Anulare hotarare aga Spete. Decizia 607/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 607
Ședința publică din 9 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - DTS împotriva sentinței comerciale nr. 652//05.04.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată Management T, în calitate de lichidator judiciar al debitoarea intimată B, și pârâții intimați Generale - Sucursala C-S și.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru recurentă av., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul recurentei solicită instanței efectuarea unei adrese către Cartea Funciară B pentru a-și dovedi titlul executoriu în litigiu de care a făcut vorbire în cuprinsul cererii de recurs, arătând că nu mai are alte solicitări.
Instanța, văzând cererea reprezentantului recurentei și mai ales scopul pe care partea îl urmărește și pentru care a formulat respectiva solicitare de emitere a unei adrese, apreciază că aceasta nu este întemeiată, motiv pentru care o respinge ca atare, cu atât mai mult cu cât sistemul de publicitate imobiliară din România este un sistem public, astfel că orice persoană interesată are posibilitatea de a obține informații, contra cost, din evidențele de carte funciară.
Nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele detaliate în scris, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 652//05.04.2007 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta Management T, în calitate de lichidator judiciar al pârâtei debitoare B, societate aflată în procedura falimentului reglementată de Legea nr. 85/2006, împotriva pârâților - DTS, Generale - Sucursala C-S și, și a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta B, în calitate de vânzător, și pârâta - DTS, în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. 3223/ 08.11.2002 la. din DTS, având ca obiect imobilul situat în loc. B, compus din suprafața de 18.355 mp. teren și construcțiile edificate pe acesta ce alcătuiesc o fabrică de cherestea, întabulat în nr. 839 B, fără nr. top și parcelă, precum și utilajele care se află în aceasta: un gater, un post trafo, precum și imobilul situat în loc. Noi, compus din teren intravilan în suprafață de 22.494 mp. punctul "" și construcțiile edificate pe acesta ce alcătuiesc o fabrică de cherestea, întabulat în nr. 123 Noi, fără nr. top și parcelă, precum și trei gatere, centrală termică, patru instalații de aburire lemn, diverse utilaje de profil, un post trafo, pompă de apă etc. iar ca o consecință a acestei măsuri, tribunalul a obligat pârâta - DTS să restituie debitoarei bunurile menționate, autorizând, totodată, practicianul să se adreseze Biroului de Carte Funciară în vederea efectuării rectificărilor și înscrierea titlurilor de proprietate cu privire la imobilele în litigiu potrivit celor dispuse de judecătorul-sindic.
De asemenea, prima instanță a respins capetele de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3223/08.11.2002 și a actelor de vânzare prin licitație a imobilului înscris în 839 B, fără nr. top, intravilan cu casă nr. 953, în suprafață de 18.355 mp. potrivit actului de adjudecare din data de 17 noiembrie 2004 al executorului bancar al pârâtei Generale - Sucursala C-S, întocmit în dosarul executorului nr. 32/2004 și dosarul execuțional nr. 13/2001 al Judecătoriei Bozovici, în favoarea adjudecatarului pârât, respectiv de obligare a pârâtei - DTS să restituie bunurile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare menționat, aferente activului debitoarei B, "Fabrica de cherestea B", înscris în nr. 839 B, fără nr. top, intravilan cu casă nr. 953, în suprafață de 18.355 mp. bunuri asupra cărora s-a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de cumpărare prin adjudecare de către pârâtul, precum și cererea referitoare la daune cominatorii.
Pentru a hotărî astfel judecătorul-sindic a reținut că prin sentința civilă nr. 256/ /09.09.2004 a Tribunalului C-S pronunțată în dosarul nr. 2807/COM/ 2004 fost deschisă procedura reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitoarei
În data de 08.11.2002 societatea debitoare, în calitate de vânzător, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3223 la., cumpărător fiind pârâta - DTS.
Prin sentința civilă nr. 548//16.06.2004 pronunțată în dosarul nr. 2131/COM/2004, inițial, Tribunalul C-S a admis în parte acțiunea administratorului judiciar al debitoarei - Management T și, cu toate că a respins solicitarea de anulare a contractului autentic de vânzare-cumpărare, a admis cererea de rezoluțiune a convenției și a obligat pârâta - DTS să restituie bunurile cumpărate, autorizând practicianul să se adreseze Biroului de Carte Funciară în vederea revenirii la situația anterioară, respingând cererea de obligare la daune cominatorii, anulând, totodată, procesul-verbal de licitație încheiat la 15 noiembrie 2004 între pârâta Generale - Sucursala C-S și având ca obiect casa nr. 953 din loc. B, înscrisă în nr. 839 B, fără nr. top.
Împotriva sentinței civile nr. 548//16.06.2004 au declarat recurs pârâții, Generale - Sucursala C-S și - DTS.
Prin decizia civilă nr. 2262/R din 12 decembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 9799/COM/2005 Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis recursurile pârâților și a casat hotărârea judecătorului-sindic trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul C-S, reținând că, așa cum rezultă din actele dosarului, respectiv hotărârea pronunțată în cauză și minuta acesteia, sentința nu poartă număr, fiind numerotată doar pe coperta dosarului, ședința publică în care a fost pronunțată este datată greșit în anul 2004, în loc de 2005, iar minuta poartă o ștersătură și completări necertificate de judecător. În acest fel, hotărârii îi lipsește numărul și data certă, ceea ce atrage nulitatea ei, raportat la prevederile art. 302 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, care sancționează expres cu nulitatea neindicarea hotărârii care se atacă. De asemenea, potrivit art. 265 din același cod, adăugirile și ștersăturile din cuprinsul hotărârii vor trebui semnate de judecător, sub pedeapsa de a nu fi ținute în seamă. S-a mai constatat și faptul că în dosarul de față nu a fost pusă în discuție excepția de conexitate și care a fost soluționată în dosarul conexat, contrar prevederilor art. 164 alin. 3 Cod procedură civilă, prin aceea că instanța a fost mai întâi învestită cu dosarul nr. 284/03.01.2005, la care trebuia să fie conexat dosarul nr. 2131/16.03.2005 și nu invers cum s-a procedat.
Potrivit dispozițiilor art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, sancțiunea nulității se aplică actelor procedurale săvârșite fără respectarea regulilor de drept procesual, împrejurări confirmate în speță de cele susredate, făcând aplicabile, așadar, dispozițiile art. 304 pct. 5, coroborat cu art. 312 din același cod, impunându-se, în consecință, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca la rejudecare să se țină seama de toate probele și apărările părților din dosar.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr. 3744/ COM/2006 la data de 9 mai 2006.
Cum, însă, litigiul comercial, după casarea cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță, nu a fost soluționat până la data de 21 iulie 2006, când și-a încetat aplicabilitatea Legea nr. 64/1995 privind reorganizarea judiciară și falimentul, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care a fost abrogată prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, și cum prin acest nou act normativ nu au fost prevăzute dispoziții tranzitorii cu privire la soluționarea cauzelor în care judecata s-a început sub imperiul fostei legi, judecătorul-sindic a constatat că judecata va continua în conformitate cu prevederile noului act normativ, respectiv Legea privind procedura insolvenței.
