Pretenţii. Decizia nr. 801/2013. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii comerciale / 2013

Decizia nr. 801/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 7105/176/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 801/R/2013

Ședința publică de la 20 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

Judecător D. C.

Judecător A. C. P. - președinte Secția a II-a Civilă

Grefier M. P.

Pe rol se află recursurile declarate de pârâta recurentă . și de reclamanții S. V. și S. L. împotriva sentinței civile nr.203/2013 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosarul nr._ , având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în fața instanței avocat O. C. B. în substituirea avocatului O. C. F. pentru pârâta recurentă cu delegație de substituire la dosar și avocat TOMȘIT T. cu împuternicire avocațială la dosar pentru reclamanți .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța din oficiu, în baza art.159¹ (4) Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Mandatarul pârâtei recurente depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 202,44 lei și a timbrului judiciar în valoare de 1,5 lei. Atașează la dosar un înscris prin care se precizează că valoarea sumelor restituite cu titlu de comision de risc este de 1.352,6 CHF, echivalentul a 4.923,46 lei.

Mandatarul reclamanților intimați depune la dosar concluzii scrise și chitanța nr. 61 reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 800 lei

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul reclamanților solicită respingerea recursului formulat de pârâta recurentă ca nefondat și admiterea recursului reclamanților întrucât clauzele sunt nenegociate. Nu s-a făcut dovada în fața instanței de judecată că respectivele clauze prevăzute în contract ar fi fost negociate cu consumatorii .

Apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii . În mod eronat a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele achitate cu mai mult de trei ani în urmă de la data introducerii acțiunii.

Solicită a se reține atât considerentele expuse prin cererea de recurs cât și cele expuse pe larg în concluziile scrise și depuse la dosar la termenul de astăzi. Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .

Mandatarul pârâtei recurente . solicită în principal admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.

Susține că în mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta recurentă.

Judecătoria A. I. a admis în parte acțiunea promovată de reclamanți și a constatat că prin actele adiționale încheiate pârâta a modificat în mod unilateral și abuziv contractul în sensul transformării comisionului de risc în comision de administrare și dobânda fixă într-una variabilă.

Apreciază că pct. 3 lit d Condiții speciale nu poate constitui o clauză abuzivă . Reclamanții au avut posibilitatea de a studia contractul de credit pe care și l-au însușit prin semnarea ca urmare a acceptării tuturor clauzelor existente în cuprinsul acestuia .

Arată că în motivele de recurs a făcut referire la considerentele privitoare și la contractele de credit preformulate la fel ca și la oricare din instituțiile bancare este conținută oferta băncii deci clauzele nu sunt impuse așa cum susțin reclamanții. Oferta din acest punct de vedere este una variabilă

Arată că în prezenta speță reclamanții s-au prezentat la sediul băncii, au acceptat contractul iar clauzele din contract nu au fost impuse reclamanților. Nu s-a dovedit un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților .

De menționat este faptul că costul contractului este aproape la fel la orice bancă, reclamanții s-au putut îndrepta la orice altă bancă. Aceștia au ales cu ce bancă să încheie contract. Arată că în motivarea recursului a expus considerentele pentru care se impune admiterea recursului formulat de pârâta recurentă. Solicită obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, onorariu avocațial pe cale separată.

Cu privire la recursul formulat de reclamanți solicită a fi respins pentru aceleași considerente .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, sub număr de dosar_, reclamanții S. V. și S. L. au chemat în judecată pe pârâtele . și . – Sucursala A. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:

I. să constate nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/15.05.2007 încheiată de părți în ceea ce privește următoarele clauze:

-pct. 3 lit.d – DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII – din condițiile speciale ale convenției,

-pct.3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției;

-punctul 5 lit.a COMISIONUL DE RISC din condițiile speciale ale convenției;

-pct. 3-5 COMISIONUL DE RISC din condițiile generale ale convenției,

II. Desființarea clauzelor contractuale la pct.1

III. Desființarea planului de rambursare în ce privește clauzele menționate la punctul 1;

IV. Să se constate că prin act adițional, pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral contractul în sensul transformării comisionului de risc ,prev. de pct 5 lit. a în comision administrare credit

V. Să constate abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare credit

VI. să dispună înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare credit.

să fie obligate pârâtele să restituie sumele achitate de reclamant cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit calculată de la data încheierii convenției de credit și până la data introducerii acțiunii și în continuare, până la data restituirii efective.

VIII. să fie obligate pârâtele la plata dobânzii legale începând cu data plății până la restituirii efective.

IX,.Să fie obligată pârâta de ordin 2 ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței ce se va pronunța, să pună la dispoziția reclamantului actul adițional la convenție, conform sentinței și un nou grafic de rambursare a creditului.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii au arătat, în esență, că au încheiat Convenția de credit_/15.05.2007, valoarea creditului obținut fiind de 35000CHF, iar durata creditului fiind de 300 luni de la data încheierii convenției.

Consideră clauzele contractuale menționate mai sus ca fiind abuzive, ceea ce face convenția de credit să fie ilicită Se arată că cu toate că dobânda stipulată în contract în cuantum de 4,25% pe an a fost prevăzută ca fiind fixă, la pct. 3 lit d din convenție, se prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii.

La pct. 3.10 D. din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției se stipulează că D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10- costuri suplimentare cu toate că dobânda prevăzută în Convenție a fost stabilită ca fiind fixă.

La punctul 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției și la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției, a fost stabilit comisionul de risc în cuantum de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență pe toată durata de derulare a convenției de credit. Se invocă disp. art. 696 C civ și art. 948 C. civ. și art. 14 din Legea 193/2000.

