Pretenţii. Decizia nr. 382/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 382/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 6177/176/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 382/R/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. L.
Judecător C. M. C.
Judecător M. P.
Grefier D. M.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent S.C. V. R. SA, S.C. V. R. SA - SUCURSALA A. I. împotriva sentinței civile nr. 5117/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în contradictoriu cu intimat G. V. intimat G. C. având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21.03.2013 când, din lipsă de timp pentru a delibera, Instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 28.03.2013 și respectiv 04.04.2013, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Asupra recursului de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă 5117/2012 a Judecătoriei Alba Iulia, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții G. V. și G. C. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA și S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I. și în consecință:
S-au constatat abuzive clauzele de la pct. 5 lit. a din convenția de credit nr._/05.09.2007, încheiat cu pârâtele și pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției referitoare la comisionul de risc transformat ulterior în comision de administrare, precum și de la pct 3 lit. d din condițiile speciale ale convenției referitoare la data ajustării dobânzii și pct 3.10 din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției referitoare la dobânda anuală efectivă (D.)
S-a constatat că prin act adițional pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral contractul, în sensul transformării comisionului de risc, prev. de art. 5 lit. a în comision de administrare
S-au constatat abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare.
S-a dispus înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare.
Au fost obligate pârâtele, în solidar, să restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare începând cu luna septembrie 2009 și în continuare până la restituirea efectivă a acestora..
Au fost obligate la plata dobânzii legale aferente sumelor achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare începând cu data de 20.09.2012 și în continuare până la data plății efective
A fost obligată pârâta . – Sucursala A. I. ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe să pună la dispoziția reclamanților actul adițional la convenție, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului.
Au fost obligate pârâtele în solidar la plata către reclamant a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20.09.2012, reclamanții G. V. și G. C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA și S.C. V. R. SA - SUCURSALA A.:
- să se constate abuzive și nule clauzele de la pct. 5 lit. a din convenția de credit_/05.09.2007, încheiat cu pârâtele și pct. 3,5 din condițiile generale ale convenției referitoare la comisionul de risc transformat ulterior în comision de administrare, precum și de la pct. 3 lit. d) din condițiile speciale ale convenției referitoare la data ajustării dobânzii și pct. 3.10 din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției referitoare la dobânda anuală efectivă ( D.);
- să se constate că prin act adițional, pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral contractul, în sensul transformării comisionului de risc prev. la pct.5 lit. a, în comision de administrare;
- să se constate abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare;
- să se dispună înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare;
- să fie obligate pârâtele în solidar la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare, începând cu luna septembrie 2009 până la data introducerii acțiunii în cuantum de 790,39 CHF și în continuare până la restituirea efectivă a acestora, precum și dobânda legală;
- să fie obligată pârâta de ordin 2 ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței ce se va pronunța să pună la dispoziția reclamanților actul adițional al convenției conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului;
- să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanții precizează că au încheiat cu pârâtele convenția de credit0123438/05.09.2007 având ca obiect credit în valoare de_ CHF, pentru nevoi personale cu ipotecă constituită pe imobilul proprietate personală, situat administrativ în Micești, jud. A., având nr. top 413/2/2 grădină în suprafață de 700 mp cu o perioadă de rambursare de 300 de luni.
La pct. 3 lit. d) din „condițiile speciale ale convenției” se face referire la data ajustării dobânzii, iar la pct.3.10 din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției se face referire la dobânda anuală efectivă (D.).
Astfel, cu toate că dobânda curentă s-a stabilit ca fiind fixă, în cuantum de 4,25% pe an, din interpretarea clauzei de la pct. 3 lit. d), banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii în cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii.
La pct.3.10 din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției, se stipulează că D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii precum și în condițiile prevăzute în secțiunea 10 „Costuri suplimentare” cu toate că dobânda prevăzută în Convenție a fost stabilită ca fiind fixă.
Clauzele prevăzute la pct.3 lit.d) „DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII” din condițiile speciale ale convenției” și la pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției sunt abuzive pentru că îi dau dreptul băncii să modifice unilateral contractul fără a avea un motiv clar și întemeiat care să fie precizat în contract, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Sub un alt aspect consideră că această clauză contractuală este și contrară prevederilor art. 1 alin.1 din Legea 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Conținutul ei fiind confuz și echivoc prin aceea că nu se definește sintagma „schimbare semnificativă pe piața monetară”.
La pct. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției și la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit comisionul de risc aplicat la soldul creditului plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a contractelor. Se susține că respectivul comision a fost prevăzut în convenție fără a se specifica ce reprezintă și ce riscuri acoperă și doar după ce s-a solicitat înlăturarea din convenții a acestor clauze banca a explicat că prin el se acoperă riscul de credit și riscul de piață.
Reclamanții învederează că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000 orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze comerciale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, or din cuprinsul convenției se constată că terminologia nu este decriptată și explicată în condițiile generale pentru ca reclamanții să fie în cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care e perceput comisionul de risc. Prin urmare, aceste clauze ar fi abuzive, neclare și echivoce.
Se consideră și că prin prisma destinației clauzele referitoare la comisionul de risc sunt abuzive și pentru că nu ar exista un risc de credit, deoarece a fost adus ca garanție un imobil asigurat la o societate de asigurări agreată de bancă, iar polița de asigurare a fost cesionată în favoarea băncii și în condițiile plății comisionului în continuare banca beneficiază de o dublă garanție, ceea ce creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În privința riscului pentru conduita culpabilă a clienților, element inclus în noțiunea generală de risc de credit, s-a prevăzut în convenții că se vor percepe penalități de întârziere în cazul în care reclamanții achită cu întârziere obligațiile de plată și, de asemenea, banca este îndreptățită să treacă la executarea silită a garanției imobiliare. Prin urmare, riscul unei eventuale conduite culpabile a reclamanților este acoperit prin perceperea penalităților de întârziere și executarea garanțiilor imobiliare și din acest punct de vedere din nou banca beneficiază de o dublă garanție.
Riscul de piață este suportat în întregime de consumatorii reclamanți cărora acordându-li-se un credit în monedă străină, sunt ținuți să suporte diferențele de curs valutar, banca nesuportând riscuri.
