ICCJ. Decizia nr. 852/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 852/2011
Dosar nr. 4721/3/2009
Şedinţa publică de la 24 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 13865 din 7 decembrie 20009, pronunţată în dosarul nr. 4721/3/2009, judecătorul fondului din cadrul Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte cererea formulată de reclamanţii S.I. şi S.R. în contradictoriu cu pârâta SC V.K.B. ROMÂNIA SA şi a obligat pârâta la emiterea unui grafic de rambursare care să respecte prevederile art. 3 lit. a) şi art. 5 lit. f) din convenţia de credit nr. 0089017 din 12 martie 2007, prin calcularea unei dobânzi de 5,59 % pe an şi a unui comision de rezervă de 1,85 % pe an până la data de 31 decembrie 2008; a obligat, totodată, pârâta la plata sumei reprezentând echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii a sumei de 838,34 Euro, a respins celelalte pretenţii ca neîntemeiate.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că la data de 12 martie 2007 între reclamanţi, în calitate de împrumutaţi şi pârâtă, în calitate de împrumutător a fost încheiată convenţia de credit prin care s-a acordat un credit de 64.000 Euro, pe o durată de 360 luni, cu o rată a dobânzii de 5,95 % pe an â€" dobândă fixă, cu rezervarea dreptului băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, cu obligaţia de comunicare către împrumutat a noii rate [art. lit. d) din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit]. De asemenea, s-a stabilit cuantumul şi durata de aplicare a comisionului de rezervă: 1,85% pe an, calculat pe o perioadă de maximum 24 luni, de la data utilizării creditului, dar cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2008. Şi cu privire la acest comision, banca şi-a rezervat dreptul de a modifica valoarea sau perioada de aplicaţie în cazul în care obligaţiile sau condiţiile impuse de BNR cresc/se diminuează/se elimină.
S-a mai reţinut că la data de 12 noiembrie 2007, banca pârâtă a modificat unilateral cuantumul dobânzii curente de la 5,95 % la 7,45 % pe an. S-a apreciat că pârâta nu a dovedit comunicarea modificării operate către reclamanţi, aceştia aflând despre modificare cu ocazia achitării ratei lunare. În luna octombrie 2008, pârâta a procedat la prelungirea duratei de percepere a comisionului de rezervă, fiind comunicată reclamanţilor această modificare. Reclamanţii au sesizat pârâta cu privire la modificările aduse convenţiei de creditare, ulterior adresându-se instanţei de judecată; după sesizarea instanţei, pârâta a emis un nou grafic de rambursare prin care a revenit asupra măsurii de a percepe comisionul de rezervă, începând cu data de 10 iulie 2009.
Din probatoriul administrat, judecătorul a apreciat că părţile nu au stipulat un criteriu individualizat, precis care să definească termenul de schimbări semnificative pe piaţa monetară. S-a mai reţinut că pârâta nu a probat schimbările semnificative care să activeze clauza contractuală pentru modificarea operată, concluzionând că această modificare a ratei dobânzii nu are temei contractual.
În ce priveşte prelungirea termenului de percepere a comisionului de risc s-a reţinut că a fost justificată prin creşterea costurilor de refinanţare ale băncilor din România, pârâta nedovedind această creştere. S-a reţinut şi poziţia pârâtei de renunţare la perceperea acestui comision ca o recunoaştere parţială a pretenţiilor formulate de reclamanţi. În consecinţă, a apreciat că şi această modificare nu are justificare contractuală.
Judecătorul a reţinut, totodată, că pârâta a încasat de la reclamanţi o sumă cu titlu de diferenţă rată dobândă şi comision de rezervă, în baza modificărilor unilaterale apreciate ca nefiind justificate contractual, sumă ce se cuvine restituită reclamanţilor.
Sentinţa de fond a fost apelată de pârâta SC V.K.B. ROMÂNIA SA, care a solicitat admiterea apelului şi respingerea acţiunii reclamanţilor, criticile sale vizând greşita interpretare a probatoriului, din perspectiva lipsei de rol activ a judecătorului care a soluţionat cauza.