Se mai arată că banca a pus la dispoziția reclamanților un formular tipizat de contract ale cărui clauze nu au putut fi negociate, întregul act juridic fiindu-i impus de bancă, transformând contractul de credit în unul de adeziune

Se invocă faptul că clauzele prev. la pct. 3 lit. d – data ajustării dobânzii din condițiile speciale ale convenției și la pct. 3.10 D. din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției sunt abuzive și pentru că îi dau dreptul băncii să modifice unilateral contractul fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract, încălcându-se disp. Legii 193/2000.

Comisionul de risc a fost prevăzut în convenția de credit fără să se specifice ce reprezintă acest comision de risc și chiar dacă a adus garanții pentru executarea contractului, aducând ca și garanție un imobil care a fost asigurat cf. art. 7 pct. B din condițiile speciale ale convenției.

Se arată că urmare a introducerii comisionului de risc, reclamanții sunt obligați să achite un comision de risc de 6199,8 CHF până la achitarea totală a creditului, sumă care alături de debitul principal în cuantum de_ CHF și alături de dobânda în cuantum de_,38 CHF, ajunge la cuantumul total de_,18 CHF.

În ceea ce privește comisionul de administrare introdus prin act adițional este abuziv având aceeași destinație ca și comisionul de risc, nefiind altceva decât o modificare formală de denumirii și ulterior a cuantumului acestuia.

In drept a invocat art. 969 Cod civil, art. 948 Cod civil, art. 4 din Legea nr. 193/2000

A depus la dosar înscrisuri (filele 9-46).

Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru în temeiul art.15 lit. j din Legea nr.146/1997, raportat la art.1 alin.2 din OG nr.32/1995.

La termenul de judecată din data de 12.12.2012, pârâtele au depus întâmpinare (filele 62-64), prin care se invocă excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor considerate ca nefiind legale .

Pe fondul cauzei, pârâtele au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Se arată că clauza prev. de pct. 3 lit. d din condiții speciale nu este una abuzivă, reclamanții având posibilitatea de a studia contractul de credit pe care și l-au însușit prin semnare. Se invocă disp. art. 969 C. civ și art. 1 lit a paragraful 2 din Anexa la Legea 193/2000.

Se mai arată că la pct.. 3.10 D. din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției se stipulează că D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10- costuri suplimentare sau prin acordul părților însă reclamanții au avut cunoștință de această prevedere, iar pe de altă parte, reclamanții nu au putut face dovada modificării D. pe parcursul derulării contractului.

Mai precizează că nu sunt abuzive nici clauzele prev. de pct. 5 lit. A din condițiile speciale și clauzele prev. de pct. 3.5 din condițiile generale, reclamanții cunoscându-se și acceptându-le la încheierea contractului. Reclamanții nu au putut face dovada că comisionul de risc ar fi suferit modificări pe perioada de derulare a contractului. Se invocă disp. art. 4 al. 6 din Legea 193/2000.

Se mai arată că este nefondată susținerea că prin act adițional pârâtele au modificat comisionul de risc în comision de administrare

În drept, pârâtele au invocat: principiul aplicabilității directe a Directivei 93/13/CEE, prevederile Legii nr.193/ 2000.

Prin sentința civilă nr. 203/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții S. V. și S. L. în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA și S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I. și în consecință:

1. S-a constatat nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/15.05.2007 în ceea ce privește următoarele clauze:

-pcr. 3 lit.d – DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII – din condițiile speciale ale convenției

-pct.3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției;

-punctul 5 lit.a COMISIONUL DE RISC din condițiile speciale ale convenției;

-pct. 3-5 COMISIONUL DE RISC din condițiile generale ale convenției,

II. Au fost desființate clauzele contractuale menționate la pct. 1

III. A fost desființat planul de rambursare în ce privește clauzele menționate la punctul 1;

IV. S-a constatat că prin act adițional pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral contractul în sensul transformării comisionului de risc, prev. de pct. 5 lit. a în comision administrare credit.

V. S-au constatat abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare credit.

VI. S-a dispus înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare credit.

VII. Au fost obligate pârâtele să restituie sumele achitate de reclamanți cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit calculată de la data 29.10.2009 și până la data introducerii acțiunii și în continuare, până la data restituirii efective..

VIII. Obliga pârâtele la plata dobânzii legale aferente sumelor achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare începând cu 29.10.2012- data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a comisionului de risc/administrare credit.

XI. A fost obligată pârâta de ordin 2 ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței ce se va pronunța, să pună la dispoziția reclamantilor actul adițional la convenție, conform sentinței și un nou grafic de rambursare a creditului.

Au fost obligate pârâtele în solidar la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prealabil examinării fondului cauzei, instanța reține faptul că prin încheierea de ședință din data de 12.12.2012, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâte și s-a constatat prescrisă restituirea sumelor achitate pe perioada 15.05._09.

Pe fondul cauzei instanța reține că la data de 15.05.2007 între părți s-a încheiat Convenția de credit nr._, conform căreia creditul obținut de reclamant este de_ CHF, rambursabil în 300 de luni de la data încheierii convenției.

La pct.3 d din convenție se prevede că banca își rezerva dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii, deși la pct.3. lit a se face mențiunea că rata dobânzii curente este de „4,25 p.a ”.

La pct.3.10 din secțiunea Condiții Generale se stipulează ca D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute în secțiunea 10 „Costuri suplimentare” sau prin acordul părților.

La pct.5 lit.a din condițiile speciale ale convenției și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toata perioada de derulare a Convenției de credit.

Dispozițiile art.969 din Codul civil conferă putere de lege contractelor legal făcute, ceea ce înseamnă ca legea recunoaște forță deplina doar contractelor legale făcute.

Potrivit art.948 din Codul civil condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

Conform art.968 din Codul civil cauza este nelicită când este prohibită de legi și când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Cauza unui contract sinalagmatic, cum este contractul de credit în speță, este formată din doua componente și este diferită pentru cele două parți care contractează. Pentru banca cauza proximă sau scopul imediat o reprezintă restituirea împrumutului, iar scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii contractului de împrumut, or pentru bancă motivul determinant al încheierii contractului de credit îl constituie obținerea de profit. Pentru împrumutat, scopul imediat îl constituie obținerea de bani, iar scopul mediat lor banilor în interes personal.

