ICCJ. Decizia nr. 848/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 848/2011
Dosar nr. 22556/3/2008
Şedinţa publică de la 24 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la nr. 3376/299/2007 la 7 februarie 2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta SC A. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC S.I. SRL şi a solicitat ca instanţa să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 60.809,29 lei, cu titlu de rest de plată aferent unui număr de 8 facturi fiscale, precum şi la plata sumei de 40.788,12 lei cu titlu de penalităţi de întârziere. A solicitat cheltuieli de judecată.
Cu titlu de cerere reconvenţională, pârâta a solicitat ca instanţa să o oblige pe reclamantă la plata sumelor de 1.780 Euro, reprezentând cheltuieli de reparaţie suportate de partenerul din Ungaria pentru a remedia defectele de calitate ale produselor livrate de reclamantă, de 4.333 Euro reprezentând penalităţi de întârziere în livrarea mărfii, impuse pârâtei de partenerul străin şi de 30.000 Euro reprezentând beneficiul nerealizat de pârâtă ca urmare a revocării ofertei de a contracta, în valoare de 250.000 Euro, revocare făcută de partenerul din Ungaria.
Prin sentinţa comercială nr. 13937 din 16 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea principală şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei 60.809,29 lei cu titlu de contravaloare marfă, 40.788,12 lei cu titlu de penalităţi de întârziere până la 2 februarie 2007 şi 3.285 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins ca nefondată cererea reconvenţională.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantei este fondată, cât timp a dovedit că pârâta a acceptat facturile emise în baza contractelor comerciale, a efectuat o parte din plata preţului, iar sumele pretinse prin acţiune reprezintă restul de preţ şi penalităţi de întârziere calculate pe perioada 15 noiembrie 2005 â€" 20 ianuarie 2006.
În ce priveşte cererea reconvenţională, a reţinut că pârâta reconvenientă nu a probat că produsele livrate partenerului străini au avut defecţiuni de calitate, ca atare nu s-a dovedit existenţa prejudiciului ca o condiţie de fond a instituirii răspunderii.
Împotriva sentinţei comerciale nr.13937 din 16 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat apel SC S.I. SRL Bucureşti.
Prin Decizia comercială nr. 304 din 13 mai 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul formulat de apelanta pârâtă SC S.I. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 13937 din 16 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte cererea reclamantei de acordare a penalităţilor de întârziere.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 39.788,18 lei şi cheltuieli de judecată în fond în cuantum de 3.264,15 lei.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
A obligat pe intimată să plătească apelantei 4.645 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut în principal că apelanta pârâtă datorează şi preţul prestaţiilor efectuate în baza contractului nr. 62/2005, în total datorând suma ce formează obiectul judecăţii iar în ceea ce priveşte acordarea penalităţilor instanţa a reţinut că părţile nu au uzat de dreptul conferit de teza finală a art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 astfel încât a limitat nivelul penalităţilor la nivelul debitului principal.
Cu privire la cererea reconvenţională a reţinut că criticile sunt neîntemeiate argumentând această susţinere în fapt şi în drept.
Împotriva deciziei comerciale nr. 304 din 13 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, au declarat recurs SC A. SA Voluntari şi SC S.I. SRL Bucureşti.
SC A. SA Voluntari nu a motivat cererea de recurs.
În motivarea cererii de recurs SC S.I. SRL Bucureşti critică Decizia comercială nr. 304 din 13 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, arătând că: 1. a fost pronunţată fără să fie motivată conform art. 261 C. proc. civ. fiind incident motivul de casare al art. 304 pct. 5 C. proc. civ.; 2. instanţa de apel în mod eronat a respins excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; 3. Decizia comercială a fost pronunţată fără a se respecta principiul rolului activ al judecătorului şi principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil; 4. instanţa de apel nu a motivat respingerea cererii principale formulate pe fondul cauzei care avea în vedere omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra cererii de probatorii, fiind încălcate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., găsindu-şi aplicare art. 304 pct. 5 C. proc. civ.; 5. Decizia comercială a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii în sensul existenţei raporturilor comerciale inter partes, fiind aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.; 6. în ceea ce priveşte cererea reconvenţională instanţa de apel a pronunţat Decizia comercială cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reţinându-se în mod eronat că cererea nu a fost dovedită.
Examinând cu prioritate recursul declarat de SC A. SA Voluntari Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepţional până la termenul stabilit de instanţă.
Având în vedere critica formulată în recurs raportată la soluţia instanţei, Înalta Curte în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi a art. 1 din OG nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentei SC A. SA Voluntari, obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 1.459 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei (fila 35 din dosar).
