Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 201/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 201/
Ședința publică din 11.02.2010
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 3: Dorin
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea A împotriva sentinței comerciale nr. 3517/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL, prin administrator judiciar EXPERT A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, debitoarea, prin administrator judiciar, a depus întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3517/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a închis procedura insolvenței debitorului - SRL A, s-a dispus radierea debitorului evidențele de pe lângă Tribunalul Arad, a fost descărcat administratorul judiciar EXPERT A de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și s-a dispus notificarea hotărârii tuturor părților interesate și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că, prin sentința comercială nr. 1703/30.06.2009, s-a admis cererea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitorului - SRL A și s-a numit administrator judiciar Expert
A avut în vedere împrejurarea că toate demersurile efectuate de către administratorul judiciar Expert A privind identificarea bunurilor debitorului au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din Raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la încetarea de plăți și din raportul de activitate prezentat de către administratorul judiciar în ședința din data de 6.10.2009.
A reținut că, prin Rezoluția dată în dosarul nr.465/P/2009 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de administratorul societar pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 147 din Legea nr.85/2006.
Creditorii nu au dorit să suporte avansarea sumelor corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării procedurii, deși au fost notificați în acest sens, astfel că, fiind aplicabile prevederile art. 131 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului și radierea acestuia din evidențele ORC de pe lângă Tribunalul Arad.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea A, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate pentru a formula acțiune de atragere a răspunderii față de fostele organe de conducere a societății, conform art. 138 din Legea 64/1995 republicată.
În motivare, se arată că, potrivit art. 2 din Legea 85/2006, scopul legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, scop care cere o serie de măsuri și diligențe în sarcina lichidatorului judiciar care nu poate propune închiderea procedurii decât dacă din evidențele contabile rezultă că nu sunt bunuri în inventar și dacă cu certitudine se constată că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată starea de insolvență a societății.
Se arată că fostul administrator al falitei nu a înțeles să comunice lichidatorului judiciar actele contabile ale societății, acesta fiind de altfel și motivul principal al imposibilității derulării procedurii falimentului.
Pe cale de consecință, în Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, se constată că nu există acte contabile și astfel nu se poate stabili existența vreunor bunuri ale societății și nici vinovăția fostului administrator.
În opinia recurentei, în lipsa plângerii penale în temeiul art. 147 din Legea nr. 85/2006 era un motiv suficient ca lichidatorul judiciar să formuleze acțiune în atragerea răspunderii administratorului, constatând că, chiar lipsa actelor duce la această situație de imposibilitate a derulării procedurii.
Potrivit art. 5 din Legea 85/2006, "Organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, judecătorul sindic, administratorul și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni."
Conform art. 131 din Legea nr. 85/2006, "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Însă, potrivit art. 59 alin.1 din Legea 85/2006, "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă".
Se poate observa că legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face nicio diferență cu privire la existența sau inexistența unor bunuri sau a lipsei contabilității debitoarei falite.
Mai arată recurenta că lipsa actelor contabile și neținerea contabilității potrivit dispozițiilor legale echivalează cu o prezumție de ducere a societății în stare de faliment, în acest fel fostul administrator fiind vinovat de încălcarea mai multor dispoziții legale.
Faptul că aceste dispoziții legale sunt stabilite prin alte acte normative decât Legea 85/2006, nu împietează asupra răspunderii administrative, datorită faptului că Legea 85/2006 este specială doar pentru derularea procedurii falimentului, iar faptele care se definesc la modul general la art. 138 din Legea 85/2006, sunt detaliate ca și modalități de săvârșire în legile speciale, fiind lipsit de rațiune juridică reluarea acestor fapte în cuprinsul Legii 85/2006 din moment ce ele sunt enunțate și definite în legi speciale, iar potrivit principiuluispecialia generalibus derogant, acestea sunt norme speciale cu privire la răspunderea administrativă față de cele generale ale Legii 85/2006.
De asemenea, se arată că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege.
Recurenta mai arată că nu poate fi acceptată o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 al Legii 85/2006.
Având în vedere că, potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, este fără îndoială că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
Administratorul judiciar al debitoarei a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a dispozițiilor sentinței recurate.
În motivare, se arată că recurenta omite să arate pasivitatea sa totală pe întreaga perioadă de derulare a procedurii. Astfel, recurenta deși se referă la obligațiile lichidatorului judiciar ce trebuie realizate, își formulează recursul ca și cum nu ar fi fost parte în procedură și nu ar fi avut cunoștință de toate demersurile realizate de către administratorul judiciar, fapt care de altfel nu este neadevărat dacă se au în vedere consemnările încheierilor de ședință.
Se arată că, în dosar, administratorul a efectuat următoarele demersuri:
-Notificarea creditorilor privind depunerea declarațiilor de creanță și convocarea adunării creditorilor pentru data de 21.09.2009 - adunare la care nu s-a prezentat nici un creditor.
- Întocmirea și înregistrarea raportului prevăzut de art. 59 din Legea 85/2006 în data de 31.08.2009.
- Formularea și înregistrarea în data de 14.09.2009, a unei plângeri penale împotriva fostului administrator societar, în baza art. 147 din Legea 85/2006.
- Obținerea de informații de la Primăria A cu privire la bunurile din averea debitoarei, în speță confirmate prin înscris că debitoarea nu figurează în evidențele acestei instituții cu bunuri imobile sau mobile.
- Întocmirea tabelului preliminar și a celui definitiv al creanțelor.
