Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 686/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 686/
Ședința publică din 22 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, împotriva sentinței comerciale nr. 620/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea - III SA, PRIN LICHIDATOR, având ca obiect faliment.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea, lichidatorul - III SA, lipsă fiind creditoarea recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, debitoarea intimată, prin lichidator a depus întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Av., solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 620/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a respins cererea de admitere a creanței formulată de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, s-a aprobat raportul lichidatorului pentru activitatea depusă în perioada 25.02.2008 - 19.05.2008 și s-a dispus continuarea procedurii și îndeplinirea obiectivelor propuse.
Pentru a hotărî astfel,judecătorul sindic a constatat că la data de 14.11.2007, s-a înregistrat prin serviciul registratură, cererea de admitere a creanțelor de către B, prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în numele și pentru Oficiul Vamal Austria și că la termenul de judecată din 26 nov. 2007, reprezentanta administratorului judiciar prin raportul de activitate depus la dosar, a invocat excepția tardivității declarației de creanță, raportat la faptul că procedura reorganizării judiciare a falimentului a fost deschisă față de societatea debitoarei în data de 8.11.2004, asupra acestui fapt fiind notificați toți creditorii.
La data de 28.01.2008, creditorul prin Direcția Regională Vamală pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în numele și pentru Oficiul Vamal - Austria face precizări cu privire la excepția tardivității cererii de creanță, arătând că această creanță a luat naștere anterior deschiderii procedurii falimentului, respectiv la data de 8.11.2004, deși această creanță era evidențiată în situația contabilă a debitoarei, creditoarea Oficiul Vamal Austria, nu a fost notificată de către lichidatorul judiciar în conformitate cu prevederile art. 87 din Legea 64/1995, în vigoare la data deschiderii procedurii, coroborat cu prev. art.7 și art.76 din Legea nr. 85/2006.
Analizând cererea, cu prioritate prin prisma excepției de tardivitate ridicată de către lichidatorul judiciar în conformitate cu cerințele art. 137 alin.1 proc.civ. judecătorul sindic a constatat că la data de 14.11.2007 s-a înregistrat în acest dosar cererea de admitere a creanțelor formulată de prin Direcția Regională Vamală pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în numele și pentru Oficiul Vamal - Austria, cerere formulată în conformitate cu Directiva Consiliului Europei nr. 76/308/CEE privind asistența mutuală în materie de recuperare a creanțelor și cu dispozițiile speciale aplicabile în materia insolvenței, reglementată de Legea nr. 85/2006.
Deoarece cererea era însoțită de înscrisuri redactate în limba germană, judecătorul sindic a solicitat acestei creditoare să depună la dosar documentele traduse în limba română și a solicitat date suplimentare pentru a se lămuri cu privire la creanța pretinsă.
La data de 28 ianuarie creditoarea a depus la dosar precizările solicitate, însoțite de înscrisuri din care rezultă că Oficiul Vamal, în exercitarea atribuțiilor sale, a constatat, la efectuarea unui control, că a fost săvârșită o contravenție menită să sustragă pe debitoare de la plata taxelor speciale aplicabile produselor de tutun și, deși stabilește persoanele vinovate de producerea faptelor, constatând că una dintre acestea era prepusul debitoarei III - societate în insolvență, s-a adresat autorităților vamale române pentru sprijin.
Din documentația anexată dosarului, rezultă că autoritatea vamală austriacă s-a adresat celei românești la data de 21.08.2007.
Cum nici un document din partea acestei autorități nu a fost comunicat cu debitoarea - III SA, aceasta neregăsindu-se în lista creditorilor debitoarei, judecătorul sindic a constatat că, odată cu intrarea în vigoare a legii nr. 85/2006, notificarea oricărui creditor care nu s-a regăsit pe lista creditorilor identificabili, a fost făcută în condițiile prevăzute de art.7 alin.2 din Legea nr. 85/2006m iar în cazul acestui nou creditor, comunicarea notificării a fost făcută direct, prin intermediul mandatarului său - prin T care astfel a cunoscut despre stadiul procedurii și a formulat, ea însăși cerere de admitere a creanței la data de 13.07.2006.
Totuși, având în vedere faptul că noul creditor era persoană juridică străină și îi erau aplicabile disp.art.7 alin.1 din Legea nr. 85/2006 cu privire la comunicarea actelor și citațiilor, judecătorul sindic a constatat că de la data sesizării autorității vamale românești cu mandatarea acesteia pentru reprezentarea intereselor autorității vamale austriece, termenul de depunere a declarației de creanță a început de la data de 21.08.2007.