Pe de altă parte, banca nu a negociat cu reclamanții nici o clauză privind comisionul de risc, iar convențiile nu conțin clauze de protecție prin care clienții să fie protejați de acest risc. În fapt, comisionul de risc reprezintă o dobândă ascunsă, iar față de disp. art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000 constituie și clauză abuzivă.
Se arată că în fapt, comisionul de risc reprezintă o dobândă ascunsă, iar clauzele referitoare la comisionul de risc sunt abuzive
Se arată că este abuziv și comisionul de administrare introdus în actul adițional raportat la disp. art. 4 din Legea 192/2000 întrucât nu a fost negociat, având aceeași destinație ca și comisionul de risc.
Apreciază că sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare reprezintă o plată nedatorată care potrivit art. 1092 C. civ trebuie restituită
Se mai arată că comisionul de risc, transformat apoi în comision de administrare nu face parte din prețul contractului întrucât banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, care sunt în sarcina băncii.
În drept a invocat Legea 193/2000, art. 274 C. proc. civ.
Pârâtele au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Se arată că clauza prev. de pct. 3 lit d din condiții speciale nu este abuzivă, reclamanții având posibilitatea să citească și să studieze contractul de credit pe care l-au semnat . Contractele bancare sunt preformulate la toate instituțiile bancare, însă clauzele sale nu au fost impuse reclamanților, ofertele băncilor fiind variate, iar clienții se pot adresa oricărei bănci pentru a obține oferta pe care o consideră mai avantajoasă. Se invocă disp. art. 969 C. civ și art. 1 lit. a paragraful 2 din Anexa la Legea 193/2000.
Se apreciată că nu este abuzivă nici clauza prev. la pct. 3 .10 din Condiții generale referitoare la D. întrucât dacă s-a prevăzut posibilitatea modificării anumitor costuri în funcție de modificarea anumitor indici independenți de voința băncii, este normal să se modifice și D..
Nici clauzele prev. de pct. 5.1 lit. a din condițiile speciale și nici cele prev. de pct. 3.5 din condițiile generale nu sunt abuzive, reclamanții cunoscându-le și acceptându-le la încheierea contractului. .
Se mai arată că este nefondată susținerea referitoare la faptul că prin actul adițional pârâtele au transformat comisionul de risc în unul de administrare, întrucât banca nu a făcut decât să pună în aplicare OUG 50/2010, reclamanții fiind notificați cu privire la modificarea convenției de credit. Se arată că de la momentul acceptării tacite a actului adițional s-a perceput doar comisionul de administrare care avea valoarea celui de risc, schimbarea terminologiei neafectând costul total al creditului. Acest comision trebuie să rămână valabil făcând parte din costul total al creditului, adică din D.
În drept, pârâtele au invocat principiul aplicabilității directe de Directivei nr. 93/13/CEE, Legea 193/2000
Prima instanță a reținut următoarele:
La data de 05.09.2007 între părți s-a încheiat Convenția de credit nr._, conform căreia creditul obținut de reclamanți este de_ CHF, rambursabil în 300 de luni de la data încheierii convenției.
La pct.3 lit. d din convenție se prevede că banca își rezerva dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii, deși la pct.3. lit a se face mențiunea că rata dobânzii curente este de „4,25% p.a ”.
La pct.3.10 din secțiunea Condiții Generale se stipulează ca D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute în secțiunea 10 „Costuri suplimentare” sau prin acordul părților.
La pct.5 lit.a din condițiile speciale ale convenției și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc 0,15% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toata perioada de derulare a Convenției de credit.
Dispozițiile art.969 din Codul civil conferă putere de lege contractelor legal făcute, ceea ce înseamnă ca legea recunoaște forță deplina doar contractelor legale făcute.
Potrivit art.948 din Codul civil condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.
Conform art.968 din Codul civil cauza este nelicită când este prohibită de legi și când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.
Cauza unui contract sinalagmatic, cum este contractul de credit în speță, este formată din doua componente și este diferită pentru cele două parți care contractează. Pentru banca cauza proximă sau scopul imediat o reprezintă restituirea împrumutului, iar scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii contractului de împrumut, or pentru bancă motivul determinant al încheierii contractului de credit îl constituie obținerea de profit, așa cum rezultă din însăși întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Pentru împrumutat, scopul imediat îl constituie obținerea de bani, iar scopul mediat lor banilor în interes personal.
Apoi, una din condițiile de valabilitate a cauzei este ca aceasta să fie licită și morală.
Art.966 din Codul civil prevede că obligația nelicită nu poate avea nici un efect, iar art.968 din Codul civil stabilește: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice”.
Potrivit art.14 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil si Codului de procedură civilă.
În concluzie, ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr.193/2000, el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului Civil și Codului de procedură civilă. Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr.193/2000 face ca acel contract să aibă o cauză ilicita, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului.
Analizând clauzele contractuale invocate în acțiunea introductivă, raportat la cele anterior menționate, instanța retine următoarele:
Scopul mediat al încheierii contractului de credit în speța de față, adică motivul determinant al încheierii, din punctul de vedere al băncii este obținerea de profit, banca urmărind obținerea de profit chiar și cu încălcarea legii pentru următoarele motive:
Contractul de credit în cauză a fost transformat în mod tacit de bancă într-unul de adeziune, deoarece a constat într-un formular tipizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate de reclamanți, întregul contract fiind impus în forma respectivă de bancă.
Potrivit art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legii pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În cauză nu s-a făcut dovada ca respectivele clauze invocate în acțiune ca fiind abuzive ar fi fost negociate cu consumatorul. Faptul că ambele parți au cunoscut întinderea obligațiilor stipulate prin clauzele invocate în acțiune la data încheierii convenției de credit, nu înseamnă că respectivul contract a fost negociat, din moment ce consumatorul nu a avut posibilitatea să le negocieze.
