Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 610/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 610
Ședința publică din 9 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 1125/R/08.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele HOTEL 2002 T, reprezentată prin lichidator judiciar, și AIR B, reprezentată prin administratorul judiciar EXPERT
La apelul nominal se prezintă avocatul, pentru societatea contestatoare, avocat, pentru lichidatorul judiciar, iar pentru administratorul judiciar EXPERT B, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatei AIR B, avocat, depune la dosar delegația avocațială, împuternicirea acordată de administratorul judiciar EXPERT B, dovezi privind onorariul de avocat și cheltuielile de transport, precum și o cerere prin care practicianul debitoarei intimate a renunțat la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 400 alin. 2 din Codul d e procedură civilă invocată înainte de deschiderea procedurii de insolvență de către administratorul social, arătând că nu mai are alte solicitări.
Reprezentanții celorlalte părți arată, de asemenea, că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Instanța, constatând că dosarul nr- al Curții de Apel Timișoara este atașat și văzând că părțile nu mai au alte probe de administrat, excepții de invocat sau cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbaterea contestației la executare.
Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea contestației așa cum a fost ea formulată și motivată prin cererea introductivă, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial, depunând și concluzii scrise prin care arată punctul său de vedere față de litigiul de față.
Reprezentantul lichidatorului judiciar al intimatei HOTEL 2002 T -, solicită respingerea contestației pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării formulate în cauză, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial conform ordinului de plată a cărui copie este atașată concluziilor scrise pe care le depune la dosar, concluzii la care a anexat și practică judiciară relevantă.
Reprezentantul administratorului judiciar al intimatei AIR B solicită, la rândul său, respingerea contestației ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și cheltuieli de transport potrivit documentelor justificative de la dosar, arătând că achiesează la concluziile reprezentantului lichidatorului judiciar al intimatei HOTEL 2002
Reprezentantul contestatoarei, în replică, solicită instanței să respingă cererea de acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de reprezentantul administratorului judiciar al intimatei AIR B motivat de faptul că această parte a formulat în dosarul de fond o cerere de intervenție accesorie, pentru a sprijini poziția procesuală a celeilalte societăți intimate, HOTEL 2002 T, situație în care aceste sume o privesc doar pe aceasta.
Și reprezentantul administratorului judiciar al intimatei AIR B, în replică, arată că la judecarea în fond, cererea de intervenție accesorie a societății nu a fost apreciată ca fiind lipsită de interes, astfel că i se cuvin toate cheltuielile de judecată dovedite, pentru că și în prezentul litigiu trebuie ținut cont de această cerere.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației la executare de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1125/R din 8 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- Curtea de Apel Timișoaraa admis recursurile declarate de reclamanta HOTEL 2002 T și intervenienta AIR B împotriva sentinței civile nr. 968/2007 a Tribunalului Timiș, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea în anulare, precizată, formulată de reclamantă, prin lichidator, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de societatea intervenientă, în interesul reclamantei, și a anulat tranzacția nr. 2519/12.03.2003 în ceea ce privește restituirea contravalorii actualizate a investițiilor predate cu titlu gratuit în cuantum de 4.128.144, 24 lei și, pe cale de consecință, a obligat pârâta la plata acestei sume către reclamantă, menținând în rest dispozițiile hotărârii atacate, obligând-o, totodată, pe pârâtă la plata cheltuielilor parțiale de judecată către intervenientă în sumă de 17 lei taxe judiciare, 10.000 lei onorariu parțial de expert și 2.000 lei onorariu parțial de avocat.
Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că prin sentința civilă nr. 968/2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timiș a respins acțiunea formulată de RALIZARE ACTIVE T, în calitate de administrator judiciar al debitoarei HOTEL 2002 T, cerere însușită de lichidatorul judiciar desemnat ulterior deschiderii procedurii falimentului față de această societate, în contradictoriu cu pârâta, precum și cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de intervenienta AIR
În vederea pronunțării acestei soluții tribunalul a constatat că administratorul judiciar al HOTEL 2002 Tac hemat în judecată pe pârâta solicitând anularea contractului de tranzacție din 10 aprilie 2002 înregistrat sub nr. 2546/2002, a actului adițional la contractul de locație nr. 1175/10.06.1993 privind Complexul hotelier înregistrat sub nr. 2545/10.04.2002, a actului adițional la contractul de locație nr. 2811/10.06.2000 privind termal 7 înregistrat sub nr. 2544/10.04.2002 și a contractului de tranzacție nr. 2519/12.03.2003, acte încheiate între debitoare și societatea pârâtă.
În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că la 10 iunie 1993 între părți s-a încheiat contractul de locație nr. 1175 prin care HOTEL 2002 a preluat gestiunea Complexului hotelier situat în loc., termenul locației fiind stabilit la 10 ani, începând cu data menționată, iar concomitent, prin procesul-verbal de conciliere la contractul de locație nr. 1175/1993, acestea au modificat unele prevederi ale contractului tip, inclusiv art. 3 privitor la termenul contractului, stabilind perioada de locație la 25 de ani.
Prin contractul de închiriere nr. 2811/10.06.2000 pârâta a închiriat reclamantei activele amplasate în incinta ui termal 7 din loc. pe o perioadă de 5 ani socotiți de la momentul intrării efective în posesia și în folosința ștrandului, iar la data de 10 aprilie 2002 aceleași părți au încheiat contractul de tranzacție nr. 2546/10.04.2002 prin care reclamanta a renunțat la beneficiul locațiunii Complexului hotelier începând cu 5 ianuarie 2003, la beneficiul locațiunii ui termal 7 începând cu 1 octombrie 2002, precum și la orice pretenție materială privind investițiile în valoare de 27.588.319.552 lei (ROL), investiții evaluate la 29 octombrie 2002 și efectuate în Complexul hotelier, conform raportului de evaluare întocmit de UNIVERSUL T, care urmau să fie predate pârâtei.
Reclamanta a arătat că aceste renunțări au fost făcute în schimbul sumei de 6 miliarde lei (ROL), sumă care nu a fost achitată niciodată, concomitent fiind încheiate acte adiționale la cele două contracte de locațiune prin care se modificau termenele de locațiune în sensul celor convenite prin tranzacție, pentru ca ulterior, la 12 martie 2003, părțile să încheie contractul de tranzacție nr. 2519/2003 prin care reclamanta a renunțat la beneficiul locațiunii Complexului hotelier începând cu 5 ianuarie 2006, la beneficiul închirierii ui termal 7 începând cu 1 octombrie 2005, obligându-se să predea către pârâtă complexul, cu titlu gratuit, la 1 mai 2006 împreună cu toate investițiile efectuate, în condițiile renunțării la orice pretenții bănești cu privire la contravaloarea lucrărilor de investiții în valoare de 27.588.319.552 lei (ROL), la care ulterior s-au adăugat investiții de aproximativ 5 miliarde lei vechi.