Cum art.62 alin.1, lit.b) din Legea nr. 85/2006, termenul maxim pentru depunerea cererilor de înscriere la masa credală este de 60 de zile de la data notificării, respectiv data mai sus arătată - 21.08.2007. După un calcul simplu, rezultă că ultima zi a acestui termen s-a împlinit la data de 20 octombrie 2007, cu posibilitatea depunerii cererii chiar și în ziua de 22 octombrie, în considerarea faptul că termenul s-a împlinit într-o zi nelucrătoare și se calculează pe zile libere, potrivit disp.art. 101 alin.1 proc.civ.
Astfel, având în vedere considerentele de mai sus, precum și disp.art. 73-76 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a constatat că cererea a fost formulată tardiv, astfel că a respins cererea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea prin Direcția Regională Vamală pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în numele și pentru Oficiul Vamal - Austria, solicitând în temeiul art. 304 ind.1 și art. 304 ind.9 proc.civ. admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței recurate iar pe fond admiterea cererii de înscriere a creanței înregistrată în cauză de prin Direcția Regională Vamală pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în numele și pentru Oficiul Vamal - Austria, creanța transmisă de către autoritatea vamală austriacă și pe cale de consecință înscrierea în tabelul suplimentar al creanțelor a sumei de 1.105.611,01 lei precizată în declarația de creanță formulată de creditoarea Oficiul Vamal - Austria prin autoritatea vamală română.
În motivare se arată că prin adresa nr. GZ.-/0166 - ZV/2007 din 16.08.2007, înregistrată la Autoritatea Națională a Vămilor B cu nr. 47876/21.08.2007, Ministerul al Finanțelor din Austria - Direcția Coordonare Impozite și - Specialitatea și Accize, solicită asistență pentru recuperarea creanțelor datorate administrației vamale austriece - respectiv Oficiul Vamal - de către debitorul - III SA.
Se arată că cererea de asistență a fost formulată în baza următoarelor directive europene:
- Directiva Consiliului nr. 76/308/CEE privind asistența mutuală în materie de recuperare a creanțelor privind anumite cotizații, drepturi, taxe și alte măsuri;
- Directiva Comisiei 2002/94/CE de stabilire a normelor de aplicare a anumitor dispoziții din Directiva Consiliului 76/308/CEE.
Aceste directive nu se aplică direct în statele membre, ci trebuie transpuse de fiecare stat membru în legislația națională prin acte normative interne.
Astfel, fiecare stat membru aplică actele normative interne proprii prin care s-au transpus directivele în legislația sa națională.
Cele două directive au fost transpuse în legislația română prin următoarele acte normative:
- articolele 179-204 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată în Of. nr. 513/31.07.2007;
- Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1.994/2006 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare pentru recuperarea într-un stat membru al Uniunii Europene a creanțelor stabilite prin titluri de creanță emise în România publicat în Of. nr. 961/29.11.2006;
- Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1951/2006 privind organizarea și funcționarea biroului central înființat pentru transmiterea pe cale electronică a informațiilor în domeniul recuperării creanțelor statelor membre ale Uniunii Europene publicat în Of. nr. 954/27.11.2006;
Prevederile legale referitoare la procedura de acordare a asistenței în vederea recuperării creanțelor statelor membre sunt prevăzute în nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală republicată.
Executarea silită a creanțelor provenind din statele membre ale Uniunii Europene se realizează potrivit Codului d e procedură fiscală.
Recurenta precizează că administrația vamală austriacă a comunicat faptul că Hotărârea - Beschied nr.: 500/90966/26/2003 din data de 02.02.2004 emisă de Oficiul Vamal Principal a fost comunicată debitoarei cu confirmare de primire la data de 11.02.2004.
Așa cum se poate observa, creanța precizată în Cererea de admitere a creanțelor nr. 30395/13.11.2007 a luat naștere anterior deschiderii procedurii falimentului, respectiv data de 08.11.2004.