- Transmiterea, în data de 30.10.2009, către creditorii înscriși în tabelul definitiv a unei notificări cu privire la intenția solicitării aplicării prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, în termenul din 17.11.2009.
Ori, față de notificarea transmisă, creditorii recurenți nu au avut nici o reacție cu excepția celei de formulare a recursurilor.
Se arată că, raportat la aceste minime demersuri făcute de către administratorul judiciar, singura reacție și implicare a creditorului recurent a fost aceea de redactare a recursului.
Intimatul apreciază că, în calitate de administrator judiciar, a efectuat toate demersurile legale ce se impuneau în procedura insolvenței împotriva debitoarei, pe cale de consecință, sentința primei instanțe este temeinică și legală.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306, alin. 2.proc.civ. Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Curtea constată că criticile vizând faptul că administratorul judiciar nu ar fi întreprins toate măsurile pentru identificarea tuturor bunurilor debitoarei sunt generale și nu arată în niciun fel care ar fi acele măsuri și, mai ales, care ar fi bunurile la care se referă.
Dimpotrivă, Curtea constată că lichidatorul judiciar a întreprins toate măsurile rezonabile pentru identificarea tuturor elementelor de activ ale debitoarei. Din adresa nr. -/13.08.2009, emisă de Primăria A-Direcția Venituri (fila 224 din dosarul de fond-vol. II), rezultă că debitoarea nu figurează în baza de date cu bunuri mobile și/sau imobile supuse impozitării.
În principiu, se poate accepta continuarea procedurii insolvenței, atâta timp cât există indicii rezonabile că ar mai exista și alte elemente active și că acestea ar putea fi identificate și valorificate, dar, atâta timp cât nu există niciun astfel de indiciu, continuarea procedurii, doar pentru că ar exista posibilitatea ipotetică a identificării unor active, ar fi doar o sursă de cheltuieli nejustificate.
Nu este fondată nici critica ce vizează atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere, întrucât, conform art. 138, alin. 1 din Legea 85/2006, administratorul/lichidatorul judiciar poate formula cererea în antrenarea răspunderii doar în măsura în care, prin raportul asupra cauzelor insolvenței, a identificat persoanele cărora le-ar fi imputabilă ajungerea în starea de insolvență. În speță însă, deși lichidatorul judiciar a întocmit Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la încetarea de plăți (filele 191-196 din dosarul de fond-vol. I), nu a identificat vreunul din cazurile de antrenare a răspunderii prevăzute de art. 138, alin. 1 din Legea 85/2006, astfel că nu avea nici posibilitatea de a introduce o acțiune în atragerea răspunderii fostei administratoare sociale.
Textul art. 131 din Legea 85/2006 nu condiționează închiderea procedurii insolvenței decât de inexistența bunurilor din patrimoniul debitoarei, iar nu de alte împrejurări, precum atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere, formularea unei plângeri penale împotriva membrilor fostelor organe de conducere ale debitoarei sau depunerea raportului asupra cauzelor insolvenței.
Practicianul în insolvență nu are obligația de a formula plângere penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 147 din Legea 85/2006 și nici de a solicita judecătorului sindic să formuleze o asemenea plângere.
Judecătorul sindic nu este un participant la procedura insolvenței și nu îi revine atribuția de a formula o asemenea plângere penală, el având obligația de rezervă și de echidistanță față de participanții la procedura insolvenței. De altfel, orice creditor, inclusiv A are posibilitatea de a formula o plângere penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 147 din Legea 85/2006.
Totuși, în speță, administratorul judiciar a formulat o asemenea plângere, care însă s-a soldat cu neînceperea urmăririi penale (Rezoluția din data de 06.11.2009, dată de Parchetul de pe lângă tribunalul Arad -fila 219 din dosarul de fond-vol. II).
În urma plângerii formulării plângerii penale, fosta administratoare socială a predat administratorului judiciar o parte a documentelor contabile, însă s-a constatat, în urma analizei lor, că situația și concluziile din raportul asupra cauzelor insolvenței nu se schimbă.
Soluția închiderii procedurii în baza art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al acesteia, este prevăzută de legiuitor pentru a evita efectuarea de cheltuieli din fondul de lichidare în condițiile în care creditorii, persoanele direct interesate în continuarea procedurii, nu își asumă riscul efectuării unor astfel de cheltuieli.
Din această perspectivă trebuie privit și fondul de lichidare prevăzut de art. 4 din Legea 85/2006. Atâta timp cât nu mai poate fi identificat niciun bun în averea debitoarei și, în lipsa documentelor contabile ale societății, lichidatorul judiciar nu a putut întocmi raportul asupra cauzelor insolvenței și, în consecință, nu a fost în măsură să constate că există vreun element care să îl determine să formuleze o cerere în atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere ale debitoarei, folosirea fondului de lichidare este nejustificată.
Din lucrările dosarului rezultă că fondul de lichidare a fost totuși folosit, pentru suma de 3571,6 RON.
acestuia este să asigure lichidități în vederea desfășurării activităților specifice insolvenței (preluarea actelor societății, determinarea cauzelor insolvenței, identificarea și lichidarea elementelor de patrimoniu), ori asemenea activități nu mai pot fi desfășurate în speță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de creditoarea A împotriva sentinței comerciale nr. 3517/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr.
GREFIER
RED. /23.02.2010
TEHNORED. /23.02.2010
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL ARAD
JUDECĂTOR SINDIC:
Se comunică 2 ex.: -
- - SRL prin administrator judiciar EXPERT
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Cătălin Nicolae Șerban, Dorin
