Pretenţii. Sentința nr. 975/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 975/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 975/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila nr. 975/2016
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. C. D.
Grefier D. V.
Pe rol se afla pronuntarea cerereii de completare a considerentelor si a dispozitivului sentintei civile privind pe reclamant S.C. A. R. ASTRA S.A. - SEDIUL ALES LA AV. A. N. și pe pârât S. DE A. R. CITY INSURANCE S.A., intervenient D. A. B., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.01.2016 .
INSTANȚA
Deliberand,constata:
Prin cererea formulata la data de 16.11.2015,reclamanta . SA,a solicitat completarea dispozitivului sentintei civile nr._/13.10.2015 pronuntate in dosarul nr._ de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti,in sensul obligarii paratei . INSURANCE SA la plata cheltuielilor de judecata reprezentand taxa de timbru in cuantum de 790,23 lei si onorariu de avocat in cuantum de 2.008,01 lei.
Potrivit art. 444 (1) Cod proc. civ. „Daca prin hotararea data instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale,se poate cere completarea hotararii in acelasi termen in care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs impotriva acelei hotarari,iar in cazul hotararilor date in caile extraordinare de atac sau in fond dupa casarea cu retinere,in termen de 15 zile de la pronuntare ”.
F. de cele retinute,instanta va admite cererea si va dispune completarea considerentelor si a dispozitivului sentintei civile nr._/13.10.2015 pronuntate in dosarul nr._ de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti,cu mentiunea „Obliga parata la plata cheltuielilor de judecata reprezentand taxa de timbru in cuantum de 790,23 lei si onorariu de avocat in cuantum de 2.008,01 lei”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind completarea considerentelor si a dispozitivului sentintei civile nr._/13.10.2015 pronuntate in dosarul nr._ de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti privind pe reclamant S.C. A. R. ASTRA S.A. - SEDIUL ALES LA AV. A. N. din sector 1, București, ., nr. 83 și pe pârât S. DE A. R. CITY INSURANCE S.A. cu sediul in sector 1, București, .. 5 - 7, intervenient D. A. B. cu domiciliul in com. Poiana Lacului, . postal 321, J. Arges,cu mentiunea „Obliga parata la plata cheltuielilor de judecata reprezentand taxa de timbru in cuantum de 790,23 lei si onorariu de avocat in cuantum de 2.008,01 lei”.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica si data in camera de consiliu,azi,26.01.2016.
P., GREFIER,
Red/D.P.C./th.ed./D.P.C.
/ex
| ← Pretenţii. Sentința nr. 708/2016. Judecătoria SECTORUL 1... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1196/2016. Judecătoria... → |
|---|