Cu privire la pct.3. lit d din Convenție, raportat la pct.3. 10 instanța contată că această clauză este una abuzivă și trebuie interpretată în favoarea consumatorului potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.193/2000, în sensul că în caz de dubii asupra unor clauza contractuale acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Prin urmare, din moment ce pct.3. lit a stabilește rata dobânzii curente ca fiind de „4,25% p.a.”, iar pct.3. lit. d prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii, aceste clauze, pe lângă faptul că permit băncii să modifice unilateral dobânda fixă fără a se raporta la niște indici obiectivi de pe piața bancară, trebuie interpretate în favoarea consumatorului, în sensul că dobânda curentă este de „4,25% p.a ”, ceea ce are ca efect desființarea pct.3. lit.d din Convenție, raportat la pct.3.10 din secțiunea condiții generale.
În ceea ce privește comisionul de risc prevăzut la pct.5 lit. a din condițiile speciale ale convenției si de pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, s-a stabilit un comision de risc de 0,15% aplicabil soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Aceste clauze privind comisionul de risc apar în lumina legii ca fiind abuzive din următoarele motive:
În contract nu este identificat suficient de clar și pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție.
În plus, aceste comisioane de risc nu se justifică, ținând cont că reclamanții au adus garanții pentru executarea contractului. În acest sens reclamanții au constituit în favoarea pârâtei o garanție reală imobiliară(ipotecă) de rang I, conform pct.7 lit. a din condițiile speciale ale Convenției, imobil care a fost asigurat conform pct.7 lit. b din condițiile speciale ale Convenției, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.
În privința comisionului de risc, analizându-se scadențarul plaților instanța constată că acest comision se ridică la un total de 4237,98 CHF, astfel că se poate retine că plățile cu acest titlu reprezintă o sumă disproporționat de mare față de suma împrumutată, iar în plus, se poate observa că acest comision de risc alături de debitul principal de_ CHF și de dobânda aplicată la capitalul pus la dispoziție care este de_,67 CHF îi obligă pe reclamanți să restituie aproape dublul sumei împrumutate: se împrumută_ CHF și se restituie_,65 CHF, la care se mai adăuga și devalorizarea monedei naționale raportat la suma împrumutată.
Art.6 din Legea nr.193/2000 prevede următoarele: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Acest art.6 nu reprezintă altceva decât transpunerea efectelor nulității absolute în Legea nr.193/2000, deoarece nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.
Deoarece art.14 din Legea nr.193/2000 face trimitere la Codul civil și la Codul de procedură civilă, instanța apreciază că în cauză cererea reclamanților este întemeiată, existând un caz de nulitate absolută parțială care este dat de caracterul abuziv al unor clauze contractuale ce se sancționează cu desființarea acelor clauze și restituirea prestațiilor efectuate.
La judecarea cauzei se va avea în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunitarii Europene articolului 6 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.
Față de cele ce preced, deoarece scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit chiar și cu riscul încălcării Legii nr.193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, instanța apreciază ca aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută.
În cauză nu s-a făcut dovada negocierii, în sensul celor anterior expuse, iar în plus pct.1 a) din Anexa la Legea 193/2000 care dau dreptul de a modifica unilateral clauzele contractului, dacă există o motivație întemeiată, s-ar putea aplica doar în situația în care, dobânda stipulată ar fi variabilă, nu și atunci când este stabilită în cuantum fix.
Susținerea că Art.4 al Directivei nr.93/13/CEE ( transpusă de legea 193/2000) a exclus prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin A..2, nu este fondată întrucât comisionul de risc nu face parte din prețul contractului, având în vedere că banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, iar potrivit dispozițiilor art.11 din Regulamentul BNR nr.5/2002, în vigoare la data contractării creditului, constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit.
Având în vedere că aceste provizioane sunt incluse pe cheltuieli, rezultă că acestea cad în sarcina băncii, nereprezentând venituri, astfel încât nu pot fi percepute de la împrumutat.
Mai mult pârâta pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, avea posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului.
Chiar dacă pârâta avea obligația să constituie aceste provizioane de risc de credit și posibilitatea constituirii unor provizioane de risc suplimentare, iar în plus putea să-și asigure creditul, aceasta a preferat să transfere tot acest risc asupra reclamanților, cu toate că aceștia din urmă au suportat încă de la încheierea contractului riscul de credit prin aducerea drept garanție a unui imobil, imobil ce a fost asigurat, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.
Instanța apreciază că și dacă acest comision de risc ar face parte din preț, el nu este supus excepției prevăzute de art.4 al directivei 93/13/CEE, din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acest comision nu este definit și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc și de administrare, instanța îl va admite în considerarea următoarelor:
Nulitatea lipsește de cauză juridică în mod retroactiv, obligația de achitare a sumei reprezentând comisionul de risc. De fapt, sumele achitate cu titlu de comision de risc reprezintă o plată nedatorată, care stă ca temei al restituirii prestațiilor bănești. Contractul încheiat între părți nu intră în domeniul incidenței excepției de la principiul restitutio in integrum, întrucât contractul de credit nu este un contract cu executare succesivă, ci un contract încheiat uno ictu. Astfel, pârâta și-a executat obligația de a pune la dispoziția reclamantului suma solicitată, reclamantului revenindu-i obligația corelativă de a achita suma de bani la termenele scadente. Modalitatea convențională de restituire a sumei împrumutate nu schimbă natura juridică a contractului și nici a obligației de restituire-înțelegând prin aceasta o plată în accepțiunea art.1092 cod Civil, ca executare voluntară a unei obligații. Instanța constată că echivalentul folosinței sumelor acordate prin contract nu este în nici un caz comisionul de risc, ci eventual dobânda care a fost achitată., astfel încât nu se poate vorbi în speța de față despre o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului.
Pârâta V. R. SA – SUCURSALA A. I.. a comunicat reclamanților propunerea făcută de Bancă în vederea armonizării contractului de credit anterior menționat cu prevederile OUG nr. 50/2010 - actul adițional precum și noul grafic de rambursare(f. 20-35).
Instanța constată că pârâtele prin acest act adițional au modificat în mod abuziv și unilateral contractul, actul adițional nefiind însușit prin semnătură de către reclamanți, în sensul înlocuirii comisionului de risc, prevăzut de pct. 5 lit .a, din convenția de credit, cu comision de administrare credit în același valoare procentuală, fără consimțământul reclamantului și profitând de dispozițiile art. 95 alin. 5 din OUG conform cărora nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită(f.36).