În rejudecare, reclamanta Management Tas olicitat disjungerea cauzei având ca obiect soluționarea cererii pe care a formulat-o împotriva pârâților Generale - Sucursala C-S și pentru anularea actului de adjudecare din 17 noiembrie 2004 din dosarul execuțional nr. 32/2004 a bunului imobil situat în loc. B, nr. 953, care a făcut obiectul dosarului nr. 284/COM/2005 al Tribunalului C-S, de cauza care privește soluționarea cererii pe care aceiași reclamantă a formulat-o împotriva pârâtei - DTS pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3223/08.11.2002 la., având ca obiect vânzarea terenurilor înscrise în nr. 839 B și nr. 123 Noi, care au făcut obiectul dosarului nr. 2121/COM/2005, având în vedere că cele două pricini sunt diferite și ca părți, și ca obiect, însă, prin încheirea de ședință din 1 martie 2007 instanța a respins această solicitare.
În considerarea respingerii cererii de disjungere s-a avut în vedere că unul dintre activele debitoarei B, respectiv imobilul înscris în nr. 839 B - Fabrica de cherestea din localitatea B, situat în intravilan cu casa nr. 953, în suprafață de 18.355 mp. face obiectul celor două dosare care erau pe rolul Tribunalului C-S, și anume cel cu nr. 284/COM/2005 și cel cu nr. 2131/COM/2005, împrejurare față de care s-a apreciat că judecarea celor două cereri de chemare în judecată se va putea face doar într-o singură cauză, respectiv în dosarul nr. 3744/COM/2006 al Tribunalului C-S, astfel cum a fost ea reînregistrată pe rolul acestei instanțe după casarea cu trimitere spre rejudecare dispusă de Curtea de APEL TIMIȘOARA.
-se petitele din cererile de chemare în judecată formulate în cele două dosare conexate, astfel cum au fost ele completate și precizate de către reclamantul lichidator judiciar, s-a reținut că acestea constau în:
a) anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3223 din data de 8 noiembrie 2002 la. din DTS, încheiat între pârâta B, în calitate de vânzător, și pârâta - DTS, în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în loc. B, județul C-severin, compus din suprafața de 18.355 mp. teren și construcțiile edificate pe acesta ce alcătuiesc o fabrică de cherestea, întabulat în nr. 839 B, fără număr top și parcelă, și a utilajelor, precum și a imobilului situat în localitatea Noi, județul C-S, compus din suprafața de 22.494 mp. teren intravilan, punctul "" și construcțiile edificate pe acesta ce alcătuiesc o fabrică de cherestea, întabulat în nr.123 Noi, fără nr. top și parcelă, precum și trei gatere, o centrală termică, patru instalații de aburire lemn, diverse utilaje de profil, un punct trafo, pompe de apă, etc.;
b) rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3223 din data de 8 noiembrie 2002 încheiat între debitoarea B și pârâta - DTS având ca obiect imobilele înscrise în nr. 839 B și în nr. 123 Noi, astfel cum sunt ele evidențiate la lit. a);
c) obligarea pârâtei - DTS să restituie în natură societății debitoare toate bunurile mobile și imobile care au făcut obiectul contractului autentic de vânzare-cumpărare menționat, astfel cum sunt ele evidențiate la lit. a);
d) obligarea pârâtei - DTS să plătească debitoarei B daune cominatorii pentru neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilele evidențiate la lit. a);
e) anularea actelor de vânzare-cumpărare prin licitație a imobilului înscris în nr. 839 B, fără nr. top, intravilan cu casa nr. 953, în suprafață de 18.355 mp. potrivit actului de adjudecare din data de 17 noiembrie 2004 al executorului bancar al pârâtei Generale - Sucursala C-S în dosarul nr. 32/2004 al executorului bancar și dosarul execuțional nr. 13/2001 al Judecătoriei Bozovici, în favoarea pârâtului adjudecatar;
f) autorizarea debitoarei, prin lichidatorul judiciar Management T, să se adreseze Biroului de Carte Funciară pentru revenirea la situația anterioară în nr. 839 B și nr. 123 Noi, după anularea sau rezilierea contractului de vânzare-cumpărare și după anularea actului de adjudecare.
Prin contractul de vânzare-cumpărare contestat, pârâta B, în calitate de vânzător, a vândut cumpărătoarei Automotive DTS, devenită ulterior - DTS, următoarele bunuri imobile: 1) imobilul situat în localitatea B, județul C-S, compus din suprafața de 18.355 mp teren și construcțiile edificate pe acesta ce alcătuiesc o fabrică de cherestea, întabulat în 839 fără nr. top și parcelă, precum și utilajele ce se află în aceasta: un gater; un post trafo; și 2) imobilul situat în localitatea Noi, județul C-S, compus din suprafața de 22.494 mp. teren intravilan punctul "" și construcțiile edificate pe acesta ce alcătuiesc o fabrică de cherestea, întabulat în nr. 123 fără nr. top și parcelă, precum și trei gatere, o centrală termică, patru instalații aburire lemn, diverse utilaje de profil, un post trafo, pompe apă, etc.
Prin același contract s-a stabilit că prețul vânzării este de 299.999 și reprezintă echivalentul a 10.063.166.456 lei ROL, sumă care urma să fie achitată conform clauzelor stipulate de părți.
Este corect că potrivit art. 60 și 61 din fosta Lege nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, precum și în conformitate cu art. 79 și 80 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, administratorul-judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, sau pentru anularea constituirilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizare de debitor, anterior descrierii procedurii insolvenței împotriva sa.
Dar, din analiza înscrisurilor depuse la dosar și a prețului contractului nu rezultă intenția debitoarei B de a prejudicia drepturile creditorilor, precum și că la încheierea acestei convenții, care este una sinalagmatică și cu titlu oneros, translativă de drepturi reale, ar fi existat intenția părților implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice altfel drepturile. Că este așa, rezultă și din clauza stipulată în contract, conform căreia "societatea vânzătoare se obligă să radieze din cartea funciară somațiile de plată ale Bank până la data întabulării proprietarilor la numele societății cumpărătoare, singura sarcină ce poate trena asupra imobilelor dobândite fiind ipoteca înscrisă în favoarea - Reșița, precum și radierea notării făcută în baza încheierii nr. 166/2002 cu privire la suprafața de 1581 mp. pentru care s-a obținut sentința civilă nr. 289/2002 a Judecătoriei Bozovici, județul C-S, până la data de 15.11.2002".
Cum, însă, la data încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare s-au avut în vedere și interesele creditorilor cunoscuți ai pârâtei societate comercială vânzătoare, judecătorul-sindic a apreciat nu este incident nici unul dintre cazurile prevăzute la art. 60 și 61 din fosta Lege nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ca de altfel nici cele reglementate în art. 79 și 80 din Legea nr. 85/2006, în raport de care să se poată dispune anularea convenției în temeiul prevederilor legale speciale.
