ICCJ. Decizia nr. 773/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 773/2011
Dosar nr. 9175/1/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2545 din 1 iulie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de pârâta SC S.I.L.I.E. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 209 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care a modificat-o în sensul că a respins ca nefondat apelul declarat de SC G.C. SRL Bucureşti, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale şi a obligat SC G.C. SRL Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 32.370 lei către SC B.O. SA Bucureşti, a respins cererea de repunere în termen a recursului formulată de SC S.I.L.I.E. SRL Bucureşti şi a respins ca tardiv recursul declarat de pârâta SC S.I.L.I.E. SRL Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
În pronunţarea acestei decizii instanţa supremă a reţinut, cu privire la recursul pârâtei S.C. B.O. S.A., că acestei recurente i se cuvin, în aplicarea art. 274 C. proc. civ., cheltuieli de judecată în cuantum de 32.370 lei, cheltuieli efectuate pe parcursul tuturor ciclurilor procesuale.
În ceea ce priveşte recursul pârâtei SC S.I.L.I.E. SRL instanţa a reţinut că cererea de repunere în termenul de declarare a recursului nu a fost depusă cu respectarea cerinţelor art. 103 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatoarea SC S.I.L.I.E. SRL, invocând drept temei dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea cererii contestatoarea arată că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale a instanţei de recurs constând în modul de calcul al termenului de recurs şi a duratei între expirarea termenului de recurs şi formularea cererii de repunere în termen.
Astfel, arată contestatoarea că în mod eronat instanţa de recurs a admis excepţia tardivităţii cererii de repunere în termen întrucât o corectă calculare ar fi condus la concluzia că acesta expira la 23 august 2009, astfel că cererea de repunere în termen formulată în perioada de 15 zile care a urmat datei expirării termenului de recurs este în orice ipoteză, făcută în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de art. 103 alin. (2) C. proc. civ.
Precizează contestatoarea că a luat cunoştinţă de Decizia atacată la data de 21 octombrie 2010, când hotărârea i-a fost comunicată prin fax.
Contestatoarea conchide în sensul că solicită admiterea cererii, anularea deciziei atacate şi în rejudecarea recursului, respingerea excepţiei tardivităţii cererii de repunere în termen, admiterea recursului său astfel cum a fost formulat şi motivat în scris.
Înalta Curte constată că în raport de precizările contestatoarei prezenta cerere este introdusă în termen şi nefondată pentru considerentele ce se vor arăta.
Temeiul contestaţiei este art. 318 C. proc. civ. potrivit căruia: hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificarea sau de casare.
Având în vedere caracterul de excepţie al textului mai sus enunţat care rezultă din formularea „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare..." analiza susţinerilor privind existenţa unei „greşeli materiale" presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale care au caracter procedural şi care au dus în mod necesar la pronunţarea unei soluţii eronate. În alte cuvinte, pentru a putea fi admisă o contestaţie în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
În contextul precizat se constată că prin motivele evocate care vizează interpretarea şi aplicarea de către instanţa de recurs a dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ. contestatoarea repune, în realitate, în discuţie pe calea acestei căi de retractare o pretinsă greşeală de judecată.
În consecinţă, având în vedere că nu au fost săvârşite greşeli materiale cu caracter procedural, privind aspecte formale ale judecăţii, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.
Revenind la motivele contestaţiei în anulare se reţine şi faptul că în toate punctele dezvoltate de contestatoare s-au pus în discuţie situaţii de fapt, înscrisuri, conţinutul acestora, apărări de fond asupra cărora instanţa de recurs s-a pronunţat în limitele controlului de legalitate trasate de art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC S.I.L.I.E. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 2545 din 1 iulie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 772/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 774/2011. Comercial → |
|---|