Astfel, în speță deși această creanță era evidențiată în situația contabilă a debitoarei, creditoarea - Oficiul Vamal nu a fost notificată de către lichidatorul judiciar în conformitate cu prevederile art. 87 din Legea nr. 64/1995 coroborat cu prev.art.7 și art.76 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Art.76 alin.(1) din Legea nr. 85/2006 prevede: "Cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.7, titularul de creanțe anterioare procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin.(1) lit.b, este decăzut"
Recurenta solicită a se constata că, în speță intervine excepția prevăzută de dispozițiile legale mai sus menționate, creditoarea având o creanță născută anterior deschiderii procedurii iar această creditoare nu a fost notificată conform dispozițiilor legale.
În ceea ce privește izvorul creanței, învederează că acest fapt reiese din conținutul Hotărârii și anume - nr.: 500/90966/26/2003 din data de 02.02.2004 emisă de Oficiul Vamal Principal comunicată debitoarei cu confirmare de primire la data de 11.02.2004 pe care aceasta nu a contestat-o și care a fost depusă la dosarul cauzei.
Debitoarea intimată - III SA, prin lichidator judiciar A, a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefundat și menținerea în totalitate a sentinței recurate.
În motivare se arată că la data de 21.08.2007 autoritatea vamală austriacă s-a adresat celei românești în vederea acordării de asistență pentru recuperarea creanțelor datorate administrației vamale austriece de către debitorul - III SA în baza Directivei Consiliului Europei nr. 76/308/CEE privind asistența mutuală în materie de recuperare a creanțelor privind anumite cotizații, drepturi, taxe și alte măsuri, astfel că la data de 14.11.2007 recurenta a înregistrat o cerere de admitere a creanței autorității vamale austriece în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei - III SA.
Intimata arată că a invocat excepția tardivității formulării acesteia, arătând că, contrar susținerilor nedovedite de recurenta Oficiul Vamal nu figura ca și creditor în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 39 din Legea nr. 64/1995 republicată - în vigoare la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare și a falimentului față de - III SA, fapt pentru care nu avea cum să fie notificată individual conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă cu privire la deschiderea procedurii față de societatea debitoare.
Cu toate acestea, intimata arată că au fost notificați toți creditorii debitoarei conform art. 75 alin.(3) din Legea nr. 64/1995 republicată, prin publicarea unui anunț într-un ziar de largă circulație și că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2006 conform prevederilor art.7 alin.(3) procedura notificării prevăzute la art. 61 față de acest creditor se consideră îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență.
La data mandatării autorității vamale române de către autoritatea austriacă (21.08.2007) în vederea recuperării creanței "datorate" de - III SA existența situației de faliment a debitoarei nu numai că a fost cunoscută de către instituția română, deci comunicarea notificării deschiderii procedurii către creditoare s-a realizat direct, prin intermediul mandatarului său prin Direcția Regională Vamală pentru Accize și Operațiuni Vamale T, ci a fost publicată și în Buletinul procedurilor de insolvență.
Asta deoarece în data de 13.07.2006 autoritatea vamală română a formulat ea însăși o declarație de creanță, prin care a solicitat înscrierea creanței sale în valoare de 91.906 lei în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei - III SA. Datorită respingerii de către lichidator a acestei cereri, Autoritatea Națională a Vămilor a fost implicată și într-un proces susținut la Curtea de APEL TIMIȘOARA împotriva - III SA prin lichidator judiciar - SRL, fiind citată pentru toate termenele inclusiv prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Prin urmare, la data sesizării Autorității Naționale a Vămilor B (21.08.2007) de către Ministerul al Finanțelor din Austria, aceasta a cunoscut că - III SA se afla în faliment, fapt pentru care de la această dată a început să curgă termenul de 60 de zile prevăzut de art. 62 alin.(1) lit.b din Legea nr. 85/2006 în care autoritatea vamală română putea să formuleze și să depună declarația de creanță împotriva averii - III SA.
Cum în termenul arătat autoritatea vamală nu a formulat declarație de creanță, raportat la data înregistrării ulterioare a acesteia la dosarul cauzei (14.11.2007), intimata consideră că aceasta a fost formulată tardiv, fapt pentru care apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a respins cererea de admitere a creanței ca fiind tardiv formulată.
În drept invocă prevederile art. 308 alin,(2) proc.civ. art. 7 alin.(3) din Legea nr. 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 304 și 304 ind.1 proc.civ. raportat la motivele de recurs invocate, precum și la susținerile din întâmpinarea depusă la dosar de lichidatorul judiciar, Curtea constată și reține următoarele:
La data de 16.08.2007 Oficiul Vamal Austria s-a adresat Autorității Naționale Vamale B prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale, solicitând asistență pentru recuperarea creanțelor datorate acestei instituții de către debitoarea - III SA, în conformitate cu Directiva Consiliului Europei nr. 76/308/CEE privind asistența mutuală în materie de recuperare a creanțelor.