În atare situație, s-a respins petitul din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost ea completată, privitor la anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3223 din 8 noiembrie 2002 de către din DTS, în temeiul art. 60 și 61 din fosta Lege nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 79 și 80 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, ca fiind neîntemeiat.
În convenția de vânzare s-au stipulat clauze potrivit cărora "prețul acestei vânzări este de 299.999 (două sute nouăzeci și nouă mii nouă sute nouăzeci și nouă dolari americani), ce include și reprezintă contravaloarea a 10.063.166.456 lei sumă ce va fi achitată în modalitatea stabilită de părți, astfel: societatea cumpărătoare va plăti sau va prelua până la data de 30.11.2002 creditul în sumă de aproximativ 179.999 către - - Sucursala Reșița, județul C-S, credit ce a fost acordat societății vânzătoare, imobilele fiind ipotecate în favoarea băncii sub nr. 37 și 38/2000 ", precum și că "restul de 120.000 este achitat de către societatea cumpărătoare conform filelor CEC cu nr. - pentru suma de 2.012.640.000 lei și - pentru suma de 2.012.640.000 lei, scadente la data de 20.01.2003, cu mențiunea că sunt valabile cu ștampilele societății cumpărătoare, așa cum au fost completate și înmânate reprezentantului societății vânzătoare."
Din materialul probator administrat în dosar, cum de altfel se precizează de către reclamanta Management T prin concluziile scrise depuse la termenul din 29 martie 2007, rezultă că pârâta - DTS nu a achitat niciodată prețul vânzării stipulat în contract, aceasta nefăcând dovada existenței vreunei cauze care să înlăture obligația de plată, în raport de clauzele respectivei convenții, astfel cum au fost ele evidențiate mai sus.
Astfel fiind, în temeiul art. 1365 Cod civil, care sancționează neexecutarea obligației contractuale a cumpărătorului de plată a prețului convenit prin rezoluțiunea vânzării, precum și prevederile art. 1020 Cod civil, prima instanță a admis petitul din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost ea completată și precizată în dosarul nr. 2131/COM/2005 al Tribunalului C-severin, formulată de lichidatorul reclamant și, în consecință, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3223 din 8 noiembrie 2002 de din DTS.
În ceea ce privește capătul de cerere privitoare la anularea actelor de vânzare la licitație a imobilului înscris în nr. 839 B, fără nr. top, intravilan cu casa nr. 953, în suprafață de 18.355 mp. potrivit actului de adjudecare din data de 17 noiembrie 2004 al executorului bancar, în favoarea pârâtului adjudecatar, întemeiată pe încălcarea normei imperative conținută de art. 49 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-au reținut următoarele:
Prin art. 40 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată în 1999, modificată și completată prin nr.OG 38/2002, se statua că, în afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate de către judecătorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile prestate de debitor ulterior deschiderii procedurii, sunt nule față de masa creditorilor. În art. 49 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată la data de 17 noiembrie 2004, se prevede că, în afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule. O dispoziție similară se regăsește și în art. 46 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit căreia, în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor, ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
De asemenea, în analiza petitului privitor la anularea actelor de vânzare la licitație se impun a fi menționate dispozițiile art. 42 din Legea nr. 64/1995, republicată la data de 17 noiembrie 2004 (fost art. 35 din aceiași lege republicată la data de 13 decembrie 1999), potrivit cărora de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurile sale. Având în vedere aceeași analiză, s-a mai făcut trimitere și la unele clauze stipulate în contractul de vânzare-cumpărare contestat, conform cărora "pentru transferarea creditului, - Reșița și-a dat acceptul prin adresa nr. 15098 din 08.11.2002 în care se menționează faptul că sunt de acord cu vânzarea imobilelor cu condiția ca societatea cumpărătoare să accepte preluarea ipotecii prin acesta", precum și că "în cazul în care societatea cumpărătoare nu va achita datoria preluată de la societatea vânzătoare, până la data de 31.11.2002, banca poate continua măsurile de vânzare a imobilelor pentru a-și încasa datoria prin executare silită".
Prima instanță a constatat că vânzarea la data de 17 noiembrie 2004 imobilului înscris în nr. 839 B, fără nr. top, intravilan cu casa nr. 953, în suprafață de 18.355 mp. activ proprietatea debitoarei B, nu s-a făcut de aceasta, în nume propriu, în calitatea sa de proprietar, către pârâtul, împrejurare față de care, în ceea ce privește respectiva vânzare, a apreciat că pârâtei vânzătoare nu-i sunt aplicabile prevederile art. 49 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât nu debitoarea, intrată în procedura reorganizării judiciare la data de 9 septembrie 2004, este autorul vânzării imobilului în litigiu către terțul pârât, care a devenit proprietar în calitate de adjudecatar în cadrul desfășurării procedurii de vânzare a imobilului la licitație publică organizată în condițiile prevăzute de Codul d e procedură civilă.
Din același material probator a rezultat că executarea silită împotriva debitoarei s-a pornit la cererea pârâtei creditoare Generale - Sucursala C-S încă din anul 2001, potrivit încheierii nr. 13/2001 pronunțată de Judecătoria Bozovici, aspect constatat și prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 8 noiembrie 2002, act în care, după cum s-a mai precizat, s-a stipulat în mod expres că "în cazul în care societatea cumpărătoare nu va achita datoria preluată de la societatea vânzătoare, până la data de 31.11.2002, banca poate continua măsurile de vânzare a imobilelor pentru a-și executa datoria prin executare silită". Totodată, s-a mai reținut că banca creditoare nu a fost notificată de intrarea debitoarei B în procedura de reorganizare judiciară instituită prin Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 9 septembrie 2004, de către fostul administrator judiciar, cum de altfel, de această nouă situație juridică a societății debitoare nu a fost înștiințată banca organizatoare a licitației publice prin executorul său, în calitate de creditor garantat, nici de către însăși falită, deși aceasta avea la cunoștință de organizarea respectivei licitații potrivit publicației de vânzare din 15 octombrie 2004, care a fost afișată la sediul creditoarei, la Judecătoria Bozovici, la Consiliul Local B și care i-a fost comunicată, inclusiv debitoarei.
În raport de considerentele de mai sus, judecătorul-sindic a apreciat că în ceea ce privește petitul privitor la anularea actelor de vânzare la licitația publică din 17 noiembrie 2004 imobilului înscris în nr. 839 B nu își regăsesc aplicabilitatea nici prevederile art. 42 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru ca să fi dispus suspendarea executării silite începute împotriva pârâtei debitoare anterior deschiderii procedurii de reorganizare judiciară și a falimentului, respectiv încă din anul 2001 și de care s-a făcut vorbire și în contractul de vânzare-cumpărare contestat.
