ICCJ. Decizia nr. 896/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 896/2011
Dosar nr. 22923/212/2008
Şedinţa publică din 1 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I - Obiectul cauzei şi hotărârea pronunţată de Tribunalul Constanţa ca primă instanţă.
1. - Reclamanta RA E.D.P. a solicitat, prin acţiunea introductivă de instanţa din data de 21 octombrie 2008, evacuarea pârâtei SC I.P. SRL din spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, situat în Constanţa, cu motivarea că pârâta nu deţine un titlu legal asupra acestui spaţiu.
Reclamanta s-a legitimat procesual activ în promovarea cererii sale, arătând că este administratorul bunului imobil, aflat în proprietatea privată a Municipiului Constanţa.
2. - Pârâta SC I.P. SRL a formulat în cauză cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului, evaluate provizoriu la sume de 20.000 euro şi instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului până la plata sumei pretinse.
La data de 12 martie 2009 pârâta şi-a modificat şi întregit cererea prin chemarea în judecată în calitate de pârât a Municipiului Constanţa prin Primar şi obligarea acestuia în solidar cu reclamanta la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului.
3. - Tribunalul Constanţa, secţia comercială, astfel investit, prin sentinţa comercială nr. 3411 din 01 iunie 2010 a hotărât următoarele:
A admis acţiunea principală şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul deţinut – situat în Constanţa; a admis în parte cererea reconvenţională în sensul obligării numai a pârâtei Municipiul Constanţa prin Primar la plata sumei de 14.570 Euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse spaţiului de către societate şi a instituit în favoarea societăţii un drept de retenţie asupra spaţiului până la plata integrală a contravalorii îmbunătăţirilor.
4. - Tribunalul a reţinut din analiza probatoriului administrat în cauză că pârâta, societate comercială, a deţinut spaţiul în litigiu în baza unui contract de comodat încheiat cu domnul V.C., asociat la această societate, care, la rândul său deţinea cu titlu legal spaţiu în baza unui contract de închiriere cu reclamanta RA E.D.P.P. la 27 octombrie 1999, contract care şi-a încetat existenţa prin ajungerea la termen, cererea de prelungire a locaţiunii fiind respinsă potrivit Hotărârii Consiliului Local Constanţa din 29 ianuarie 2005.
În aceste circumstanţe legale Tribunalul Constanţa reţine că societatea nu mai deţine un titlu valabil pentru spaţiul ocupat şi în consecinţă se impune evacuarea sa din imobil.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională prima instanţă reţine că societatea a efectuat o serie de lucrări de reparaţii şi îmbunătăţiri la imobil, cu acordul administratorului bunului reclamat RA E.D.P.P, lucrări a căror existenţă a fost recunoscute de reclamanta prin semnarea procesului-verbal de recepţie din 15 septembrie 2002 şi a căror valoare a fost stabilită potrivit expertizei judiciare administrate în cauză la suma de 14.570 Euro reprezentând sporul de valoare adus spaţiului.
În raport de situaţia de fapt statuată, tribunalul făcând aplicarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză a dispus obligarea Municipiului Constanţa – în calitate de proprietar al bunului căruia îi profita mărirea valorii imobilului la plata contravalorii îmbunătăţirilor şi a încuviinţat instituirea unui drept de retenţie în favoarea societăţii până la achitarea sumei stabilite cu titlu de îmbunătăţiri.
II - 5. Apelul. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Împotriva sentinţei fondului a declarat apel pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie cu referire la ocuparea abuzivă a spaţiului de închiriere şi la aplicarea greşită a îmbogăţirii fără justă cauză.
Prin Decizia civilă nr. 141/COM din 20 octombrie 2010 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar.
Răspunzând motivelor de apel, instanţa de control judiciar constată că pârâta societate comercială a deţinut spaţiul legal, până la încetarea contractului de închiriere încheiat de reclamantă cu persoană fizică, astfel că la momentul efectuării îmbunătăţirilor – anul 2002 -, conform procesului-verbal de recepţie, locaţiunea sa era cu titlu, fiind recunoscută de administratorul bunului în calitate de mandatar al proprietarului Municipiul Constanţa prin Primar.
Cu privire la temeiul de drept al admiterii cererii reconvenţionale, instanţa apreciază că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii pentru îmbunătăţirea fără justă cauză, respectiv mărirea patrimoniului pârâtei proprietar pe seama micşorării patrimoniului societăţii.
III - 6. Recursul. Motivele de recurs.