La data de 21.08.2007 prin Direcția Regională Vamală pentru Accize și Operațiuni Vamale a depus declarație de creanță în numele și pentru Oficiul Vamal Austria. Dat fiind faptul că cererea a fost însoțită de înscrisuri redactate în limba germană, judecătorul sindic a solicitat Direcției Regionale Vamale pentru Accize și Operațiuni Vamale T să depună la dosar documentele respective traduse în limba română, precum și date suplimentare referitoare la creanță. Aceste acte au fost depuse de către prin T la data de 14.11.2007.
Judecătorul sindic a respins ca tardivă declarația de creanță a Autorității Vamale depusă prin intermediul Autorității Vamale din România cu motivarea că termenul de depunere a creanței a început la data de 21.08.2007 și că potrivit art. 61 alin.1 lit.b din Legea 85/2006, termenul maxim pentru depunerea cererilor de înscriere la masa credală a debitoarei, este de 60 de zile de la data notificării creditoarei, astfel că ultima zi a acestui termen s-a împlinit la 20 octombrie 2007, ori cererea de declarare a creanței a fost depusă la data de 14 noiembrie 2007.
Curtea constată că instanța de fond prin judecător sindic a calculat greșit data de la care începe să curgă termenul de prescripție, dată care nu poate fi decât data sesizării de către autoritatea vamală austriacă a autorității vamale românești pentru a fi sprijinită în scopul recuperării creanței sale și care este 14.11.2007 iar pe de altă parte, indiferent de maniera în care această persoană juridică străină a înțeles să își declare creanța prin apelarea la sprijinul autorității vamale românești, aceasta trebuia notificată în nume propriu potrivit dreptului comun conform Codului d e Procedură Civilă la sediul său din străinătate.
În acest context se remarcă faptul că judecătorul sindic a apreciat în mod eronat că notificarea făcută cu Direcția Regională Vamală pentru Accize și Operațiuni Vamale este suficientă ca probatoriu care atestă luarea la cunoștință de către creditoare despre deschiderea procedurii și termenul de declarare a creanțelor în cadrul acestei proceduri, deoarece din momentul depunerii declarației de creanță de către Oficiul Vamal, aceasta a căpătat calitatea de parte în dosar urmând a fi citată în nume propriu la sediul său din Austria așa cum dispune disp.art.7 alin.1 din Legea 85/2006, potrivit căruia " Citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență. Comunicarea citațiilor, a convocărilor și notificărilor față de participanții la proces, al căror, domiciliu sau reședință se află în străinătate, este supusă dispozițiilor Codului d e procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare. Buletinul procedurilor de insolvență va fi realizat și în formă electronică."
Raportat la aceste dispoziții legale care nu au fost respectate de către instanța de fond, apar ca nefondate susținerile lichidatorului judiciar al debitoarei din întâmpinarea depusă la dosar, potrivit cărora toți creditorii debitoarei au fost notificați prin publicarea unui anunț într-un ziar de largă circulație și prin intermediul Buletinului Procedurilor de Insolvență, deoarece este evident că o persoană juridică străină nu putea avea acces la aceste mijloace de informare. Pe de altă parte, faptul că la data deschiderii procedurii Oficiul Vamal Austria nu figura ca și creditor al debitoarei în lista depusă de aceasta la dosar, motiv pentru care nu avea cum să fie notificată individual cu privire la deschiderea procedurii, nu înseamnă că această persoană juridică străină nu mai trebuie încunoștiințată despre stadiul desfășurării procedurii de insolvență din momentul în care și-a manifestat intenția de a participa la procedură
Astfel fiind, constatându-se că în mod netemeinic și nelegal creanța depusă de Oficiul Vamal Austria a fost respinsă pe cale de excepție ca fiind tardivă, Curtea, în baza art. 312.proc.civ. urmează a admite recursul formulat de creditoarea prin T, a casa sentința recurată și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe prin judecător sindic, pentru analizarea pe fond a creanței declarate de Oficiul Vamal Austria.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de creditoarea AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B, împotriva sentinței comerciale nr. 620/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
RED./21.10.2008
TEHNORED./2 EX/22.10.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL ARAD
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu