ICCJ. Decizia nr. 734/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 734/2011
Dosar nr. 6438/1/2010
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.I.F. Banat Crişana SA a solicitat în contradictoriu cu SC S. SA să se constate nulitatea absolută parţială a Hotărârii adoptate în A.G.E.A. de la data de 24 martie 2003 şi a art. 11 alin. (3), (4), (5) şi (6) din Actul Constitutiv al SC S. SA şi radierea parţială din registrul comerţului a menţiunilor tăcute în baza Hotărârii A.G.E.A. SC S. SA, cu motivarea că rezoluţiile adoptate contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţia României şi art. 475 şi 480 C. civ.
Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. l28/ CC de la 18 decembrie 2007, a respins acţiunea formulată, ca tardiv introdusă, iar Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 116/ A din 5 iunie 2008, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 53/ CC din 6 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 5384.2/30/2007, s-a admis cererea reclamantei, constatându-se nulitatea absolută parţială a Hotărârii A.G.E.A. nr. 1/2003., reţinându-se interesul reclamantei în promovarea acţiunii, întrucât acţiunea în anularea adunării generale are caracterul unei acţiuni sociale, este exercitată în folosul societăţii şi al acţionarilor, nu pentru valorificarea unui interes personal; dat fiind că reclamanta este acţionar al societăţii pârâte, aceasta are interes în formularea unei acţiuni în anularea adunării generale a acţionarilor întemeiată pe încălcarea unor dispoziţiile legale imperative. Totodată, analizând regularitatea convocării A.G.A., instanţa de fond a apreciat că neîndeplinirea cumulativă a cerinţelor, publicarea într-un ziar de largă răspândire şi în M. Of., atrage nulitatea hotărârii adoptate faţă de prevederile art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Apelul formulat împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Timişoara prin Decizia nr. 100/ A de la 13 mai 2010, schimbându-se în tot sentinţa apelată în sensul că s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.I.F. Banat-Crişana SA, cu motivarea că singura condiţie cerută pentru aprecierea valabilităţii convocării era inexistenţa interdicţiei de a se recurge la modalităţile alternative prevăzute de art. 117 alin. (4) sau (5) din Legea nr. 31/1990, interdicţie ce se impunea a fi stipulată în actul constitutiv ori printr-o dispoziţie legală, or, în speţă, nefiind stipulată în actul constitutiv o astfel de interdicţie, nu se justifică aprecierea legalităţii convocării exclusiv prin prisma prevederilor art. 117 alin. (3) L.S.C., astfel cum în mod greşit s-a procedat în primă instanţă. Cu privire la clauza de inalienabilitate, limitările instituite prin actul constitutiv şi avizul prealabil al Consiliului de Administraţie, instanţa de apel a recunoscut prevalenta principiului libertăţii de voinţă a părţilor într-o societate de tip închis.
Împotriva aceste decizii, reclamanta S.I.F. Banat - Crişana SA a declarat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate si menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei pronunţate de Tribunalul Timiş în temeiul art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că instanţa de apel, prin analizarea pentru prima dată în apel a altor motive de nulitate decât cele stabilite de instanţa de fond a hotărârii A.G.E.A., a încălcat dreptul reclamantei de a beneficia de un dublu grad de jurisdicţie, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, pe de-o parte reţinându-se că obligaţia de publicare a convocatorului în M. Of. este o obligaţie imperativă şi nerespectarea acestei obligaţii se sancţionează cu nulitatea absolută, iar, pe de altă parte, că prevederile imperative nu mai au caracter obligatoriu, de la ele putându-se deroga prin voinţa părţilor, care pot apela la o modalitate alternativă de publicitate a adunării generale a acţionarilor, precum şi faptul că soluţia adoptată de instanţa de apel reprezintă o consecinţă directă a aplicării greşite a prevederilor art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi a încălcării dispoziţiilor art. 44 alin. (l) din Constituţia României, art. 475, 480 şi 1310 C. civ. şi art. 98 din Legea nr. 31/1990.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de recurs privind analizarea şi a celorlalte motive de nulitate, nereţinute de prima instanţă, Înalta Curte reţine că cererea de apel are efect devolutiv, astfel încât, deşi cale de atac, apelul provoacă o nouă judecată în fond atât cu privire la problemele de fapt, cât şi cu privire la problemele de drept, cu respectarea limitelor consacrate de regulile „tantum devolutum quantum apellatum" şi „tantum devolutum quantum judicatum"; în speţa dedusă judecăţii, intimata a exercitat calea de atac a apelului solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, iar instanţa a admis apelul declarat, rejudecând fondul, cu respectarea limitelor anterior menţionate, în puterea lucrului judecat trecând numai ceea ce nu este supus apelului.