Apoi, una din condițiile de valabilitate a cauzei este ca aceasta să fie licită și morală.

Art.966 din Codul civil prevede că obligația nelicită nu poate avea nici un efect, iar art.968 din Codul civil stabilește: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice”.

Potrivit art.14 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil si Codului de procedură civilă.

În concluzie, ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr.193/2000, el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului Civil și Codului de procedură civilă. Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr.193/2000 face ca acel contract să aibă o cauză ilicita, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului.

Analizând clauzele contractuale invocate în acțiunea introductivă, raportat la cele anterior menționate, instanța retine următoarele:

Scopul mediat al încheierii contractului de credit în speța de față, adică motivul determinant al încheierii, din punctul de vedere al băncii este obținerea de profit, banca urmărind obținerea de profit chiar și cu încălcarea legii pentru următoarele motive:

Contractul de credit în cauză a fost transformat în mod tacit de bancă într-unul de adeziune, deoarece a constat într-un formular tipizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate de reclamanți, întregul contract fiind impus în forma respectivă de bancă.

Potrivit art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

În cauză nu s-a făcut dovada ca respectivele clauze invocate în acțiune ca fiind abuzive ar fi fost negociate cu consumatorul. Faptul că ambele parți au cunoscut întinderea obligațiilor stipulate prin clauzele invocate în acțiune la data încheierii convenției de credit, nu înseamnă că respectivul contract a fost negociat, din moment ce consumatorul nu a avut posibilitatea să le negocieze.

Cu privire la pct.3.d din Convenție, raportat la pct.3.a, instanța contată că această clauză este una abuzivă și trebuie interpretată în favoarea consumatorului potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.193/2000, în sensul că în caz de dubii asupra unor clauza contractuale acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Prin urmare, din moment ce pct.3.a stabilește rata dobânzii curente ca fiind de „4,25% p.a”, iar pct.3.d prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii, aceste clauze, pe lângă faptul că permit băncii să modifice unilateral dobânda fixă fără a se raporta la niște indici obiectivi de pe piața bancară, trebuie interpretate în favoarea consumatorului, în sensul că dobânda curentă este de „4,25% p.a ”, ceea ce are ca efect desființarea pct.3.d din Convenție, raportat la pct.3.10 din secțiunea condiții generale.

În ceea ce privește comisionul de risc prevăzut la pct.5 din condițiile speciale ale convenției si de pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, s-a stabilit un comision de risc de 0,1 % aplicabil soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.

Aceste clauze privind comisionul de risc apar în lumina legii ca fiind abuzive din următoarele motive:

În contract nu este identificat suficient de clar și pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție. Prin întâmpinare pârâta înșiră o . cazuri care ar putea fi tot atâtea riscuri, dar aceasta se face doar acum, în fața instanței de judecată și nu s-a făcut cu ocazia încheierii contractului.

În plus, aceste comisioane de risc nu se justifică, ținând cont că reclamanții au adus garanții pentru executarea contractului. În acest sens reclamanții au constituit în favoarea pârâtei o garanție reală imobiliară(ipotecă) de rang I, conform pct.7 lit. a din condițiile speciale ale Convenției, imobil care a fost asigurat conform pct.7 lit. b din condițiile speciale ale Convenției, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.

În privința comisionului de risc, analizându-se scadențarul plaților instanța constată că acest comision se ridică la un total de 6199,80 CHF, astfel că se poate retine că plățile cu acest titlu reprezintă o sumă disproporționat de mare față de suma împrumutată, iar în plus, se poate observa că acest comision de risc alături de debitul principal de_ CHF și de dobânda încasată de_,38 CHF îl obligă pe reclamanți să restituie dublul sumei împrumutate: se împrumută_ CHF și se restituie_,18 CHF, la care se mai adăuga și devalorizarea monedei naționale raportat la suma împrumutată.

Acest art.6 nu reprezintă altceva decât transpunerea efectelor nulității absolute în Legea nr.193/2000, deoarece nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Deoarece art.14 din Legea nr.193/2000 face trimitere la Codul civil și la Codul de procedură civilă, instanța apreciază că în cauză cererea reclamanților este întemeiată, existând un caz de nulitate absolută parțială care este dat de caracterul abuziv al unor clauze contractuale ce se sancționează cu desființarea acelor clauze și restituirea prestațiilor efectuate.

La judecarea cauzei se va avea în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunitarii Europene articolului 6 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.

Față de cele ce preced, deoarece scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit chiar și cu riscul încălcării Legii nr.193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, instanța apreciază ca aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută.

Clauzele ce stabilesc rata dobânzii trebuie interpretate în favoarea reclamanților, pentru motivele mai sus menționate. O altfel de interpretare ar însemna că s-ar nesocoti principiul fundamental al previzibilității obligațiilor contractuale asumate de reclamanți.

În cauză nu s-a făcut dovada negocierii, în sensul celor anterior expuse, iar în plus pct.1 a) din Anexa la Legea 193/2000 care dau dreptul de a modifica unilateral clauzele contractului, dacă există o motivație întemeiată, s-ar putea aplica doar în situația în care, dobânda stipulată ar fi variabilă, nu și atunci când este stabilită în cuantum fix.

Pârâta pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, avea posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului, însă aceasta a preferat să transfere tot acest risc asupra reclamanților, cu toate că aceștia din urmă au suportat încă de la încheierea contractului riscul de credit prin aducerea drept garanție a unui imobil, imobil ce a fost asigurat, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.

Instanța apreciază că și dacă acest comision de risc ar face parte din preț, el nu este supus excepției prevăzute de art.4 al directivei 93/13/CEE, din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acest comision nu este definit și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.

