ICCJ. Decizia nr. 902/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 902/2011
Dosar nr. 1693/54/2010
Şedinţa publică din 1 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin sentinţa nr. 4182 din 9 decembrie 2008 pronunţată în Decizia nr. 10992/63/2008 al Tribunalului Dolj, secţia comercială, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA Craiova împotriva pârâtei SC G.Z. SRL Slatina, iar cererea reconvenţională formulată de pârâtă a fost respinsă ca lipsită de interes.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei din imobilul situat administrativ în Craiova, în suprafaţă de 24 mp arătând că prin contractul de închiriere nr. 106 din 27 aprilie 2007 pârâta a închiriat de la SC V.M. SA - care a fuzionat cu reclamanta prin absorbţie, întregul patrimoniu fiind preluat de aceasta - imobilul anterior identificat, termenul închirierii a expirat la data de 30 aprilie 2008, însă pârâta nu a predat imobilul.
Totodată pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate nulitatea relativă a contractului de închiriere anterior menţionat cu motivarea că a fost în eroare asupra obiectului contractului, spaţiul închiriat fiind în realitate proprietatea sa conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 946 din 5 aprilie 2002.
În privinţa cererii reclamantei tribunalul a constatat în raport de probele administrate că spaţiul în suprafaţă de 24 mp ce a format obiectul contractului de închiriere face parte din suprafaţa de 88,19 mp cumpărată de pârâtă, care având calitatea de proprietar, nu poate fi evacuată din spaţiul din litigiu.
Referitor la cererea reconvenţională prima instanţă a reţinut lipsa de interes a pârâtei în promovarea acestei cereri deoarece contractul a fost deja executat astfel că efectul retroactiv al nulităţii contractului cu executare succesivă este imposibil de realizat.
Apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 79 din 9 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada, potrivit art. 1169 C. civ. a existenţei materiale a unui alt spaţiu comercial la parterul blocului P4 situat la intersecţia străzii, în suprafaţă de 24 mp, în afara celui de 88.19 mp ce a făcut obiectul vânzării, situaţie în care în mod corect s-a respins cererea de evacuare formulată de reclamantă, în considerarea calităţii de proprietar al pârâtei, cu privire la spaţiul din litigiu.
Prin Decizia nr. 1002 din 11 martie 2010 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a admis recursul reclamantei SC R. SA Bucureşti prin sucursala Craiova, cu consecinţa casării deciziei pronunţate de instanţa de apel şi trimiterii cauzei spre rejudecare.
Pentru a proceda astfel, instanţa de recurs reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9, art. 312 şi art. 314 C. proc. civ. a statuat că se impun verificări suplimentare a stării de fapt pentru a se stabili apartenenţa sau nu a suprafeţei închiriate în aceea cumpărată de pârâtă, având în vedere că schiţa actului de vânzare-cumpărare ce face parte integrantă din acel contract nu coincide cu cea întocmită de expert şi respectiv cea care a fost ataşată motivelor de recurs.
Investită astfel Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 198 din 12 octombrie 2010 invocând din oficiu motivul de ordine publică privind competenţa primei instanţe raportat la caracterul patrimonial sau nepatrimonial al acţiunii şi valoarea acesteia, a admis apelul reclamantei a anulat sentinţa nr. 4182 din 9 decembrie 2008 a Tribunalului Dolj şi a trimis cauza spre soluţionare, la Judecătoria Craiova, ca instanţă comercială.
S-a reţinut în considerente că prin prisma deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, acţiunea dedusă judecăţii are un caracter patrimonial iar raportat la preţul chiriei curente care este de 240 Euro + TVA, revine judecătoriei competenţa materială a soluţionării cauzei în primă instanţă.
S-a argumentat de asemenea că este fără relevanţă înregistrarea acţiunii anterior pronunţării deciziei 32/2008 deoarece tribunalul a fost investit prin interpretarea greşită a legii cu privire la caracterul patrimonial sau nepatrimonial al litigiului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâta.