Potrivit art. 35 alin. 1 lit b) din OUG 50/2010 cu modificările ulterioare, se interzic introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiționale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislație;
Iar conform art. 95, alin. 4 din OUG 50/2010 se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept.
Instanța constată că pârâta a înlocuit denumirea comisionului de risc cu denumirea “comision de administrare”, având aceeași funcție de comision de risc, astfel cum rezultă din definiția dată de bancă prin acest act adițional și prin comparare cu dispozițiile art. 3 alin. 1 lit g) din Normele BNR nr. 17/18.12.2003. Din definiția dată comisionului de administrare credit formulată în actul adițional despre care s-a făcut vorbire anterior reiese că acest comision vizează administrarea riscului implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului, pe toată durata convenției, modul de îndeplinire de către împrumutat, întocmai și la timp, pe toată durata convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia, riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata convenției, riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat și a riscului de piață implicat de situații precum variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata convenției. Din această perspectivă și având în vedere considerentele anterior reținute cu privire la comisionul de risc instanța va constata nulitatea absolută a clauzei prin care pârâtele au transformat comisionul de risc în comision de administrare.
Față de cele reținute mai sus instanța a admis acțiunea formulată de reclamanți.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs recurenta S.C. V. R. SA, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
În fapt, s-a arătat că se impune modificarea hotărârii atacate pentru motivele prevăzute la art. 304 alin. 8 si 9 Cod procedura civila.
In principal, motivarea instanței de fond pentru declararea abuziva a clauzelor indicate in cererea de chemare in judecata, se bazează pe dispozițiile art. 1, art. 3 si art. 4 din Legea 193/2000 si anume pe faptul ca, clauzele prevăzute in contractul de credit nu au fost negociate cu consumatorul si ca, clauzele invocate creează in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.
In ceea ce privește considerarea contractului de credit ca fiind unul de adeziune si a faptului ca clauzele acestuia nu puteau fi negociate, a învederat instanței ca recurenta a dat dovada de buna credință (contrar celor reținute de instanța de fond) prin transmiterea unui act adițional de implementare a dispozițiilor OUG 50/2010 (act adițional prin care sunt prevăzuți indici de referința verificabili si cu o variabilitate independenta de voința băncii in funcție de care variază rata dobânzii) si prin introducerea in contractul de credit - condiții generale a art. 13.1 care prevede faptul ca " La cererea împrumutatului, banca poate aproba modificarea clauzelor convenției." Deci, in cazul in care împrumutatul ar fi dorit modificarea anumitor clauze contractuale ar fi putut solicita băncii acest lucru, caz in care s-ar fi încheiat un act adițional. Intimații - reclamanți nu au făcut aceasta dovada (a faptului ca au încercat negocierea anumitor clauze), aceștia solicitând băncii si instanței de judecata, nu modificarea clauzelor contractuale, ci eliminarea in totalitate a acestora.
a)Consideră ca pct. 3 lit. d din "Condiții speciale", nu poate constitui o clauza abuziva. Reclamanții au avut posibilitatea de a citi si studia contractul de credit pe care si l-au însușit prin semnătura ca urmare a acceptării tuturor clauzelor existente in cuprinsul acestuia.
Chiar daca, contractele de credit sunt contracte preformulate (la toate instituțiile bancare), in care, de principiu, este conținuta oferta băncii cu care clientul, după analiza acesteia, ia decizia sa încheie contractul, data fiind tocmai natura relațiilor contractuale specifice ce implica analize bancare, financiare si economice, asta nu înseamnă ca convențiile si clauzele menționate au fost impuse intimaților, așa cum susțin aceștia, in condițiile in care banca nu deține un monopol pe piața la acordarea creditelor, oferta din acest punct de vedere fiind una variata, clientul putându-se adresa băncii a cărei oferta o considera mai avantajoasa.
Consideră ca, in lipsa dovedirii unei eventuale vicieri a consimțământului intimaților la data încheierii convenției, trebuie făcuta aplicare principiului conținut de art. 969 cod civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante si trebuie executate cu buna credința de către acestea.
Potrivit art. 1 lit. a paragraful 2 din Anexa la Legea 193/2000, nu sunt considerate clauze abuzive, acele clauze in temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezerva dreptul de a i modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabila, daca exista o motivație întemeiată, in condițiile in care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curând posibil despre aceasta celeilalte părți contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul. Prin urmare din moment ce la pct. 3 lit. d din Condițiile speciale se prevede ca rata dobânzii curente i poate fi ajustata de banca in cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetara, cu obligația băncii de a comunica împrumutatului noua rata a dobânzii, care se aplica de la data comunicării, motiv care poate fi unul întemeiat in modificarea dobânzii, deoarece acesta verificare poate fi unul verificabil, rezulta ca aceasta clauza este conforma cu dispozițiile legale.
b) La art. 3.10 din Condițiile generale se prevede faptul ca D., care reprezintă costul total al creditului si este format din toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul, poate fi modificata in condițiile modificării ratei dobânzii, precum si in condițiile prevăzute de Secțiunea "Costuri suplimentare" sau prin acordul părților.
Atâta timp cat in contract este prevăzuta posibilitatea modificării anumitor costuri in funcție de modificarea anumitor indici independenți de voința băncii, consideră ca este normal sa se modifice si D.. Indică faptul că D. la semnarea contractului a fost prevăzuta la clauza 3 lit. e din Condițiile speciale, deci intimații au avut cunoștința despre costul total al creditului contractat. Având in vedere aceste aspecte consideram ca aceasta clauza nu se poate considera ca fiind una abuziva si in consecința nula absolut. De asemenea intimații nu au putut face dovada modificării D. pe parcursul derulării contractului.
c) In ceea ce privește clauzele prevăzute la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale si clauzele prevăzute la pct. 3.5 din Condițiile generale, arată ca nu sunt clauze abuzive iar intimații le-au cunoscut si acceptat la încheierea contractului.
In primul rând, învederează faptul ca, acest comision de risc a fost inclus in D.. D. reprezintă costul total al creditului si este format din toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul. Rata anuala a dobânzii, comisionul de risc si toate celelalte taxe si comisioane au fost prevăzute distinct in cuprinsul convenției de credit pentru ca intimații in calitate de consumatori sa cunoască din ce este cuprinsa D..
