ICCJ. Decizia nr. 778/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 778/2011
Dosar nr. 4483/118/200.
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa reclamanta SC C.E. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC A.R.T.P. ROMAN SA la plata sumei de 145.360,77 lei - reprezentând preţul produselor livrate şi neachitate potrivit facturilor fiscale 5246 din 15 decembrie 2008, 5236 din 9 decembrie 2008, 5215 din 4 decembrie 2008 şi 5197 din 2 decembrie 2008, la care se adaugă penalităţile de întârziere aferente şi cheltuielile de judecată legate de proces.
Reclamanta a relevat în susţinerea demersului său judiciar că părţile sunt legate convenţional prin încheierea unor operaţiuni juridice de confecţionare bunuri industriale şi de vânzare-cumpărare comercială, dovedite prin emiterea unor facturi fiscale, că pârâta şi-a încălcat obligaţia asumată convenţional de a efectua plata sumelor consemnate în facturile în baza cărora părţile au derulat raporturi comerciale şi ca atare, este antrenată răspunderea contractuală a pârâtei pentru plata debitului principal şi a unor penalităţi de întârziere. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 969 şi art. 1073 C. civ. şi art. 274 C. proc. civ.
Prin încheierea din 5 noiembrie 2009 tribunalul a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 1171 din 17 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă, fiind obligată pârâta la plata - în favoarea reclamantei - a următoarelor sume: 145.360,77 - reprezentând preţul produselor livrate şi neachitate potrivit facturilor fiscale 5246 din 15 decembrie 2008; 5236 din 9 decembrie 2008; 5215 din 4 decembrie 2008 şi 5197 din 2 decembrie 2008; 10.107,4 lei - cheltuieli de judecată (din care 4152.4 lei - taxă judiciară de timbru, 5 lei – timbru judiciar şi 5950 lei - onorariul apărătorului ales).
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei privind plata penalităţilor de întârziere aferente debitului principal.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că pârâta a emis reclamantei o comandă pentru confecţionarea unor tuburi inelare care trebuiau livrate săptămânal, până la 19 decembrie 2008; că societatea reclamantă a executat această comandă, confecţionând şi livrând pârâtei bunurile solicitate, în baza facturilor fiscale nr. 5246 din 15 decembrie 2008, 5236 din 9 decembrie 2008, 5215 din 4 decembrie 2008, 5197 din 2 decembrie 2008, pentru care pârâta nu a efectuat plăţi, astfel că faţă de dispoziţiile art. 969 C. civ., pârâta este ţinută la plata contravalorii bunurilor de care a beneficiat şi nu a justificat probatoriu existenţa unei cauze legitime pentru neexecutarea propriei obligaţii.
Apărările privind excepţia de neexecutare a contractului întemeiate pe deficienţe calitative ale mărfurilor confecţionate şi livrate au fost apreciate ca neîntemeiate şi formale, atât timp cât pârâta nu a depus nici un înscris în dovedirea lipsurilor calitative şi nici nu a cerut administrarea altor probe, cum ar fi o expertiză de specialitate pentru examinarea conformităţii tehnice a acestora.
În ce priveşte însă penalităţile de întârziere - solicitate generic de către reclamantă - s-a reţinut că părţile nu au stipulat, printr-un înscris doveditor al voinţei lor, existenţa unei clauze penale care să le justifice.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta - SC A.R.T.P. Roman SA cât şi pârâta SC C.E. SRL.
Apelanta - reclamantă SC C.E. SRL a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul respingerii capătului de cerere privind acordarea penalităţilor de întârziere.
Apelanta - pârâtă SC A.R.T.P. Roman SA a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu privire la greşita soluţionare a excepţiei necompetenţei teritoriale a instanţei dar şi a soluţiei pe fondul litigiului.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 72/COM din 30 iunie 2010 a respins ca nefondate ambele apeluri reţinând, în esenţă, legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate sub raportul criticilor formulate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta SC C.E. SRL HÂRŞOVA cât şi pârâta SC A.R.T.P. ROMAN SA ROMAN, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta - reclamantă SC C.E. SRL HÂRŞOVA solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii cererii introductive, acordarea penalităţilor de întârziere astfel cum au fost precizate şi obligarea intimatei – pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta – reclamantă îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
- art. 304 pct. 7 C. proc. civ.: motivarea instanţei de apel este contradictorie întrucât, deşi reţine că „între părţi nu a fost încheiat un contract în formă scrisă care să conţină o clauză penală", arată în considerentele deciziei că există totuşi o clauză penală prevăzută în facturi;
- art. 304 pct. 8 C. proc. civ.: instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată a interpretat în mod eronat facturile fiscale, a schimbat natura şi înţelesul neîndoielnic al contractului încheiat în formă simplificată de părţi.
