ICCJ. Decizia nr. 698/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 698/2011
Dosar nr. 10817/118/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 95/com din 2 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondat apelul declarat de pârâta SC U.S.A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1642/com din 9 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 10817/111/2009, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC S.P. SA Constanţa.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, pârâta, căreia i s-a pus în vedere, prin actul de procedură aflat la fila 5 din dosarul de recurs să timbreze cererea cu 4 lei taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată constând în obligaţia „de a face" neevaluabilă în bani.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată, iar conform art. 3 din OG nr. 32/1995, modificată, se datorează şi timbru judiciar.
Potrivit art. 20, alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi a Normelor de aplicare a acestui act normativ, respectiv a art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, modificată în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi/sau timbrul judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din 16 februarie 2011, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală – personală sau ca obiect – de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20, alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 146/1997 respectiv ale art. 35 alin. (1) şi alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, modificată şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul formulat de pârâta SC U.S.A. SRL Constanţa, împotriva deciziei Curţii de Apel Constanţa nr. 95 din 2 septembrie 2010, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 697/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 702/2011. Comercial → |
---|