Clauzele referitoare la comisionul de risc sunt clar precizate si sunt dimensionate in funcție de valori concrete, verificabile si anume la soldul creditului. Consideră ca nu se poate susține ca recurenta si-a asigurat excesiv riscul la care se supune prin perceperea unei sume de bani lunar, deși împrumutul este acordat in CHF si este ipotecar, deoarece orice moneda si orice activ sunt supuse riscului devalorizării . 300 de luni. Nu este necesar ca suma astfel ceruta sa compenseze o pierdere concreta, fiind legitim pretinsa si păstrata cu simplul titlu de preț al posibilității de pierdere.
Buna credința a societății noastre rezulta si din faptul ca intimații nu au putut face dovada ca acest comision de risc ar fi suferit modificări pe perioada de derulare a contractului, așa încât acesta are valoarea avuta in vedere de către intimați la semnarea contractului, atunci când au fost de acord cu o dobânda anuala efectiva.
Arată ca art. 4 al directivei europene nr. 93/13/CEE exclude prețul contractului de la caracterul controlului abuziv. Comisionul de risc este parte integranta a D. care reprezintă costul total al creditului si este o noțiune acceptata de toate băncile si tarile europene. In aceasta situație consideră ca instanța de judecata nu poate constata caracterul abuziv al unei clauze care privește o componenta a prețului.
Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile, oferite in schimb pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil.
Reluând ideea exprimata la punctul a) al prezentei cereri de recurs, în lipsa dovedirii unei eventuale vicieri a consimțământului reclamanților la data încheierii convenției, trebuie făcuta aplicare principiului conținut de art. 969 Cod civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante si trebuie executate cu buna credința de către acestea. Mai mult, intimații nu au făcut dovada dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, pe care îl produc clauzele referitoare la comisionul de risc, mai ales ca acest comision face parte din prețul contractului si a fost acceptat la încheierea acestuia.
d) In ceea ce privește constatarea ca prin act adițional s-a modificat in mod abuziv contractul, in sensul in care a transformat comisionul de risc in comision de administrare, apreciază ca este nefondata.
Ulterior apariției OUG 50/2010. pentru a pune în acord cu litera legii Contractele, Subscrisa am procedat la modificarea contractelor de credit astfel încât ele sa fie in concordanta cu dispozițiile acestei noi norme.
In acest sens intimații au fost notificați cu privire la modificarea Convenției de credit pe care aceștia au semnat-o astfel încât aceasta sa aibă conținutul dorit de către legiuitor.
Potrivit art.36 alin. 1 din OUG 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe un comision de administrare credit. Conform alin. 3 al aceluiași articol, in cazul in care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului,
După cum rezulta din articolele de lege mai sus indicate, clauza privind introducerea unui comision de administrare in cuprinsul unui contract de credit nu poate fi considerata una abuziva.
În drept, s-a indicat principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, precum și celelalte prevederi legale la care s-a făcut referire.
Intimații nu au depus întâmpinare, însă prin concluzii scrise au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârâta recurentă și din oficiu conform disp. art. 3041 din Codul de procedură civilă, tribunalul constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.
Instanța de judecată a fost sesizată pentru aplicarea dispozițiilor Legii 193/2000, cu privire la mai multe clauze din contractele de credit bancar încheiate între reclamanții –intimați și pârâta - recurentă, prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii. Astfel, toate criticile formulate urmează a fi respinse.
Prima instanță a motivat amplu hotărârea, argumentând judicios soluția dată, arătând în concret motivele de fapt și de drept pentru care a considerat abuzive clauzele contractuale a căror anulare s-a solicitat de reclamanți, atât raportat la legislația națională cât și la cea comunitară.
Într-adevăr, legislatia referitoare la clauzele abuzive este o consacrare legala a principiului solidarismului contractual si in acelasi timp, o aplicatie speciala a leziunii in contractele comerciale (actualmente profesionale). Un contract care contine clauze abuzive este un contract lezionar, prestatiile partilor fiind dezechilibrate, in favoarea comerciantului (profesionistului) si in prejudiciul consumatorului.
Cu toate acestea, în sprijinul ideii ca sanctiunea clauzelor abuzive este nulitatea absoluta, in afara de dispozitiile exprese din art. 13-14 din Legea nr.193/2000 mai poate fi retinut si ca stipularea de clauze abuzive in contractele de consum se asociaza ideii de rea-credinta, care poate fi calificata drept cauza ilicita, sanctionata cu nulitatea absoluta; legislatia protectiei consumatorilor, in ansamblu si, deci, si Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive, ocroteste interesul general al tuturor consumatorilor, adica un interes public si, in baza art.5 Cod civil în vigoare la data nașterii raporturilor juridice, judecatorul poate pronunta sanctiunea nulitatii absolute.
Or, instanța de fond a motivat prin prisma cauzei nelicite, de ce a apreciat că acele clauze din contractul de credit sunt abuzive, acest caracter fiind determinat de dezechilibrul semnificativ existent între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care, este vorba despre clauze contractuale standard preformulate care nu au fost negociate de pârâtă cu reclamant.
În speță sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de legislația națională cât și de cea comunitară pentru ca acele clauze să fie considerate abuzive, și anume: să nu fi fost negociate direct cu consumatorul; să fie contrare bunei credinte și prin ele însele, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Este incontestabil faptul că dobânda bancara reprezintă prețul produsului financiar (creditul) si că include în componenta sa, atât costuri cât și profitul băncii.
Obținerea profitului de către bancă, prin perceperea dobânzii nu se poate realiza însă cu încălcarea legii și în detrimentul intereselor consumatorului ca beneficiar al creditului.
Perceperea dobânzii nu reprezintă un abuz în sine, însă în măsura în care prin clauzele stipulate în contract, banca creditoare își arogă în mod unilateral dreptul de a o modifica în absența unor criterii obiective și transparente care să fi fost stabilite de comun acord cu împrumutatul încă de la momentul încheierii contractului, se creează un dezechilibru nejustificat între drepturile și obligațiile părților contractante, în sensul că dobânda devine o sarcină exorbitantă pentru împrumutat, fiind de natură să aducă atingere însuși scopului pentru care acesta a contractat creditul respectiv.
