ICCJ. Decizia nr. 759/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 759/2011
Dosar nr. 626/1371/2009
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureş reclamanta SC P.S. SRL Italia, în contradictoriu cu pârâta SC J.N.N.I. Export, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 27.186, 82 Euro reprezentând preţul produselor livrate şi neachitate şi cheltuielile de judecată aferente.
În justificarea demersului său judiciar reclamanta arată că între părţi a intervenit o convenţie de tip gentelman’s agreement potrivit căreia reclamanta urma să livreze şi a livrat efectiv produse cosmetice ce urmau a fi comercializate, de către pârâtă, pe piaţa românească. Din valoarea totală de 69.425,16 Euro, pârâta a achitat numai suma de 21.404,34 Euro reprezentând contravaloarea parţială a unei facturi, restul contravalorii produselor livrate şi preluate fără obiecţiuni nemaifiind achitat, din motive necunoscute de reclamantă. Reclamanta a mai precizat că a obţinut Ordonanţa nr. 137 din 7 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Comercial Mureş, în dosarul nr. 6143/320/2007, însă numai pentru suma de 19.834 Euro, diferenţa fiind respinsă de instanţă apreciindu-se că raportul procedural a devenit contencios şi că se impune judecata pe fond.
Temeiurile de drept invocate de reclamantă au fost prevederile art. 3-5, art. 35, art. 43, art. 46, art. 60 şi urm. C. com., art. 1294 şi urm., art. 1310 - 1314, art. 1361 şi urm. C. civ., cu indicarea art. 2 pct. l lit. a), art. 112, art. 274 C. proc. civ.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantei - pârâte reconvenţional;
- să-şi ridice la momentul rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii ce urmează a fi pronunţată, marfa descrisă în anexa 1 a acţiunii ataşate;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 25.558 Euro în echivalentul monedei naţionale la cursul de schimb valutar al BNR din ziua plăţii;
- obligarea pârâtei reconvenţionale la plata sumei de 2.134 Euro, de asemenea în echivalentul în lei, la acelaşi curs ;
- obligarea pârâtei la plata unei chirii zilnice, în cuantum de 22 auro, în echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii, începând cu data înregistrării acţiunii reconvenţionale, până la îndeplinirea de pârâtă a obligaţiei de la petitul 1 şi cheltuieli de judecată aferente.
Prin sentinţa nr. 2644 din 22 decembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 626/1371/2009 Tribunalul Comercial Mureş a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. P.S. S.R.L în contradictoriu cu pârâta SC C.E.I.J.N.N. SRL şi a respins acţiunea reconvenţională, astfel cum această cerere incidentală a fost reunită cu acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 640/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureş, în urma admiterii excepţiei de litispendenţă.
În ceea ce priveşte cererea principală instanţa a reţinut că între părţi au existat raporturi comerciale şi că potrivit Ordonanţei nr. 237 din 7 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Comercial Mureş în dosarul nr. 6143/320/2007 rămasă irevocabilă, s-a stabilit că pârâta este în debit faţa de reclamantă cu suma de 19.834 Euro, sumă recunoscută din totalul solicitat de 47.020,82 Euro; că, în lipsa unui termen determinat consensual de părţi, pentru fiecare lucrare de produse acceptată de pârâtă, aceasta dobândea obligaţia de a achita contravaloarea bunurilor într-un termen de 120 de zile, termen ce s-a apreciat că reiese din contractul de concesiune depus la dosar de pârâtă care, chiar dacă nu este semnat de reclamantă, deoarece există îndoială în ceea ce priveşte raporturile dintre părţi, trebuie interpretat în raport de art. 983 C. civ.
În ce priveşte acţiunea reconvenţională instanţa a reţinut că toate contractele încheiate între părţi îşi produc efectele şi că niciuna dintre părţi nu a solicitat rezoluţiunea contractelor născute în virtutea livrărilor acceptate, printre efectele contractelor numărându-se şi trecerea în patrimoniul pârâtei a dreptului de proprietate asupra bunurilor cumpărate, astfel că nu a existat nici un temei pentru obligaţia impusă vânzătoarei, de a prelua produsele.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel ambele părţi.