Aşadar, în cazul în care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe mai multe motive, iar prima instanţă, admiţând acţiunea pe baza unui singur motiv, a lăsat necercetate celelalte motive, în apelul introdus de pârât, instanţa de apel este obligată să se pronunţe şi asupra motivelor rămase neexaminate, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, aceste aspecte neputând constitui ulterior motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Al doilea motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este, de asemenea, nefondat, întrucât, potrivit acestui text de lege, judecătorul are obligaţia să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină aceste capete de cerere, astfel încât nu constituie motiv de nelegalitate o pretinsă contradictonalitate între prima opinie a instanţei de apel într-un prim ciclu procesual şi a doua opinie în al doilea ciclu procesual. Prin Decizia recurată, instanţa de apel a reţinut inexistenţa motivelor de nulitate a Hotărârii A.G.E.A. SC S. SA, fără a contraveni deciziei civile nr. 116/ A din 5 iunie 2008, care a calificat natura juridică a nulităţii invocate ca fiind absolută şi nu incidenţa acestuia în speţa dedusă judecăţii.
Referitor la al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, potrivit art. 117 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale în vigoare la data Adunării Generale a cărei nulitate se solicită a se constata, convocarea se tăcea prin publicare în M. Of. al României, Partea a IV-a şi într-unui dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăţii sau din cea mai apropiată localitate [(alin. (3) din articolul anterior menţionat)], prin scrisoare recomandată sau, dacă actul constitutiv, permite, prin scrisoare simplă, expediată cu cel puţin 15 zile înainte de data ţinerii adunării, la adresa acţionarului, înscrisă în registrul acţionarilor, dacă toate acţiunile societăţii sunt nominative [(alin. (4) din articolul anterior menţionat)] sau prin afişare la sediul societăţii, însoţită de un convocator ce va fi semnat de acţionari, cu cel puţin 15 zile înainte de data ţinerii adunării, semnătura acţionarului şi data semnării fiind certificate de un funcţionar anume desemnat [(alin. (5) din articolul anterior menţionat)]. Aşadar, modalitatea de convocare folosită de SC S. SA era prevăzută de lege în mod alternativ şi nu cumulativ cu modalitatea de convocare a publicării convocatorului în M. Of. al României şi într-un ziar de largă răspândire.
Caracterul imperativ şi cumulativ al modalităţii de convocare prevăzute de art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu a fost contestat de instanţa de apel, ci s-a reţinut incidenţa în cauză a modalităţii de convocare prevăzute de alin. (5) al art. 117 din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv al societăţii neinterzicând expres această modalitate de convocare, critica recurentei impunându-se a fi înlăturată ca nefondată.
Al patrulea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pc. 9 C. proc. civ., cu privire la nulitatea clauzei de inalienabilitate a acţiunilor emise de societatea pârâtă şi a clauzei de agrement va fi respins, ca nefundat, de Înalta Curte, întrucât limitarea convenţională a exercitării dreptului de proprietate asupra acţiunilor s-a făcut în considerarea unui interes privat, faţă de statutul de societate comercială de tip închis, însăşi recurenta votând în favoarea adoptării hotărârii pe care, ulterior, a contestat-o, iar recurenta nu a putut indica nicio dispoziţie legală care să interzică clauzele de inalienabilitate şi de agrement. Aşadar, în mod corect, s-a recunoscut prevalenta principiului libertăţii de voinţă a părţilor în detrimentul exercitării absolute a dreptului de proprietate ca urmare a acceptării limitării convenţionale a exercitării acestuia.
Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă numai la situaţiile în care instanţa aplică greşit sau încalcă normele de drept substanţial incidente în cauză, or, singura limitare instituită priveşte sfera persoanelor cărora le pot fi cesionate acţiunile, iar scopul instituirii unei clauze de plafonare a participaţiilor este înlăturarea posibilităţii ca un acţionar să îşi mărească participaţia la capitalul social, astfel încât să creeze premisele abuzului de majoritate, situaţie în care nu se poate reţine incidenţa în cauză nici a acestui motiv de recurs.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.I.F. BANAT-CRIŞANA SA Arad împotriva deciziei nr. 100/ A de la 13 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 6.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată conform documentelor justificative depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.I.F. BANAT-CRIŞANA SA Arad împotriva deciziei nr. 100/ A de la 13 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat. Obligă reclamanta la plata sumei de 6200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 720/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 893/2011. Comercial → |
|---|
