ICCJ. Decizia nr. 761/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 761/2011
Dosar nr. 5595/3/2009
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâtele SC I. SRL, SC S.P. SA şi SC A.R.V.I.G. SA a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 101.686,252 lei, reprezentând penalităţi calculate conform clauzei nr. 19.1 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 11 din 18 aprilie 2004, ca urmare a nerespectării clauzei nr. 17.4 din contract.
În motivarea demersului său judiciar reclamanta a arătat că prin clauza nr. 17.4 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 11 din 18 aprilie 2004 intervenit între părţi s-a prevăzut obligaţia cumpărătorului de a comunica vânzătorului, în termen de 20 de zile, orice modificare cu privire la sediul social, denumirea divizarea şi sau fuziunea sa. Cum pârâtele nu au respectat prevederile clauzei nr. 17.4 din contractul de privatizare, necomunicând reclamantei în termen de 20 de zile modificarea cu privire la sediul social al S.C. I. S.R.L, aceasta datorează penalităţi în temeiul art. 19.1 din contract.
Recurenta a invocat ca temeiuri de drept dispoziţiile art. 969 art. 970 şi art. 1073 C. civ.
Prin sentinţa comercială nr. 3258 din 18 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâtele SC I. SRL, SC S.P. SA şi SC A.R.V.I.G. SA, instanţa de fond reţinând în considerentele sentinţei că în cauză nu operează clauza penală de la art. 19.1 din contract, întrucât aceasta a fost prevăzută pentru neexecutarea de către cumpărător a obligaţiilor asumate inclusiv a celei prevăzute la art. 17.4 până la data notificării neîndeplinirii lor de către vânzător şi nu pentru neexecutarea lor cu întârziere, pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate deoarece reclamanta a notificat-o pe pârâta SC I. SA abia în luna august 2008, iar reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit ca urmare a necomunicării schimbării sediului social prin adresa nr. 2590 din 9 februarie 2007;
A mai reţinut instanţa de fond că hotărârea AGA nr. 14 din 8 decembrie 2006 privind schimbarea sediului social, precum şi notificarea depunerii textului actualizat al actului constitutiv al societăţii au fost publicate în M.Of. al României, Partea a IV-a nr. 354 din 1 februarie 2007 iar art. 17.4 din contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni nu prevede expres data de la care începe să curgă termenul de 20 de zile în cuprinsul căruia pârâtele aveau obligaţia înştiinţării A.V.A.S. de schimbarea sediului social, că întrucât este vorba de înregistrarea menţiunii privind modificarea sediului social al pârâtei SC I. SA, urmare a unei hotărâri AGA de modificare a actului constitutiv, termenul de 20 de zile prevăzut de art. 17. 4 a început să curgă la data la care încheierea judecătorului delegat a rămas irevocabilă, respectiv de la data de 17 februarie 2007, moment în care A.V.A.S. cunoştea deja că pârâta şi-a schimbat sediul social.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând faptul că în mod greşit instanţa a reţinut faptul că A.V.A.S. cunoştea deja că pârâta SC I. SRL şi-a modificat sediul social şi că nu mai era necesară comunicarea formalităţilor de schimbare a sediului social. Chiar şi în condiţiile în care A.V.A.S. cunoştea că pârâta şi-a modificat sediul social, necomunicarea în termen a formalităţilor privind schimbarea sediului nu o exonerează pe pârâtă de obligaţia stabilită expres prin clauza nr. 17.4 din contract;
În opinia apelantei termenul de 20 de zile, prevăzut la art. 17.4 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, a început să curgă cel mai târziu la data de 8 ianuarie 2007 şi s-a împlinit la data de 28 ianuarie 2007 întrucât înştiinţarea schimbării sediului a fost comunicată cu o întârziere de 12 zile.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 326 din 9 septembrie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei A.V.A.S.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că pentru a soluţiona acţiunea în răspundere contractuală cu care a fost învestită, instanţa de fond avea de analizat condiţiile angajării răspunderii civile contractuale, precum şi îndeplinirea condiţiilor de acordare a daunelor interese, reclamanta A.V.A.S. nedovedind că ar fi suferit un prejudiciu în urma neîndeplinirii de către pârâta SC I. SRL a obligaţiei prevăzute la art. 17.4 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni. Scopul obligaţiei stipulate de părţi la art. 17.4 din contract - a statuat instanţa de control judiciar - era acela că reclamanta A.V.A.S., în calitate de vânzător - creditor să aibă cunoştinţă de orice modificare a denumirii ori a sediului social al cumpărătorului debitor, pentru a putea lua legătura cu acesta într-un interval cât mai scurt posibil;
A mai reţinut instanţa de apel că din probele administrate în cauză nu a rezultat că reclamanta A.V.A.S. a încercat să ia legătura cu pârâta şi nu ar fi reuşit, întrucât aceasta şi-a schimbat sediul şi nu a înştiinţat-o despre acest fapt, ipoteză care ar fi justificat existenţa unui prejudiciu şi ar fi îndreptăţit reclamanta să primească daune conform art. 19 pct. 1 din contract.
