ICCJ. Decizia nr. 744/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 744/2011
Dosar nr. 16218/3/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 201.
Asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 29 aprilie 2008, reclamanta SC S.I.S.I. SRL a chemat în judecata pe pârâta SC S.I.S.E. SRL, prin lichidator judiciar M.H.E., solicitând, în principal, să se constate nulitatea Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor a SC S.I.S.E. SRL şi a procesului-verbal de şedinţă din data de 10 aprilie 2008 şi, în subsidiar, să se dispună anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor a SC S.I.S.E. SRL şi a procesului-verbal de şedinţa din data de 10 aprilie 2008. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat ca este asociat al pârâtei şi că deţine împotriva acesteia creanţe în cuantum de peste 22.000.000 RON cu titlul de împrumuturi nerestituite. Prin manevre dolosive, reclamanta a fost înregistrată la registrul comerţului cu o cota de doar 6.67% din capitalul social al societăţii pârâte.
Societatea pârâtă a deţinut în trecutul apropiat două active importante, generatoare de resurse financiare semnificative. Înstrăinarea acestor active, cu contribuţia d-lui S.B.M., a generat starea de insolvenţă a societăţii. Această înstrăinare a fost revocată de instanţele de drept comun, prin admiterea acţiunilor pauliene introduse de reclamantă.
Prin sentinţa comerciala nr. 715 din 18 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a deschis procedura simplificată de insolvenţă şi a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar d-l. M.H.E.
La data de 10 martie 2008 asociaţii SC S.I.S.E. SRL au fost convocaţi pentru prima oara de lichidatorul judiciar, unicul punct pe ordinea de zi fiind desemnarea administratorului special.
Urmare a invocării de către asociatul SC S.I.S.A. S.A.R.L. Luxemburg a nerespectării condiţiilor de cvorum, s-a decis de către asociatul majoritar reconvocarea Adunării pentru data de 10 aprilie 2008.
Aşa după cum rezultă din convocator, ordinea de zi a Adunării din data de 10 aprilie 2008 nu menţiona nimic în ceea ce priveşte identitatea persoanei propuse pentru funcţia de administrator special. Persoana desemnata în aceasta funcţie este incompatibilă, deoarece judecătorul sindic a reţinut contribuţia sa la fraudarea intereselor societăţii.
Ordinea de zi pentru desemnarea administratorului special ar fi trebuit, potrivit art. 117 alin. (6) fraza a II-a din Legea nr. 31/1990, sub sancţiunea nulităţii hotărârii adoptate, să respecte cerinţa nominalizării acestuia. Instituţia administratorului special este similară ca funcţie şi ca atribuţii, cu cea a administratorului statutar din materie corporatistă. Era necesară, de aceea, nominalizarea expresă în convocator a celui propus pentru aceasta funcţie, astfel încât asociaţii să aibă posibilitatea de a vota în cunoştinţă de cauză.
Prin sentinţele nr. 586 şi nr. 597 din 2 octombrie 2007 Tribunalul Bucureşti a apreciat ca d-l S.B.M., cel care a fost desemnat administrator special, este persoana care a concertat provocarea stării de insolvenţă a societăţii. Acesta a efectuat acte prin care patrimoniul societăţii a fost devalizat, iar aceste acte au provocat starea de insolvenţă.
În drept, reclamanta a indicat prevederile art. 132 alin. (2), art. 132 alin. (3), art. 196, art. 117 alin. (6) fraza a II-a din Legea nr. 31/1990, art. 18 şi urm. din Legea insolvenţei.
În apărare, pârâta a depus întâmpinare (fila 76) prin care a invocat excepţia lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa comercială nr. 6351 din 24 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de constatare a nulităţii absolute a procesului verbal de şedinţă a AGA a SC S.I.S.E. SRL din data de 10 aprilie 2008, şi a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de constatare a nulităţii absolute a hotărârii AGA a aceleaşi societăţi, din aceeaşi dată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, faptul că cererea de constatare a nulităţii absolute a procesului verbal din data de 10 aprilie 2008 era inadmisibilă, datorită dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar cererea de constatare a nulităţii absolute a AGA din aceeaşi dată, era neîntemeiată, deoarece convocarea AGA s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 18 din acelaşi act normativ, motiv pentru care susţinerile reclamantei, potrivit cărora lichidatorul judiciar ar fi avut obligaţia să insereze în convocator informaţii privind nominalizarea administratorului special, au fost respinse ca neîntemeiate (inexistenţa unei obligaţii legale în acest sens).