Apelanta pârâtă S.C. C.E.I.J.N.N. SRL a reproşat instanţei de fond că a pronunţat sentinţa atacată cu neluarea în considerare a următoarelor aspecte:
- între părţi s-a încheiat un contract de concesiune, iar faptul că reclamanta nu l-a semnat nu are relevanţă, câtă vreme înscrisurile de la dosar confirmă încheierea acestuia;
- acel contract i-a fost comunicat prin fax de către reclamantă şi că prin semnare de către pârâtă şi comunicare prin fax s-au întrunit acordurile de voinţă ale ambelor părţi;
- a intervenit de drept rezoluţiunea acestui contract de concesiune prin acordul ambelor părţi, deoarece prin adresa din 21 februarie 2007 reclamanta a solicitat oprirea vânzării produselor cu mărci care îi aparţineau şi restituirea produselor de către pârâtă.
Apelanta - reclamantă a formulat următoarele critici:
- prima instanţă, în loc să constate că între părţi a intervenit o simplă convenţie de vânzare-cumpărare, a considerat că părţile sunt în prezenta unui contract atipic, fără să justifice în vreun fel această interpretare;
- invocarea mărcii „Hair Light" nu are nicio relevanţă în cadrul litigiului, deoarece nu se discută protecţia mărcii ci doar un simplu contract de vânzare-cumpărare;
- odată ce marfa a intrat în patrimoniul cumpărătoarei, reclamanta nu mai avea nici un drept de a dispune cu privire la marfă.
Prin încheierea din 22 iunie 2009 astfel cum a fost completată prin încheierea din 22 iunie 2009 instanţa de control judiciar a respins excepţiile de netimbrare a acţiunii transmise din dosarul nr. 640/1371/2009, urmare a admiterii excepţiei de litispendenţă, de necompetenţă teritorială şi de inadmisibilitate a cererii reconvenţionale invocate de pârâta reconvenientă.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ fiscal, prin Decizia nr. 48/A din 21 iunie 2010, a respins apelul formulat de SC J.N.N. SRL, împotriva sentinţei nr. 2644 din 22 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Comercial Mureş, a admis apelul formulat de SC P.S. SRL, împotriva aceleiaşi sentinţe, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a admis acţiunea formulată de SC P.S. SRL împotriva pârâtei SC J.N.N. SRL, a obligat pârâta la plata echivalentului în lei, la data plăţii, a sumei de 27.186,82 Euro, cu titlu de preţ neachitat, a obligat pârâta la plata sumei de 12.002 lei cheltuieli de judecată la instanţa de fond şi în apel şi a eliminat din cuprinsul hotărârii atacate menţiunea cu privire la cheltuielile de judecată, menţinând celelalte dispoziţii.
În pronunţarea acestei soluţii instanţa de control judiciar a reţinut că natura juridică a contractului, este cea specifică unui contract de vânzare-cumpărare, având în vedere faptul că reclamanta a predat mărfuri pârâtei în baza unor comenzi, iar aceasta le-a preluat, fără a achita integral preţul produselor, că reclamanta a dovedit predarea mărfurilor, iar pârâta a recunoscut preluarea lor astfel că, potrivit art. 1 C. com. coroborat cu art. 1719 C. civ., pârâta avea obligaţia de a achita contravaloarea mărfurilor, ea necontestând suma solicitată de către reclamantă;
În ce priveşte termenul în care trebuia efectuată plata, instanţa a arătat că, nefiind menţionat un termen special, plata trebuia efectuată la data preluării bunurilor, iar referitor la acţiunea reconvenţională, că aceasta se bazează strict pe contractul de concesiune care însă nu poate fi avut în vedere, pentru argumentele invocate mai sus. În acest contract nu se prevede nicio obligaţie de returnare a produselor ci doar o exclusivitate de vânzare pe un anumit teritoriu, motiv pentru care în această situaţie acţiunea reconvenţională este nedovedită şi odată ce pârâta a intrat în proprietatea bunurilor ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu mai poate solicita vânzătorului preluarea mărfurilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta reclamantă reconvenţional SC J.N.N. SRL Sighişoara, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii recurate şi în parte a hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii/cererii reconvenţionale aşa cum aşa cum au fost precizate după conexare, respingerea acţiunii intimatei-reclamante şi obligare acesteia la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel şi recurs.
