ICCJ. Decizia nr. 714/2011. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 714/2011

Dosar nr. 2090/105/2007

Şedinţa din Camera de consiliu de la 16 februarie 2011

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţele nr. 1178 din 15 septembrie 2010 şi nr. 1554 din 1 noiembrie 2010, pronunţate de Tribunalul Prahova, s-a dispus declinarea competenţei teritoriale de soluţionare a dosarului nr. 2090/105/2007 şi nr. 8055/105/2007, având ca obiect cererile creditorilor C.N.C.F. SA şi D.G.F.P. Prahova, privind deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC S.E.F.E.R. SA, în favoarea Tribunalului Dolj şi trimise cu adresă de această din urmă instanţă Tribunalului Prahova.

Prin cele două hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că aceste dosare au fost conexate la dosarul nr.5301/105/2008 în care se deschisese anterior procedura insolvenţei împotriva aceluiaşi debitor la cererea creditoarei PRIMĂRIA CRAIOVA şi cum, ulterior, prin Încheierea nr. 2123 din 15 septembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus strămutarea judecării acestui dosar în favoarea Tribunalului Dolj, iar potrivit legii în materie, procedura insolvenţei are caracter colectiv şi operează o prorogare de competenţă în sensul că revin acestei instanţe toate celelalte cereri ale creditorilor, deja conexate, s-a concluzionat că se impune declinarea competenţei la această instanţă care greşit i le-a înaintat spre soluţionare, după măsurile luate în dosarul nr. 5301/105/2008.

La rândul său, Tribunalul Dolj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1726 din 2 decembrie 2010 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei ce face obiectul acestor dosare (pe care le-a conexat), în favoarea Tribunalului Prahova.

S-a avut în vedere de către această instanţă că prin Încheierea nr. 2123 din 15 septembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus doar strămutarea dosarului nr. 5301/105/2008 având drept titular al cererii de chemare în judecată pe PRIMĂRIA CRAIOVA, de vreme ce s-a dispus, totodată, şi desfiinţarea tuturor actelor încheiate de Tribunalul Prahova, respectiv, a Încheierii de şedinţă din 12 ianuarie 2008, prin care se dispusese conexarea la dosarul nr. 5301/105/2008 a dosarului nr. 2090/105/2007 al Tribunalului Prahova, dosar la care fusese deja conexat dosarul nr. 8055/105/2007 cât şi Încheierea din 23 ianuarie 2009 prin care judecătorul sindic de pe lângă Tribunalul Prahova a luat act de renunţarea la judecată a creditoarei PRIMĂRIA CRAIOVA şi a respins cererea debitorului SC S.E.F.E.R. SA privind închiderea procedurii, deschisă anterior în dosarul nr. 5301/105/2008.

Aşa fiind, Tribunalul Dolj a repus în discuţie cererea de renunţare la judecată a creditoarei PRIMĂRIA CRAIOVA, în dosarul nr. 5301/105/2008, a pronunţat Încheierea din 8 aprilie 2010, prin care a luat act de renunţarea la judecată şi, respingând excepţiile de conexitate a dosarelor nr. 2090/105/2007 şi nr. 8055/105/2007 (conexate) la dosarul nr. 5301/105/2008, a considerat că faţă de dispoziţiile art. 164 C. proc. civ. cât şi ale art. 31 din Legea nr. 85/2006, competenţa teritorială de soluţionare a acestora revine Tribunalului Prahova, iniţial învestit de creditori şi apoi prin adresa Tribunalului Dolj, iar, în cele din urmă prin sentinţa de declinare nr. 1726 din 2 decembrie 2010 a acestei instanţe.

Se constată, deci, că, Tribunalul Prahova, verificându-şi competenţa la 8 septembrie 2010 a invocat excepţia de necompetenţă teritorială pentru motivele sus-arătate şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, iar acesta din urmă a declinat de această dată, la rândul său, competenţa de soluţionare prin hotărârea arătată, generându-se, astfel, un conflict negativ de competenţă, a cărui soluţionare intră, conform art. 20 C. proc. civ. în competenţa materială a acestei instanţe, fiind disputate norme de competenţă absolute între instanţe de acelaşi grad, aflate pe raza unor curţi de apel diferite.

Analizând acest conflict se constată că, faţă de dispoziţiile legale incidente şi situaţia dată, competenţa teritorială de soluţionare revine Tribunalului Dolj.

La momentul soluţionării cererii de strămutare toate dosarele având ca obiect cererile celorlalţi creditori de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC S.E.F.E.R. SA erau conexate la dosarul nr. 5301/105/2008, unde se dispusese deja printr-o hotărâre deschiderea procedurii insolvenţei, la cererea creditoarei PRIMĂRIA CRAIOVA.

Pe de altă parte, încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu putea să afecteze în privinţa desfiinţării actelor întocmite de judecătorul sindic de pe lângă tribunal, o hotărâre irevocabilă a altei instanţe pronunţată în calea de atac, respectiv Decizia Curţii de Apel Ploieşti nr. 1165 din 23 noiembrie 2007 prin care s-a soluţionat recursul creditoarei C.N.C.F. SA şi a fost admis, trimiţându-se cauza tribunalului pentru continuarea procedurii.

Împrejurarea că, în cauză, nu s-a pronunţat o hotărâre de deschidere a procedurii la cererea acestui creditor, în condiţiile în care separat se deschisese deja procedura la cererea altui creditor, în speţă, PRIMĂRIA CRAIOVA, măsură desfiinţată apoi prin încheierea instanţei supreme ca efect al admiterii cererii de strămutare, nu este decât o chestiune de punere în executare a acestei decizii, iar faptul că Tribunalului Dolj, astfel învestit, a luat act de cererea de renunţare la judecată a creditoarei PRIMĂRIA CRAIOVA şi a respins cererea de conexare a dosarelor celorlalţi creditori, este lipsit de relevanţă juridică sub aspectul efectelor Încheierii nr. 2123 din 15 septembrie 2009, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care nu pot fi înlăturate, în cauză, strămutându-se toate aceste dosare.

Această încheiere este obligatorie pentru ambele instanţe, atât cea iniţial sesizată cât şi cea sesizată ca urmare a strămutării, ca şi Decizia Curţii de Apel Ploieşti nr. 1165 din 23 noiembrie 2007 prin care s-a dispus continuarea procedurii de insolvenţă împotriva debitorului SC S.E.F.E.R. SA, la cererea creditoarei C.N.C.F. SA, care trebuie pusă în executare fiind intrată în puterea lucrului judecat, ceea ce înseamnă că toate celelalte cereri, la acest moment, sunt considerate, retroactiv, simple declaraţii de creanţă faţă de caracterul colectiv al procedurii, iar Tribunalul Dolj este cel competent teritorial cu soluţionarea acestei proceduri.

Aşa fiind, se va stabili competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe, unde se vor trimite dosarele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 714/2011. Comercial