În cazul primei tranzacții transferurile și renunțările la drepturi au fost făcute în schimbul sumei derizorii de 6 miliarde lei vechi, care nici nu a fost achitată, transferuri absolut disproporționate în raport cu valoarea investițiilor efectuate de reclamantă și cu beneficiile care urmau să fie aduse de locațiunile desființate înainte de termen, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 61 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 64/1995, republicată, iar în cazul celei de-a doua tranzacții, transferurile și renunțările au fost făcute cu titlu gratuit, întrucât suma de 6 miliarde de lei vechi a reprezentat, în realitate, contravaloarea unor mijloace fixe achiziționate de către reclamantă și aflate în patrimoniul acesteia, care urmau să fie predate pârâtei la încetarea perioadei de locație. Chiar dacă s-ar aprecia că suma menționată a reprezentat contravaloarea transferurilor și renunțărilor la drepturi, aceasta se impune a fi calificată drept derizorie, disproporționată și dezechilibrată în raport cu valoarea investițiilor efectuate de reclamantă și cu beneficiile de aproximativ 216 miliarde lei vechi care urmau să fie aduse de locațiunile desființate înainte de termen, fiind aplicabile, astfel, prevederile art. 61 alin. 1 lit. a) și b) din aceeași lege, iar subsecvent anulării tranzacțiilor se impune și anularea actelor adiționale la contractele de locațiune încheiate ca efect al primei tranzacții.
Prin întâmpinarea depusă societatea pârâtă a solicitat respingerea acțiunii arătând că între cele două părți, în perioada de după anul 2001, au existat mai multe litigii comerciale pentru stingerea cărora pârâta a inițiat o serie de propuneri prin proiecte de tranzacție, iar dintre acestea numai una s-a materializat, și anume contractul de tranzacție nr. 2519/12.03.2003 prin care reclamanta a renunțat la beneficiul locațiunii pentru viitor începând cu data de 5 ianuarie 2006 pentru Hotelul din loc. și cu 1 octombrie 2005 pentru termal 7, în schimbul sumei de 6 miliarde lei vechi, sumă care a fost achitată integral prin procese-verbale de compensare și ordine de plată. S-a mai arătat că tranzacția menționată stingea toate procesele existente la acel moment, cu obligația reclamantei de a achita, pe perioada valabilității contractului de locație nr. 1175/10.06.1993 și a contractului de închiriere 2811/10.06.2000, toate obligațiile contractuale asumate la datele stabilite în aceste convenții.
Judecătorul-sindic a reținut că la termenul din 8 decembrie 2005 lichidatorul judiciar al societății reclamante și-a însușit cererea în anulare formulată de administratorul judiciar, precizând, totodată, că acțiunea trebuie să se rezume la anularea contractului de tranzacție nr. 2519/12.03.2003 încheiat între părți, întrucât numai acesta s-a materializat. Practicianul a mai arătat că în conformitate cu pct. 3 din tranzacția nr. 2519/12.03.2003 suma de 6 miliarde lei vechi reprezintă echivalentul renunțării la beneficiul celor două contracte nr. 1175/10.06.1993 și nr. 2811/10.06.2000, bani care au fost achitați de reclamantă în șase rate egale începând cu luna martie 2003, ei fiind, de fapt, o sumă acordată în schimbul beneficiului locațiunii pentru viitor și în nici un caz prețul investițiilor efectuate de societatea debitoare, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 61 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 64/1995, republicată. În aceste condiții, se impune restituirea valorii investițiilor efectuate de reclamantă și preluate cu titlu gratuit de către pârâtă, respectiv: 27.588.319.552 lei vechi reprezentând contravaloarea investițiilor realizate la nivelul lunii octombrie 2002, actualizate la zi, contravaloarea investițiilor efectuate ulterior datei de 29 octombrie 2002, de aproximativ 5 miliarde lei vechi, precum și beneficiul nerealizat al celor două contracte.
De asemenea, la termenul de judecată din 12 ianuarie 2006 AIR Baf ormulat o cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei solicitând admiterea în principiu a acesteia, iar pe fond admiterea acțiunii reclamantei, arătând că este creditorul care a solicitat declanșarea procedurii colective față de aceasta, având o creanță declarată de 16.400.131.066 lei (ROL), iar îndestularea sa este pendinte de recuperarea creanțelor pe care reclamanta le deține față de terți, inclusiv față de societatea pârâtă.
Judecătorul-sindic a reținut că prin contractul de locație nr. 1175/ 10.06.1993 încheiat între pârâta, în calitate de locator, și T, actuala HOTEL 2002 T, în calitate de locatar, s-a preluat de către locatar gestiunea Complexului hotelier situat în loc., termenul locației fiind stabilit la 10 ani, începând cu data de 10 iunie 1993, iar concomitent, prin procesul-verbal de conciliere la contractul de locație nr. 1175/1993, părțile au modificat unele prevederi ale contractului tip, inclusiv art. 3 privind durata convenției, stabilind perioada de locație la 25 de ani. Ulterior, prin actul adițional din 10 aprilie 2002, acestea au hotărât predarea la data de 5 ianuarie 2003 către locator, cu titlu gratuit, a investițiilor realizate de locatar, investiții prevăzute în contractul nr. 1175/10.06.1993, precum și reducerea termenului de locație stabilit prin procesul-verbal de conciliere, urmând ca la 5 ianuarie 2003 contractul să înceteze, iar Complexul hotelier să fie predat proprietarului.
Prima instanță a constatat că la 10 aprilie 2002, prin tranzacția înregistrată sub nr. 2546/10.04.2002, debitoarea, în calitate de locatar, a renunțat la beneficiul locațiunii începând cu 5 ianuarie 2003, precum și la beneficiul contractului de închiriere nr. 2811/10.06.2000 privind termal 7 în schimbul sumei de 6 miliarde lei vechi pe care pârâta s-a obligat să i-o plătească până în data de 29 aprilie 2002, obligându-se să predea la 5 ianuarie 2003 Complexul hotelier, iar la 1 octombrie 2002 termal 7 . De asemenea, prin tranzacția nr. 2519/12.03.2003, reclamanta a renunțat la beneficiul locațiunii Complexului hotelier începând cu 5 ianuarie 2003 și la beneficiul contractului de închiriere nr. 2811/10.06.2000 privind termal 7, renunțarea făcându-se în schimbul sumei de 6 miliarde lei vechi, sumă care trebuia achitată de către pârâtă în șase rate lunare egale, începând cu martie 2003.