Recurenta îşi subsumează global criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 şi 8 şi 9 C. proc. civ. şi vizează, în esenţă, următoarele aspecte.
I. Instanţele de fond şi cea de apel au apreciat greşit natura raporturilor juridice care s-au stabilit între părţile în litigiu, dat fiind faptul că din probele administrate rezultă neîndoielnic caracterul de contract de concesiune;
- motivarea instanţei de apel vizând nerealizarea acordului de voinţă ca urmare a nesemnării şi neştampilării contractului de către reclamantă este aberantă în raport de probatoriul administrat din care rezultă acordul explicit al recurentei la încheierea contractului în forma propusă de intimata-reclamantă.
- instanţa de apel nu a analizat înscrisurile invocate de recurentă prin motivele de apel în dovedirea faptului prelungirii şi executării întocmai a prevederilor contractuale de concesiune (adresa din 17 iulie 2003).
II. Instanţa de fond a considerat în mod greşit că recurenta-pârâtă trebuia să solicite rezoluţiunea contractului dat fiind faptul că acesta şi-a încetat efectele prin acordul de voinţă al ambelor părţi; aspect demonstrat cu adresele din 21 februarie 2007, din 27 februarie 2003, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 969 alin. (2) C. civ. În sprijinul aceleiaşi critici recurenta reiterează situaţia de fapt prezentată şi în cadrul motivelor de apel;
III. Instanţa de fond nu a apreciat corect obligaţia reclamantei de a-şi ridica mărfurile din depozitul recurentei.
IV. Chiar dacă s-ar accepta ipoteza instanţei de apel potrivit căreia în cauză ar fi vorba de simple comenzi, acestea nu poară semnătura ambelor părţi iar în materie comercială comanda acceptată echivalează cu un contract comercial cu toate consecinţele ce decurg dintr-o atare situaţie.
Înalta Curte, examinând Decizia atacată prin prisma criticilor atacate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
În primul rând este de remarcat că recursul pârâtei redă cu maximă fidelitate motivele de apel cât priveşte primele trei critici.
Prima şi a patra critică se raportează la hotărârile instanţelor de fond şi apel iar a doua şi a treia critică vizează exclusiv hotărârea instanţei de fond.
Examinând prima critică, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel a statuat asupra naturii raporturilor juridice dintre părţi examinând existenţa contractului de concesiune invocat de pârâtă din perspectiva îndeplinirii condiţiei întâlnirii concordante a ofertei cu acceptarea ofertei – acestea fiind cele două elemente definitorii ale voinţei de a contracta, prin contopirea cărora se realizează acordul de voinţă.
Sub acest aspect analiza instanţei a avut în vedere dinamica operaţiunilor comerciale derulate între părţi şi probatoriul administrat – aspecte ce nu pot forma însă obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală dată fiind circumstanţierea strictă a motivelor de nelegalitate ce pot fi invocate în recurs, reglementate de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, simpla propunere lansată de pârâtă şi intitulată unilateral contract de concesiune nu poate fi asimilată unei atare convenţii în absenţa acceptării acesteia de către reclamantă, nefiind astfel realizat acordul de voinţă.
Statuând asupra legalităţii deciziei recurate sub aspectul stabilirii corecte a raporturilor juridice dintre părţi, Înalta Curte constată că următoarele două critici sunt lipsite de fundament juridic întrucât vizează aspecte legate strict de contractul de concesiune ce nu poate fi considerat ca atare pentru motivele arătate mai sus.
Nici ultima critică nu este întemeiată în raport de faptul că instanţa de apel, în evaluarea modului în care părţile au înţeles să-şi execute obligaţiile derivate din raportul contractual de vânzare-cumpărare în formă simplificată, a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 1 C. com. coroborat cu cele ale art. 1719 C. civ. aplicabile în speţă.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei, iar în aplicarea art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimata-reclamantă S.C. P.S. S.R.L. TÂRGU MUREŞ suma de 1100 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC J.N.N. SRL CORUNCA împotriva deciziei 48 A din 21 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante SC P.S. SRL TÂRGU MUREŞ suma de 1100 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 696/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 757/2011. Comercial → |
|---|