Împotriva acestei sentinţe comerciale reclamanta, în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., a declarat apel, pentru soluţionarea căruia, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, la data de 11 august 2009, a fost înregistrat dosarul nr. 16218/3/2008.
Împotriva încheierii din 23 februarie 2009, pârâta a declarat apel cu respectarea dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia comercială nr. 347 din 7 iunie 2010 a Curţi de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, au fost respinse ambele apeluri formulate, ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Referitor la apelul declarat de către reclamantă:
Cu privire la motivul de apel care face referire la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de constatare a nulităţii procesului verbal al AGA din 10 aprilie 2008, analizând dispoziţiile art. 34, art. 62 alin. (1), art. 132 alin. (2), art. 133 alin. (1) şi art. 196 din Legea nr. 31/1990, instanţa de apel a constat că intenţia legiuitorului de a conferi, anumitor acte, calitatea juridică de a putea fi atacate în justiţie, s-a limitat doar la acelea în care s-a materializat voinţa societară a acţionarilor, concretizată în înscrisul intitulat hotărâre a adunării generale.
Astfel, în acest sens, dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 sunt edificatoare, prin definirea conceptului de proces-verbal, a menţiunilor obligatorii pe care acesta trebuie să le cuprindă, respectiv îndeplinirea formalităţilor de convocare, data şi locul adunării generale, acţionarii prezenţi, numărul acţiunilor, prezentarea dezbaterilor în rezumat, a hotărârilor luate, declaraţiile făcute de acţionari în şedinţă.
Potrivit celor menţionate, rezultă faptul că procesul-verbal are natura juridică a unei „practicale" a adunării generale, care verifică îndeplinirea condiţiilor de formă necesare întrunirii unei adunări generale în condiţii de legalitate, reprezentând practic un instrument tehnic care are menirea de a consemna tot ceea ce se întâmplă într-o şedinţă a Adunării generale, motiv pentru care se trece în registrul adunărilor generale [art. 131 alin. (3) din Legea nr. 31/1990].
Aşa cum se poate observa din analiza dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Lega nr. 31/1990, procesul-verbal al adunării generale, pe lângă menţionarea îndeplinirii a condiţiilor de formă şi a celorlalte aspecte pe care trebuie să le precizeze, cuprinde şi voinţa societară a acţionarilor, concretizată în hotărârile luate de către aceştia.
Aşa cum prevăd dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 31/1990, numai hotărârile luate de adunarea generală, în limitele legii sau actului constitutiv, sunt obligatorii, iar cele contrare legii sau actului constitutiv, pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, cu opoziţie în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, opoziţie care va fi înaintată instanţei judecătoreşti competente de către Oficiul Registrului Comerţului, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Atâta timp cât legiuitorul a înţeles să reglementeze condiţiile şi căile de atac care se pot exercita doar împotriva actului juridic intitulat hotărâre adunare generală, instanţa de apel a considerat că nu poate extinde caracterul expres şi restrictiv al acestor norme de drept şi la alte acte juridice încheiate cu acelaşi prilej, dar care au fost scoase din sfera de cenzurare a instanţelor judecătoreşti, pe calea promovării unor acţiuni în anulare.
În ce priveşte motivul de apel referitor la nulitatea hotărârii AGA din 10 aprilie 2008, pentru nerespectarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 117 alin. (6) teza a II a din Legea nr. 31/1990, s-au reţinut următoarele.
Prin sentinţa comercială nr. 715 din 18 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 44004/3/2008 (fila 11) judecătorul - sindic a admis cererea creditoarei G.S.E.L.T.G.M.B.H. şi în baza dispoziţiilor art. 107 raportat la art. 1 alin. (2) lit. c) pct. 4 şi lit. e) şi ale art. 33 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, a dispus intrarea în faliment, prin procedura simplificată, a apelantei-pârâte debitoare, ridicând dreptul de administrare al acesteia.