Expertul contabil a arătat că suma menționată a fost integral achitată prin ordine de plată, ordine de compensare și procese-verbale de compensare, că la sfârșitul lunii ianuarie 2006 suma de 27.588.319.552 lei (ROL), actualizată cu indicii de inflație aferenți perioadei octombrie 2002-ianuarie 2006, era de 39.940.945.669 lei (ROL) și că reclamanta, la începutul anului 2005, se afla în imposibilitatea continuării activității și, implicit, a obținerii de venituri. Prin suplimentul la raportul de expertiză s-a mai arătat că estimarea profitului pe baza profitului obținut în anii anteriori nu ar fi relevantă deoarece nu ar reflecta realitatea economică a societății debitoare, care se afla încă de la începutul anului 2005 în imposibilitatea continuării activității și, implicit, a obținerii de venituri și că reclamanta a realizat investiții în instalații și mașini în valoare de 4.996.254.000 lei vechi în anul 2002 și de 1.935.430.000 lei vechi în anul 2003, neputându-se stabili care sunt aceste investiții din cauza nepunerii la dispoziție a documentelor de evidență a acestor lucrări.
contabili, prin concluziile lor, au învederat că în baza ordinelor de plată și a ordinelor de compensare suma de 6 miliarde lei (ROL) reprezentând renunțarea la beneficiul locației a fost achitată, că având în vedere condițiile sociale și economice din România le este greu să stabilească beneficii viitoare ale unei locații fără a avea elementele de venituri și cheltuieli ale acelor perioade pentru locațiunile desființate, formulându-și opinia pe baza ultimului bilanț întocmit de HOTEL 2002 T pe care l-au avut la dispoziție, că în condițiile în care contractul de locație nu s-ar fi întrerupt prin tranzacția nr. 2519/12.03.2003 reclamantă ar fi putut realiza un beneficiu similar celui din anul 2004, respectiv 1.941.687 mii lei (ROL) pe an dacă s-ar fi respectat toate condițiile acestui an, că din anexa 1 nu au putut să identifice pe listele cu inventarul predat pârâtei următoarele bunuri: tigăi basculante, investițiile în apartamentul 201, investițiile în apartamentul de protocol de la parter, că atât bunurile înscrise în această anexă, cât și cele cuprinse în listele de inventar nu au coduri sau numere de inventar spre a se putea pronunța cu certitudine dacă sunt aceleași, o parte dintre bunurile prezentate regăsindu-se cantitativ în inventarul predat către societatea pârâtă în anul 2005.
Prin raportul de contraexpertiză s-a mai arătat că actualizarea sumei de 27.588.319.552 lei (ROL) datorată de pe perioada octombrie 2002 la zi s-a făcut cu ajutorul indicilor de inflație comunicați de Institutul Național de Statistică, suma rezultată în urma actualizării fiind de 41.281.442.473 lei (ROL) la 31 decembrie 2006, iar cuantumul investițiilor efectuate de debitoare în Hotelul pe perioada 2002-2004 este în valoare totală de 6.931.684 lei (ROL). În condițiile în care contractul de locație nu s-ar fi întrerupt prin tranzacția nr. 2519/12.03.2003 reclamanta ar fi putut realiza un beneficiu similar celui din anul 2004, respectiv 1.941.687 mii lei (ROL) pe an, dacă s-ar fi respectat toate condițiile din acest an.
Ulterior, prin răspunsul la obiecțiuni, specialiștii au precizat că au stabilit contravaloarea beneficiului nerealizat având în vedere prevederile Legii nr. 82/1991 a contabilității, republicată, referitoare la principiul continuității activității, că mijloacele fixe cuprinse în anexa nr. 1 tranzacției nr. 2519/12.03.2003 nu conțin informații cu privire la starea lor tehnică la momentul inventarierii și că nu au avut la dispoziție documente din care să reiasă starea de funcționare a mijloacelor de inventar.
Tribunalul Timișa considerat că, în ceea ce privește actualizarea sumei de 27.588.319.522 lei (ROL), experții au arătat că aceasta este determinată în baza procesului-verbal încheiat la 29 octombrie 2002 între pârâtă, INTERNAȚIONAL și expert tehnic, unde la pct. 1 părțile au convenit că nu se contestă lucrările de investiții și modernizări și nici contravaloarea lor, fiind de acord ca din valoarea de 29.976.709.392 lei (ROL) să se scadă 2.388.389.840 lei (ROL) ca urmare a suplimentului la expertiza tehnică efectuată, rezultând astfel suma de 27.588.319.552 lei (ROL), care reprezintă lucrări de investiții și modernizări conform raportului de expertiză judiciară întocmit în dosarul nr. 5399/C/2001 al Tribunalului C- Stabilirea investițiilor, după cum au arătat și experții, s-a efectuat conform datelor din bilanțurile contabile ale anilor 2002-2004 și acestea constau în instalații tehnice și mașini în valoare totală de 6.931.684.000 lei (ROL) în anul 2002 și 2003, însă identificarea investițiilor înscrise în listele de inventar nu a fost posibilă deoarece bunurile nu au coduri sau numere pentru a se putea pronunța cu certitudine cu privire la identitatea acestora, menționându-se faptul că există bunuri cu caracteristici asemănătoare (de exemplu, aparatele de aer condiționat) și că din documentele care le-au fost puse la dispoziție s-a concluzionat că nu s-a încheiat un acord expres pentru fiecare investiție în parte între locator și locatar.
În ceea ce privește profitul obținut de reclamantă pe cei trei ani anteriori declanșării procedurii (2002-2004) specialiștii au determinat, la data de 31 decembrie 2004, valoarea de 258.892 lei (RON), iar pentru perioada ianuarie 2005-aprilie 2007 cea de 294.311 lei (RON), ca urmare a actualizării, profitul net rezultat în anul 2004 înmulțit cu 13 ani, perioadă la care s-a renunțat la locație, fiind de 2.524.193 lei (RON), care ar fi putut fi realizată dacă s-ar fi respectat toate condițiile acestui an.
Expertul asistent a arătat că modalitatea de calcul urmată de contraexperți este una ipotetică, beneficiul de 194.169 lei (RON) care s-ar fi putut obține nefiind unul cert, ținând cont de principiul continuității activității care prevede că societatea nu își încetează activitatea în viitor, principiu care în cauză, în condițiile în care Hotelul nu beneficia de utilități, nu este respectat și, prin urmare, întrerupându-și activitatea debitoarea nu putea realiza beneficii din activitatea hotelieră. Același specialist a menționat că, în ceea ce privește starea de funcționare a mijloacelor fixe cuprinse în listele de inventariere întocmite în luna aprilie 2005, pârâta a pus la dispoziția experților 4 procese-verbale încheiate la data de 28 aprilie 2005 prin care se constată, de către o comisie formată în acest sens, faptul că anumite mijloace fixe din dotarea Hotelului prezintă diverse defecțiuni tehnice, unele putându-se repara, iar altele trebuind înlocuite și că, potrivit prevederilor cap. 4 Obligațiile părților din contractul de locație nr. 1175/10.06.1993, lucrările trebuiau făcute cu acordul scris al pârâtei. Nu în ultimul rând, în opinia sa, stabilirea investițiilor de către contraexperți a fost făcută la modul generic, conform datelor din bilanțurile contabile ale anilor 2002-2004, identificarea investițiilor înscrise în listele de inventariere nefiind posibilă deoarece bunurile nu au coduri sau numere de inventar pentru ca experții să se poată pronunța cu certitudine cu privire la identitatea acestora, existând bunuri cu caracteristici asemănătoare (de exemplu, aparatele de aer condiționat), iar conform cap. 4 din contract, deși lucrările care urmau a se executa trebuiau făcute cu acordul scris al pârâtei, din documentele prezentate nu a reieșit că s-ar fi încheiat un acord expres pentru fiecare investiție în parte între societățile contractante.
