ICCJ. Decizia nr. 14/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 14/2011
Dosar nr. 478/33/2010
Şedinţa publică de la 11 ianuarie 2011
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 2 din 04 februarie 2010 a Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Cluj s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D.K., V.S. şi Primăria comunei Valea Ierii şi s-a admis în parte acţiunea arbitrală formulată de reclamanta S.C. M. SRL la Curtea de Arbitraj Comercial de pe Camera de Comerţ şi Industrie Cluj la data de 29 octombrie 2009 şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 819.315 RON preţ neachitat şi la plata sumei de 819.315 RON penalităţi de întârziere calculate în baza clauzelor contractuale.
SC S.I. SRL prin administratorul statutar V.S. a formulat la data de 15 martie 2010 acţiune în anularea acestei hotărâri arbitrale.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că: au fost încălcate prevederile 347 alin. (2) din C. proc. civ., vizând numirea arbitrilor, termenele acordate de tribunal au fost stabilite cu încălcarea prevederilor art. 358 C. proc. civ., referitor la pronunţarea soluţiei pe fond a criticat faptul că a fost obligată la o sumă cu titlu de penalităţi în lipsa existentei unei facturi emise pentru plata preţului
SC M. SRL Odorheiu Secuiesc a formulat o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei privind pe SC S.I. SRL înregistrată la Tribunalul Sălaj la data de care a făcut obiectul Dosarului nr. 3.474/84/2009 şi prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei la data de 08 februarie, precum şi o cerere de executare silită depusă la Biroul executorilor judecătoreşti O.T.K. Zalău, în luna noiembrie 2009, pentru executarea sumei de 819.315 RON, suma cuprinsă într-o fila C.E.C. refuzată la plată şi învestită cu formulă executorie, în Dosarul execuţional nr. 586/2009.
Pe fondul litigiului s-a susţinut că în mod nelegal tribunalul arbitrai a obligat-o la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 819.315 RON atât timp cât pentru plata preţului bunurilor livrate reclamanta nu a emis factura în baza căreia urma să se facă plata, astfel din totalul sumei contractate de 819.315 RON reclamanta a facturat doar suma de 259.777 RON conform facturii din 18 decembrie 2008 cu titlu de avans contract, care a şi fost achitată conform O.P. din 31 decembrie 2008 în valoare de 260.000 RON, dovedită cu extrasul de cont emis de B.C.R. Zalău.
Prin sentinţa civilă nr. 231 din 19 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a SC S.I. SRL al administratorului statutar V.S. şi, în consecinţă s-a anulat acţiunea în anulare formulată de către SC S.I. SRL prin administrator statutar V.S..
S-a reţinut că reclamanta SC S.I. SRL a intrat în procedura insolvenţei la data de 08 februarie 2010 şi a fost numit administrator judiciar I. 2007 I. Zalău, iar acesta nu a înţeles să-şi însuşească acţiunea în anulare formulată de către SC S.I. SRL prin fostul administrator statutar V.S., deşi a fost citată cu această menţiune - acţiune în anulare - în temeiul art. 133 C. proc. civ., a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a SC S.I. SRL al administratorului statutar V.S. şi în consecinţă a anulat acţiunea în anulare de către SC S.I.SRL prin administrator statutar V.S..
Împotriva celei din urmă hotărâri SC S.I. SRL Zalău prin administrator statutar V.S. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenta susţine că s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi nu a procedurii simplificate deschiderea procedurii generale a insolvenţei, prin sentinţa civila nr. 413 din 08 februarie 2010 pronunţata de Tribunalul Sălaj in Dosarul nr. 3474/84/2009; prin hotărârea de deschidere a procedurii nu i s-a ridicat dreptul de administrare al administratorilor statutari, astfel că în opinia sa aceştia au dreptul de a reprezenta societatea în raporturile cu terţe persoane inclusiv reprezentarea societăţii în faţa instanţei de judecată, iar în raport de art. 47 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 85/2006 dreptul de administrare încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului. Faţă de aceste dispoziţii legale solicită să se constate că la data pronunţării hotărârii atacate (19 mai 2010) precum şi în prezent nu există nici o dispoziţie a judecătorului sindic prin care să se fi ridicat în tot sau în parte dreptul de administrare al administratorilor statutari (în opinia recurentei punctul de vedere al administratorului judiciar este acelaşi cu cel al administratorului statutar, aspect rezultat din neînscrierea acestuia în tabelul preliminar şi refuzarea înscrierii asupra întregii creanţe).
Recursul este fondat.
Din examinarea conţinutului întâmpinării depuse de lichidatorul judiciar I. 2007 I. al debitoarei SC S.I. SRL Zalău, aflată la dosar recurs, Înalta Curte constată că acesta şi-a însuşit recursul declarat de V.S. în numele debitoarei SC S.I. SRL Zalău, precum şi acţiunea în anulare. Potrivit aceluiaşi înscris, lichidatorul judiciar arată că urmarea consultării documentelor ataşate cererii de creanţă precum şi a documentelor contabile ale debitoarei creanţa solicită de SC M. SRL Brădeşti nu a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor având în vedere evidenţele financiar-contabilă a societăţii debitoare soldul este zero.
Faţă de însuşirea acţiunii în anulare formulată pentru societatea debitoare de administratorul statutar de către lichidatorul judiciar al societăţii debitoare, Înalta Curte urinează să admită recursul, să caseze decizia atacată şi să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în raport de prevederile art. 304 alin. (5) C. proc. civ..
Cu prilejul rejudecării, instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare va face aplicarea prevederilor art. 315 alin. (3) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul SC S.I. SRL Zalău prin administrator judiciar I. 2007 I. Zalău împotriva sentinţei nr. 231 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1501/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 12/2011. Comercial → |
---|