ICCJ. Decizia nr. 754/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 754/2011
Dosar nr. 12882/95/2008
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 212 din 12 mai 2009, Tribunalul Gorj, secţia comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC P.P.T. SA Timişoara în contradictor cu pârâta SC G. SRL Târgu Jiu având ca obiect rezilierea contractului nr. 123/2007 şi pretenţii, ca nefondată.
Judecătorul fondului a reţinut că natura contractului a cărui reziliere se cere nu este a unui contract de subantrepriză ci a unui contract de asociere, ambele părţi fiind şi părţi în contractul cu SNLO, beneficiar al licitaţiei pentru obiectivul din Cariera Peştana. În ce priveşte executarea faţă de beneficiarul SNLO, s-a reţinut în parte culpa pârâtei, incidenţa unor împrejurări nedatorate culpei pârâtei şi, conform expertizei, faptul că pârâta nu datorează reclamantei nicio sumă de bani, urmând să restituie la scadenţă garanţia de bună execuţie, reclamanta fiind aceea care datorează pârâtei suma de 4388,2 lei.
În contra acestei sentinţe a declarat apel reclamanta care critică încălcarea dreptului la apărare prin neacordarea unui termen pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză, concluziile contradictorii ale expertizei şi faptul că instanţa, în lipsa unei cereri reconvenţionale, a constatat că datorează o sumă de bani pârâtei. Cât priveşte contractul în speţă susţine că acesta este un subcontract al contractului 1204/5/2006 încheiat de pârâtă cu SNLO şi care nu-i este opozabil.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 158 din 6 iulie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Prin aceeaşi decizie a respins şi cererea experţilor de majorare a onorariului lor.
Instanţa de apel a reţinut că prevederile art. 201 - 214 C. proc. civ. nu instituie pentru expert obligaţia de a comunica părţilor raportul de expertiză ci doar obligaţia de a depune raportul cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată şi cum acesta a fost depus la dosar cu mai mult de o lună de termenul fixat a existat timpul material pentru observarea acestuia, pronunţarea fiind amânată pentru concluzii scrise. Cât priveşte contraexpertiza, aceasta nu a fost solicitată în termenul prevăzut de art.212 alin. (2) C. proc. civ.
Reţine că expertiza administrată în faţa instanţei de apel a confirmat concluziile expertizei de la instanţa de fond, critica apelantei fiind fără suport.
Neexecutarea contractului a cărui reziliere se cere s-a datorat culpei apelantei care şi-a modificat oferta de execuţie şi care s-a angajat şi în alte lucrări dar şi condiţiilor meteo nefavorabile, neputându-se reţine vreo culpă a pârâtei care să atragă rezilierea contractului.
Conform expertizei a rămas de restituit garanţia de bună execuţie cu termen la 30 octombrie 2010 şi suma de 5336,29 lei dar care se compensează cu suma pe care reclamanta o datorează pârâtei, de 15.000 lei, contravaloare a unor servicii de pază care au fost prestate integral de pârâtă deşi obligaţia era în mod egal comună şi chiar dacă pârâta nu a formulat cerere reconvenţională.
În ceea ce priveşte suma de 30552,02 lei constând în valoarea de reparare a unor repere la maşina de haldat, ea nu poate fi pretinsă, susţine instanţa de apel, întrucât acestea nu au fost recepţionate şi se află în posesia reclamantei.
Instanţa de apel a apreciat cererea experţilor de majorare a onorariului de expertiză ca neîntemeiată deoarece în devizul pe care aceştia l-au prezentat au avut în vedere şi cheltuielile de transport, cazare şi diurnă iar aceste cheltuieli au fost suportate de pârâtă.
În contra deciziei menţionate au declarat recurs reclamanta SC P.P.T. SA TIMIŞOARA şi experţii: C.C.B. şi G.M.C.
I. Recurenta – reclamantă critică Decizia atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie în temeiul art. 304 pct. 4, 8 şi 9.
Motivele de nelegalitate invocate se axează, în esenţă, pe criticile care urmează:
- greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, contractul cu nr. 123 din 14 februarie 2007 pe care l-a încheiat cu pârâta fiind un contract de prestări servicii iar nu un contract de asociere în participaţiune, obligaţia reclamantei constând în executarea unei anumite lucrări iar a pârâtei de plată a acesteia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.);
- pronunţarea extrapetita asupra compensării sumei de 5336,29 lei cu suma de 15000 lei, în lipsa unei cereri reconvenţionale.