- art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: instanţa de apel a interpretat în mod eronat legea în sensul lipsirii de efecte juridice a clauzei penale acceptată în mod expres de către părţi, încălcând şi principiul consensualismului şi neţinând cont de caracterul sinalagmatic al contractului încheiat între părţi şi din perspectiva dispoziţiilor art. 46 C. com. şi art. 969 C. civ.
Recurenta – pârâtă SC A.R.T.P. ROMAN SA solicită admiterea recursului său şi îşi subsumează criticile motivelor reglementate de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ. şi vizează în esenţă, următoarele aspecte:
- 304 pct. 5 C. proc. civ.: instanţa de apel a menţinut în mod eronat, soluţia instanţei de fond cu privire la instanţa competentă să soluţioneze pricina în primă instanţă, în opinia acestei recurente, instanţa competentă fiind cea prevăzută la art. 7 C. proc. civ.;
- 304 pct. 9 C. proc. civ.: aprecierea instanţei de apel privind confirmarea de către pârâtă a facturilor în litigiu prin adresa contabilităţii nr. 7498 din 19 martie 2009 este eronată întrucât aceasta atestă de fapt doar soldul facturilor refuzate la plată;
- instanţa de apel nu a luat în considerare în motivarea deciziei atacate argumentele acestei părţi referitoare la conţinutul înscrisului intitulat „Notă de constatare", ceea ce în opinia acestei recurente ar însemna „eludarea reţinerii vreunei culpe în sarcina intimatei – reclamante.
Recurenta – pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru motivele ce se vor arăta.
I. În ceea ce priveşte recursul reclamantei Înalta Curte reţine că, în ansamblul lor, criticile aduse de această parte vizează soluţia menţinută de instanţa de apel de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.
Din acest punct de vedere este de reţinut că operaţiunile comerciale dintre părţi, generatoare de raporturi juridice, s-au desfăşurat în baza unui contract în formă simplificată, respectiv comanda urmată de executare, livrarea comenzii făcându-se potrivit facturilor emise de reclamantă şi acceptate la plată, deci confirmate de pârâtă.
Simpla menţiune de pe factură cu privire la plata penalităţilor nu poate fi asimilată unei clauze penale din perspectiva principiului forţei obligatorii a contractului consacrat de art. 969 C. civ. întrucât este un act unilateral de voinţă al reclamantei, neasumat de către pârâtă.
Acceptarea la plată a acestor facturi nu echivalează cu acordul celeilalte părţi cu privire la pretinsele penalităţi de întârziere, aspect confirmat atât de doctrină cât şi de jurisprudenţa în materie.
Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că Decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu privire la considerentele deciziei, instanţa de apel făcând distincţia de regim juridic între efectele unui act juridic unilateral şi cele ale unui act juridic bilateral, că instanţa de apel nu a schimbat natura ori înţelesul juridic al facturilor, dând contractului dintre părţi exact înţelesul agreat de comun acord de acestea în forma simplificată a comenzii urmată de executare şi că instanţa de control judiciar a făcut o corectă aplicare şi interpretare a art. 46 C. com. şi art. 969 C. civ., va respinge ca nefondate criticile recurentei – reclamante.
În ceea ce priveşte recursul pârâtei se constată că, în ceea ce priveşte prima critică întemeiată pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., instanţa a făcut o corectă aplicare şi interpretare a art. 10 pct. 1 şi 4 coroborat cu art. 12 C. proc. civ. dată fiind poziţia procesuală a părţilor şi lipsa unei convenţii prin care acestea să fi stabilit instanţa competentă.
Aşadar, sub aspectul competenţei teritoriale instanţa de apel a statuat cu aplicarea corectă a legii în această materie.
Celelalte critici aduse deciziei recurate, deşi sunt subsumate motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., readuc în discuţie situaţii de fapt şi tind la reanalizarea unor înscrisuri administrate ca mijloc de probă.
Întrucât limitele controlului de legalitate în faza procesuală a recursului, sunt ferm trasate de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. dat fiind faptul că prin criticile formulate de recurenta – pârâtă se antamează aspecte de netemeinicie, ce nu pot forma obiectul examenului de legalitate în recurs, acestea urmează a fi îndepărtate.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta - reclamantă SC C.E. SRL HÂRŞOVA şi de pârâta SC A.R.T.P. ROMAN SA ROMAN împotriva deciziei nr. 72/COM din 30 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 776/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 787/2011. Comercial → |
|---|