În aceste condiții, s-a constatat că atât organizatorul licitației, respectiv executorul bancar, cât și pârâtul, în calitate de adjudecatar, cu prilejul efectuării licitației publice din 15 noiembrie 2004 au fost de bună-credință. Aceasta, și în considerarea faptului că adjudecatarul a plătit integral prețul de cumpărare la datele de 15 și 17 noiembrie 2004, în sumă totală de 344.581.755 lei, inclus, urmare căreia a fost încheiat procesul-verbal de adjudecare din 17 noiembrie 2004, iar imobilul vândut a intrat în proprietatea acestuia. Ca urmare, a fost respins și petitul din cererea de chemare în judecată din dosarul nr. 284/COM/2005 al Tribunalului C-S, astfel cum a fost completată ulterior în dosarul nr. 2131/COM/2005, formulată de către reclamanta Management T pentru anularea actelor de vânzare prin licitație publică a imobilului înscris în nr. 839 B, fără nr. top, intravilan cu casa nr. 953, în suprafață de 18.355 mp. potrivit actului de adjudecare din 17 noiembrie 2004 al executorului bancar, în dosarul nr. 32/2004 al executorului bancar și dosarul execuțional nr. 13/2001 al Judecătoriei Bozovici.
Ca și consecință a rezoluțiunii contractului autentic de vânzare-cumpărare contestat prima instanță a dispus obligarea pârâtei - DTS să restituie debitoarei B toate bunurile imobile și mobile aferente imobilului înscris în nr. 123 Noi, astfel cum sunt ele evidențiate în contractul de vânzare-cumpărare antemenționat, în măsura în care se va face dovada predării-primirii efective a acestor bunuri, iar în cazul imobilului înscris în nr. 839 B doar terenul în suprafață de 18.355 mp. Totodată, judecătorul-sindic a respins petitul privitor la obligarea pârâtului, în calitatea sa de adjudecatar, să restituie societății debitoare bunurile evidențiate în nr. 839 B, pe care le-a dobândit cu titlu de cumpărare la licitație organizată la 15 octombrie 2004, potrivit procesului-verbal de adjudecare încheiat la 17 noiembrie 2004, precum și petitul din cererea de chemare în judecată introductivă referitor la plata de daune cominatorii, ca fiind nedovedit, autorizând părțile din proces să se adreseze Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară C-S pentru efectuarea cuvenitelor modificări în cartea funciară potrivit celor dispuse prin sentința recurată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta - DTS solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive și precizatoare ca fiind neîntemeiate și nefondate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale a arătat că, față de dispozițiile art. 315 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța de fond care a rejudecat pricina după casare trebuia să țină seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.
Astfel, deși recurenta a invocat faptul că, în conformitate cu art. 132 Cod procedură civilă, acțiunea nu poate fi modificată sau completată decât până la primul termen de judecată, care a fost la data de 08.04.2005, susținând că prin așa-zisa cerere precizatoare intimata reclamantă a formulat în realitate o completare a acțiunii inițiale, introducând noi capete de cerere, instanța de fond, în rejudecare, nu a apreciat asupra acestei cereri precizatoare prin a face încadrarea ei. În consecință, tribunalul trebuia să menționeze dacă urmează aom ai analiza sau nu, în raport de data la care a fost făcută, în condițiile în care s-a depășit primul termen de judecată. În aceste condiții, prima instanță a avut grijă să dea mai mult decât s-a cerut, respectiv fără a exista un astfel de capăt de cerere, a autorizat Management T să se adreseze biroului carte funciară în vederea radierii bunurilor de pe numele societății cumpărătoare și înscrierea lor pe numele
Cu privire la rezoluțiunea contractului, pârâta recurentă a precizat că aceasta este o sancțiune care intervine pentru neexecutarea culpabilă a unei obligații asumate într-un contract sinalagmatic, pentru intervenirea rezoluțiunii fiind necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: una din părți să nu-și fi executat obligațiile ce îi revin, neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația și debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere. Conform art. 1021 Cod civil, rezoluțiunea nu intervine de drept, ea trebuind să fie cerută înaintea instanței, care urmează a se pronunța în privința acestei sancțiuni după analiza circumstanțelor care dovedesc îndeplinirea condițiilor enumerate anterior.
Instanța de fond s-a rezumat la a admite capătul de cerere privind rezoluțiunea contractului autentic nr. 3223/08.11.2002 fără a motiva această soluție și fără a face o analiză în concret în cuprinsul considerentelor hotărârii pronunțate cu privire la condițiile intervenirii acestei sancțiuni.
În fapt, la data de 08.11.2002 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3223/08.11.2002, având ca părți B în calitate de vânzător și societatea recurentă în calitate de cumpărător.
În contract era menționat că vânzătorul se obligă să radieze din cartea funciară somațiile de plată ale Bank până la data întabulării proprietarilor pe numele societății cumpărătoare, singura sarcină care putea trena asupra imobilelor dobândite fiind ipoteca înscrisă în favoarea - Reșița, precum și radierea notării făcute în baza încheierii nr. 166/2002 cu privire la suprafața de 1581 mp. pentru care s-a obținut sentința civilă nr. 289/2002 a Judecătoriei Bozovici, în caz contrar urmând ca vânzătorul să plătească daune cumpărătorului constând în dreptul de proprietate asupra terenului celor două fabrici, cu titlu gratuit.
Ulterior încheierii acestei convenții, recurenta susține că s-a prezentat la Judecătoria Bozovici pentru înscrierea contractului în cartea funciară și constatând că intimata debitoare nu și-a respectat obligația asumată, a intrat în proprietatea terenului, în prezent dreptul său fiind întabulat în cartea funciară, proprietarul construcțiilor fiind în continuare societatea debitoare.
Banca intimată a început în mod ilegal executarea silită împotriva construcțiilor edificate pe terenul menționat, neținând cont de faptul că recurenta este proprietara acestui teren, întregul imobil având un singur număr cadastral.
Tot prima instanță reține, în cuprinsul considerentelor, că nu a fost achitat prețul vânzării stipulat în contractul autentic, iar pârâta cumpărătoare nu a făcut dovada existenței vreunei cauze care să înlăture această obligație, în raport de clauzele contractuale, deși tot tribunalul a reținut că pentru plata prețului urma să se preia un credit în sumă de aproximativ 179.999 acordat societății vânzătoare de către - Reșița, restul de 120.000 din preț fiind achitat de către societatea cumpărătoare conform filelor CEC nr. - pentru suma de 2.012.640.000 lei și nr. - pentru suma de 2.012.640.000 lei și că ar fi fost vorba de o neexecutare parțială din partea cumpărătoarei.
În realitate, din materialul probator administrat în cauză rezultă în mod clar că această "neexecutare culpabilă de neplată a prețului" nu este nici cupabilă și nici nu reprezintă o neexecutare, pentru că intimata reclamantă este cea care nu și-a respectat obligațiile asumate, astfel că recurenta a intrat în proprietatea terenului, dreptul său fiind în prezent înscris în cartea funciară. Așadar, neplata prețului de către recurentă, în calitate de cumpărătoare, nu reprezintă o neexecutare, cum greșit a reținut judecătorul-sindic, ci această situație a fost o consecință a neîndeplinirii unei obligații reciproce și interdependente asumată de către vânzătoare prin contract.