Prin Decizia comercială nr. 298 din 17 iunie 2010, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, pentru următoarele considerente: s-a reţinut corecta apreciere a judecătorului fondului cu privire la nedovedirea existenţei acelor schimbări semnificative pe piaţa monetară care ar fi putut constitui temei pentru modificarea unilaterală a dobânzii de la 5,95 la 7,45 % pe an; de asemenea s-a reţinut lipsa unor probe concrete care să dovedească modul în care costurile de refinanţare ale creditului au influenţat modificarea duratei de percepere a comisionului de rezervă, nefiind suficientă simpla invocare a crizei internaţionale ca explicaţie a creşterii costurilor de refinanţare. A fost înlăturată apărarea apelantei întemeiată pe art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, reţinându-se că lipseşte tocmai motivarea întemeiată a majorării substanţiale, care a condus la concluzia încălcării clauzelor contractuale, fără a exista o justificare serioasă a schimbărilor de pe piaţa financiară.
Decizia de recurs a fost recurată de pârâta SC V.K.B. ROMÂNIA SA, solicitându-se admiterea recursului şi modificarea deciziei de apel în sensul admiterii apelului şi respingerii acţiunii reclamanţilor.
Pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând Decizia de apel sub următoarele aspecte: după o amănunţită expunere a situaţiei de fapt, a criticilor formulate în apel precum şi a actelor depuse în apel în cadrul probatoriului admis, a invocat interpretarea eronată a prevederilor Legii nr. 193/2000, fără a indica expres o anumită dispoziţie greşit interpretată şi aplicată de completul de apel.
Pârâta a mai invocat nemotivarea în fapt şi în drept a deciziei de apel, susţinând că probatoriul administrat a demonstrat temeinicia majorării ratei dobânzii, reiterând actele prin care susţine că a dovedit acest aspect şi criticând lipsa de referiri a completului de apel cu privire la aceste acte.
Prin întâmpinare, reclamanţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că judecătorii instanţelor inferioare au apreciat corect şi legal probatoriul administrat, reţinând nedovedirea de către pârâtă a schimbărilor semnificative pe piaţa monetară.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în calea de atac a recursului.
Analizându-se cauza în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Astfel, nu se poate reţine o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor Legii nr. 193/2000 (critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), pentru următoarele considerente: se observă, în primul rând că în speţă nu s-a pus problema eventualei nulităţi a clauzei contractuale vizând dreptul pârâtei de a modifica unilateral rata dobânzii, pentru a fi în situaţia unei greşite interpretări a prevederilor legii menţionate. Deşi invocată ca motiv de apel, şi criticată de pârâtă prin motivele de recurs, Legea nr. 193/2000 nu are incidenţă în cauză, nefiind pusă în discuţie legalitatea normei contractuale, ci doar modalitatea de aplicare a normei contractuale. Din această perspectivă critica pârâtei recurente este neîntemeiată. Nu poate fi reţinută nici critica vizând greşita aplicare a aceleiaşi legi, normele legale nedevenind incidente în cauză, chiar dacă au fost invocate şi de reclamanţi, prin cererea de chemare în judecată, judecătorii instanţelor inferioare nereţinând aspectele de nelegalitate invocate de aceştia asupra clauzei de modificare unilaterală a ratei dobânzii, considerentele expuse în susţinerea soluţiei de admitere a cererii reclamanţilor reţinând că modalitatea de aplicare a clauzei contractuale nu este legală, pârâta nedovedind împrejurările care să determine aplicabilitatea acelei clauze.
Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la nemotivarea deciziei de apel (critică ce poate fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). Se observă că judecătorii apelului au reţinut aceeaşi împrejurare a nedovedirii condiţiilor impuse de clauza contractuală ce ar fi activat dreptul pârâtei de a modifica unilateral rata dobânzii. Nu există, însă, o obligaţie expresă, legală pentru judecătorii instanţelor inferioare de a analiza fiecare act depus de una din părţi, judecătorii fiind obligaţi să analizeze şi să se pronunţe doar asupra criticilor formulate. În speţă, judecătorii apelului au apreciat probatoriul administrat de pârâta apelantă în ansamblul său, concluzionând că acest material probator nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor care să permită părţii să procedeze la modificarea unilaterală a ratei dobânzii.
Restul criticilor pârâtei, vizând modul de interpretare al probatoriului administrat nu pot fi analizate în recursul declarat, raportat la prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., care limitează controlul exercitat în această cale de atac doar la aspectele de legalitate, fiind excluse aspectele de temeinicie ale deciziei de apel.
În consecinţă, pentru considerentele reţinute, şi constatându-se că Decizia de apel este pronunţată cu respectarea prevederilor legale, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate şi dovedite de intimaţii reclamanţi, constând în onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC V.K.B. ROMÂNIA SA BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 298 din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta pârâtă SC VK.B. ROMÂNIA SA BUCUREŞTI la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi S.I. şi S.R.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 851/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 853/2011. Comercial → |
|---|