Împotriva acestei decizii reclamanta A.V.A.S. a formulat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii A.V.A.S. şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 101.686,2525 RON reprezentând penalităţi calculate conform clauzei nr. 19.1 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 11 din 18 februarie 2004.
Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează, în esenţă, faptul că, în mod nelegal, instanţa de apel a interpretat eronat clauzele nr. 17.4 şi 19.1 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 11 din 18 februarie 2004.
Arată recurenta-pârâtă că, termenul de 20 de zile prevăzut în clauza înscrisă la art. 17.4 din contract a fost stabilit atât din punctul de vedere al purtării corespondenţei cât şi în vederea exercitării mijloacelor procesuale legale în vederea susţinerii intereselor A.V.A.S.
În continuare recurenta-pârâtă precizează care este semnificaţia unilaterală a clauzei penale inserată la art. 19.1 din contract, arătând că nu revine creditorului, în speţă recurentei, obligaţia de a dovedi că i-a fost cauzat un prejudiciu prin nerespectarea obligaţiei inserate la art. 17.4 din contract.
În susţinerea acestei din urmă critici recurenta-pârâtă precizează că şi-a întemeiat acţiunea şi pe dispoziţiile art. 969, art. 970 şi art. 1073 C. civ.
Intimatele-pârâte au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Reţinând nerespectarea de către pârâta SC I. SRL a clauzei înscrise la art. 17 pct. 4 din contract, instanţa de control judiciar a examinat cauza din perspectiva condiţiilor angajării răspunderii contractuale în forma daunelor-interese stipulate în clauza contractuală nr. 19.1.
Această abordare este în acord cu dispoziţiile art. 1082 C. civ. potrivit căruia „debitorul este osândit, de se cuvine la plata de daune interese pentru neexecutarea obligaţii sau pentru întârzierea executării".
Cum clauza penală reprezintă o stipulaţie sau prevedere contractuală prin care părţile stabilesc de comun acord, anticipat şi prin apreciere, cuantumul daunelor interese ce vor fi datorate de partea în culpă, în cazul neîndeplinirii ori îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor asumate, creditorul obligaţiei este ţinut a dovedi existenţa unui prejudiciu patrimonial cauzat de neexecutarea la termen a obligaţiei contractuale.
Din examinarea parcursului procesual al cauzei se constată că recurenta-reclamantă nu a susţinut vreodată că a suferit un atare prejudiciu, limitându-se numai la a asocia cele două clauze contractuale.
Aşadar, reţinând din situaţia de fapt şi probatoriul administrat în cauză (aspecte ce nu pot forma obiectul examenului de legalitate ale cărui limite sunt ferme trasate de art. 304 C. proc. civ.) inexistenţa prejudiciului, instanţa de control judiciar a dat o legală interpretare a clauzelor înscrise la art. 17.4 şi art. 19.1 din contract, examinând conţinutul şi efectele acestora din perspectiva condiţiilor care antrenează răspunderea contractuală.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.V.A.S. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 326 din 9 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 762/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 696/2011. Comercial → |
|---|