Recurenta-reclamantă SC R. SA Bucureşti critică Decizia pentru motive de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor faptul că acţiunea în evacuare a fost înregistrată pe rolul instanţei de fond la data de 4 iunie 2008 iar caracterul patrimonial al acţiunii şi respectiv taxarea la valoare a acestui gen de acţiuni a fost stabilită doar prin OUG nr. 212/2008 pentru modificarea Legii nr. 146/1997, însă prevederile ordonanţei au intrat în vigoare la data de 12 decembrie 2008, ceea ce evidenţiază faptul că instanţa de apel a dat această calificare prin aplicarea retroactivă a legii încălcând în acest mod şi prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
Prin urmare, susţine recurenta, în raport cu natura comercială a litigiului, obiectul cererii şi data promovării acesteia competenţa de soluţionare revenea tribunalului în primă instanţă în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
Recurenta pârâtă SC G.Z. SRL întemeindu-se pe prevederile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ. critică Decizia recurată susţinând în esenţă acelaşi motiv ca şi reclamanta, respectiv faptul că la momentul înregistrării acţiunii în evacuare aceasta era calificată drept o cerere nepatrimonială, instanţa a fost investită anterior pronunţării deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, care a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 10 decembrie 2008 astfel că în raport de aceste date tribunalul a fost legal şi corect investit cu soluţionarea cauzei în prima instanţă.
Recurenta invocă, de asemenea, încălcarea art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului prin nerespectarea principiului neretroactivităţii şi a speranţei legitime de a i se concretiza creanţa ce decurge dintr-o hotărâre judecătorească ce nu a intrat în puterea lucrului judecat.
Analizând recursurile prin prisma motivelor arătate Curtea constată că sunt fondate, cu precizarea că vor fi tratate împreună întrucât criticile reclamantei şi pârâtei vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivat din calificarea greşită a caracterului litigiului şi aplicarea eronată a deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite.
Astfel, acţiunea reclamantei a fost înregistrată pe rolul tribunalului Dolj la data de 4 iunie 2008 având ca obiect cererea de evacuare a pârâtei.
Această cerere a fost calificată de Curtea de apel Craiova, în rejudecare /investită ca urmare a deciziei nr. 1002 din 11 martie 2010 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca având o natură patrimonială în conformitate cu Decizia nr. 32 pronunţată la 9 iunie 2008 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, şi publicată în Monitorul Oficial la 12 decembrie 2008. De menţionat că prin Decizia de casare instanţa de recurs a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite.
Din această perspectivă critica recurentelor referitoare la inaplicabilitatea în cauză a evocatei decizii este întemeiată deoarece dezlegările date prin deciziile Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate într-un recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţă, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ., fără a avea efect asupra hotărârilor judecătoreşti pronunţate anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial al României partea I.
Instanţa de apel a aplicat eronat prezentului litigiu Decizia pronunţată în interesul legii care are putere de lege de la data publicării în Monitorul Oficial respectiv de la data de 10 decembrie 2008 .
Prin urmare, publicarea în Monitorul Oficial a deciziei în interesul legii după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în primă instanţă, cum a fost cazul în speţă nu poate constitui un motiv de nelegalitate, întrucât o atare decizie nu poate fi aplicată retroactiv pentru că în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României nicio normă juridică nu retroactivează cu excepţia normelor cuprinse în legea penală sau contravenţională mai favorabilă.
Din această perspectivă rezultă că nici Decizia în interesul legii nu poate retroactiva şi nu poate fi aplicată în cauzele soluţionate anterior publicării în Monitorul Oficial al României.
În concluzie, recursurile vor fi admise în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. iar Decizia recurată va fi casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe care va soluţiona cauza în conformitate cu statuările instanţei de recurs din Decizia nr. 1002 din 11 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC R. SRL BUCUREŞTI şi de pârâta SC G.Z. SRL SLATINA împotriva deciziei nr. 198 din 12 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, pe care o casează şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1022/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 911/2011. Comercial → |
|---|