Evoluția pieței monetar financiare reprezintă într-adevăr o cauza independentă de voința băncii. Însă, atâta timp cât nu au fost prevăzute în concret criterii obiective și transparente precis individualizate care să permită băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, aceasta clauza încalcă prevederile legale incidente in materie, fiind de natura sa îl prejudicieze pe consumator, cu atâta mai mult cu cât potrivit clauzei prevăzute la pct. 3 lit. d) din condițiile speciale, rata dobânzii astfel modificată se va aplica în mod automat de la data comunicării, fără a oferi consumatorului vreo alternativă.
O astfel de modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proporționala scopului urmărit. Piața financiară evoluează diferit în funcție de indici la care se raportează iar banca va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la alt indicator, favorabil intereselor sale dar care nu este cunoscut de consumator.
Buna credință a băncii este exclusă, în condițiile prin clauza prevăzută la pct. 3.5 din condițiile speciale ale convenției de credit, aceasta a stabilit pur și simplu că împrumutații datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului, însă fără a preciza în concret ce reprezintă acest comision, respectiv care este riscul ce se tinde a fi asigurat prin perceperea lui, și fără a menționa criteriile in funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.
Legislația română nu interzice existența contractelor de adeziune, însă acest lucru nu presupune în mod obligatoriu că aceste contracte conțin întotdeauna clauze care nu pot atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 193/2000. Astfel, cei care își desfășoară activitatea în temeiul acestui gen de contracte, trebuie să se asigure că toate clauzele inserate sunt legale si respecta principiile executării obligațiilor cu buna credința, in sensul reglementat de art. 970 alin. 2 din Codul civil, potrivit căruia, convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar si la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea, dă obligației după natura sa.
Potrivit doctrinei in materie, teoria impreviziunii își are aplicabilitate în cazul contractelor pecuniare cu executare succesivă sau afectate de un termen suspensiv de executare, atunci când apar împrejurări aleatorii ale căror origini se află în conjunctura economică, mai ales în fluctuațiile monetare. În cazul apariției acestor fenomene economice, în caz de impreviziune este posibilă refacerea echilibrului prestațiilor la care părțile s-au obligat, adică adaptarea clauzelor contractului la noua situație economică și monetară din societate. Această adaptare se poate face pe cale legală prin norme imperative sau convențional, părțile pot face anticipat acest lucru, ca măsură de prevedere, prin clauzele stipulate în cuprinsul contractului.
În speța, se contesta faptul ca parata are posibilitatea modificării cuantumului dobânzii in mod unilateral, fara acordul reclamanților si fara se stabili criteriile funcție de care ar putea opera aceasta modificare. Situația este similara si in cazul comisionului de risc, care nu este prevăzut in mod clar si inteligibil, deoarece acesta nu este definit si nici nu se menționează criteriile in funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.
Așa fiind clauzele contractuale în discuție, privind D. si respectiv comisionul de risc, nu pot fi considerate ca fiind clauze de impreviziune sau de indexare, ele neprevăzând refacerea echilibrului prestațiilor, adică adaptarea clauzelor contractului la nouă situație economică și monetară din societate, ce nu putea fi prevăzută de părți, ci, așa cum s-a arătat deja, conțin doar formularea echivocă a posibilității băncii de a modifica dobânda, respectiv posibilitatea băncii de a percepe comision de risc. Nu se arată nici care ar fi fenomenul economic sau financiar de impreviziune, nici care este modalitatea de refacere a echilibrului prestațiilor. De altfel, de esența unei astfel de clauze de indexare sau impreviziune este chiar prevederea unui etalon, agreat de părți, care să facă aplicarea automată a contractului, funcție de respectivul etalon, aspect de care clauzele contractuale în discuție nu fac vorbire, tocmai lipsa unui astfel de etalon fiind de esența reproșului consumatorului, pus în situația de a se afla la dispoziția completă a băncii, care pe de o parte poate modifica rata dobânzii fără a ține seama de indicii de piață bancară, precum și de interpreta orice situație în favoarea sa, în lipsa unor elemente contractuale obiective și care să nu depindă deloc de voința părților, iar pe de alta parte beneficiază si de comisionul de risc.
Chiar daca scopul pârâtei este obținerea de profit, finalitatea si scopul in vederea realizarii caruia fiinteaza un subiect de drept nu pot fi avute in vedere in detrimentul garantarii efective a drepturilor altui subiect de drept si cu atat mai mult nu pot justifica mentinerea unor clauze abuzive, intrucat, obtinerea profitului trebuie sa fie fundamentata pe raporturi juridice obligationale licite.
Recurentele nu au facut dovada negocierii clauzelor contractuale considerate abuzive, desi sarcina probatiunii îi revenea, potrivit art. 1169 din Codul civil, cu atat mai mult cu cat obligatia de a negocia clauzele respective este una de rezultat si nu de mijloace.
Or, daca negocierea contractului de credit cu fiecare cocontractant imprumutat in parte, si ca atare si cu reclamantii ar fi o chestiune efectiva, atunci, in mod logic nu s-ar mai justifica existenta acelor conditii generale, la care se face trimitere in contractul de credit si, care, de fapt, sunt impuse de banca consumatorilor, ca parte integranta a contractului de credit, fara distinctie, dupa ce negociaza cu acestia, conditiile speciale.
Or, negocierea efectiva si nu iluzorie, de aparenta si de circumstanta a unui contract, implica negocierea nu numai a conditiilor speciale ci a intregului contract, astfel ca, ., nici macar nu s-ar mai justifica existenta unor conditii generale, ale caror clauze pun la adapost practic banca de orice dezechilibre de natura a-i afecta profitul scontat prin incheierea contractului cu consumatorul.
In esenta, insasi existenta celor doua categorii de conditii, cele speciale, despre care se sustine ca sunt negociate si cele generale, despre care insasi recurenta invedereaza ca li se comunica clientilor, ceea ce nu echivaleaza negociere, denota ca nu toate clauzele contractului se negociaza, ci, odată agreate conditiile speciale, consumatorii, (clientii), practic adera la conditiile generale.
