ICCJ. Decizia nr. 787/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 787/2011
Dosar nr. 15348/4/2010
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 22 februarie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamantul T.S., în contradictoriu cu pârâta SC S.T. SRL Bucureşti, a solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1377 din 29 august 2007.
La termenul de judecată din data de 27 octombrie 2008 a fost introdusă în cauză în calitate de moştenitoare a reclamantului T.M.
Prin sentinţa nr. 85 din 13 februarie 2009 Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a tribunalului şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Târgovişte, instanţa apreciind că în speţă sunt aplicabile, sub raportul competenţei dispoziţiile art. 13 C. proc. civ.
Prin sentinţa civila nr. 3778 din 23 iunie 2010 pronunţata de Judecătoria Târgovişte în dosar nr. 2354/315/2009, a fost admisă excepţia de necompetenţa teritorială invocată din oficiu şi a fost declinată competenta de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei Sector 4 Bucureşti.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că revine instanţei de la domiciliul pârâtului competenţa de soluţionare a cauzei, având în vedere faptul că nu s-a arătat în mod expres care este locul de executare a vreuneia dintre obligaţiile contractuale iar dispoziţiile art. 1368 C. civ. şi art. 13 C. proc. civ. nu îşi găsesc aplicarea în cauza de fată, nefiind vorba despre o acţiune reală.
Astfel învestită, Judecătoria Sector 4 Bucureşti în dosarul nr. 5348/4/2010, prin sentinţa nr. 8653 din 10 decembrie 2010, în aplicarea art. 10 şi art. 12 C. proc. civ., şi-a constatat necompetenţa şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte, iar în temeiul art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Astfel învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în pronunţarea regulatorului de competenţă reţine următoarele aspecte:
Obiectul acţiunii poartă asupra nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil situat în Judeţul Dâmboviţa.
Cum părţile nu au convenit asupra instanţei competente să soluţioneze litigiile în legătură cu acest contract dat fiind caracterul supletiv al normelor care reglementează competenţa teritorială pentru acest tip de litigii, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 12 C. proc. civ. potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente şi cele ale art. 10 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. conform cărora cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract sunt de competenţa instanţei locului prevăzut în contract pentru executarea fie chiar şi în parte a obligaţiei.
La momentul introducerii acţiunii reclamantul a avut în vedere instanţa de la locul executării obligaţiei, fiind în eroare numai sub aspectul competenţei materiale care ulterior a fost stabilită corect în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., pronunţând regulatorul de competenţă, stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 778/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 807/2011. Comercial → |
|---|
