ICCJ. Decizia nr. 720/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 720/2011
Dosar nr. 5330/111/2007
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 387/ COM din 9 octombrie 2008 pronunţată în dosar nr. 5330/111/2007, Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R.A.D.E.F. Bucureşti şi a admis acţiunea comercială formulată de reclamanta SC N.S. SRL în contradictoriu cu pârâtele R.A.D.E.F. şi M.C.C., obligând pârâtele la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Oradea, str. Republicii, reţinând că, în conformitate cu art. 12 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, regiile autonome sunt obligate ca, în termen de 90 zile de la depunerea cererilor de către întreprinderile mici şi mijlocii, să încheie contracte de vânzare-cumpărare, situaţie faţă de care, în condiţiile art. 109 C. proc. civ., pârâta are calitatea procesuală pasivă de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în calitate de locator al imobilelor. Pe fondul cauzei, Tribunalul Bihor a reţinut că reclamanta se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel cum a fost definită prin art. 2 din Legea 346/2004, iar, la data introducerii acţiuni, avea calitatea de locatar asupra spaţiilor aparţinând Regiei autonome conform contractului de închiriere şi actelor adiţionale aflate la dosar, motiv pentru care s-a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la cumpărarea spaţiului în condiţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 346/2004.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 26/C/2009-A de la 3 martie 2009, a dispus respingerea apelurilor declarate de pârâte ca nefondate, cu motivarea că, atâta vreme cât din actele dosarului rezultă faptul că intimata reclamantă a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 3 şi 12 din Legea 346/2004, ale Ordinului nr. 2461/2004 privitoare la cumpărarea activului ce-l deţine în chirie, prin negociere directă şi a continuat procedura de cumpărare şi în temeiul prevederilor art. 67 din OG nr. 39/2005 şi a strategiei aprobate prin HG nr. 1874/2006, refuzul apelantelor pârâte de a finaliza procedura demarată şi de a încheia contractul de vânzare - cumpărare în termenele prevăzute, este nejustificat, soluţia echitabilă şi morală pentru diferendul ivit fiind finalizarea demersurilor şi încheierea contractului; faptul că, prin Decizia nr. 259 din 20 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a anulat HG nr. 1874/2006 nu este de natură a influenţa litigiul dedus judecăţii, cât timp reclamanta intimată a făcut dovada că îndeplineşte condiţiile legale de a cumpăra activul după procedura de vânzare prevăzută de Ordinul nr. 2461/2004 dat în aplicarea şi executarea Legii nr. 346/2004, procedură anterioară celei reglementate de HG nr. 1874/2006 şi care, dacă nu ar fi fost nejustificat nefinalizată de apelante, s-ar fi finalizat prin vânzarea prin negociere directă a activului.
Împotriva acestei decizii, pârâtele R.A.D.E.F. BUCUREŞTI şi M.C.C. şi P.N.B. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca netemeinică şi nelegală, respectiv admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, pe fond, respingerea cererii ca inadmisibilă, neîntemeiată şi nefondată.
În argumentarea motivelor de nelegalitate, pârâta R.A.D.E.F. BUCUREŞTI învederează că imobilul C. Crişana a trecut în domeniul public la data de 30 decembrie 2008, prin efectul Legii nr. 303/2008, devenind, astfel, inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil, intimata nu mai are contract de închiriere valabil asupra imobilului în discuţie, prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat HG nr. 1874/2006, art. 12 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 346/2004 instituie obligaţia de a vinde la un preţ negociat şi nu de a vinde necondiţionat, iar activul în cauză nu este activ disponibil. Motivele de nelegalitate invocate sunt prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Pârâta M.C.C. şi P.N.B. solicită admiterea recursului, motivat de faptul că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece imobilul C. nu este activ disponibil, iar obiectul cauzei este obligaţia de a face şi nu o acţiune în constatare, ceea ce determină incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ.; în subsidiar, apreciază acţiunea introductivă ca fiind inadmisibilă, motivat de faptul că dispoziţiile Legii nr. 346/2004 au caracter general faţă de cele ale OG nr. 39/2005 şi ale HG nr. 1874/2006 şi prematură, deoarece prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat HG nr. 1874/2006, nemaiexistând, aşadar, cadru legal special care să reglementeze procedura de vânzare.
1. Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (l) din Legea nr. 42/1992, republicată, sesizarea Curţii Constituţionale este condiţionată de întrunirea cumulativă a următoarelor cerinţe: invocarea excepţiei în faţa instanţelor judecătoreşti sau arbitrale, a unei norme în vigoare care să aibă legătură cu soluţia ce se va pronunţa în cauză, iar norma apreciată ca neconstituţională să nu fi fost constată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În speţă, prevederile normelor considerate neconstituţionale în contextul invocat de autorul excepţiei nu au legătură cu temeiul juridic al acţiunii introductive, instanţa de judecată având rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi şi obligaţia de a respinge cererea de sesizare dacă nu îndeplineşte cerinţele legii cum este cazul în prezenta cauză.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
2. Cu privire la recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F. BUCUREŞTI. Înalta Curte retine următoarele:
A) Primul motiv de recurs privind caracterul de bun public al imobilului C. trebuie analizat la momentul naşterii raportului juridic între părţi, respectiv noiembrie 2004, când R.A.D.E.F., prin adresa 79 din 25 noiembrie 2004, a solicitat intimatei exprimarea opţiunii în ceea ce priveşte cumpărarea ori încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare prin negociere directă a activului pe care-l deţine în chirie, iar, în baza acestei oferte de vânzare, intimata şi-a exprimat opţiunea de cumpărare a imobilului C. conform adresei nr. 517 din 29 noiembrie 2004. Conform art. 1 C. civ., coroborat cu art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea civilă dispune numai pentru viitor şi nu are putere retroactivă, astfel încât modificările legislative survenite pe parcursul soluţionării dosarului nu poate influenţa sau modifica cadrul legal incident la momentul naşterii raportului juridic între intimată şi recurente, impunându-se, aşadar, respingerea acestui motiv de recurs, ca nefondat, deoarece la nivelul anului 2004, activul C. Crişana se afla în proprietatea privată a recurentei R.A.D.E.F.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, Înalta Curte reţine că, la data naşterii raportului juridic între părţi şi la data introducerii acţiunii, intimata avea un contract de închiriere valabil, îndeplinind, sub acest aspect, condiţiile legale de a cumpăra activul după procedura de vânzare prevăzută de Ordinul nr. 2461/2004, dat în aplicarea şi executarea Legii nr. 346/2004, procedură anterioară celei reglementate de HG nr. 1874/2006. Faţă de aceste considerente, se impune respingerea ca nefondat si a acestui motiv de recurs.
Referitor la al treilea motiv de recurs referitor la inexistenţa cadrului legal de înstrăinare, respectiv a HG nr. 1874/2006 anulată prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Înalta Curte reţine, de asemenea, caracterul nefondat al acestuia, deoarece hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, o interpretare contrară însemnând o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile statuat de actele normative anterior menţionate.
Sub aspectul ultimelor două motive de recurs, conform art. 12 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, întreprinderile mici şi mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome (..), în următoarele condiţii: (.)
b) activele disponibile utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii în baza contractului de închiriere (..), încheiate (..) cu regii autonome vor fi vândute, la solicitarea locatarului (..), la preţul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părţi, după deducerea investiţiilor efectuate în activ de către locatar/asociat. (..)
Noţiunea de activ disponibil la care se referă articolul anterior menţionat este descris la art. 13 din acelaşi act normativ, fiind considerate active (..) din patrimoniul unei regii autonome (..), ce pot fi organizate să funcţioneze independent [(alin. (1)], iar, în înţelesul aceleiaşi legi, se consideră active disponibile activele care îndeplinesc oricare dintre următoarele condiţii:
a) - nu sunt utilizate de regiile autonome (..) care le deţin pentru o perioadă de cel puţin 3 luni;
b) - se află în conservare pentru o perioadă mai mare de un an;
c) - activele închise operaţional, numai în cazul prevăzut la art. 12 alin. (l) lit. e).
Dreptul prioritar, aşa cum a fost stabilit de Legea nr. 346/2004, are un domeniu de aplicare bine determinat în sensul că:
- actul juridic proiectat să fie o vânzare - cumpărare; vânzarea-cumpărarea să privească un activ disponibil al unei regii autonome;
- activul disponibil să fie proprietatea unei regii autonome.
Dreptul reclamantei de a cumpăra imobilul s-a născut încă de la nivelul 2004, când, aşa cum s-a arătat anterior, R.A.D.E.F. a solicitat intimatei exprimarea opţiunii în ceea ce priveşte cumpărarea ori încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare prin negociere directă a activului pe care-l deţine în chirie, iar, în baza acestei oferte de vânzare, intimata şi-a exprimat opţiunea de cumpărare a imobilului C., prima condiţie cerută de legiuitor fiind îndeplinită.