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul din 24 februarie 2011 când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 146/1997 modificată precum şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar şi să dispună anularea recursului declarat de SC A. SA Voluntari ca netimbrat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de SC S.I. SRL Bucureşti prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat Înalta Curte reţine că este nefondat pentru următoarele considerente.
Este adevărat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, căci fără arătarea acestora nu se poate exercita controlul judiciar, însă în cauza de faţă se constată că hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind arătate în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au dus la soluţia pronunţată, aşa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o astfel de hotărâre făcând posibilă analiza în cadrul recursului, a legalităţii şi temeiniciei acesteia.
Cu alte cuvinte, este de observat, din considerentele deciziei recurate, că instanţa de apel a expus punctual şi detaliat argumentele avute în vedere atât în ceea ce priveşte analiza facturilor aferente contractului nr. 161/2004 şi ultima factură aferentă contractului nr. 62/2005 cât şi analiza criticilor respingerii cererii reconvenţionale.
Faţă de cele arătate Înalta Curte va înlătura criticile recurentei conturate în motivele 1 şi 4 ale cererii de recurs, în sensul că Decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Referitor la al doilea motiv de recurs în sensul că instanţa de apel în mod eronat a respins excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, Înalta Curte îl va înlătura faţă de faptul că în mod corect a reţinut instanţa de apel că o nouă convocare la conciliere făcută în condiţiile art. 7201 C. proc. civ. ar fi fost lipsită de eficienţă şi pur formală din moment ce era manifestat refuzul recurentei-pârâte de a soluţiona litigiul în mod amiabil fără intervenţia justiţiei.
În ceea ce priveşte al treilea motiv de recurs - nerespectarea principiului rolului activ al judecătorului şi disponibilităţii - Înalta Curte reţine că este nefondat având în vedere că rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii astfel că instanţa de judecată nu poate iniţia cereri noi pe seama părţilor în litigiu.
Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa de apel a analizat pe fondul cauzei pretenţia principală dedusă judecăţii în cuantum de 60.809,29 lei reprezentând preţ şi pretenţia accesorie de 40.788,12 lei constând în penalităţi de întârziere. Este de reţinut că deşi reclamanta a solicitat un anumit cuantum al penalităţilor de întârziere, instanţa de apel a cenzurat acel cuantum şi în funcţie de probele administrate în cauză şi a prevederilor legale aplicabile cauzei a dispus în consecinţă. Cu alte cuvinte, rolul activ al judecătorului a fost exercitat în concordanţă cu principiul disponibilităţii în condiţiile în care după verificarea cuantumului penalităţilor şi stabilirea situaţiei de fapt instanţa de apel a aplicat dispoziţiile legale în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.
Referitor la motivele cinci şi şase ale cererii de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a le înlătura faţă de dispoziţia legală invocată şi de motivele arătate de recurentă.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Doctrina a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii ceea ce înseamnă că instanţa de apel a cărei hotărâre se atacă cu recurs la aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei, fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.
Din această perspectivă precum şi din criticile deciziei recurate subsumate motivelor cinci şi şase de recurs, Înalta Curte reţine că Decizia instanţei de apel a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei. Astfel, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel că în temeiul art. 969, art. 1073 şi art. 1361 şi urm. C. civ. recurenta-pârâtă datorează şi preţul prestaţiilor efectuate în baza contractului nr. 62/2005, în total datorând suma ce formează obiectul judecăţii, iar în ceea ce priveşte criticile referitoare la cererea reconvenţională s-a reţinut în mod corect că nu s-a făcut dovada producerii prejudiciului din moment ce pentru sumele de 1.780 Euro (cheltuieli de reparaţie), 4.333 Euro (penalităţi de întârziere pretinse de partenerul extern), recurenta-pârâtă nu a probat că a plătit aceste sume către partea ungară astfel încât să fie îndreptăţită la recuperarea acestor sume de la partea în culpă. Cu privire la suma de 30.000 Euro (beneficiu nerealizat) s-a reţinut că nu s-au indicat parametrii în funcţie de care suma a fost stabilită, recurenta făcând referire doar la o valoare a contractului cu partea ungară, însă încheierea acestui contract nu este certă, ci afirmată la nivel de intenţie. În consecinţă în mod corect instanţa de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 şi urm. C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Anulează recursul declarat de reclamanta SC A. SA Voluntari împotriva deciziei comerciale nr. 304 din 13 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca netimbrat.
Respinge recursul declarat de pârâta SC S.I. SRL Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 847/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 849/2011. Comercial → |
|---|