Nulitatea lipsește de cauză juridică în mod retroactiv, obligația de achitare a sumei reprezentând comisionul de risc. De fapt, sumele achitate cu titlu de comision de risc reprezintă o plată nedatorată, care stă ca temei al restituirii prestațiilor bănești. Contractul încheiat între părți nu intră în domeniul incidenței excepției de la principiul restitutio in integrum, întrucât contractul de credit nu este un contract cu executare succesivă, ci un contract încheiat uno ictu. Astfel, pârâta și-a executat obligația de a pune la dispoziția reclamanților suma solicitată, reclamanților revenindu-le obligația corelativă de a achita suma de bani la termenele scadente. Modalitatea convențională de restituire a sumei împrumutate nu schimbă natura juridică a contractului și nici a obligației de restituire-înțelegând prin aceasta o plată în accepțiunea art.1092 cod Civil, ca executare voluntară a unei obligații. În privința invocării de către pârâtă a imposibilității uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă parte, instanța constată că echivalentul folosinței sumelor acordate prin contract nu este în nici un caz comisionul de risc, ci eventual dobânda care a fost achitată., astfel încât nu se poate vorbi în speța de față despre o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților. De altfel art. 13 din Legea 193/200 invocat de pârâtă nu este aplicabil în cauză, deoarece reclamanții nu a urmat procedura plângerii la autoritatea pentru protecția consumatorilor, ci au optat pentru acțiune în fața instanței, fiind aplicabile deci dispozițiile art. 14 din Legea nr.193/2000. Instanța nu poate să stabilească limitele unui nou cadru contractual, deoarece nu i s-a cerut de reclamanți acest lucru, iar în plus practica Curții Europene de Justiție ( C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98), este în sensul că instanța este obligată de a examina chiar din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

Pârâta V. R. SA – SUCURSALA A. I.. a comunicat reclamantului propunerea făcută de Bancă în vederea armonizării contractului de credit anterior menționat cu prevederile OUG nr. 50/2010 - actul adițional precum și noul grafic de rambursare(f. 25-46, 70-75).

Instanța constată că pârâtele prin acest act adițional au modificat în mod abuziv contractul, în sensul înlocuirii comisionului de risc, prevăzut de pct. 5 lit .a, din convenția de credit, cu comision de administrare credit în același valoare procentuală

Potrivit art. 35 alin. 1 lit b) din OUG 50/2010 cu modificările ulterioare, se interzic introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiționale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislație;

Iar conform art. 95, alin. 4 din OUG 50/2010 se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept.

Instanța constată că pârâta a înlocuit, prin actele adiționale denumirea comisionului de risc cu denumirea “comision de administrare”, având aceeași funcție de comision de risc, astfel cum rezultă din definiția dată de bancă prin acest act adițional și prin comparare cu dispozițiile art. 3 alin. 1 lit g) din Normele BNR nr. 17/18.12.2003. Din definiția dată comisionului de administrare credit formulată în actul adițional despre care s-a făcut vorbire anterior reiese că acest comision vizează administrarea riscului implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului, pe toată durata convenției, modul de îndeplinire de către împrumutat, întocmai și la timp, pe toată durata convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia, riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata convenției, riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat și a riscului de piață implicat de situații precum variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata convenției. Din această perspectivă și având în vedere considerentele anterior reținute cu privire la comisionul de risc instanța va constata nulitatea absolută a clauzei prin care pârâtele au transformat comisionul de risc în comision de administrare.

În contextul celor expuse, instanța nu poate primi apărarea pârâtelor în sensul că actul adițional a fost asumat prin semnătură de către reclamanți în condițiile în care acesta a acționat ca urmare a împrejurării că banca a profitat de dispozițiile art. 95 alin. 5 din OUG conform cărora nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită. În realitate, așa cum rezultă din actul adițional de la filele 70-75, acesta nu a fost semnat de către reclamanți Totodată, instanța reține că banca a modificat comisionul de risc în comision de administrare, menținând același procent însă faptul că reclamanții nu au semnat actele adiționale nu echivalează cu o negociere a acestor clauze, clauze care, așa cum s-a expus anterior, sunt neclare și nenegociate cu clientul, fiind impuse de bancă în varianta dorită și stabilită de aceasta

Au formulat recurs reclamanții S. V. și S. L. și pârâta ..

Prin calea de atac reclamanții S. V. și S. L. au formulat recurs împotriva încheierii din data de 12.12.2012, în dosar nr._ și împotriva Sentinței civile nr. 203/16.01.2013, pronunțată de Judecătoria A. I., acestea fiind netemeinice și nelegale, solicitându-vă respectuos să-1 înaintați, împreună cu întregul dosar Tribunalului A. pentru competentă soluționare, unde în temeiul art. 304 pct. 9, art. 3041 și art.312 C.pr. civ., solicitând casarea încheierii atacate și rejudecând să respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și modificarea în parte a Sentinței civile nr. 203/16.01.2013 în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulată de reclamanți, cu cheltuieli de judecată.

Apreciază că în mod greșit instanța a admis prescripția dreptului material la acțiune pentru sumele achitate cu mai mult de trei ani în urmă de la data introducerii acțiunii, și a obligat pârâtele să plătească reclamanților contravaloarea comisionului de risc și a comisionului de administrare doar începând cu data de 29.10.2009 și până la data restituirii efective. În această ordine de idei, apreciem că de esența nulității este faptul că produce efecte retroactiv, (diferențierile cu privire la efectele desființării unui contract fiind relevante în materia rezilierii și a rezoluțiunii), astfel că, nulitatea unor clauze contractuale afectează voința juridică din momentul asumării lor și încheierii contractului, potrivit principiului quod nullum est nullum producit efectum.

În ceea ce privește solicitarea privind restituirea sumelor de bani cu titlu comision de risc și administrare, aceasta nu poate fi privită ca o acțiune în pretenții de sine stătătoare, cel puțin prin prisma prescripției, restituirea astfel cum a fost solicitată fiind efectul direct al nulității absolute solicitată a fi constatată în petitul I al acțiunii.

Nicio normă legală nu permite prescripției să limiteze ca întindere în timp efectele nulității absolute, efecte ce nu pot fi decât absolute, context în care, reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea tuturor sumelor de bani achitate în baza unor clauze constatate ca fiind abuzive. În literatura juridică o definiție corectă și completă a nulității este dată de Gh. B., I. D. și G. B., în a căror opinie, "nulitatea este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrare normelor juridice edictatepentru încheierea sa valabilă"9

Efectul nulității se exprima în adagiul "quod nullum est, nullum producit effectum așadar, ceea ce este nul nu produce efecte. Această regulă operează pe deplin prin aplicarea principiilor efectelor nulității: retroactivitatea nulității și restabilirea situației anterioare - restitutio in integrum - adică restituirea prestațiilor efectuate in temeiul clauzelor constatate ca fiind nule.

Instanța de fond reține toate aceste principii apreciind însă în mod greșit că în ceea ce privește restituirea sumelor de bani este incidență și o acțiune prescriptibilă având în vedere că aceasta vizează realizarea unui drept de creanță.

Față de acest aspect, apreciem că dreptul de creanță nu poate exista asupra sumelor de bani cu titlu de comision de risc și administrare înainte de constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor în baza cărora aceste comisioane au fost plătite.

Astfel, capătul de cerere vizând restituirea este subsecvent petitului prin care se solicită constatarea nulității absolute parțiale, și poate fi soluționat numai și numai după soluționarea primului petit vizând nulitatea absolută.

în această ordine de idei, respectând ordinea firească a soluționării capetelor de cerere, este evident că dreptul de creanță asupra sumelor de bani ce se cer a fi restituite se naște abia odată cu soluționarea primului petit și deci odată cu constatarea nulității absolute a acestor clauze, acesta fiind de fapt momentul din care începe să curgă și termenul de prescripție.

În drept: art.304 pct. 9, art. 3041, art.312 C.pr. civ și art.274 Cod proc. Civilă.

Prin recursul pârâtei S.C. V. R. SA s-a solicitat modificarea hotărârii atacate pentru motivele prevăzute la art. 304 alin. 8 si 9 Cod procedura civila, având în vedere următoarele aspecte:

In principal, motivarea instanței pentru declararea^abuziva a clauzelor indicate in cererea de chemare in judecata, se bazează pe dispozițiile art. 1, art. 3 si art. 4 din Legea 193/2000 si anume pe faptul ca, clauzele prevăzute in contractul de credit nu au fost negociate cu consumatorul si ca, clauzele invocate creează in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.

a)Consideră ca pct. 3 lit. d din "Condiții speciale", nu poate constitui o clauza abuziva. Va rugam sa observați faptul ca intimații au avut posibilitatea de a citi si studia contractul de credit pe care si l-au insusit prin semnătura ca urmare a acceptării tuturor clauzelor existente in cuprinsul acestuia. Mai mult, aceștia au semnat acte adiționale prin care au acceptat inca odată o dobânda variabila. Semnarea actelor adiționale arata in mod cert faptul ca la semnarea contractului de credit, intimații au avut in vedere o dobânda variabila.

Sigur ca, contractele de credit sunt contracte preformulate (la toate instituțiile bancare), in care, de principiu, este conținuta oferta băncii, iar clientul după analiza acesteia ia decizia sa incheie contractul, data fiind tocmai natura relațiilor contractuale specifice ce implica analize bancare, financiare si economice, insa convențiile si clauzele menționate nu au fost impuse intimaților, asa cum susțin aceștia, in condițiile in care banca nu deține un monopol pe piața la acordarea creditelor, oferta din acest punct de vedere fiind una variata, clientul putandu-se adresa băncii a cărei oferta o considera mai avantajoasa.

Consideram ca, in lipsa dovedirii unei eventuale vicieri a consimțământului intimaților la data incheierii convenției, trebuie făcuta aplicare principiului conținut de art. 969 cod civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante si trebuie executate cu buna credința de către acestea.

Potrivit art. 1 lit.a paragraful 2 din Anexa la Legea 193/2000, nu sunt considerate clauze abuzive, acele clauze in temeiul cărora un furnizor de servicii financiare iși rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii platibile de către consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivație întemeiata, in condițiile in care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curând posibil despre aceasta celeilalte parti contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul. Prin urmare din moment ce la pct. 3 lit. d din Condițiile speciale se prevede ca rata dobânzii curente poate fi ajustata de banca in cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe pârâtă monetara, cu obligația băncii de a comunica împrumutatului noua rata a dobânzii, care se aplica de la data comunicării, motiv care poate fi unul întemeiat in modificarea dobânzii, rezulta ca aceasta clauza este conforma cu dispozițiile legale.

b) La art. 3.10 din Condițiile generale se prevede faptul ca, D.(dobanda anuala efectiva) care reprezintă costul total al creditului si este format din toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul, poate fi modificata in condițiile modificării ratei dobânzii, precum si in condițiile prevăzute de Secțiunea "Costuri suplimentare" sau prin acordul pârtilor.

Atâta timp cat in contract este prevăzuta posibilitatea modificării anumitor costuri in funcție de modificarea anumitor indici independenți de voința hanrjj, consideram ca este normal sa se modifice si D.. Va rugam sa observați ca D. la semnarea contractului a fost prevăzuta la clauza 3 lit. e din Condițiile speciale, deci intimații au avut cunoștința despre costul total al creditului contractat. Având in vedere aceste aspecte consideram ca aceasta clauza nu se poate considera ca fiind una abuziva si in consecința nula absolut. Deasemenea intimații nu au putut face dovada modificării D. pe parcursul derulării contractului.

c) In ceea ce privește clauzele prevăzute la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale si clauzele prevăzute la pct. 3.5 din Condițiile generale, va rugam sa observați deasemenea ca nu sunt clauze abuzive iar intimații le-au cunoscut si acceptat la încheierea contractului.

In primul rand, învederam instanței faptul ca, acest acest comision de risc a fost inclus in D.. D. (dobanda anuala efectiva) reprezintă costul total al creditului si este format din toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul. Rata anuala a dobânzii, comisionul de risc si toate celelalte taxe si comisioane au fost prevăzute distinct in cuprinsul convenției de credit pentru ca reclamanții in calitate de consumator sa cunoască din ce este cuprinsa D.(dobanda anuala efectiva).

Clauzele referitoare la comisionul de risc sunt clar precizate si sunt dimensionate in funcție de valori concrete, verificabile si anume la soldul creditului. Consideram ca nu se poate susține ca societatea noastră si-a asigurat excesiv riscul la care se supune prin perceperea unei sume de bani lunar, desi împrumutul este acordat in CHF si este ipotecar, deoarece orice moneda si orice activ sunt supuse riscului devalorizării . 300 de luni. Nu este necesar ca suma astfel ceruta sa compenseze o pierdere concreta, fiind legitim pretinsa si păstrata cu simplul titlu de pret al posibilității de pierdere.

Buna credința a societății rezulta si din faptul ca intimații nu au putut face dovada ca acest comision de risc ar fi suferit modificări pe perioada de derulare a contractului, asa incat acesta are valoarea avuta in vedere de către intimați la semnarea contractului, atunci cand au fost de acord cu o dobânda anuala efectiva.

Art. 4 al directivei europene nr. 93/13/CEE exclude prețul contractului de la caracterul controlului abuziv. Comisionul de risc este parte integranta a D. care reprezintă costul total al creditului si este o noțiune acceptata de toate băncile si tarile europene. In aceasta situație consideram ca instanța de judecata nu poate constata caracterul abuziv al unei clauze care privește o componenta a prețului.

Asa cum am mai arătat, contractele de credit sunt contracte preformulate(la toate instituțiile bancare), insa convențiile si clauzele menționate in contract nu au fost impuse intimaților, banca nedetinand un monopol pe piața la acordarea creditelor, clienții putandu-se adresa oricărei banei a cărei oferta o considera mai avantajoasa.

Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile, oferite in schimb pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate . inteligibil.

Prin urmare, atat comisionul de risc cat si dobânda, ca si componenta a prețului creditului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate, in speța, de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, intrucat clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al contractului de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fara echivoc, in mod clar, in asa fel incat sa conducă la concluzia ca, la momentul acordului de voința, consumatorilor nu le-a fost ascunsa inserarea lor in cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili si apti de a fi intelesi cu ajutorul gândirii logice.

Reluând ideea exprimata la punctul a) al prezentelor motive de recurs, In lipsa dovedirii unei eventuale vicieri a consimțământului intimaților la data încheierii convenției, trebuie făcuta aplicare principiului conținut de art. 969 Cod civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante si trebuie executate cu buna credința de către acestea.

Mai mult, intimații nu au făcut dovada dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, pe care il produc clauzele referitoare la comisionul de risc, mai ales ca acest comision face parte din prețul contractului si a fost acceptat la incheierea acestuia.

d) In ceea ce privește constatarea ca prin actele adiționale incheiate societatea noastră a modificat in mod abuziv contractul, in sensul in care a transformat comisionul de risc in comision de administrare si dobânda fixa ., va rugam sa observați ca este nefondata.

Ulterior apariției OUG 50/2010, pentru a pune în acord cu litera legii Contractele, Subscrisa am procedat la modificarea contractelor de credit astfel incat ele sa fie in concordanta cu dispozițiile acestei noi norme.

In acest sens intimații au fost notificați cu privire la modificarea Convenției de credit pe care aceștia au semnat-o astfel incat aceasta sa aiba conținutul dorit de către legiuitor.

Potrivit art.36 alin. 1 din OUG 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe un comision de administrare credit. Conform alin. 3 al aceluiași articol, in cazul in care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

Dupa cum rezulta din articolele de lege mai sus indicate, clauza privind introducerea unui comision de administrare in cuprinsul unui contract de credit nu poate fi considerata una abuziva.

învederam instanței ca in urma acceptării actelor adiționale de către clienți prin semnătura, banca nu a perceput in același timp comisionul de administrare cu comisionul de risc. Practic de la momentul acceptării actului adițional s-a perceput doar comisionul de administrare. Negocierea clauzelor actelor adiționale este evidenta având in vedere faptul ca, costurile convenției de credit au scăzut ca urmare a incheierii actelor adiționale.

Este absolut firesc ca acest comision sa ramana valabil, atâta timp cat acesta face parte din costul total al creditului adică din D.. In cazul in care acesta ar fi eliminat, s-ar produce un dezechilibru contractual in defavoarea societății noastre, consecința fiind diminuarea semnificativa a D., cu care împrumutații au fost de acord la semnarea contractului.

De asemenea, intimații au acceptat si o dobânda care sa varieze in funcție de anumiți indici -independenți de voința băncii. Dobânda asa cum se poate observa este una mai mica decât cea inițiala.

În drept, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, art. 299 și urm. C.proc.civ., precum și celelalte prevederi legale la care s-a făcut referire în cuprinsul prezentei.

Examinând recursurile formulate de reclamanți și pârâtă Tribunalul reține următoarele:

În fapt:

La data de 15.05.2007 între părți s-a încheiat Convenția de credit nr._/15.05.2007 (f. 9 și urm. dosar fond), conform căreia reclamanții au obținut un credit de 35.000 CHF, rambursabil în 300 de luni de la data încheierii convenției.

La pct. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit și la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc de 0,1%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toata perioada de derulare a Convenției de credit. De asemenea, s-a stabilit o rată a dobânzii de 4,25% pe an dobândă fixă.