Or, notiunile de negociere si respectiv aderare se exclud reciproc.
Faptul că pârâta si-a indeplinit obligatia de a pune de indata la dispozitia consumatorilor reclamanti o suma importanta ce urmeaza a fi achitata ., nu inseamna automat ca, riscul contractual apare ca fiind transferat consumatorului, de vreme ce banca, in aprecierea performantei creditului acordat, si-a instituit garantiile impuse de ea insasi si apreciate ca necesare si suficiente, tocmai in ideea asigurarii indestularii creantei pe care o detine asupra patrimoniului reclamantilor debitori.
Ca atare, intervenirea unor situatii neprevazute, trebuie suportate in egala masura de catre partile contractante ale unui contract sinalagmatic si nu poate constitui un motiv care sa transforme obligatiile uneia din partile contractante, . si aceasta tocmai datorita faptului ca in situatia contractelor sinalagmatice, obligatiile corelativ asumate de parti se caracterizeaza prin interdependenta, ceea ce inseamna ca obligatiile uneia din parti, reprezinta cauza juridica a obligatiilor celeilalte parti. A accepta contrariul, in sensul ca riscurile care ar putea aparea pe parcursul derularii contractului de credit, sunt in mod natural transferate consumatorilor, iar banca se ocupa de administrarea lor, inca din momentul acordarii creditului si pana la rambursarea integrala, ceea ce i-ar permite perceperea comisionului de risc, ar insemna ca o situatie imprevizibila sa produca efecte si sa destabilizeze doar patrimoniul uneia din partile contractante, in conditiile in care nu suntem in prezenta unui contract aleatoriu. Cata vreme suntem in prezenta unui contract sinalagmatic, cum este cel de credit, riscul de credit, nu poate fi privit si ca atare nici nu poate produce efectele unui factor alea, contractul de credit nefiind unul aleatoriu. Aceasta cu atat mai mult cu cat, potrivit art. 983 din Codul Civil, aplicabil si in materie contractuala, cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui care se obliga, in speta in favoarea reclamantilor ca titulari ai obligatiei de restituire a imprumutului acordat lor de parata recurenta.
Împrejurarea că reclamanții și-au asumat contractul prin semnătură, contract în care era reglementat comisionul de risc, nu înseamnă automat că raportat la acel contract nu poate fi vorba de un dezechilibru semnificativ, iar acest dezechilibru s-a raportat la valoarea comisionului și prin urmare este dovedit.
În speta, pentru a se putea concluziona că o clauză este abuzivă, trebuie analizat obligatoriu și riscul contractului, în condițiile în care, chiar pârâta prin motivele de recurs a susținut că riscul este în totalitate al finanțatorului.
Or, nu poate fi ignorat faptul ca, raportat la garanțiile aduse de reclamanți, acesta a suportat inca de la incheierea contractului riscul de credit, prin aducerea drept garantie a unui imobil, imobil ce a fost asigurat, iar contractul de asigurare a fost cesionat in favoarea bancii.
Potrivit art. 969 din Codul Civil, au putere de lege conventiile legal facute, deci nu cele care contin clauze abuzive, sau, contrarii bunelor moravuri, (art. 968 Cod Civil), ori, care nu sunt executate cu buna credinta (art.970 Cod Civil), iar din interpretarea prevederilor art. 970 alin.2 din Codul Civil, instanta de control judiciar retine ca partile - in speta reclamantii nu pot fi tinuti sa execute mai mult decat echitatea impune raportat la conventia incheiata si natura obligatiilor asumate. Așa cum s-a arătat anterior, raportat la legislația aplicabilă în cauză cu privire la clauzele abuzive, pârâta recurenta nu se poate apăra în sensul că părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză.
În speta, prima instanta a facut o corecta aplicare a legii, cata vreme, a argumentat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, prin aceea ca, acest comision nu este indicat suficient de clar și pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție.
Si în recurs se retine ca art.5 litera a din conditiile speciale, respectiv art. 3.5 din conditiile generale, nu ofera o definitie si criterii inteligibile, functie de care se stabileste procentul comisionului. De pilda, art.3.5, inscris in Sectiunea nr.3, intitulata Costuri, din conditiile generale ale conventiei, face trimitere la Conditiile speciale in ceea ce priveste modul de calcul si scadenta comisionului de risc, care nici macar nu este definit, banca limitandu-se sa mentioneze ca acesta este datorat pentru punerea la dispozitie a creditului si ca se aplica la soldul creditului. In ceea ce priveste Conditiile Speciale, referitor la comisionul de risc, acestea stipuleaza doar ca, este un comision in legatura cu acordarea si utilizarea creditului, in procent indicat, fiind aplicat la soldul creditului, platibil lunar, la scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit. Deci nimic nou sau edificator raportat la informatiile furnizate cu privire la comisionul de risc in Conditiile Generale. Or, potrivit art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CE, interdictia de a aprecia caracterul abuziv al clauzelor, se refera exclusiv la cele care sunt redactate in mod clar si inteligibil.
Libertatea de exprimare a consimtamantului la incheierea unui contract, nu exclude posibilitatea pentru partea cu privire la care acesta se dovedeste a deveni pagubos, functie de factori independenti de vointa ei, de a cere si obtine constatarea si anularea clauzelor abuzive.
In ceea ce priveste obiectul conventiei, instanta de control judiciar retine ca, in Conditiile speciale, acesta este definit prin prisma: destinatiei creditului, valorii creditului, monedei creditului, perioadei si modului de utilizare a creditului, pentru ca, in Conditiile Generale, creditul sa fie definit ca reprezentand suma principala, (imprumutul), pusa de banca la dispozitia imprumutatului, . multe transe, costul total al creditului primind o definitie distincta (in sensul ca reprezinta toate costurile pe care imprumutatul trebuie sa le plateasca pentru credit, inclusiv dobanda si celelalte cheltuieli) pentru ca, apoi, la Sectiunea nr.3 din Conditiile Generale, intitulata Costuri, sa fie enumerate si definite dobanzile si comisioanele, inclusiv D. și comisionul de risc.