Apelanta-pârâtă a fost dizolvată, iar M.E.H. a fost numit lichidator judiciar.
Prin aceeaşi sentinţă, judecătorul - sindic a pus în vedere adunării generale a asociaţilor să numească un administrator special.
În acest scop, pentru îndeplinirea dispoziţiilor date de către judecătorul-sindic, lichidatorul judiciar, prin notificarea nr. 5 din 10 martie 2008 (fila 29) a convocat şedinţa AGA.
În cuprinsul menţionatei notificări se preciza că AGA era convocată în temeiul dispoziţiilor art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006 raportat la dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ şi a dispoziţiilor date de către judecătorul - sindic în acest sens.
Prin hotărârea nr. 2 din 10 aprilie 2008 (fila 106) asociaţii apelantei pârâte au hotărât numirea în funcţia de administrator special al SC S.I.S.E. SRL pe d-l. S.B.M., care urma să-şi exercite atribuţiile prevăzute de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 85/2006 de la data adoptării hotărârii AGA menţionată şi până la finalizarea procedurii simplificate a falimentului.
Problema de drept care se pune în această situaţie este dacă procedura de nominalizare a administratorului special făcută în temeiul dispoziţiilor judecătorului sindic şi al dispoziţiilor art. 3 pct. 26 raportat la art. 18 din Legea nr. 85/2006, trebuia completată, prin analogie, cu procedura prevăzută de dispoziţiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990. Având în vedere faptul că instituţia administratorului special este specifică legii falimentului, menită a asigura reprezentarea intereselor societăţii şi ale acţionarilor, pe perioada desfăşurării procedurii falimentului, conform art. 18 din Legea nr. 85/2006, instanţa de apel a apreciat că nu se poate realiza o completare a acestor norme speciale, prin analogie cu alte norme speciale din legea societăţilor comerciale, respectiv cele ale art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, cunoscut fiind faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile menţionatului act normativ nu pot fi completate, decât în măsura compatibilităţi lor, cu cele ale codului de procedură civilă, codului civil, codului comercial şi ale Regulamentului (CE) 1.346/2000, referitor la procedurile de insolvenţă.
În plus de acest argument, instanţa de apel a considerat că, atâta vreme cât dispoziţiile art. 3 pct. 26 teza a II – a din Legea nr. 85/2006 prevăd în sarcina lichidatorului judiciar doar obligaţia convocării adunării generale pentru desemnarea administratorului special, acesta nu era obligat să facă şi propuneri cu privire la persoana acestuia sau să apeleze, prin analogie, la dispoziţiile art. 117 alin. (6) teza a II- a din Legea nr. 31/1990, care se referă la numirea administratorilor sau a membrilor consiliului de supraveghere, cu care Legea insolvenţei nu se completează.
Singura obligaţie legală a lichidatorului judiciar era deci, aceea, de a convoca adunarea generală a acţionarilor în vederea desemnării de către aceştia a reprezentantului în cadrul procedurii insolvenţei, denumit administrator special, criteriile de desemnare aparţinând în exclusivitate acţionarilor, singurii în măsură să aprecieze încrederea de care o anumită persoană se poate bucura din partea lor.
Cu privire la motivul de apel referitor la faptul că desemnarea d-lui S.B.M., ca administrator special, ar reprezenta o fraudă la lege, instanţa de apel a reţinut următoarele.
Pentru a se putea constata existenţa unei fraude la lege, era necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: existenţa unui text legal care să fi interzis numirea fostului administrator al societăţii aflate în insolvenţă, ca administrator special, şi încălcarea acestei norme de drept.
Faptul că în doctrina juridică s-a acceptat teoria potrivit căreia, preferabil ar fi, ca administrator special să fie o altă persoană decât administratorul societăţii sau vreunul dintre asociaţi, nu este în măsură a conduce la concluzia existenţei unei fraude la lege, atunci când fostul administrator a fost desemnat şi administrator special, prin voinţa acţionarilor majoritari ai societăţii în cadrul şedinţei AGA, atâta vreme cât printr-o astfel de hotărâre nu s-a încălcat vreo dispoziţie legală.
Atâta vreme cât frauda la lege nu se presupune, ci se dovedeşte, iar sentinţele nr. 586 şi 587 din 2 octombrie 2007, prin care d-l. S.B.M. a fost considerat ca răspunzător de o stare de insolvenţă a debitoarei, nu au rămas irevocabile, desemnarea acestuia în continuare ca administrator special de către AGA din 10 aprilie 2008, nu poate fi considerată fraudă la lege, în lipsa unor probe concludente şi pertinente în acest sens.
Referitor la apelul declarat de către pârâtă împotriva încheierii din 23 februarie 2009, s-au reţinut următoarele.
Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa de apel a considerat că respingerea cererii de suspendare, formulată de pârâtă, în baza acestui temei de drept, de către instanţa de fond, a fost soluţia legală şi temeinică care se impunea, deoarece acţiunea în anularea hotărârii AGA din 10 martie 2008 nu este nici constitutivă şi nici declarativă de drepturi, astfel încât nu se poate vorbi, din punct de vedere juridic, de faptul că obiectul dosarului nr. 11849/3/2008 îl reprezintă existenţa sau inexistenţa unui drept, de dezlegarea căruia atârnă prezenta cauză.
Coroborând acest aspect cu faptul că dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instituie o suspendare facultativă, care permite judecătorului ca în anumite împrejurări determinate de lege, să aprecieze asupra oportunităţii sistării temporare a judecăţii, cu faptul că pentru a preîntâmpina orice tendinţă de transformare a unei astfel de măsuri într-un simplu pretext pentru tergiversarea judecăţii, precum şi cu faptul că în condiţiile în care pronunţarea sentinţei apelate nu era în măsură să preîntâmpine pronunţarea unei alte hotărâri greşite sau contradictorii, în raport cu alte constatări făcute pe cale judecătorească.
Fiind facultativă, măsura suspendării, în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., este lăsată la „lumina şi înţelepciunea judecătorului" care, în raport de criteriile exemplificative enunţate, poate considera întemeiată sau nu o astfel de solicitare.
În nici un caz, o astfel de măsură nu poate dobândi un caracter obligatoriu pentru instanţa de judecată chiar şi în ipoteza în care una dintre părţi ar considera că incidenţa dispoziţiilor menţionate este evidentă.
Atâta vreme cât judecătorul fondului a considerat că soluţionarea cauzei, având drept obiect anularea hotărârii AGA din 10 aprilie 2008, nu ar depinde în tot sau în parte de soluţia care urma să se dea în dosarul nr. 11849/3/2008, privind anularea hotărârii AGA din 10 martie 2008, iar apelanta pârâtă nu a reuşit să dovedească contrariul, soluţia instanţei de fond este corectă.
Vizând alt scop decât acela al evitării pronunţării unor hotărâri contradictorii, solicitarea apelantei pârâte în lipsa îndeplinirii condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond.
Cu privire la excepţia lipsei de interes, instanţa de apel a considerat că instanţa de fond, în mod corect a reţinut că de la data înregistrării cererii de chemare în judecată şi până la momentul invocării excepţiei, reclamanta a justificat interesul de a ataca cu acţiune în anulare Hotărârea AGA din 10 aprilie 2008, prin faptul că funcţia de administrator special implică, pe lângă alte aspecte, şi protejarea intereselor societăţii aflate în insolvenţă.
Faptul că instanţa de fond a considerat că în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, nu era în măsură să conducă la concluzia potrivit căreia reclamanta nu ar fi avut interes în promovarea acţiunii în anulare.
Chestiunea aplicabilităţii sau nu a textului de lege amintit reprezintă o chestiune de fond şi nu de procedură, instanţa, conform principiului disponibilităţii, având obligaţia de a supune analizei obiectul cererii astfel cum acesta a fost gândit de reclamant.
În acest sens, instanţa de fond, în mod corect, a apreciat că acţiunea în anulare formulată de un asociat în baza art. 196 şi art. 132 din Legea nr. 31/1990, având caracterul unei acţiuni sociale, fiind exercitată exclusiv în folosul social şi nu pentru valorificarea unui drept personal al asociatului reclamant, acesta din urmă, atunci când susţine încălcarea unei norme legale sau statutare, nu are obligaţia probării existenţei unei vătămări a propriului patrimoniu, ci, a unei vătămări aduse societăţii (desemnarea administratorului special în persoana d-lui S.B.M. care a contribuit la fraudarea societăţii ar fi incompatibilă cu respectiva funcţie).