Este de menționat și faptul că prima instanță a obligat societatea recurentă să restituie bunuri care nu i-au aparținut niciodată, respectiv: gater și post trafo din fabrica de cherestea aflată pe teren, trei gatere, centrala termică, patru instalații aburire lemn, diverse utilaje de profil (fără a fi enumerate), pompe apă, etc. deși la dosar nu au fost depuse documente din care să rezulte că acestea ar fi intrat în proprietatea societății, respectivele bunuri nefiind înregistrate în contabilitatea sa. Singura sancțiune pentru nerespectarea radierii ipotecilor a fost aceea că recurenta devine proprietara terenului, dar nu și a utilajelor și construcțiilor, astfel că acestea au rămas în proprietatea
Nu în ultimul rând, se arată că în ciuda faptului că tribunalul în mod corect a menționat că în speță nu a existat intenția de fraudă a creditorilor și reaua-credință a cumpărătorului, instanța a sancționat neexecutarea obligației contractuale - plata prețului - cu toate că recurenta a intrat doar în proprietatea terenului ca urmare a nerespectării obligațiilor de către vânzător, pe calea executării silite, învestind cu titlu executoriu contractul de vânzare-cumpărare, în opinia sa judecătorul-sindic putând constata cel mult, în cazul în care s-ar fi cerut aceasta, o nulitate parțială a contractului, în sensul că terenul să rămână la recurentă, iar celelalte bunuri să se întoarcă la debitoarea intimată.
În drept a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9, precum și art. 3041Cod procedură civilă.
Debitoarea B, legal citată prin lichidatorul judiciar Management T, s-a prezentat la dezbateri și a formulat întâmpinare (filele 22-25) solicitând respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal și menținerea în tot a dispozițiilor sentinței atacate.
Criticile recurentei privitoare la faptul că prima instanță, care a rejudecat pricina după casarea cu trimitere, nu s-a pronunțat în sensul încadrări precizării de acțiune depuse de reclamantă ca fiind completatoare - înțelegând prin aceasta probabil, o nouă acțiune, încălcând astfel prevederile art. 315 alin. 3 Cod procedură civilă, prin raportare la art. 132 din același cod, sunt neîntemeiate întrucât partea face confuzie între primul termen de judecată și prima zi de înfățișare din cadrul oricărui proces.
Potrivit art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, inclusiv la prima zi de înfățișare, instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi. În felul acesta, este lipsită de temei legal critica recurentei referitoare la "grija instanței" de a da reclamantei mai mult decât a cerut. Mai mult, efectul rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare constă în repunerea părților în situația anterioară, fiind o consecință a principiului retroactivității rezoluțiunii.
În ceea ce privește critica referitoare la rezoluțiunea contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. 3223/08.11.2002, intimata a arătat că în mod corect tribunalul a admis acest capăt de cerere, motivarea judecătorului-sindic regăsindu-se, în principal, la pag. 9 din considerentele hotărârii, inclusiv prin indicarea temeiului juridic.
În acord cu aprecierile instanței de fond, lichidatorul a arătat că cea mai importantă posibilitate legală a vânzătorului este acțiunea în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, prevăzută de art. 1365 Cod civil: "dacă cumpărătorul nu plătește prețul, vânzătorul poate cere rezoluțiunea vânzării", vânzătorul putând solicita rezoluțiunea atât în cazul în care cumpărătorul nu a plătit deloc prețul sau a plătit numai o parte din preț (chiar și în lipsa plății dobânzilor convenite), dreptul de opțiune aparținând doar vânzătorului.
Pârâta - DTS recunoaște, în chiar cuprinsul motivelor de recurs formulate, că în calitate de cumpărător nu a achitat prețul vânzării. În condițiile în care societatea cumpărătoare a înțeles sa dea eficiență clauzei contractuale privitoare la "daunele" prevăzute în favoarea sa, este de neînțeles cum, același cumpărător, nu acceptă că obligația de plată a prețului este de esența contractului de vânzare-cumpărare, iar sancțiunea firească a nerespectării acesteia constă tocmai în rezoluțiunea contractului.
Pe de altă parte, în pronunțarea rezoluțiunii convenției de către instanța de judecată nu prezintă importanță nici executarea parțială a obligației de plată a prețului. Astfel, în mod corect tribunalul a reținut că în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare în litigiu prețul vânzării este de 299.999, sumă care va fi achitată în modalitatea stabilită de părți, respectiv prin plata sau preluarea, până la data de 30.11.2002, a creditului în sumă de aproximativ 179.999 către - - Sucursala Reșița, iar restul conform filelor CEC - scadente la data de 20.01.2003. În consecință, la momentul încheierii contractului, respectiv 08.11.2002, nu rezultă din cuprinsul clauzelor contractuale faptul că cumpărătorul ar fi achitat o parte din preț, din moment ce filele CEC erau scadente abia după circa 2 luni și
Prin concluziile depuse la dosar lichidatorul a arătat că societatea cumpărătoare nu a achitat prețul vânzării stipulat în contract, iar aceasta din urmă nu a făcut nici dovada existenței vreunei cauze care să înlăture obligația sa de plată a prețului, în raport de clauzele stipulate prin contractul de vânzare-cumpărare. Chiar admițând o executare parțială a obligației de plată a prețului, se apreciază că în mod corect instanța de judecată a făcut aplicarea dispozițiilor legale privitoare la rezoluțiunea vânzării, deoarece neachitarea unei părți din preț de aproximativ 60% constituie o neexecutare esențială a obligației de plată a prețului, vânzătorul având drept de opțiune între a cere rezoluțiunea contractului sau menținerea lui, cu despăgubiri. În același timp, neexecutarea obligației de plată a prețului se datorează în exclusivitate culpei recurentei, care nu a demonstrat existența unei cauze de forță majoră sau caz fortuit care să o împiedice în executarea obligațiilor asumate.
Efectul pronunțării rezoluțiunii convenției constă în repunerea părților în situația anterioară, părțile fiind ținute să restituie uneia alteia tot ceea ce au prestat sau au dobândit în temeiul contractului rezolvit. Urmare a pronunțării rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare contestat, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al cumpărărtorului asupra terenului celor două fabrici trebuie radiată, recurenta nemaiavând calitatea de proprietar asupra imobilului respectiv.
Intimata a mai apreciat că din cuprinsul contractului nu se poate deduce că părțile au înțeles să insereze o clauză penală prin care să fi evaluat în mod anticipat consecințele nerespectării obligației vânzătorului în sensul de a nu proceda la radierea din cartea funciară a somațiilor de plată indicate, prin cuantificarea acestora la nivelul neachitării prețului vânzării. În orice caz, nerespectarea obligației de plată a prețului de către cumpărător este sancționată de lege cu rezoluțiunea convenției, astfel că judecătorul fondului a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 1365 și a art. 1020-1021 din Codul civil, iar efectul rezoluțiunii constă tocmai în repunerea părților în situația anterioară încheierii convenției, acestea fiind obligate să restituie tot ceea ce au primit în temeiul actului rezolvit.