Din cele ce preced, o singura concluzie se degaja, aceea ca, cel putin in modalitatea in care a fost redactat si asumat de banca si parti, contractul de credit in discutie, consacra doua notiuni distincte, aceea de obiect al contractului de credit si aceea de costuri ale contractului, cea de costuri nefiind inclusa in acceptiunea de obiect al contractului, astfel ca, in conditiile in care clauzele contractuale asumate de parti nu fac vorbire si despre notiunea de pret al contractului si cu atat mai mult nu o definesc, parata recurenta nu se poate prevala de existenta unor clauze contractuale exprimate clar si inteligibil, in ceea ce priveste pretul contractului de credit si, ca atare nu poate pretinde nici excluderea clauzelor contractuale referitoare la D. și comisionulde risc, de la controlul de excesivitate.
In opinia instantei, consecvent cu cele mai sus expuse, comisionul de risc nu face parte din prețul contractului, având în vedere că banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, iar potrivit dispozițiilor art.11 din Regulamentul BNR nr.5/2002, în vigoare la data contractării creditului, constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit. Având în vedere că aceste provizioane sunt incluse pe cheltuieli, rezultă că acestea cad în sarcina băncii, nereprezentând venituri, astfel încât nu pot fi percepute de la împrumutat. Din punct de vedere fiscal, provizioanele de risc sunt deductibile la calculul profitului impozabil, în sensul că se diminuează impozitul pe profit cu sumele aferente provizioanelor de risc constituite pe seama cheltuielilor în cf. cu regulamentul BNR 5/2002, astfel încât, în limitele menționate, aceste instituții financiare au posibilitatea să suporte astfel de provizioane (implicit și pierderile în final, dacă aceste provizioane rămân definitive) pe seama cheltuielilor, nefiind justificată încasarea unui comision cu aceeași destinație (acoperirea pierderilor, respectiv a riscurilor) de la clienții instituțiilor financiare respective (conform art. 22 pct.1 din Legea 571/2003 privind codul fiscal: contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor, numai în conformitate cu prezentul articol, astfel: d) provizioanele specifice, constituite de instituțiile financiare nebancare înscrise în Registrul general ținut de Banca Națională a României, de instituțiile de plată persoane juridice române care acordă credite legate de serviciile de plată, de instituțiile emitente de monedă electronică, persoane juridice române, care acordă credite legate de serviciile de plată, precum și provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice, potrivit legilor de organizare și funcționare. Mai mult pârâta recurenta, pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, a avut posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului. Chiar dacă pârâta avea obligația să constituie aceste provizioane de risc de credit și posibilitatea constituirii unor provizioane de risc suplimentare, iar în plus putea să-și asigure creditul, aceasta a preferat să transfere tot acest risc asupra reclamantului, cu toate că acesta din urmă a suportat încă de la încheierea contractului riscul de credit prin aducerea drept garanție a unui imobil, imobil ce a fost asigurat, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.
In fine, si dacă acest comision de risc ar face parte din preț, el nu este supus excepției prevăzute de art. 4 al Directivei 93/13/CEE, din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acest comision nu este definit și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.
Aceleași considerații sunt valabile și pentru comisionul de administrare, care nu este decât comisionul de risc și în care se afirmă că nesemnarea actului adițional este considerată acceptare tacită.
Inexistența consimțământului intimaților față de actul adițional la contract (în cauză nu s-a făcut dovada contrară) determină aplicarea și pentru acest act ulterior a legislației privind protecția consumatorilor, lipsa semnăturilor fiind o dovadă a lipsei acordului intimaților față de actul adițional, excluzându-se prin urmare orice ipoteză de negociere (condiție impusă de art. 4 din Legea 193/2000)
Practica Curții Europene de Justiție ( C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98), este în sensul că instanța este obligată de a examina chiar din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Cu o minima diligenta si prudenta, care trebuie sa o caracterizeze ca si comerciant, (actualmente profesionist), Banca trebuia să se asigure că toate clauzele standard preformulate și nesupuse negocierii cu clienții sunt legale, iar în momentul în care a inserat în contracte anumite clauze și-a asumat riscul ca unele dintre acestea să fie declarate abuzive, risc care, in mod evident, nu poate fi transferat consumatorilor, intrucat nemo auditur propriam turpitudimen allegans, (nimeni nu se poate prevala de propria culpa pentru a obtine un folos material).
Referitor la desființarea clauzelor constate abuzive, se reține că nulitatea unor clauze contractuale afectează voința juridica din momentul asumării lor si încheierii contractului, astfel ca, potrivit principiului qoud nullum est nullum producit effectum, in mod corect prima instanța a desființat clauzele contractuale a căror nulitate absoluta a reținut-o, astfel cum sunt identificate acestea in dispozitivul sentinței recurate, obligând paratele sa restituie reclamantei contraprestațiile acestora, executate în baza unor clauze contractuale nule.
Având în vedere considerentele expuse, apreciind că motivele de recurs sunt neîntemeiate și neidentificându-se nici un motiv de casare, conform art. 304 ind. 1 C.p.c., în baza art. 312 C.p.c., instanța va respinge recursul formulat de recurentele . și . SUCURSALA A. în contradictoriu cu intimații G. V. și G. C. împotriva sentinței nr. 5117/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
În baza art. 274 C.p.c., instanța va obliga pe recurenta . la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de onorariu avocat în recurs în favoarea intimaților, instanța procedând la reducerea acestuia, întrucât onorariul solicitat de 3000 lei este apreciat disproporționat față de amploarea cauzei, numărul de termene și dificultatea cauzei.
D. urmare, va fi respinsă în rest cererea intimaților în privința cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta . în contradictoriu cu intimații G. V. și G. C. împotriva sentinței civile nr. 5117/2012 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
Obligă recurentele să plătească intimaților suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul de avocat.
Respinge în rest cererea intimaților în privința cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.04.2013.
Președinte, C. L. | Judecător, C. M. C. | Judecător, M. P. |
Grefier, D. M. |
C.C. 05 Aprilie 2013
Red.CMC
Jud. fond D. E. P.
Tehnored. MD/2ex/05.04.2013
| ← Opoziţie la executare. Hotărâre din 06-06-2013, Tribunalul ALBA | Obligatia de a face. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul ALBA → |
|---|