Pârâta Municipiul Constanţa prin Primar, a declarat la data de 13 decembrie 2010, în termen legal, recurs împotriva deciziei instanţei de apel, invocând ca temei al criticilor formulate aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Potrivit recurentei, reclamanta a deţinut spaţiul comercial, fără titlu, deoarece contractul de comodat încheiat cu persoană fizică al contractului de închiriere nu îi este opozabil.
Sub un al doilea aspect, recurenta a arătat că aprobările au fost date de administratorul bunului numai pentru reparaţiile necesare, în timp ce lucrările evaluate în expertiza dispusă în cauză, depăşesc acest obiectiv.
Sub un ultim aspect, recurenta susţine că circumstanţele de fapt susmenţionate nu justifică aplicarea îmbogăţirii fără just temei, faptul juridic pe care pârâta-reclamantă îşi întemeiază acţiunea fiind ilicit.
Concluzionând, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului promovat împotriva sentinţei fondului cu consecinţa respingerii cererii reconvenţionale formulată de societatea comercială SC I.P. SRL.
7. Prin întâmpinarea formulată la data de 21 februarie 2011 intimata SC I.P. SRL a solicitat respingerea ca nefondat a recursului arătând, în esenţă că lucrările efectuate au avut un caracter util şi nu voluptoriu, aspect confirmat de expertiza tehnică judiciară administrată în cauză şi au fost efectuate în baza autorizaţiei de construire emisă de instituţia abilitată, fiind îndeplinite, în opinia sa condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză.
8. Intimata reclamantă RA E.D.P.P. Constanţa a depus întâmpinare la data de 23 februarie 2011 prin care solicita admiterea recursului declarat de Municipiul Constanţa prin Primar achiesând la susţinerile recurentei şi precizând că acordul dat societăţii prin adresa nr. 2815/2002 se referea la executarea de lucrări de reparaţii pe cheltuială proprie, lucrări necesare funcţionării unui spaţiu cu destinaţie de alimentaţia publică şi care au fost amortizate de la data efectuării lor şi până în prezent.
IV - Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate, Decizia atacată în raport de criticile formulate constată că recursul este nefondat.
Chestiunea de drept supusă controlului în această cale extraordinară de atac, de reformare, vizează îndeplinirea condiţiilor acţiunii „in rem verso" promovată de pârâta intimată şi admisă de instanţele devolutive, care s-au pronunţat în cauză.
Principiul îmbogăţirii fără justă cauză este consacrat de doctrina şi practica judecătorească ca un izvor de obligaţiuni, în cazurile în care fără să existe o plată, a survenit din orice împrejurare o îmbogăţire a patrimoniului unei persoane, în detrimentul altui patrimoniu, adică un transfer de folos, fără ca această îmbogăţire să aibă o cauză juridică, cu alte cuvinte, îmbogăţitul să nu aibă un temei legitim care să justifice mărirea patrimoniului.
Transpus acest principiu la circumstanţele cauzei rezultă incontestabil din situaţia de fapt statuată de instanţa fondului şi confirmată în apel că, reparaţiile şi îmbunătăţirile au fost efectuate de societatea comercială cu acordul administratorului bunului, fără nicio rezervă, în sensul că sporul de valoare adus bunului va rămâne proprietarului cu titlu gratuit.
Condiţiile acţiunii în restituire, respectiv mărirea patrimoniului recurentei cu sporul de valoare adus imobilului, micşorarea patrimoniului societăţii comerciale cu sumele investite în efectuarea lucrărilor şi raportul de cauzalitate între cele două elemente esenţiale, sunt îndeplinite în cauză.
Prin semnarea procesului verbal de recepţie a lucrărilor efectuate asupra spaţiului comercial de către administratorul bunului, existenţa lucrărilor este în mod evident confirmată, iar sporul de valoare adus spaţiului urmare acestor lucrări suportate de societatea comercială, a fost stabilit prin expertiza tehnică efectuată în cauză. Cum reclamanta intimată, nu a formulat obiecţiuni la concluziile acestui raport apărările sale în sensul contestării existenţei sporului de valoare, nu au fundament în probele administrate.
Aplicarea dispoziţiilor art. 992 C. civ., de către instanţe, referitoare la plata nedatorată, nu este greşită, deoarece efectele pe care le produc cele două ipoteze sunt până la un punct asemănătoare, respectiv obligaţia de restituire, strâns legată de noţiunea de culpă, fie că este vorba de plată nedatorată, fie că fără să existe o plată a intervenit o îmbogăţire în paguba altuia.
Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs , ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL CONSTANŢA PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 141/COM din 20 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2066/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 340/2011. Comercial → |
|---|
