ICCJ. Decizia nr. 706/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 706/2011
Dosar nr. 9368/1/2010
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3595 din 28 octombrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 4843/1/2010, a respins contestaţia în anulare formulată de K.E. împotriva deciziei nr. 907 din 5 martie 2010, pronunţată de aceeaşi instanţă, ca nefondată.
Ca urmare, contestatoarea a formulat la 15 noiembrie 2010 o nouă contestaţie în anulare solicitând admiterea acesteia şi anularea deciziei atacate, în temeiul art. 317 alin. (1) C. proc. civ.
Prin actul de procedură aflat la fila 8 din dosar s-a pus în vedere contestatoarei să timbreze contestaţia în anulare cu 10 lei taxă judiciară de timbru şi cu 0,3 lei timbru judiciar, dar nu s-a conformat nici până la această dată.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată, iar conform art. 3 din OG nr. 32/1995, modificată, se datorează şi timbru judiciar.
Potrivit art. 20, alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi a Normelor de aplicare a acestui act normativ, respectiv a art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, modificată în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi/sau timbrul judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că petenta nu a timbrat contestaţia în anulare anticipat, că aceasta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 16 februarie 2011, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală – personală sau ca obiect – de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20, alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 146/1997 respectiv ale art. 35 alin. (1) şi alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, modificată şi să dispună anularea ca netimbrată a contestaţiei în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează contestaţia în anularea deciziei Secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3595 din 28 octombrie 2010, formulată de contestatoarea K.E., ca netimbrată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 705/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 708/2011. Comercial → |
---|