II. Recurenţii experţi critică hotărârea pronunţată pentru neacordarea diferenţei de onorariu de 3545 lei şi nemotivarea soluţiei, instanţa eronat precizând că nu a aprobat majorarea onorariului şi că nu au înaintat un decont suplimentar pentru cele circa 20 ore. Diferenţa solicitată este justificată de numărul de ore pe care le-au alocat întocmirii lucrării datorită complexităţii acesteia. Cât priveşte diurna deplasărilor greşit s-a reţinut că aceasta a fost plătită de părţi.
Recursul declarat de reclamantă este fondat pentru considerentele care urmează:
1. Cu privire la criticile de netemeinicie se impune, mai întâi, observaţia că acestea nu pot fi luate în examinare de instanţa de recurs întrucât prevederile art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, îi limitează controlul numai la nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs. Se are în vedere pct. III din dezvoltarea recursului intitulat:" Motive de netemeinicie a deciziei pronunţate în apel" pe care în mod greşit recurentul l-a raportat la prevederile art. 304.9 C. proc. civ. deoarece aceste motive au ca obiect critica aprecierii probelor de către instanţa de apel.
2. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi nici el primit, criticile dezvoltate în susţinerea acestuia neîncadrându-se în ipoteza textului invocat.
Instanţa de apel a interpretat corect natura contractului pe care părţile l-au încheiat, de asociere în participaţiune, acest contract fiind un contract derivat şi în concretizarea acordului de asociere pe care părţile l-au încheiat în scopul încheierii contractului de prestări servicii cu S.N.L.O. subsecvent câştigării licitaţiei cu acest obiect.
Oricum, ceea ce instanţele au analizat în concret a fost executarea obligaţiilor asumate prin contractul nr. 123/2007 a căror determinare nu a fost influenţată de regimul juridic general configurat de reglementarea categoriei din care acesta face parte.
3. Este însă întemeiat motivul de recurs axat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Într-adevăr, instanţa de apel, printr-o preluare a constatărilor din raportul de expertiză a confirmat sentinţa sub aspectul compensării sumei de 5336,29 lei solicitată de reclamantă prin acţiune şi datorată de pârâtă cu o sumă de 15.000 lei pe care reclamanta ar datora-o pârâtei, reţinând caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor, situaţie în care o cerere reconvenţională nu ar fi necesară, compensarea operând de drept.
Potrivit art. 1144 C. civ. compensaţia operează de drept, în puterea legii, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1145 C. civ. or, în cauza de faţă instanţa a operat o compensaţie judiciară, nefiind în situaţia unei compensaţii legale şi nici convenţionale.
Aceasta deoarece, datoria pârâtei nu are un caracter cert şi nu întruneşte condiţia exigibilităţii la care face referire art. 1145 C. civ. nefiind recunoscută de reclamantă şi nici constatată de instanţă prin hotărâre judecătorească caz în care era necesară formularea unei cereri reconvenţionale cu acest obiect de către pârâtă.
În atare situaţie, Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte decizie atacată, va admite apelul reclamantei împotriva sentinţei pe care o va schimba în tot în sensul admiterii în parte a acţiunii şi a obligării pârâtei la plata sumei de 5336,20 lei către reclamantă menţinând restul dispoziţiilor deciziei atacate.
II. Recursul declarat de experţi nu este fondat.
Potrivit art. 213 alin. (2) C. proc. civ., la cererea experţilor, ţinându-se seama de lucrare instanţa le va putea mări plata cuvenită.
Majorarea onorariului se poate solicita şi poate fi deci acordată având ca unic temei lucrarea efectuată.
Cum diferenţa solicitată în comun de recurenţii experţi, conform devizului prezentat instanţei are ca obiect, astfel cum aceasta a reţinut, şi cheltuieli cu transportul, cazarea şi diurna, iar acestea exced prevederii legale şi cum complexitatea lucrării a fost acoperită de onorariul stabilit şi achitat, Înalta Curte va respinge recursul astfel declarat ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ. va obliga intimata-pârâtă SC G. SA la plata sumei de 3078 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. P.P.T. S.A TIMIŞOARA împotriva deciziei nr. 158 din 6 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Modifică în parte Decizia recurată în sensul că admite apelul reclamantei S.C. P.P.T. S.A. TIMIŞOARA împotriva sentinţei nr. 212 din 12 mai 2009 a Tribunalului Gorj, secţia comercială, pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte acţiunea şi obligă pârâta SC G. SRL Ia plata sumei de 5336,3 lei reprezentând diferenţă neachitată din factura 1390004 din 11 decembrie 2007. Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi ale sentinţei.
Obligă intimata-pârâtă SC G. SRL să plătească recurentei suma de 3078 lei cheltuieli de judecată.
Respinge recursul declarat de recurenţii C.C.B. şi G.M.C. împotriva aceleiaşi decizii ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 757/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 744/2011. Comercial → |
|---|