În aceste condiții, prima instanță a reținut că toți cei patru experți contabili desemnați în cauză au concluzionat că suma de 6 miliarde lei vechi convenită prin contractul de tranzacție nr. 2519/12.03.2003 a fost integral achitată de către pârâtă reclamantei prin ordine de plată, ordine de compensare și procese-verbale de compensare. De asemenea, atât expertul contabil, cât și expertul asistent au arătat că estimarea profitului care urma să fie adus de locațiunile desființate înainte de termen, pe baza profitului obținut în anii anteriori de către societatea debitoare nu ar fi relevantă deoarece nu ar reflecta realitatea economică a acesteia, care se afla încă de la începutul anului 2005 în imposibilitatea continuării activității și, implicit, a obținerii de venituri.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta HOTEL 2002 T, prin lichidatorul judiciar, și intervenienta AIR.
Lichidatorul judiciar, în numele reclamantei falite, a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fond, admiterea cererii de anulare a tranzacției nr. 2519/12.03.2004 cu consecința obligării la restituirea contravalorii actualizate a investițiilor predate cu titlu gratuit, precum și la plata beneficiului nerealizat prin desființarea înainte de termen a locației Hotelului în cuantum de 2.765.591 RON.
În motivare a arătat că, în ceea ce privește restituirea actualizată a investițiilor predate cu titlu gratuit, sunt incidente prevederile fostului art. 61 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 64/1995, actualul art. 80 alin. 1 lit. a) din Legea insolvenței, care statuează că administratorul/lichidatorul judiciar poate introduce acțiuni pentru anularea constituirilor ori transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a valorii bunurilor transmise "prin acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii".
S-a solicitat să se constate că acțiunea a fost formulată în termen, tranzacția fiind încheiată în 12 martie 2003, iar cererea de anulare a fost depusă de administratorul judiciar RR REALIZARE ACTIVE la 11 martie 2005, deci în interiorul celor 3 ani, acțiunea fiind întemeiată deoarece, prin art. 5 din tranzacție, s-a stipulat că "investițiile efectuate și identificate la anexa 1 se vor preda societății la data de 5 ianuarie 2006 cu titlu gratuit, HOTEL 2002 nemaiputând emite pretenții bănești cu privire la contravaloarea lucrărilor de investiție efectuate". Astfel, acordul societății intimate asupra investițiilor a fost dat atât direct, cât și prin recunoașterea investițiilor urmare a expertizei întocmite oficial și dispusă de Tribunalul C-S în dosarul nr. 5399/2001, dosar care a avut drept obiect expres tocmai cuantificarea acestor lucrări. Raportul de expertiză dispus de Tribunalul C-S și întocmit de expert a determinat valoarea investițiilor la nivelul lunii octombrie 2002 la 29.976.709.392 lei vechi, de comun acord, prin procesul-verbal din 29 octombrie 2002 stabilindu-se că nu s-au contestat lucrările de investiție și modernizările, și nici contravaloarea lor, după ce din 29.976.709.392 lei s-a scăzut suma de 2.388.389.840 lei, recunoscându-se, așadar, că valoarea investițiilor este de 27.588.319.522 lei vechi, cuantumul actualizat al investițiilor fiind, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, de 4.128.144,24 lei (RON).
Este de observat faptul că judecătorul-sindic în motivarea sentinței recurate a evitat în totalitate argumentarea considerentelor pe care le-a avut în vedere atunci când a respins restituirea investițiilor de până la nivelul lunii octombrie 2002.
Investițiile efectuate după octombrie 2002, cuantificate de experți la valoarea de 693.168,40 lei (RON), au fost stabilite pe baza documentelor sintetice de evidență contabilă întrucât administratorul social al debitoarei falite a refuzat să pună la dispoziția lichidatorului și a experților evidența contabilă a societății, experții neregăsind și documentele primare de proveniența a acestor investiții, ceea ce a determinat limitarea doar la valoarea actualizată a investițiilor de până la octombrie 2002.
În ceea ce privește beneficiul nerealizat s-a considerat că instanța de fond s-a aflat în eroare cu privire la acest aspect, astfel că susținerile tribunalului potrivit cărora calculul beneficiului nerealizat este unul pur ipotetic și că nu este vorba de un beneficiu cert sunt greșite. Determinarea unui beneficiu nerealizat nu se poate face decât ipotetic deoarece, în condițiile în care HOTEL 2002 T ar fi beneficiat de locație, nu s-ar fi pus problema calculului acestuia, iar cu privire la disproporția între beneficiul nerealizat și contraprestație trebuie reținut că incidența în cauză a prevederilor legale menționate (art. 80 din Legea nr. 85/2006) este cauzată de dezechilibrul dintre suma încasată de către societate și valoarea beneficiului locației la care debitoarea a renunțat.
Administratorul judiciar care a formulat acțiunea introductivă a arătat că prin faptele sale reclamanta a adus prejudicii tuturor creditorilor deoarece, dacă nu ar fi existat reaua credință a acesteia și contractul de locație ar fi rămas valabil până în anul 2018, debitoarea și-ar fi continuat activitatea, putându-și acoperi datoriile și chiar să obțină profit, toate aceste aspecte scoțând în evidență faptul că societății i se cuvine beneficiul nerealizat pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, din calculele experților rezultând suma de 2.765.591 lei (RON).
În recursul formulat împotriva aceleiași sentințe și ntervenienta a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii sale de intervenție în interesul reclamantei, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii formulate de practician, anularea tranzacției nr. 2519/12.03.2003, restituirea de către pârâtă a valorii actualizate a investițiilor efectuate de societatea debitoare în Complexul din loc., precum și a diferenței dintre beneficiile actualizate la care a renunțat falita și suma achitată prin tranzacție, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare intervenienta a arătat că în speță este aplicabil art. 80 alin. 1 lit. a) din Legea insolvenței, întrucât prin art. 5 din tranzacție s-a stipulat că "investițiile efectuate și identificate la Anexa 1 se vor preda societății la data de 5 ianuarie 2006 cu titlu gratuit, HOTEL 2002, nemaiputând emite pretenții bănești cu privire la contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate". S-a menționat că investițiile inițiale au fost recunoscute de părți printr-o tranzacție și au fost determinate, la data de 29 octombrie 2002, la suma de 27.588.319,552 lei (ROL), prin raportul de expertiză efectuat în cauză valoarea fiind doar actualizată la 41.281.442.473 lei (ROL). Valoarea investițiilor realizate după această dată și până la zi a constituit un alt obiectiv de expertiză, iar rezultatul acestuia a fost consemnat în ultima pagină a raportului, respectiv 6.931.684.000 lei (ROL).
Recurenta s-a mai referit la faptul că un alt capăt de cerere viza beneficiile care urmau să fie aduse de locațiunile desființate înainte de termen prin tranzacție, adică renunțările la beneficiul contractului nr. 1175/ 10.06.1993 privind exploatarea Complexului hotelier din loc. și a contractului nr. 2811/10.06.2000 referitor la exploatarea ui termal 7 .