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâta, aducându-i următoarele critici.
I. În recursul său reclamanta SC S.I.S.I. S.A.R.L. Luxemburg a adus următoarele critici deciziei recurate.
1. Hotărârea instanţei de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, cererea de constatare a nulităţii absolute a procesului-verbal al AGA din 10 aprilie 2008 este admisibilă, având în vedere că motivele de nulitate ale procesului-verbal sunt identice cu cele care privesc hotărârea AGA, adoptată la aceeaşi dată.
Recurenta-reclamantă susţine că jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în acest sens.
2. Convocarea AGA din 10 aprilie 2008 s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, deoarece, ordinea de zi pentru desemnarea administratorului oficial nu a respectat cerinţa nominalizării acestuia.
Se apreciază de către recurenta-reclamantă că instituţia administratorului special este similară, ca funcţie şi ca atribuţii de reprezentativitate, cu cea a administratorului statutar din materie corporatistă, sens în care indică şi doctrina, apreciind că trebuia să se respecte prevederile art. 117 alin. (6) din LSC, în sensul nominalizării administratorului special.
3. Hotărârea AGA este lovită de nulitate absolută pentru fraudă la lege.
Astfel, starea de insolvenţă a societăţii a fost cauzată de cesionarea a două contracte, actul de cesiune fiind invalidat de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţele civile nr. 586 din 2 octombrie 2007 şi respectiv nr. 597 din 2 octombrie 2007.
Prin cele două hotărâri judecătoreşti s-a reţinut participarea administratorului special – S.B.M. - la fraudarea intereselor SC S.I.S.E. SRL, or, acesta a fost desemnat administrator special printr-o procedură efectuată cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
II. În recursul său pârâta SC S.I.S.E. SRL prin lichidator judiciar F.I.S.P.R.L. Bucureşti a adus următoarele critici deciziei recurate.
1. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în sensul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicarea a dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă apreciază că suspendarea judecării pricinii de faţă se justifica prin interdependenţa determinată de identitatea de obiect a celor două hotărâri ale AGA şi anume mandatul de administrator special încredinţat aceleiaşi persoane.
Cu privire la acest aspect, recurenta-pârâtă apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece, obiectul dosarului nr. 11849/3/2008 îl constituie existenţa sau inexistenţa unui drept, respectiv a dreptului de a fi administrator special al d-ului S.B.M., şi nu cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel, că obiectul acestui dosar nu l-ar constitui existenţa sau inexistenţa dreptului respectiv.
Recurenta-pârâtă mai apreciază că în cauză sunt incidente chiar şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel nici nu a motivat, propriu-zis, soluţia de respingerea a cererii de suspendare.
2. Cu privire la excepţia lipsei de interes, recurenta-pârâtă susţine că soluţia instanţei de apel este nelegală, deoarece administratorul special nu reprezintă societatea aflată în procedura insolvenţei, acesta fiind doar reprezentantul asociaţilor, or, în această situaţie reclamanta trebuia să dovedească o vătămare proprie prin numirea administratorului special în persoana lui S.B.M.
Prin concluziile orale puse în faţa instanţei, la termenul din 17 februarie 2011, reprezentantul recurentei-pârâte a arătat că nu mai susţine motivul de recurs în legătură cu respingerea cererii de suspendare a judecăţii cauzei în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate de ambele recurente, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente.
I. Cu privire la recursul recurentei-reclamante SC S.I.S.I. S.A.R.L. Luxemburg:
1. Prima critică nu poate fi reţinută.
În mod legal a reţinut instanţa de apel, că potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (1) şi (2) din LSC, numai hotărârile adunării generale care sunt contrare legii sau actului constitutiv, pot fi atacate de către acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra şi au cerut să se însereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.
Procesul-verbal întocmit cu ocazia unei AGA nu cuprinde o manifestare de voinţă, în el consemnându-se doar elemente ce ţin de îndeplinirea formalităţilor ocazionate de ţinerea unei AGA.
