Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 200/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 200/
Ședința publică din 11.02.2010
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 3: Dorin
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea A împotriva sentinței civile nr. 3516/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin administrator judiciar CONSULT-AR MANAGEMENT A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, debitoarea prin lichidator a depus întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3516/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a închis procedura insovenței debitorului SC SRL A și radierea acestuia din evidențele ORC de pe lângă Tribunalul Arad, a fost descărcat administratorul judiciar CONSULT-AR MANAGEMENT A de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, și s-a dispus notificarea hotărârii tuturor părților interesate și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin sentința comercială nr.1702/30.06.2009 s-a admis cererea formulată de către creditorul Administrația finanțelor publice a municipiului A, s-a deschis procedura de insolvență prevăzută de Legea nr.85/2006 față de debitorul SC SRL A și s-a numit administrator judiciar -AR Management A;
Având în vedere împrejurarea că, toate demersurile efectuate de către administratorul judiciar -AR Management A privind identificarea bunurilor debitorului, intrarea în posesia actelor și documentelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din raportul de activitate prezentat în ședința din data de 6.10.2009 88-91;
Văzând că, creditorii nu au dorit să suporte avansarea sumelor corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării procedurii, deși au fost notificați în acest sens 105-106;
Considerând că, în această situație sunt aplicabile prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului și radierea acestuia din registrul comerțului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice A, solicitând în principal admiterea acestuia și casarea cu trimitere, iar în subsidiar modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară, formularea unei plângeri penale în condițiile art. 147 din Legea nr. 85/2006, și acțiunii în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea 85/2006 republicată.
În fapt se arată că prin sentința atacată, Tribunalul Arada dispus în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, închiderea procedurii insolvenței.
Creditoarea recurentă arată că potrivit art. 2 din Legea 85/2006 scopul legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, scop care cere o serie de măsuri și diligențe în sarcina lichidatorului judiciar care nu poate propune închiderea procedurii decât dacă din evidențele contabile rezultă că nu sunt bunuri în inventar și dacă cu certitudine se constată că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată starea de insolvență a societății.
Potrivit art.5 din Legea 85/2006 "Organele care aplică proceduri sunt: instanțele judecătorești, judecătorul sindic, administratorul și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni."
Potrivit art.4 din Legea nr. 85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul. Debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic."
De asemenea, se arată că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege.
Recurenta mai arată că nu poate fi acceptată o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 al Legii 85/2006.
Faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment. Nu s-au făcut cercetări la OCPI, privind eventuale bunuri imobile înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci, pentru eventuale conturi bancare.
Având în vedere că potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, este fără îndoială că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, aspecte care rezultă în mod evident din Raportul întocmit de către lichidatorul judiciar și, în consecință atragerea răspunderii, având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
Creditoarea recurentă consideră, în aplicarea art. 147 din lege, că o plângere penală împotriva fostului/foștilor administratori ai societății se impunea, întrucât aceștia nu au depus documentele financiare ale societății, acest fapt fiind o dovadă a relei credințe, o modalitate de împiedicare a organelor abilitate de a verifica situația contabilă a societății în insolvență, de fapt prin lipsa documentelor contabile nu se poate afirma cu certitudine că nu sunt bunuri sau alte resurse și ca atare este inoportună propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe lipsa de bunuri. Evidențele contabile sunt documente de natură să fundamenteze orice argumentație a lichidatorului, lipsa lor nu poate motiva cererea de închidere a procedurii, această solicitare pe motivul lipsei de documente are doar o valoare declarativă și nicidecum una probantă.
Debitoarea prin lichidator a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
În motivare se arată că recurenta invocă faptul că pentru realizarea scopului legii, nu s-au luat toate masurile pentru identificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei, respectiv că nu s-a întocmit raportul de cauze și împrejurări care au condus la starea de insolvență, că nu s-a formulat acțiune de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei și nici plângere penală.