La lit. b) a alin. 1 al art. 80 se stipulează posibilitatea intentării acțiunii rezolutorii falimentare și în ipoteza "operațiunilor comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii". Raportat la speță, prin art. 1, art. 2 și art. 3 din contractul de tranzacție a cărui anulare s-a solicitat, debitoarea falită a renunțat la beneficiile convențiilor: contractul de locațiune a gestiunii nr. 1175/10.06.1993 încheiat inițial pe o perioadă de 10 ani, perioadă prelungită ulterior la 25 de ani; contractul de închiriere nr. 2811/10.06.2000, perfectat inițial pe o perioadă de un an și ulterior pe o perioadă de 5 ani, de la data predării efective a obiectivului termal 7 . la care s-a obligat pârâta intimată prin art. 3 din tranzacție a fost aceea de a plăti suma de 6 miliarde lei vechi, în 6 tranșe lunare egale, începând cu 31 martie 2003.
În vederea determinării renunțărilor în cauză, prin raportul de expertiză s-au determinat beneficiile care puteau fi obținute prin cele două contracte de locație până la expirarea termenului convențiilor, iar specialiștii au stabilit că beneficiul locațiunii la care s-a renunțat a fost determinat plecând de la profitul aferent anului 2004, înmulțit cu numărul de ani la care s-a renunțat, suma rezultată fiind ponderată cu indicele de inflație. Raportarea comparativă a sumei determinabile cu ajutorul expertizei judiciare și cea achitată de către pârâtă relevă indubitabil o disproporție vădită cele două în favoarea acesteia din urmă, împrejurare care conduce la incidența dispozițiilor art. 80 alin. 1 lit. b), raportat la art. 83 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Referindu-se la criticile aduse raportului de contraexpertiză privitor la calculele ipotetice efectuate de experți, intervenienta a reliefat că determinarea pe baze obiective a cuantificării beneficiului locațiunii la care debitoarea a renunțat nu putea fi efectuată decât ipotetic, exigența punerii la dispoziție a unor elemente de venituri și cheltuieli ale unei perioade viitoare fiind evident că nu poate fi complinită obiectiv. Astfel, s-a considerat că ceea ce a ignorat instanța de fond este faptul că determinările efectuate de specialiști au o bază obiectivă, și anume bilanțurile contabile pe anii 2002-2004, sumele prezentate nefiind rodul imaginației autorilor contraexpertizei.
Cu privire la art. 261 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, care prevăd obligația instanței de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererilor părților, într-o decizie recentă a instanței supreme s-a reținut că nerespectarea acestora conduce la nulitatea hotărârii, conform art. 105 pct. 2 din același cod. Totodată, în practică s-a statuat că nemotivarea hotărârii, deși nu este prevăzută ca o cauză de casare în Codul d e procedură civilă, totuși, față de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 261 pct. 5 și finalitatea textului, vizând posibilitatea de control judiciar a hotărârilor pronunțate, sub aspectul legalității și temeinici, se integrează unui cadru larg de legalitate, de natură a justifica casarea cu trimitere.
Prin decizia civilă nr. 1125/R din 8 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- Curtea de Apel Timișoaraa constatat că cele două recursuri sunt întemeiate pentru următoarele motive:
Prin cererea formulată și precizată lichidatorul judiciar numit în dosarul Tribunalului Timiș nr. 33/S/2005 a cerut anularea contractului de tranzacție nr. 2519/12.03.2003 și, pe cale de consecință, restituirea valorii actualizate a investițiilor efectuate de către societatea falită, atât a celor recunoscute de părți la data efectuării expertizei, cât și a celor ulterioare, precum și restituirea contravalorii beneficiilor actualizate care urmau să fie aduse de locațiunea desființată înainte de termen.
Cu privire la particularitățile acțiunii revocabile în abordările doctrinei s-a reliefat că acțiunile având ca obiect anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise sau a valorii acestora își au originea în acțiunea revocatorie de drept comun, reglementată de art. 975 din Codul civil.
S-a solicitat, de asemenea, să se constate că acțiunea a fost formulată în termen. Tranzacția contestată a fost încheiată în 12 martie 2003, iar acțiunea a fost formulată și depusă de către administratorul judiciar Realizare Active T la 11 martie 2005, deci în interiorul celor 3 ani și că cererea este întemeiată deoarece, potrivit art. 5 din tranzacție, s-a stipulat faptul că "investițiile efectuate și identificate la anexa 1 se vor preda societății la data de 5 ianuarie 2006 cu titlu gratuit, HOTEL 2002 nemaiputând emite pretenții bănești cu privire la contravaloarea lucrărilor de investiție efectuate".
Din actele prezentate de părți a rezultat că prin concluziile raportului de expertiză dispus de Tribunalul C-S în dosarul nr. 5399/2001 întocmit de expert s-a stabilit valoarea investițiilor la nivelul lunii octombrie 2002 la 29.976.709.392 lei vechi, iar părțile, prin procesul-verbal din 29 octombrie 2002, au convenit că nu s-au contestat lucrările de investiție și modernizările, și nici contravaloarea lor, după ce din suma menționată s-au scăzut 2.388.389.840 lei vechi, recunoscându-se, așadar, că valoarea investițiilor este de 27.588.319.522 lei vechi.
Cuantumul investițiilor de până la nivelul lunii octombrie 2002, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, are o valoare actualizată de 4.128.144,24 lei (RON). Cu toate acestea, judecătorul-sindic, în motivarea sentinței pronunțate nu se referă la considerentele pe care le-a avut în vedere atunci când a respins restituirea investițiilor de până la nivelul lunii octombrie 2002.
Reclamanta recurentă a arătat că părțile au convenit că nu se contestă lucrările de investiții de modernizare și nici contravaloarea lor și au fost de acord asupra sumei de 27.588.319.552 lei (ROL), care reprezintă lucrări de investiții și modernizări conform raportului de expertiză judiciară. Investițiile efectuate după luna octombrie 2002, cuantificate prin raportul de expertiză la valoarea de 693.168,40 lei (RON), au fost stabilite de către experți pe baza documentelor sintetice de evidență contabilă întrucât administratorul social al falitei a refuzat să pună la dispoziția lichidatorului și a experților evidența contabilă, experții negăsind și documentele primare de proveniență a acestor investiții care a determinat limitarea doar la valoarea actualizată a investițiilor de până la octombrie 2002 în cuantum de 4.128.144,24 lei (RON).
Curtea a reținut ca fiind incidente în cauză prevederile art. 80 alin. 1 lit. a) din Legea insolvenței, conform cărora administratorul/lichidatorul judiciar poate introduce acțiuni pentru anularea constituirilor ori transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a valorii bunurilor transmise prin acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei trei ani anterior deschiderii procedurii.
Raportat la speță, aceste dispoziții sunt aplicabile având în vedere că prin art. 5 din tranzacție s-a stipulat tocmai faptul că "investițiile efectuate și identificate la Anexa 1 se vor preda societății la data de 5 ianuarie 2006 cu titlu gratuit, HOTEL 2002 nemaiputând emite pretenții bănești cu privire la contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate". Or, investițiile inițiale au fost recunoscute de părți printr-o tranzacție și au fost determinate pe cale extrajudiciară, la data de 29 octombrie 2002 acestea fiind cuantificate la 27.588.319,552 lei (ROL). Prin raportul de expertiză efectuat în cauză valoarea investițiilor inițiale a fost doar actualizată, rezultând suma de 41.281.442.473 lei (ROL) sau 4.128.144,24 RON, valoare de care instanța de fond trebuia să țină cont.