În ceea ce privește bunurile mobile de care face vorbire recurenta a arătat că, din moment ce din chiar cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți rezultă cu evidență obiectul convenției - ce constă inclusiv în trei gatere, o centrală termică, patru instalații de aburire lemn etc. contract semnat de către cumpărătoare, autentificat în condițiile legii, rezultă că aceasta a intrat și în proprietatea acestor bunuri. Ca urmare a efectului rezoluțiunii - repunerea părților în situația anterioară, este firesc ca societatea cumpărătoare să restituie tot ce a primit în temeiul acestui contract desființat pe cale judiciară. De aceea, nu era necesar ca la dosar să fie depuse documente din care să rezulte că respectivele bunuri mobile au intrat în proprietatea recurentei, singura dovadă concretă și suficientă fiind chiar actul de vânzare-cumpărare, al cărui obiect este clar determinat. Cumpărătoarea nici nu a înțeles să se apere, în sensul solicitării administrării de dovezi din care să rezulte că aceste bunuri ar fi intrat sau nu în proprietatea ei, astfel că semnarea contractului echivalează cu recunoașterea clauzelor conținute de acesta, apărarea recurentei în sensul că aceste bunuri nu sunt înregistrate în contabilitatea sa fiind lipsită de relevanță juridică.
Și pârâta intimată - Generale - Sucursala C-S, deși nu s-a prezentat la dezbateri, a formulat întâmpinare (filele 34-35) prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe în ceea ce privește respingerea capătului de cerere referitor la anularea licitației organizate de către executorul său, fără cheltuieli de judecată, dat fiind faptul că la momentul ținerii licitației instituția nu a fost înștiințată că societatea debitoare a intrat în procedura reorganizării judiciare și a falimentului, în speță nefiind făcută dovada comunicării acestui fapt către bancă. În aceste condiții, intimata consideră că nu se poate dispune anularea licitației ca fiind nelegală, banca fiind de bună-credință la momentul efectuării procedurii de vânzare.
În drept a invocat prevederile art. 115 din Codul d e procedură civilă și Legea nr. 85/2006.
Examinând recursul declarat de pârâta - DTS prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 și cele ale art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta nu este fondat, hotărârea primei instanțe fiind temeinică și legală, în conformitate cu prevederile incidente în cauză.
Având în vedere că, deși cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta intimată Management T, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B, astfel cum a fost ea precizată ulterior, nu a fost admisă decât în parte de către judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C-S, hotărârea nu a fost atacată cu recurs decât de pârâta - DTS, Curtea va analiza legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe numai sub aspectul capetelor de cerere admise, referitoare la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între societatea debitoare, în calitate de vânzător, și recurentă, în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. 3223/ 08.11.2002 la. din DTS, având ca obiect imobilul situat în loc. B, compus din suprafața de 18.355 mp. teren și construcțiile edificate pe acesta ce alcătuiesc o fabrică de cherestea, întabulat în nr. 839 B, fără nr. top și parcelă, și utilajele care se află în aceasta: un gater, un post trafo, precum și imobilul situat în loc. Noi, compus din teren intravilan în suprafață de 22.494 mp. punctul "" și construcțiile edificate pe acesta ce alcătuiesc o fabrică de cherestea, întabulat în nr. 123 Noi, fără nr. top și parcelă, precum și trei gatere, centrală termică, patru instalații de aburire lemn, diverse utilaje de profil, un post trafo, pompă de apă etc. la obligarea pârâtei - DTS să restituie debitoarei bunurile menționate și la autorizarea dată practicianului să se adreseze Biroului de Carte Funciară în vederea efectuării rectificărilor și înscrierea titlurilor de proprietate cu privire la imobilele în litigiu potrivit celor dispuse de judecătorul-sindic.
Din examinarea actelor de la dosar rezultă fără putință de tăgadă că între debitoarea B și recurenta - DTS la data de 8 noiembrie 2002 intervenit un contract de vânzare-cumpărare atât a imobilelor situate în localitățile B și Noi, întabulate în nr. 839 B, fără nr. top și parcelă și în nr. 123 Noi, fără nr. top și parcelă, cât și a utilajelor care se află în cele două fabrici de cherestea, respectiv: un gater și un post trafo în cazul primului teren, și trei gatere, o centrală termică, patru instalații de aburire lemn, diverse utilaje de profil, un post trafo, pompă de apă etc. în cazul celuia din urmă, contractul fiind autentificat de un notar public.
Prețul acestei tranzacții a fost stabilit de cele două părți contractante la suma de 299.999 (două sute nouăzeci și nouă mii nouă sute nouăzeci și nouă dolari americani), inclusiv, reprezentând contravaloarea a 10.063.166.456 lei, sumă care urma să fie achitată astfel: societatea cumpărătoare va plăti sau va prelua până la data de 30.11.2002 creditul de aproximativ 179.999 către - - Sucursala Reșița, credit ce a fost acordat societății vânzătoare, imobilele fiind ipotecate în favoarea băncii sub nr. 37 și 38/2000 în cartea funciară, restul de 120.000 urmând să fie achitat de către cumpărător conform filelor cec cu nr. - pentru suma de 2.012.640.000 lei și - pentru suma de 2.012.640.000 lei, scadente la data de 20.01.2003, cu mențiunea că sunt valabile cu ștampilele societății cumpărătoare, așa cum au fost completate și înmânate reprezentantului vânzătoarei.
Cu toate acestea, societatea cumpărătoare nu a achitat prețul vânzării, aspect recunoscut, de altfel, de către pârâta - DTS prin însăși cererea de recurs, dar privitor la care susține fără nici temei că datorită nerespectării de către vânzător o obligației asumate prin contractul referitor la radierea din cartea funciară somațiilor de plată ale Bank până la data întabulării dreptului de proprietate pe numele societății cumpărătoare, singura sarcină care putea trena asupra imobilelor dobândite fiind ipoteca înscrisă în favoarea - Reșița, precum și radierea notării făcute în baza încheierii nr. 166/2002 cu privire la suprafața de 1581 mp. pentru care s-a obținut sentința civilă nr. 289/2002 a Judecătoriei Bozovici, debitoarea trebuie "să-i plătească" daune constând în transmiterea dreptul de proprietate asupra terenului celor două fabrici cu titlu gratuit.
Potrivit art. 1361 din Codul civil, principala obligație a cumpărătorului este de a plăti prețul în ziua și la locul determinat prin contract, alături de aceasta cumpărătorul mai având și obligația de a lua în primire bunul vândut, precum și pe aceea de a suporta cheltuielile vânzării, dacă nu s-a prevăzut altfel în contract.
Obligația cumpărătorului de plată a prețului este foarte importantă și este de esența contractului de vânzare-cumpărare. Regulile prevăzute de Codul civil în art. 1361-1370 sunt supletive, părțile putând conveni după voința lor, însă dacă nu prevede nimic în contract sau dacă părțile trimit la dispozițiile legale, atunci sunt aplicabile prevederile menționate.