Intimatul lichidator apreciază că prima instanța a admis în mod corect propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii în baza art. 131 din Legea 85/2006, iar așa zisele motive ale recurentei sunt nefondate și netemeinice. Astfel, demersurile administratorului judiciar rezultă cu claritate din dosarul cauzei și au constat în parcurgerea tuturor etapelor prevăzute în mod imperativ de Legea 85/2006, și anume:
- a fost notificat fostul administrator al debitoarei, pentru a depune actele de înființare și actele contabile ale firmei, atât la sediul social, cât și la domiciliul său personal, prin adresele nr. 505/09.06.2009 și nr. 598/29.06.2009. Fostul administrator societar, nu a răspuns acestei notificări, iar administratorul judiciar, neintrând în posesia actelor firmei și documentelor contabile, a întocmit un raport de cauze și împrejurări care au condus la starea de insolvență a debitoarei, într-o formă simplificată (înregistrat sub nr. 997/15.10.2009); totodată nu a putut fi probată culpa administratorului societar, motiv pentru care nu s-a formulat acțiune de atragere a răspunderii acestuia în temeiul art. 138 din Legea 85/2006 și nici plângere penală în temeiul art. 147 din Legea 85/2006;
- a fost notificata Primăria Municipiului A, pentru comunicarea eventualelor bunuri mobile și imobile ale debitoarei, care a răspuns prin adresa nr. -/23.06.2009 că debitoarea nu figurează cu bunuri mobile și/sau imobile în evidențele fiscale;
- a fost întocmit tabelul preliminar, respectiv tabelul definitiv al creanțelor pe care sunt înscriși creditorii ANAF- A și Primăria Mun. A prin Direcția de venituri, impozite și taxe.
Recurenta nu a manifestat nici interes și nici rol activ pe parcursul derulării procedurii, ea nesolicitând, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei, în temeiul art. 138 din Legea 85/2006 și nici formularea vreunei plângeri penale în temeiul art. 147 din Legea 85/2006. în practică se constată că acțiunile de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, respectiv plângerile penale, sunt respinse dacă se invocă numai nedepunerea actelor contabile și actelor firmei, deoarece nu se poate dovedi raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, respectiv nu se poate dovedi vinovăția administratorului societar.
Scopul legii insolventei se poate realiza nu numai prin demersurile administratorului judiciar, ci și prin rolul activ al creditorilor. Pe toata perioada de derulare a procedurii, recurenta creditoare nu a propus nicio măsură și nici nu a avansat sumele reprezentând cheltuieli administrative. În consecință, "tăcerea" recurentei creditoare față de propunerea de închidere a procedurii în temeiul art. 131 din Lega 85/2006, propusă de administratorul judiciar și comunicată și recurentei prin adresa nr. 1027/20.10.2009, nu putea fi altfel interpretată decât ca o acceptare a propunerii administratorului judiciar.a contrario, dacă ar fi avut un punct de vedere diferit față de cel al intimatei, recurenta și-ar fi exprimat în scris poziția sau măcar s-ar fi prezentat la termenul de judecată pentru aos usține, dar nu a facut-
faptul ca debitoarea nu are sediu, nici bunuri valorificabile, nici fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, iar atragerea răspunderii administratorului societar nu poate fi probată, nefiind în posesia actelor contabile, judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre temeinică si legală, în sensul închiderii procedurii insolventei debitorului SC SRL A, în temeiul art. 131 din Legea 85/2006.
În concluzie, intimatul consideră că susținerile recurentei sunt netemeinice și nefondate, motiv pentru care solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței primei instanțe.