Prin urmare, el nu este un act juridic care să cuprindă o manifestare de voinţă societară, şi nu poate fi atacat în justiţie.
Recurenta-reclamantă nu a arătat care este jurisprudenţa instanţei supreme în legătură cu această critică.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
În mod legal a reţinut instanţa de apel că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, ci prevederile art. 3 pct. 26 raportat la art. 18 din Legea nr. 85/2006.
Dată fiind situaţia juridică a societăţii pârâte, anume aceea că aceasta se află în procedura insolvenţei, reglementată de Legea nr. 85/2006, procedura fiind deschisă prin sentinţa comercială nr. 715 din 8 februarie2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a, în dosarul nr. 44004/3/2008, legea societăţilor comerciale nu este în niciun fel aplicabilă acestei societăţi, în cauză fiind aplicabile doar dispoziţiile legii insolvenţei.
De altfel, în scopul îndeplinirii dispoziţiilor date de judecătorul sindic, precum şi în baza dispoziţiilor Legii insolvenţei, lichidatorul judiciar – M.E.H. - , prin notificarea nr. 5 din 10 martie 2008 a convocat AGA a societăţii pârâte, tocmai pentru ca asociaţii să-şi aleagă un administrator special, lichidatorul judiciar neavând nicio prerogativă legală în a propune numirea unui administrator special.
Cum dispoziţiile art. 3 pct. 26 raportat la art. 18 din Legea nr. 85/2006 au fost respectate, rezultă că numirea administratorului special s-a făcut în condiţii legale.
3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reţinută, neexistând o fraudă la lege.
Faptul că starea de insolvenţă ar fi fost cauzată prin unele activităţi ale persoanei desemnată administrator special, atunci când acţiona în calitate de administrator social, nu poate conduce, în niciun fel, la concluzia că alegerea acestuia în calitate de administrator special, ar reprezenta o fraudă la lege, cât timp asociaţii societăţii intrate în procedura insolvenţei au fost convocaţi cu respectarea dispoziţiilor acestei legi, iar administratorul special a fost ales de către asociaţi, în deplină cunoştinţă de cauză.
Faptul că persoana desemnată ca administrator special ar fi cauzat societăţii pârâte, în calitate de administrator social, pierderi importante, care au dus la intrarea în insolvenţă, poate atrage răspunderea acestuia, dar tot în condiţiile Legii insolvenţei.
De altfel, dacă societatea reclamantă, în calitate de asociat al societăţii pârâte, era nemulţumită de felul în care s-a convocat şi ţinut adunarea generală a acţionarilor societăţii pârâte, precum şi de persoana aleasă drept administrator special, trebuia să se adreseze judecătorului sindic, dat fiind faptul că împotriva societăţii pârâte se deschisese procedura insolvenţei.
II. În ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă SC S.I.S.E. SRL prin lichidator judiciar F.I.S.P.R.L. Bucureşti:
1. Deoarece, prin concluziile orale puse în faţa instanţei de către reprezentantul pârâtei, la termenul din 17 februarie 2011, s-a renunţat la critica privind respingerea cererii de suspendare a judecăţii cauzei, această critică nu va mai fi analizată.
2. Ce de-a doua critică nu poate fi reţinută.
În calitate de asociat şi cel mai important investitor în societatea pârâtă, societatea reclamantă avea un interes evident în legătură cu persoana care urma să reprezinte interesele asociaţilor societăţii pârâte, în procedura insolvenţei.
Interesul în desemnarea administratorului special al SC S.I.S.E. SRL nu trebuie analizat în raport cu apărarea intereselor acestei societăţi, ci în raport cu interesele asociaţiilor SC S.I.S.E. SRL, printre care se numără şi societatea reclamantă.
În această calitate reclamanta are un interes, mai ales că, în opinia acesteia, persoana desemnată drept administrator special, a contribuit în mod decisiv la intrarea societăţii pârâte în procedura insolvenţei, atunci când a acţionat în calitate de administrator social al acestei din urmă societăţi.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC S.I.S.I. S.A.R.L. Luxemburg şi de pârâta SC S.I.S.E. SRL, prin lichidator judiciar F.I.S.P.R.L. Bucureşti împotriva deciziei nr. 347 de la 7 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 754/2011. Comercial |
|---|