Regula generală în materie de obligații este că, în lipsa stabilirii unui termen, plata se poate cere imediat. Totuși, în materie de vânzare-cumpărare plata se poate cere numai în momentul predării lucrului vândut, astfel încât termenul prevăzut pentru predarea lucrului profită și cumpărătorului în privința plății prețului, fiind posibil ca părțile să stipuleze la încheierea contractului ca prețul să fie plătit la diferite termene succesive, în mod fracționat.
În caz de neplată a prețului în condițiile stipulate, vânzătorul are la dispoziție mai multe mijloace juridice: a) executarea silită a obligației de plată; b) excepția de neexecutare; c) acțiunea în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare.
Cum în mod corect a arătat și lichidatorul debitoarei prin întâmpinarea depusă la dosar, cea mai importantă posibilitate legală a vânzătorului este acțiunea în rezoluțiunea contractului, prevăzută de art. 1365 din Codul civil: dacă cumpărătorul nu plătește prețul, vânzătorul poate cere rezoluțiunea vânzării, el putând solicita rezoluțiunea atât în cazul în care cumpărătorul nu a plătit deloc prețul sau numai o parte din preț, cât și atunci când nu s-au plătit dobânzile convenite, dreptul de opțiune aparținând numai vânzătorului.
Deși art. 1366 și 1367 din Codul civil se referă numai la bunurile imobile, atât practica cât și literatura de specialitate au arătat că cele două texte de lege sunt aplicabile atât vânzărilor de bunuri imobile, cât și vânzărilor de bunuri mobile. Într-adevăr, având în vedere că art. 1366 reprezintă aplicarea în materie de vânzare a prevederilor art. 1021 din același cod, rezultă că în contractele sinalagmatice, fără a se distinge între bunurile mobile și imobile, se poate acorda termen de grație pentru plata prețului.
În ceea ce privește efectele rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare, dacă rezoluțiunea s-a pronunțat împotriva cumpărătorului, atunci ea operează retroactiv până în momentul vânzării. Datorită acestui fapt, cumpărătorul va restitui vânzătorului bunul vândut, împreună cu fructele acestuia, și va putea fi obligat și la daune-interese.
Față de cele de mai sus, având în vedere că societatea cumpărătoare nu a plătit prețul bunurilor cumpărate de la debitoare și nici nu a făcut dovada existenței vreunei cauze care să înlăture obligația sa de plată a prețului, în raport de clauzele stipulate prin contract, Curtea constată că judecătorul-sindic în mod judicios a dispus rezoluțiunea contractului autentic de vânzare-cumpărare în litigiu, neexistând nicio rațiune pentru menținerea lui în ființă atâta timp cât recurenta nu și-a îndeplinit principala obligație prevăzută de lege în sarcina sa.
Sub acest aspect sunt relevante atât actele de executare silită întocmite de executorul bancar, procedură în urma căreia imobilul constând în casă cu nr. 953, situată în loc. B, înscrisă în nr. 839 B, fără nr. top, a fost adjudecat de pârâtul intimat tocmai ca urmare a faptului că societatea cumpărătoare nu a achitat datoria bancară preluată de la vânzătoare și pentru care intimata Generale - Sucursala C-S și-a dat acordul prin adresa nr. 15098/08.11.2002 cu condiția preluării ipotecii, urmând ca în cazul în care cumpărătoarea nu va achita datoria până la 31 noiembrie 2002, instituția creditoare să poată să continue măsurile de vânzare a imobilelor pentru a-și încasa creanța prin executare silită, cât și împrejurarea, relevată de către practician, că nici cecurile emise de recurentă nu au fost încasate, la dosar neexistând înscrisuri care să dovedească contrariul.
Chiar și dacă se admite o executare parțială a obligației de plată a prețului (aspect afirmat de societatea cumpărătoare în pagina 4 a cererii de recurs), în mod corect tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor legale privitoare la rezoluțiunea vânzării deoarece neachitarea unei părți din preț de aproximativ 60% constituie o neexecutare a principalei obligații a cumpărătorului, care ține de esența contractului de vânzare cumpărare, vânzătorul fiind singurul care are drept de opțiune între a cere desființarea convenției sau menținerea ei, cu despăgubiri.
Critica recurentei privitoare la faptul că instanța de fond, în rejudecare, nu ar fi apreciat asupra cererii precizatoare depusă de lichidatorul debitoarei prin a face încadrarea acesteia, nefiind menționat nici unde dacă judecătorul-sindic urmează să o mai analizeze sau nu, în raport de data la care aceasta a fost făcută, în condițiile în care s-a depășit primul termen de judecată, este nefondată.
Astfel, trebuie menționat faptul că precizarea de acțiune (în realitate, fiind vorba despre o completare la cererea de chemare în judecată, așa cum, de altfel, a și intituat-o reclamanta) a fost depusă la dosarul nr. 2131/COM/2005 al Tribunalului C-S la termenul din 5 mai 2004. Este adevărat că, potrivit art. 132 din Codul d e procedură civilă, la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi, caz în care, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării. Cererea nu se socotește modificată și nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță: 1. când se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii; 2. când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii; 3. când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit; 4. când înlocuiește cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită. Reclamantul va putea cere un termen pentru a depune întâmpinare la cererea reconvențională și a propune dovezile în apărare.
Cu toate acestea, nici unul dintre pârâți nu s-a opus modificării cererii introductive, caz în care judecătorul ar fi putut dispune disjungerea completării de acțiune și soluționarea ei separată. Pe de altă parte, recurenta face confuzie între primul termen de judecată și prima zi de înfățișare, această din urmă noțiune fiind definită prin art. 134 din același cod, astfel: este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii. Or, primul termen de judecată a fost fixat la data de 8 aprilie 2005, când s-a luat măsura transpunerii cauzei la judecătorul-sindic, din eroare aceasta fiind înregistrată la un alt complet, la acest prim termen și pârâta - DTS solicitând amânarea judecății pentru a-și angaja un apărător. Ulterior, la termenul din 21 aprilie 2005 judecătorul-sindic, constatând că s-a depus la dosar o nouă cerere de amânare din partea aceleiași pârâte pe motiv că avocatul societății se află în imposibilitate de a se prezenta la tribunal, a dispus amânarea cauzei pentru data de 5 mai 2005, termen la care, așa cum s-a învederat mai sus, reclamanta a formulat completarea de acțiune.
Ca atare, este evident faptul că în speță nu poate fi vorba de nerespectarea momentului procedural limită până la care partea reclamantă are dreptul de a-și modifica cererea de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât recurenta a fost cea care a provocat, în ambele cazuri, amânarea judecății. Mai mult decât atât, abia în recurs societatea pârâtă a invocat pretinsa nerespectare a dispozițiilor art. 132 din Codul d e procedură civilă de către prima instanță, astfel că aplicarea prevederilor art. 315 din același cod, potrivit cărora, n caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată nu prezintă nici o relevanță.