Ulterior pârâtele au modificat unilateral contractul în sensul redenumirii comionului de risc în comision de administrare.

Trebuie arătat, în primul rând, că, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 și 12 din Decretul 167/1958, termenul prescripției este de 3 ani, iar în cazul în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.

În mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției formulate de bancă, în condițiile în care nu poate fi obligată la restituirea sumei aferentă perioadei 28.09.2009, deoarece dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii este prescris, și în această situație data introducerii acțiunii fiind data de 28.09.2012, sumele achitate anterior datei de 28.09.2009 sunt prescrise.

Dreptul reclamanților de a solicita restituirea comisionului încasat în temeiul unei cluze abuzive nu s-a născut abia la data pronunțării hotărârii instanței de fond. Nimic nu-i împiedica pe reclamanți să invoce existența clauzelor abuzive încă de la momentul încheierii convențieiei cu banca și să ceară în consecință restituirea comisionului în cauză.

Așadar, recursul reclamanților este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. 1 Codul de procedură civilă.

Mai departe, Tribunalul reține că potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Pentru a determina dacă o anumită prevedere contractuală reprezintă o clauză abuzivă, trebuie verificată îndeplinirea condițiilor instituite de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

O primă condiție ce trebuie îndeplinită este ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu partea contractantă. Alineatul al doilea al art. 4 din legea nr. 193/200 definește noțiunea de clauză ce nu a fost direct negociată, în sensul că aceasta este inserată în contract fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Cea de a doua condiție esențială ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin aceasta înțelegându-se că unul dintre contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.

De esența raporturilor juridice izvorând din contracte sinalagmatice este corelativitatea drepturilor și obligațiilor, respectiv faptul că o parte este obligată să dea, să facă sau să se abțină să facă de la ceva știind că și cealaltă parte va efectua o contraprestație. Dacă uneia dintre părți îi incumbă numai obligații, fără a beneficia în schimb de și de drepturi, există un dezechilibru contractual, părțile nemaifiind în situație de egalitate, ceea ce este injust.

Dată fiind impunerea acestei condiții, a dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților pentru a declara o clauză ca fiind abuzivă, clauza abuzivă reglementată de Legea nr. 193/200 trebuie asimilată unei clauze lezionare, astfel cum este leziunea reglementată în Codul civil la art. 1157, dar și dezvoltată în doctrină

Leziunea este un viciu de consimțământ care constă în disproporția vădită de valoare între două prestații. Structura leziunii, în concepția obiectivă care stă la baza reglementării ei, este disproporția de valoare între contraprestații.

Singura diferențiere constă, în cazul clauzei abuzive, care este o aplicație particulară a leziunii, cu impunerea condițiilor speciale descrise de art. 4 Legea nr. 193/2000, sancțiunea clauzei abuzive, potrivit doctrinei, sancțiunea nulității absolute, iar nu cea a nulității relative, ca în cazul leziunii în dreptul comun.

În ipoteza în care o clauză apare inechitabilă, trebuie analizat dacă se oferă o explicație rezonabilă de către comerciant, în concordanță cu prevederile contractuale pentru a justifica respectiva clauză.

În fine, cea de a treia cerință pentru a declara o clauză abuzivă se referă la caracterul contrar bunei credințe, aspect ce vizează comportamentul loial al comerciantului și al consumatorului.

De asemenea, trebuie să se aibă în vedere că potrivit art. 4 alin. 5 și 6 din Legea nr. 193/200:: "(5) (…) natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."

Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.

Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

În cauză nu s-a făcut dovada că respectivele clauze invocate în acțiune ca fiind abuzive ar fi fost negociate cu consumatorul. Faptul că ambele parți au cunoscut întinderea obligațiilor stipulate prin clauzele invocate în acțiune la data încheierii convenției de credit, nu înseamnă că respectivul contract a fost negociat, din moment ce consumatorul nu a avut posibilitatea să le negocieze.

În privința obligațiilor reclamanților raportat art. 1312 Codul civil, nu se poate pune problema diligenței, pe care teoretic, ar fi trebuit să o manifeste reclamanții la încheierea contractului, întrucât aceștia în mod obiectiv nu au avut posibilitatea de a modifica în vreun fel conținutul clauzelor contractuale, tribunalul reținând că raportat la nevoile acestora din urmă la momentul încheierii contractului nu aveau altă alternativă, deoarece condițiile de credit pe piață erau în linii generale aceleași, iar la momentul respectiv orice consumator nu putea să modifice clauzele contractuale indiferent de denumirea băncii.

Astfel, se poate concluziona că respectiva clauză nu a fost negociată individual cu consumatorul în cauză, consumatorul neputând să influențeze conținutul acesteia.

Apoi, s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin aceea că pentru un credit de 35.000 CHF acordat pe o durată de 300 luni, clientul băncii achită, pe lângă dobânda de 22.326,38 CHF și comision în valoare de 6199,18 CHF.

Așa cum s-a arătat mai sus, în ipoteza în care o clauză apare inechitabilă, trebuie analizat dacă se oferă o explicație rezonabilă de către comerciant, în concordanță cu prevederile contractuale, pentru a justifica respectiva clauză.

În ceea ce privește comisionul de risc prevăzut la pct. 5 din condițiile speciale ale convenției și de pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției, s-a stabilit un comision de risc procentual aplicabil soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.

Aceste clauze privind comisionul de risc apar în lumina legii ca fiind abuzive întrucât, în contract nu este identificat suficient de clar și pe interesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție.

Reclamanții au adus garanții pentru executarea contractului. În acest sens reclamanții au constituit în favoarea pârâtei o garanție reală imobiliară (ipotecă) de rang I, imobil care a fost asigurat conform pct. 7 lit. b din condițiile speciale ale Convenției, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.

Banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, iar potrivit dispozițiilor art. 11 din Regulamentul BNR nr. 5/2002, în vigoare la data contractării creditului, constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit. Având în vedere că aceste provizioane sunt incluse pe cheltuieli, rezultă că acestea cad în sarcina băncii, nereprezentând venituri, astfel încât nu pot fi percepute de la împrumutat. Din punct de vedere fiscal, provizioanele de risc sunt deductibile la calculul profitului impozabil, în sensul că se diminuează impozitul pe profit cu sumele aferente provizioanelor de risc constituite pe seama cheltuielilor în conformitate cu regulamentul BNR 5/2002, astfel încât, în limitele menționate, aceste instituții financiare au posibilitatea să suporte astfel de provizioane (implicit și pierderile în final, dacă aceste provizioane rămân definitive) pe seama cheltuielilor, nefiind justificată încasarea unui comision cu aceeași destinație (acoperirea pierderilor, respectiv a riscurilor) de la clienții instituțiilor financiare respective (conform art. 22 pct.1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal: contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor, numai în conformitate cu prezentul articol, astfel: d) provizioanele specifice, constituite potrivit legilor de organizare și funcționare, de către instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare înscrise în registrul General ținut de banca națională a României, precum și provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice similare).

Mai mult, pârâta, pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, avea posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului.

Chiar dacă pârâta bancă avea obligația să constituie aceste provizioane de risc de credit și posibilitatea constituirii unor provizioane de risc suplimentare, iar în plus putea să-și asigure creditul.

Banca a preferat să transfere tot acest risc asupra reclamanților, cu toate că aceștia din urmă au suportat încă de la încheierea contractului riscul de credit prin aducerea drept garanție a unui imobil, imobil ce a fost asigurat, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.

Sub acest aspect, nu există o explicație rezonabilă a comerciantului, în concordanță cu prevederile contractuale, pentru a justifica respectiva clauză.

Și, de asemenea, pentru că a transferat întregul risc contractual pe seama clientului, se poate deduce și reaua credință a băncii la momentul încheierii contractului.

Așadar, se concluzionează că sunt îndeplinite condițiile instituite de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru a considera clauza contractuală în discuție, cuprinsă în contractul inițial de împrumut, ca fiind abuzivă.

Scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit, chiar cu riscul încălcării Legii nr. 193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, tribunalul apreciază ca aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută.

Susținerea că art. 4 al Directivei nr. 93/13/CEE (transpusă de legea 193/2000) a exclus prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin.2, nu este fondată, întrucât comisionul de risc nu face parte din prețul contractului.

Art. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede următoarele: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. Acest art. 6 nu reprezintă altceva decât transpunerea efectelor nulității absolute în Legea nr. 193/2000, deoarece nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Deoarece art. 14 din Legea nr.193/2000 face trimitere la Codul civil și la Codul de procedură civilă.

Cererea reclamanților este apreciată întemeiată cu privire la contractul de împrumut inițial încheiat între părți, existând un caz de nulitate absolută parțială care este dat de caracterul abuziv al unor clauze contractuale ce se sancționează cu desființarea acelor clauze și restituirea prestațiilor efectuate.

La judecarea cauzei trebuie să se aibă în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunității Europene articolului 6 din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art. 6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C-240/98, Curtea a stabilit că art. 6 alin.1 din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.

Și dacă acest comision de risc ar face parte din preț, el nu este supus excepției prevăzute de art. 4 al Directivei 93/13/CEE, din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acest comision nu este definit și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului. De altfel, practica Curții Europene de Justiție (C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C-240/98), este în sensul că instanța este obligată de a examina chiar din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

Cu privire la Cu privire la Actul adițional fără număr și dată, pe care reclamanții nu l-au semnat (f. 28 și urm. dosar fond), prin care s-a înlocuit denumirea comisionului de risc cu denumirea comision de administrare, păstrându-se cuantumul comisionului și al ratei dobânzii.

Tribunalul apreciază că, pentru aceleași considerente de fapt și drept ca în cazul contractului inițial de împrumut, se impune anularea clauzelor în discuție cuprinse în acest act adițional.

Mai trebuie arătat, în ceea ce privește actul adițional de implementare a OUG nr. 50/2010, prin prisma dispozițiilor Legii 288/2010, că art. 95 alin.4 din OUG nr. 50/2010 interzice introducerea în actele adiționale, a altor prevederi decât cele din ordonanța de urgență, iar OUG 50/2010 impune eliminarea comisionului de risc, care reprezintă astfel cum s-a reținut anterior o clauză abuzivă în contractele de credit, or, transformarea comisionului de risc în comision de administrare, (prin redenumire), reprezintă în esență tot o clauză abuzivă, nu schimbă cu nimic situația și, mai mult, echivalează cu eludarea dispozițiilor OUG nr. 50/2010.

Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 312 alin. 2 și 304 pct. 9 Codul de procedură civilă, se respinge și recursul declarat de pârâta recurentă ..

În temeiul art. 274 C. nu se vor acorda cheltuieli de judecată în recurs, fiecare dintre părți urmând să suporte propriile cheltuieli efectuate pentru declararea și susținerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamanții S. V. și S. L. împotriva încheierii din data de 12.12.2012 în Dosar nr._ și împotriva sentinței civile nr. 203/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .

Respinge recursul formulat de pârâta recurentă . împotriva sentinței civile nr. 203/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .

Respinge cererea reclamanților recurenți și pârâtei recurente de obligare a părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.06.2013.

Președinte,

C. C.

Judecător,

D. C.

Judecător,

A. C. P. - președinte Secția a II-a Civilă

Grefier,

M. P.

Red. PAC

Tehn. P.M. /2ex

14.08.2013

Jud. fond P. D. E.

← Pretenţii. Decizia nr. 1196/2013. Tribunalul ALBA		Pretenţii. Decizia nr. 426/2013. Tribunalul ALBA →

Pretenţii. Decizia nr. 801/2013. Tribunalul ALBA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 801/2013. Tribunalul ALBA