Examinând recursul astfel declarat prin prisma motivelor invocate în fapt și în drept precum și a apărărilor ridicate, respectiv potrivit disp.art. 304, 304 ind.1 proc.civ. Curtea de Apel constată că acesta este nefundat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
În ceea ce privește critica privind neaplicarea de către judecătorul sindic a disp. art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea relevă că aceste dispoziții nu se aplică din oficiu de către judecătorul sindic ci la cererea persoanelor îndreptățite potrivit prev. art. 138 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2006. În cauză nu a formulat cerere de angajare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, nici lichidatorul judiciar, nici comitetul creditorilor, iar o cerere de autorizare în acest sens nu a fost introdusă de unul dintre creditori. Prin urmare, judecătorul sindic a închis procedura ținând seama de cadrul procesual existent.
Curtea mai statuează că, în condițiile în care creditoarea A nu a formulat o cerere de autorizare în fața judecătorului sindic având ca obiect încuviințarea introducerii unei cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva persoanelor prevăzute de art. 138 din Legea insolvenței, această creditoare nu are exercițiul dreptului procesual de a solicita, în recurs, o astfel de angajare a răspunderii patrimoniale.
Creditoarea a Municipiului A critică hotărârea primei instanțe și pentru neefectuarea unui anumit demers de către lichidatorul judiciar și în acest sens, necontinuarea procedurii de lichidare până la finalizarea demersului respectiv.
În concret, creditoarea are pretenția ca lichidatorul judiciar să introducă o plângere penală împotriva administratorului social al debitoarei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 147 din Legea 85/2006.
Curtea statuează că această critică este neîntemeiată, pe de o parte, respectiv este formulată pentru prima dată ca o cerere distinctă în recurs.
În ceea ce privește lipsa de temei a unei astfel de critici, Curtea relevă că infracțiunea prev. de art. 147 din Legea 85/2006 încriminează fapta administratorului, directorului ori reprezentantului legal al debitorului persoană juridică, de a pune la dispoziția judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prev. de art. 35 documentelor și informațiilor prevăzute la art. 28 alin.1 lit.a-f ori împiedicarea acestora cu rea credință de a întocmi documentația respectivă.
Din conținutul Capitolului V al Legii 85/2006 rezultă că infracțiunile reglementate în cadrul art. 143-147 se urmăresc și se judecă după procedura procesual penală de drept comun. Prin consecință, au dreptul de a formula sesizarea sau plângerea penală cu privire la săvârșirea oricăreia dintre aceste infracțiuni, inclusiv relativ la infracțiunea prevăzută de art. 147, orice persoană interesată, punerea în mișcare a acțiunii penale nefiind condiționată de calitatea persoanei vătămate printr-o astfel de acțiune. De altfel, nici una dintre aceste infracțiuni nu este exceptată de la principiul oficialității, potrivit art. 279.proc. pen. ci dimpotrivă, se aplică modurile de sesizare prevăzute de art. 221 alin.1 proc.pen.
Prin urmare, nimic nu o împiedică pe creditoarea recurentă să recurgă la formularea unei plângeri penale împotriva administratorului social al debitoarei, fie în cadrul procedurii, fie după închiderea acesteia, întrucât răspunderea penală a administratorului social pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 147 din Legea 85/2006 nu depinde de modul de rezolvare a procedurii insolvenței debitoarei.
Curtea mai relevă că în fața judecătorului sindic creditoarea nu și-a manifestat în nici un mod intenția de a introduce o plângere penală împotriva administratorului social, iar lichidatorul nu poate fi obligat la a înregistra o astfel de plângere penală, pe calea unei hotărâri judecătorești.
Sub acest ultim aspect, nici o dispoziție a Legii insolvenței nu îi impune administratorului judiciar sau lichidatorului un astfel de demers judiciar cu caracter procesual-penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul creditoarei A împotriva sentinței civile nr. 3516/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr.
GREFIER
RED. /MB/03.03.2010
TEHNORED. /03.03.2010
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL ARAD
JUDECĂTOR SINDIC:
Se comunică 2 ex.: -
- SC SRL prin administrator judiciar CONSULT-AR MANAGEMENT
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Cătălin Nicolae Șerban, Dorin