De asemenea, în condițiile în care prima instanță s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere formulate de către reclamantă este evident faptul că tribunalul "a apreciat" asupra cererilor lichidatorului din cuprinsul precizării de acțiune, nemaifiind necesar, cum eronat susține recurenta, ca judecătorul fondului să indice faptul că urmează sau nu a mai analiza aceste solicitări.
Și a doua critică în sensul că tribunalul ar fi dat mai mult decât s-a cerut, deoarece neexistând un astfel de petit, a autorizat practicianul să se adreseze biroului de carte funciară în vederea radierii bunurilor de pe numele societății cumpărătoare și înscrierea lor pe numele debitoarei B nu este întemeiată pentru simplul motiv că în cuprinsul acțiunii introductive din 10 martie 2005, la pct. 5, pagina 3, există un asemenea capăt de cerere prin care s-a solicitat revenirea la situația anterioară de carte funciară în sensul înscrierii societății debitoare ca și proprietar al terenurilor în suprafață de 18.355 mp. fără nr. top și parcelă din nr. 839 B și în suprafață de 22.494 mp. punctul "", fără nr. top și parcelă din nr. 123 Noi.
Nici cazul de recurs privitor la nemotivarea hotărârii atacate sub aspectul dispunerii rezoluțiunii contractului autentic de vânzare-cumpărare contestat (art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă) nu poate fi primit, judecătorul-sindic arătând pe larg atât motivele de fapt care l-au determinat să ajungă la această soluție, cât și temeiurile de drept care au format convingerea instanței, nemulțumirea pârâtei recurente pentru modul în care este motivată sentința neputând să ducă la admiterea acestei căi extraordinare de atac. De altfel, considerentele sentinței comerciale nr. 652//05.04.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- se întind pe aproape 12 pagini, iar aspectul criticat de recurentă se regăsește, după cum a arătat și lichidatorul judiciar prin întâmpinarea la recurs, în principal în pagina 9 hotărârii atacate.
Afirmațiile societății recurente privitoare la faptul că la momentul în care s-a prezentat la Judecătoria Bozovici pentru înscrierea "contractului în cartea funciară" ar fi constatat că intimata debitoare nu și-a respectat obligația asumată, astfel că a intrat în proprietatea terenului, nu au fost dovedite în niciun fel. Aceasta, cu atât mai mult cu cât Curtea, în baza rolului activ, prin încheierea de la termenul din 27 mai 2008 i-a pus în vedere reprezentantului - DTS să prezinte dovezi în sensul celor susținute prin cererea de recurs referitoare la transferarea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, cu titlu gratuit, de la debitoare la societatea cumpărătoare, ca urmare a nerespectării de către vânzător a obligațiilor asumate prin contractul autentic contestat, precum și cu privire la "învestirea cu titlu executoriu a contractului de vânzare-cumpărare" și actele care au stat la baza întabulării dreptului său real în cartea funciară. Totuși, la termenele următoare, recurenta nu a prezentat instanței de control judiciar decât copia contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3223/ 08.11.2002 la. din DTS (înscris care se regăsește și în dosarul de fond la filele 5-7), încheierea de carte funciară din dosarul nr. 187/05.05.2003 prin care s-a dispus ca asupra imobilului intravilan cu casă nr. 953, înscris în nr. 839 localității B la 1, proprietatea, să se întabuleze dreptul de proprietate cu titlu de cumpărare asupra terenului în favoarea - DTS, precum și un extras de carte funciară nr. 123 B, incomplet la partea de sarcini (filele 42-46).
Susținerile sale în sensul că banca intimată ar fi început în mod ilegal executarea silită împotriva construcțiilor edificate pe terenul menționat, neținând cont de faptul că recurenta este proprietara acestui teren, întregul imobil având un singur număr cadastral, nu prezintă nici o relevanță juridică în condițiile în care tribunalul a respins capătul de cerere referitor la anularea actelor de vânzare prin licitație a imobilului înscris în 839 B, fără nr. top, intravilan cu casă nr. 953, în suprafață de 18.355 mp. potrivit actului de adjudecare din data de 17 noiembrie 2004 al executorului bancar al pârâtei Generale - Sucursala C-S, întocmit în dosarul executorului nr. 32/2004 și dosarul execuțional nr. 13/2001 al Judecătoriei Bozovici, în favoarea adjudecatarului pârât, iar reclamanta nu a declarat recurs împotriva acestei soluții, astfel că hotărârea judecătorului-sindic a rămas irevocabilă sub acest aspect, intrând în puterea de lucru judecat.
În fine, nici criticile referitoare la faptul că prima instanță ar fi obligat societatea recurentă să restituie bunuri care nu i-au aparținut niciodată, respectiv: gater și post trafo din fabrica de cherestea aflată pe teren, trei gatere, centrala termică, patru instalații aburire lemn, diverse utilaje de profil (fără a fi enumerate), pompe apă, etc. cu toate că la dosar nu au fost depuse documente din care să rezulte că acestea ar fi intrat în proprietatea societății, respectivele bunuri nefiind nici înregistrate în contabilitatea persoanei juridice, nu pot fi primite întrucât din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare în litigiu rezultă fără dubiu că obiectul vânzării îl constituie nu numai imobilele înscrise în cele două cărți funciare, ci și aceste bunuri mobile, la pct. 1 și 2 din contract ele fiind enumerate expres.
Sub acest aspect, apărările invocate de lichidatorul debitoarei în sensul că, față de prevederile contractuale stipulate de părți, nu se mai impunea administrarea unor probe suplimentare din care să rezulte că respectivele bunuri mobile au intrat în proprietatea recurentei, singura dovadă concretă și suficientă fiind chiar actul autentic de vânzare-cumpărare, al cărui obiect este clar determinat, sunt pertinente și concludente, lipsa înregistrării lor contabile la societatea cumpărătoare fiind lipsită de relevanță în cauză. Mai mult, prin însăși cererea de recurs pârâta - DTSa arătat că, în opinia sa, judecătorul-sindic putea constata cel mult, în cazul în care i s-ar fi cerut aceasta, o nulitate parțială a contractului, în sensul că terenul să rămână la această societate, iar celelalte bunuri să se întoarcă la debitoarea intimată. Pe de altă parte, în dispozitivul sentinței pronunțate tribunalul a menționat că societatea cumpărătoare este obligată să restituie debitoarei B bunurile prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare rezolvit, în măsura în care se va face dovada predării-primirii efective a acestor bunuri.
Deși hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în cauză.
Față de cele arătate, sentința tribunalului fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie, în speță nefiind incident nici unul dintre motivele de recurs invocate (art. 304 pct. 7 și 9).
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta - DTS împotriva sentinței comerciale nr. 652//05.04.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată Management T, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B, și pârâții intimați Generale - Sucursala C-S și.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 22.09.2008
Tehnored. - 26.09.2008
2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător-sindic:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