Intervenienta a arătat în mod just că raportarea comparativă a sumei determinate cu ajutorul expertizei judiciare și cea achitată de către societatea pârâtă relevă indubitabil o disproporție vădită între cele două în favoarea acesteia din urmă, împrejurare care conduce la incidența dispozițiilor art. 80 alin. 1 lit. b), coroborat cu art. 83 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Deși intimata a solicitat respingerea acțiunii arătând că între reclamantă și pârâta, în perioada de după anul 2001, au existat mai multe litigii comerciale pentru stingerea cărora pârâta a inițiat o serie de propuneri prin proiecte de tranzacție, iar din numeroasele propuneri numai una s-a materializat, și anume contractul de tranzacție nr. 2519/12.03.2003, prin care reclamanta a renunțat la beneficiul locațiunii pentru viitor începând cu data de 5 ianuarie 2006 pentru Hotelul din loc. și cu 1 octombrie 2005 pentru termal 7 în schimbul sumei de 6 miliarde lei vechi, sumă care a fost achitată integral și că această tranzacție stingea toate litigiile existente la acea dată, cu obligația reclamantei de a achita pe perioada valabilității contractului de locație nr. 1175/10.06.1993 și a contractului de închiriere nr. 2811/10.06.2000 toate obligațiile asumate la termenele stabilite, apărările acesteia au fost doar parțial reținute de către instanță, doar în ceea ce privește petitele 2 și 3 ale acțiunii.
Însă, față de dispozițiile legale mai sus expuse, Curtea a constatat că petitul 1 al cererii de chemare în judecată este întemeiat, motiv pentru care a dispus nularea tranzacției nr. 2519/12.03.2003 în ceea ce privește restituirea contravalorii actualizate a investițiilor predate cu titlu gratuit în cuantum de 4.128.144, 24 lei (RON) și, pe cale de consecință, a obligat pârâta la plata acestei sume către reclamantă.
Totuși, apărările pârâtei și motivarea judecătorului-sindic, care a reținut că toți cei patru experți contabili desemnați în cauză au concluzionat că suma de 6 miliarde lei vechi convenită prin contractul de tranzacție nr. 2519/12.03.2003 a fost integral achitată de către reclamantei prin ordine de plată, ordine de compensare și procese-verbale de compensare au fost însușite de către instanța de recurs.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata beneficiului nerealizat, expertul contabil și expertul asistent au arătat că estimarea profitului care urma să fie adus de locațiunile desființate înainte de termen, pe baza profitului obținut în anii anteriori de către reclamantă nu ar fi relevantă, deoarece nu ar reflecta realitatea economică a societății, care se afla încă de la începutul anului 2005 în imposibilitatea continuării activității și, implicit, a obținerii de venituri. De altfel, și autorii contraexpertizei au arătat că, având în vedere condițiile sociale și economice din România, le este greu să stabilească beneficii viitoare ale unei locații fără a avea elementele de venituri și cheltuieli ale acelor perioade pentru locațiunile desființate, formulându-și opinia doar pe baza ultimului bilanț întocmit de societatea HOTEL T avut la dispoziție și că, în condițiile în care contractul de locație nu s-ar fi întrerupt prin tranzacția nr. 2519/12.03.2003, societatea reclamantă ar fi putut realiza un beneficiu similar celui din anul 2004, respectiv de 1.941.687 mii lei (ROL) pe an, dacă s-ar fi respectat toate condițiile anului 2004, la determinarea contravalorii beneficiului nerealizat având în vedere prevederile Legii nr. 82/1991 a contabilității, republicată, privitoare la principiul continuității activității.
Conform concluziilor aflate la dosarul de fond stabilirea investițiilor de către contraexperți a fost făcută la modul generic, potrivit datelor din bilanțurile contabile pe anii 2002-2004, identificarea investițiilor înscrise în listele de inventariere nefiind posibilă deoarece bunurile nu au coduri sau numere de inventar pentru ca specialiștii să se poată pronunța cu certitudine cu privire la identitatea acestora, menționându-se faptul că există bunuri cu caracteristici asemănătoare (de exemplu, aparatele de aer condiționat), iar potrivit cap. 4 din contract lucrările care urmau a fi executate, trebuiau făcute cu acordul scris al pârâtei, însă din documentele existente la dosar nu a reieșit că s-a încheiat acord expres pentru fiecare investiție în parte între reclamantă și pârâtă, în calitate de locator și locatar.
În mod corect s-a reținut că sumele calculate de contraexperți sunt unele ipotetice, beneficiul de 194.169 lei (RON) indicat de către aceștia că s-ar fi putut obține nefiind unul cert, iar principiul continuității activității, în condițiile în care Hotelul nu beneficia de utilități, nu este respectat și, prin urmare, societatea întrerupându-și activitatea nu mai putea realiza beneficii din activitatea hotelieră. Ca urmare, cele două petite nu pot fi încadrate în actele de transfer cu titlu gratuit în accepțiunea dată de textul antemenționat, astfel că cererea, sub acest aspect, nu a fost admisă.
Împotriva deciziei civile nr. 1125/R din 8 octombrie 2007 Curții de Apel Timișoaraa formulat contestație la titlu, cererea ei fiind înregistrată la aceeași instanță sub dosar nr-, solicitând lămurirea înțelesului, întinderii și a modului de aplicare a acestui titlu executoriu care a fost pronunțat în contradictoriu cu HOTEL 2002 T - în faliment, reprezentat prin lichidator, și intervenienta AIR B, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, a solicitat și suspendării executării deciziei până la soluționarea contestației.
În motivarea cererii sale contestatoarea a arătat că în mod greșit prin hotărârea contestată instanța de control judiciar a obligat societatea la plata, față de intimata HOTEL 2002 T, a sumei de 4.128.144,24 lei (RON) reprezentând contravaloarea actualizată a investițiilor predate cu titlu gratuit, cu toate că aceste investiții nu au fost niciodată predate către contestatoare.
Între, în calitate de locator, și T (transformată ulterior în Hotel 2002 ), în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de locație nr. 1175/10.06.1993 prin care locatarul a preluat gestiunea Complexului hotelier din structura locatorului, amplasat în stațiunea. Întrucât locatarul nu și-a onorat obligațiile asumate prin acest contract, locatorul a hotărât rezilierea convenției în baza pactului comisoriu de gradul patru stipulat în contract.
Prin sentința civilă nr. 553/28.05.1998 pronunțată în dosarul nr. 649/C/1998 Tribunalul Dolja dispus evacuarea locatarului din acest complex pentru nerespectarea obligațiilor contractuale.
Cu ocazia punerii în executare a hotărârii de evacuare executorul judecătoresc a încheiat un proces-verbal prin care bunurile reclamate de intimata HOTEL 2002 au fost predate în custodia contestatoarei. La evacuare a participat și administratorul judiciar al acestei societăți, care s-a obligat ca în termen de 5 zile de la încheierea inventarierii să ridice bunurile proprietatea debitoarei, lucru care nu s-a mai întâmplat, în ciuda numeroaselor adrese emise de contestatoare. Cu toate că a primit bunurile doar în custodie, prin decizia instanței de recurs s-a reținut că acestea au fost predate cu titlu gratuit către societate, dispunându-se plata contravalorii lor.
În raport de această stare de fapt se impune lămurirea înțelesului, întinderii și a modului de aplicare a deciziei, întrucât a fost obligată la plata contravalorii unor investiții care nu i-au fost predate cu titlu gratuit. Chiar dacă s-ar aprecia că investițiile au fost predate, ceea ce nu s-a întâmplat în realitate, curtea de apel a reținut greșit valoarea investițiilor din expertiza întocmită de ing. în anul 2002, actualizată în raport de inflație, în loc să determine valoarea acestor investiții din momentul întocmirii procesului-verbal de către executorul judecătoresc, precum și existența integrală a acestor bunuri la acea dată, situație în care contestatoarea se află în ipoteza de a fi obligată să plătească bunuri primite doar în custodie și care sunt inutilizabile datorită stării avansate de degradare, ceea ce explică pasivitatea practicianului.
Prin modul de redactare a dispozitivului deciziei contestate a fost grav prejudiciată, întrucât a fost obligată la plata sumei de 4.128.144,24 lei (RON) reprezentând contravaloarea actualizată a unor investiții de care, în realitate, nu a beneficiat.
În drept a invocat prevederile art. 400 alin. 2 și cele ale art. 403 din Codul d e procedură civilă.
Intimata HOTEL 2002 T, legal citată, s-a prezentat la dezbateri și a formulat întâmpinare (filele 12-15), prin care a solicitat respingerea contestației la executare promovată de ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că societatea contestatoare tinde ca pe calea contestației la titlu să obțină modificarea dispozitivul deciziei intanței de recurs, în sensul de a nu mai plăti contravaloarea investițiilor primite cu titlu gratuit în temeiul unui act juridic anulat, din cuprinsul întregii contestații răzbătând o singură idee - aceea de a fi exonerată de la obligația menționată.
nu a înțeles că plata sumei de 4.128.144,24 lei (RON) este consecința anulării de către instanță a unui act fraudulos, respectiv a tranzacției din 12 martie 2003, anulare în privința căreia intimata consideră că dispozitivul deciziei nu trebuie lămurit deoarece este foarte clar. Or, principiul de dreptrestitutio in integrum, vechi de câteva mii de ani, face inutilă orice încercare de modificare a efectelor anulării unui act juridic civil.
Contestația la titlu nu poate servi la modificarea dispozitivului unei hotărâri judecătorești, prevederile art. 400 alin. 2 din Codul d e procedură civilă statuând următoarele: contestațiile privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Din interpretarea literală a textului de lege citat, rezultă cu necesitate concluzia că obiectul unei asemenea contestații îl constituie doar aspectele care țin de executarea titlului executoriu, fiind imposibilă și vădit nelegală modificarea unui titlu pe această cale, la aceeași concluzie ajungându-se și prin utilizarea altor metode de interpretare.
Contestația la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze dispozitivul hotărârii care urmează a fi valorificat spre a se putea proceda la desăvârșirea executării silite. Ea nu este și nu poate fi considerată ca un mijloc procedural destinat a anula sau modifica însuși titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza numai prin intermediul căilor de atac. Atât doctrina, cât și jurisprudența au aplicat în mod constant acest principiu care decurge din întreaga reglementare în legislația noastră a contestației la executare. Cu alte cuvinte, instanța competentă a statuat asupra contestației la executare nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. O soluție contrară ar înfrânge în mod grav principiul autorității de lucru judecat, ceea ce, desigur, nu este admisibil.
Analizând, în lumina celor ce preced, contestația la titlu de față se constată că nu urmărește, în realitate, lămurirea înțelesului, a întinderii ori a aplicării dispozitivului deciziei contestate, dispozitiv care, de altfel, este clar și fără echivoc, ci tinde să repună în discuție o împrejurare care vizează fondul litigiului. Întrucât în hotărârea care se va executa și care reprezintă titlul executoriu s-a menționat cu claritate și fără nici un echivoc că pârâta contestatoare este obligată să plătească suma de 4.128.144,28 lei se observă că prin contestația de față societatea contestatoare tinde nu numai la rediscutarea unei chestiuni judecate irevocabil, dar urmărește modificarea și chiar anularea parțială a titlului executoriu, ceea ce este, desigur, inadmisibil.
În drept a invocat prevederile art. 115 și cele ale art. 399 și următ. din Codul d e procedură civilă.
Intimata AIR B, legal citată, s-a prezentat la dezbateri, însă nu a formulat întâmpinare, ci a invocat două excepții de neconstituționalitate, respectiv a prevederilor art. 403 alin. 4 și a art. 400 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, pentru prima fiind respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale prin încheierea de la termenul din 18 martie 2008, iar la a doua excepție administratorul judiciar desemnat de judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului București ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență față de această societate prin sentința comercială nr. 1291/19.03.2008 pronunțată în dosarul nr- a renunțat.
Examinând legalitatea și temeinicia contestației la executare înaintată de contestatoarea, Curtea constată că aceasta nu este fondată, astfel că o va respinge ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 399 din Codul d e procedură civilă, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal. De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale. În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Potrivit articolului următor, contestația se introduce la instanța de executare. Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.
În speță, deși societatea contestatoare și-a întemeiat cererea introductivă pe dispozițiile art. 400 alin. 2 și cele ale art. 403 din Codul d e procedură civilă, iar prin concluziile scrise doar pe art. 400 alin. 2, este în afara oricărei îndoieli că, în realitate, partea a formulat o contestație la titlu, în condițiile art. 399 alin. 1 teza a II-a din același cod, întrucât a solicitat instanței "să lămurească înțelesul, întinderea și modul de aplicare a titlului executoriu cuprins în decizia civilă nr. 1125/R/08.10.2007 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de Apel Timișoara în contradictoriu cu HOTEL 2002 T - în faliment, reprezentat prin lichidator, și intervenienta AIR B".
Într-adevăr, prin contestația la titlu se contestă însuși titlul executoriu, dar nu în ceea ce privește validitatea sa în fond, ci numai în ceea ce privește înțelesul, întinderea și aplicarea sa. Cu alte cuvinte, dat fiind faptul că titlul nu este suficient de clar, se impune lămurirea acestuia în vederea unei executări corecte, părțile, de obicei debitorul, nefiind de acord cu modul în care s-ar putea face executarea în temeiul acestui titlul. Ca atare, condiția de bază pentru a putea fi primită o asemenea cerere de chemare în judecată este ca în titlul executoriu, reprezentat în speță de o hotărâre judecătorească, să conțină în dispozitiv, căci numai această parte a hotărârii se aduce la îndeplinire, în caz de nevoie, pe cale de executare silită, anumite ambiguități, neclarități sau soluții susceptibile de interpretare și aplicare diferite.