Activul C. Crişana situat în Municipiul Oradea, str. Republicii a fost deţinut de reclamantă în baza contractului de închiriere nr. 1 de la 10 decembrie 1997 a cărui valabilitate a fost prelungită prin acte adiţionale succesive până la 31 decembrie 2009.
Faţă de data încheierii contractului de închiriere, este evident că activul C. Crişana nu a fost utilizat de R.A.D.E.F. încă din anul 1997, fiind, astfel, îndeplinită condiţia prevăzută de art. 13 lit. a) din Legea nr. 346/2004, condiţiile impuse de acest articol fiind alternative şi nu cumulative.
Lista activelor disponibile întocmită la nivelul anului 2008 nu este opozabilă intimatei - reclamante, deoarece legiuitorul a avut în vedere caracterul de activ disponibil la data naşterii raportului juridic între părţi în temeiul legii nr. 346/2004, respectiv noiembrie 2004.
Imobilul C. Crişana a fost dobândit de R.A.D.E.F. în baza dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi ale art. 20 şi 22 din HG nr. 530/1991 privind înfiinţarea de regii autonome şi societăţi comerciale în domeniul C.
Rezultă, aşadar, că societatea reclamantă a probat îndeplinirea situaţiei premisă relevată de actul normativ menţionat, dovedind apartenenţa sa la categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, caracterul disponibil al activului (acesta fiind închiriat reclamantei, nefiind folosit de pârâtă), calitatea pârâtei de regie autonomă (necontestată de aceasta), fiind, astfel, îndeplinite cele trei condiţii cumulativ impuse de Legea nr. 346/2004, art. 12 instituind obligaţia locatorului de a înstrăina activul la solicitarea locatarului şi nu un drept de opţiune.
Referitor la preţul la care urmează a fi vândut activul, Înalta Curte reţine că acesta este determinabil şi se va stabili prin negociere, cu respectarea dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 346/2004, faţă de aspectele anterior relevate şi ultimele două motive de recurs fiind nefondate.
3. Cu privire la recursul declarat de M.C.C. şi P.N.B., Înalta Curte retine următoarele:
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., are în vedere ipoteza în care instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, când, de exemplu, atribuie valoare legală unor texte abrogate sau săvârşeşte un act pe care numai puterea legislativă îl poate face, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii. Analizarea îndeplinirii de către intimata - reclamantă a condiţiilor stabilite de art. 2 din Legea nr. 346/2004 nu a reprezentat o depăşire a limitelor puterii judecătoreşti, deoarece judecătorii au hotărât numai asupra obiectului dedus judecăţii, respectiv obligarea pârâtelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru activul C. Crişana, acţiune în realizare, a cărei admisibilitate este condiţionată de îndeplinirea de către reclamantă şi a condiţiilor prevăzute de art. 2 din actul normativ incident în cauză; în aceste condiţii, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.
Nefondat este şi motivul de recurs privind caracterul general al actului normativ care a constituit cauza juridică în sens restrâns, temeiul juridic al acţiunii introductive, respectiv Legea nr. 346/2004 faţă de OG nr. 39/2005 şi HG nr. 1874/2006, deoarece dreptul intimatei-reclamante la a cumpăra activul C. Crişana s-a născut la nivelul anului 2004, astfel încât aceste două acte normative nu pot afecta raporturile juridice născute sub imperiul unei alte legi, cu atât mai mult cu cât părţile din prezenta cauză şi-au manifestat acordul de voinţă pentru achiziţionarea activului menţionat, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare în acel moment.
Al treilea motiv de recurs referitor la inexistenţa cadrului legal de înstrăinare, respectiv a HG nr. 1874/2006 anulată prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este, de asemenea, nefondat, faţă de principiul neretroactivităţii legii civile statuat de Codul Civil şi Constituţia României.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâtele R.A.D.E.F. BUCUREŞTI şi M.C.C. și P.N.B. împotriva deciziei nr. 26/C/2009-A de la 3 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Respinge recursurile declarate de pârâtele R.A.D.E.F. BUCUREŞTI şi M.C.C. și P.N.B. împotriva deciziei nr. 26/C/2009-A de la 3 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 716/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 734/2011. Comercial → |
|---|
