluare a bunului, fără posibilitatea de prelungire.
Urmare a împlinirii termenului contractual şi intrării proprietarului-locator SC O. SA în procedura falimentului şi având în vedere că imobilele respective au făcut obiectul lichidării patrimoniului, fiind vândute potrivit procesului verbal de adjudecare încheiat la data de 18 august 2008, perfectarea contractului de vânzare-cumpărare nu s-a mai realizat, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 126 alin. (8) C. proCod Fiscal
În acest context, lichidatorul societăţii falite, în raport de obligaţiile stabilite de lege în sarcina sa privind valorificarea bunurilor pentru acoperirea creanţelor se află în imposibilitate de a îndeplini obligaţiile de predare a bunurilor imobile cumpărătorului, conform dispoziţiilor art. 1319 C. civ. şi de garanţie pentru evicţiune, potrivit art. 1336 C. civ., sens în care a promovat acţiunea pentru preluarea imobilelor de la pârâtă.
Acţiune, care în mod corect a fost apreciată de instanţa de apel ca fiind justificată, având în vedere împlinirea termenului prevăzut de contractele de leasing şi în raport de soluţia litigiului privind constatarea transmiterii dreptului de proprietate asupra spaţiilor menţionate, pronunţată irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 296 din 31 ianuarie 2008, în sensul respingerii acţiunii reclamantei SC P.P. SRL şi prin urmare, de constatare a inexistenţei dreptului pârâtei de folosinţă asupra imobilelor în litigiu.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta SC P.P. SRL ONEŞTI PRIN LICHIDATOR JUDICIAR S.Q. SPRL BACĂU.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta SC P.P. SRL ONEŞTI PRIN LICHIDATOR JUDICIAR S.Q. SPRL BACĂU împotriva deciziei nr. 51/2010 din 3 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 645/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 652/2011. Comercial → |
|---|