În conformitate cu art. 404 din Codul d e procedură civilă, instanța va dispune "lămurirea titlului executoriu", în sensul că va stabili condițiile și limitele în care va trebui să se desfășoare executarea silită în baza acelui titlu, iar dacă până la soluționarea contestației la executare s-au întreprins anumite acte de executare peste limitele determinate de către instanța învestită cu soluționarea acelei contestații, acestea se vor desființa, urmând să fie păstrate numai actele care se încadrează în prevederile lămurite ale titlului.
Practica judiciară în materie a statuat în mod constant că o contestație la titlu poate fi admisă doar în acele situații, rare de altfel, având în vedere că una dintre principalele obligații ale judecătorului este aceea de a stabili dacă măsurile dispuse prin hotărârea pronunțată nu sunt ambigue, în care dispozitivul nu este clar, lipsit de orice echivoc, fără, însă, a se putea modifica, pe această cale, situația reținută definitiv și irevocabil, deoarece în acest cadru procesual nu se pot pune în discuție și administra probe pentru a se combate situații de fapt care și-au primit o soluție în procesul de fond, deoarece s-ar aduce atingere principiului puterii lucrului judecat (res iudecata pro veritate habetur). Altfel spus, pe calea contestației la executare se pot urmări doar clarificări, dacă într-adevăr este cazul, asupra înțelesului, întinderii sau a modului de aplicare a titlului executoriu, legiuitorul român creând în acest fel posibilitatea ca instanța emitentă a titlului să facă lămuriri de natură a permite executarea fără dificultăți a hotărârii pusă în operă, și nicidecum modificarea acesteia.
Contestația la titlu este destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii care urmează a fi valorificat pentru a se putea proceda la executarea silită. Ea nu este și nu poate fi considerată un mijloc procedural creat a anula sau modifica însuși titlul executoriu, o atare finalitate putându-se realiza doar prin intermediul căilor legale de atac, ordinare sau extraordinare. Deci, instanța competentă a soluționa contestația nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă, o soluție contrară încălcând în mod grav principiul autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil. Aceasta, întrucât natura imperativă a dispozițiilor care reglementează instituția puterii lucrului judecat împiedică orice tentativă de rediscutare a chestiunilor care privesc fondul cauzei, instanța chemată să soluționeze o contestație la executare fiind obligată să se conformeze și ea, la rândul său, întrutotul titlului executoriu ce se execută și nicidecum să dispună modificarea lui, singurele apărări de fond care pot fi invocate fiind cele care vizează cauze de stingere a obligației care au intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii.
Prin cererea de față, a solicitat lămurirea înțelesului deciziei contestate cu motivarea că societatea a fost obligată în mod eronat la plata, față de intimata HOTEL 2002 T, a sumei de 4.128.144,24 lei (RON) reprezentând contravaloarea actualizată a investițiilor primite cu titlu gratuit, cu toate că aceste investiții nu au fost niciodată predate către contestatoare. Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar aprecia că investițiile i-au fost predate, curtea de apel a reținut greșit valoarea lor din expertiza întocmită în anul 2002, actualizată în raport de inflație, în loc să determine valoarea acestor investiții din momentul întocmirii procesului-verbal de către executorul judecătoresc, situație în care contestatoarea se află în ipoteza de a fi obligată să plătească bunuri primite doar în custodie, prin modul de redactare a dispozitivului deciziei contestate fiind grav prejudiciată, întrucât a fost obligată la plata sumei de 4.128.144,24 lei (RON) reprezentând contravaloarea actualizată a unor investiții de care, în realitate, nu a beneficiat.
Atât din cuprinsul dispozitivului deciziei contestate, cât și din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă fără putință de tăgadă că, pe de o parte, cele statuate de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 1125/R/08.10.2007 sunt mai mult decât clare, nemulțumirea societății petente constând, de fapt, în pronunțarea de către instanța de control judiciar a unei soluții care nu îi este favorabilă, ceea ce atrage netemeinicia cererii sale. Pe de altă parte, în realitate, pe această cale, contestatoarea urmărește modificarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, în sensul înlăturării obligației ce i-a fost stabilită în sarcină prin acestă decizie - plata sumei de 4.128.144,24 lei (RON) către intimata HOTEL 2002. Or, astfel cum s-a menționat mai sus, în interpretarea corectă a prevederilor art. 399, 400 și 404 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, trebuie avut în vedere că, deși părților sau, în unele cazuri, chiar și terților interesați li să dă posibilitatea de a cere să se lămurească înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri judecătorești care se execută ori să atace actele de executare nelegale, pe această cale nu pot fi invocate motive referitoare la chestiuni de fond, care să pună în discuție legalitatea și temeinicia titlului executoriu, instanța învestită cu soluționarea unei contestații la executare nefiind îndreptățită să reexamineze fondul raporturilor juridice dintre părți, așa cum dorește contestatoare, ci ea trebuie să se conformeze hotărârii pusă în executare.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării hotărârii contestate până la soluționarea contestației la executare, prin încheierea de la termenul din 18 martie 2008 instanța s-a pronunțat în sensul respingerii acestei solicitări ca urmare a neachitării cauțiunii stabilite în conformitate cu prevederile art. 403 din Codul d e procedură civilă.
Față de soluția la care a ajuns, văzând că ambele intimate au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, raportat la dispozițiile art. 274 din același cod, potrivit cărora partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, Curtea va obliga societatea contestatoare la plata sumei de 5.000 lei către intimata HOTEL 2002 T cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat conform ordinului de plată nr. 4/12.02.2008 emis de lichidatorul judiciar pe seama Cabinetului de Avocat din Baroul Timiș, și a celei de 1.404 lei către intimata AIR B cu același titlu reprezentând atât onorariu de avocat potrivit facturii seria -, nr. 105/05.09.2008 și chitanței nr. 48/05.09.2008 în cuantum de 700 lei emise de Cabinet de Avocat din Baroul București, cât și cheltuieli de transport în sumă de 704 lei conform duplicatului chitanței eliberate de Compania.
Curtea va respinge opoziția reprezentantului contestatoarei de la termenul de judecată din 9 septembrie 2008 referitor la cheltuielile de judecată pretinse de intimata intervenientă considerând-o ca fiind neîntemeiată în condițiile în care, pe de o parte, cea care a provocat prezentul litigiu este însăși, iar AIR Baf ăcut dovada că a avansat sumele pe care le-a solicitat cu acest tiltu de la contestatoare, iar pe de altă parte, atâta timp cât cererea de intervenție formulată în dosarul de fond de către această parte nu a fost apreciată ca fiind lipsită de interes, ci a fost primită de instanța de judecată, chiar dacă este vorba de o intervenței accesorie societatea are dreptul să-și recupereze toate cheltuielile ocazionate de proces de la partea aflată în culpă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 1125/R/08.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele HOTEL 2002 T, reprezentată prin lichidator judiciar, și AIR B, reprezentată prin administratorul judiciar EXPERT
Obligă contestatoarea la plata sumei de 5.000 lei către intimata HOTEL 2002 T și a celei de 1.404 lei către intimata AIR B cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 25.09.2008
Tehnored. - 29.09.2008
2 ex.
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
