Acţiune în constatare. Decizia nr. 303/2013. Tribunalul BIHOR

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. S.

Judecător O. G.

Judecător A. T.

Grefier A. F. S.

Pe rol fiind judecarea recursului comercial formulat de recurenta . cu sediul în Șoseaua P., nr. 42, etaj 3-8 și 10, sector 2, București, în contradictoriu cu intimații L. I. D. CU D.. PR. ALES LA CA P. F., cu sediul în Oradea, .. 1, etaj 2, . și intimatul L. A. CU D.. PR. ALES LA C.. AV. P. F. cu sediul în Oradea, .. 1, etaj 2, . civile nr. 5845 din data de17.04.2012, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentei, av. A. M. O. din Baroul Bihor și reprezentantul intimaților, av. F. P. din Baroul Bihor.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza este la primul termen de judecată, se constată că s-au depus la prezentul dosar împuterniciri avocațiale din partea celor doi reprezentanți și chitanța nr._/24.05.2013 semnificând onorariu avocațial al reprezentantului intimaților, după care:

Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat alte cereri sau de ridicat excepții.

Instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii ca nelegală și netemeinică.

Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimaților solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

Cu cheltuieli de judecată în recurs.

Instanța considerând cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND:

Asupra recursului de față Tribunalul, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 5845/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a admis în parte cererea de chemare in judecata formulată de reclamantii L. I. D. și L. A., împotriva paratei . și, în consecinta:

S-a constatat ca art 3 pct 5 lit b din actul aditional la conventia de credit nr_/12.06.2007 privind comisionul de administrare, a constituit clauză abuzivă in sensul art. 4 alin 1 din legea nr. 193/2000 si a dispus modificarea clauzei contractuale, in sensul eliminarii acestei prevederi din contract, și a menținut ca valabile restul dispozitiilor conventiei de credit.

A obligat pârâta la modificarea ratei lunare prin înlăturarea din aceasta a sumei reprezentând comisionul de administrare.

A respins celelalte pretenții ca ramase fără obiect.

A obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că:

Între pârâtă, în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamanti în calitate de împrumutati, s-a încheiat convenția de credit nr._/12.06.2007, în temeiul căreia pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 24.200 CHF, sumă ce urma sa fie rambursata in termen de 300 luni.

Prin actului adițional nr 1/16.09.2010 la convenția de credit nr._/12.06.2007 s-a prevăzut înlocuirea denumirii de comision de risc cu denumirea „comision de administrare credit” cuantumul rămânând același-, aplicat la soldul creditului.

Reclamanții au refuzat expres semnarea acestui act adițional, prin adresa nr 5949/24.11.2011.

Prin actul adițional nr 1/16.09.2010 la convenția de credit nr._/12.06.2007, articolul 3 modifică art 5 lit b) din condițiile speciale ale conventiei de credit. Astfel, s-a instituit comisionul de administrare credit, de 0,1% pe lună, aplicabil la soldul creditului, datorat si platibil de către imprumutati bancii, lunar, pe toata durata creditului, pentru administrarea de catre banca a creditului, din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția imprumutatilor.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 (legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii), o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În cauza C-484/08- Hotărârea 2010-06-03 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid- CJUE a dispus că articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Articolul 2 CE, articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE și articolul 4 alineatul (1) CE nu se opun unei interpretări a articolului 4 alineatul (2) și a articolului 8 din Directiva 93/13 potrivit căreia statele membre pot adopta o reglementare națională care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Prin sent civ. nr 7118/2011 a Judecatoriei Oradea din dosar nr_/271/2010 s-a constatat ca abuzive clauzele prev de art 5 lit a si art 3 lit d din conditiile speciale ale conventiei de credit nr_/12.06.2007, privind comisionul de risc și s-a dispus restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc.

Instanța de fond a reținut în considerentele sent civ . 7118/2011 că, clauza referitoare la comisionul de risc nu putea fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanții întrucât, contractul încheiat cu reclamantii a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.

Comisionul de risc a fost aplicat fără să se arate în funcție de ce a fost stabilit, de ce s-a impus aplicarea lui dacă existau garanții reale imobiliare și o poliță de asigurare a imobilului cesionată în favoarea băncii pârâte, cum a fost negociat acest comision, de ce a fost nerambursabil- nerestituibil la finalul perioadei de credit în situația neproducerii riscului sau dacă se poate restitui în anumite situații.

Instanța de fond a reținut că, prin actul adițional nr 1/16.09.2010 s-a modificat doar denumirea comisionului de risc, însă natura sa juridică și scopul său au rămas nemodificate, comisionul de administrare fiind instituit „pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului”. Se face mențiunea în actul adițional că acest comision a vizat „administrarea riscului de credit” implicat de anumite situații, „riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție”, „riscul neîncasării valorii asigurate”, „riscul de piață”, deci diverse categorii de risc considerate ca atare de bancă, fără a fi vorba, efectiv, de vreun cost de administrare a creditului.

Pentru aceste considerente, reținând că prin actul adițional s-a modificat doar denumirea comisionului, nu și natura juridică sau rațiunea înființării sale, instanța de fond a constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, introdus prin art 3 al actului adițional nr 1 la Conventia de Credit nr._/12.06.2007 si a dispus modificarea clauzei contractuale, in sensul eliminarii acestei prevederi din contract, a menținut ca valabile restul dispozitiilor conventiei de credit și a actului aditional, de asemenea a dispus modificarea ratei lunare prin inlaturarea din aceasta a sumei reprezentand comisionul de administrare. În ceea ce priveste cererea reclamantilor de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision de administrare instanta de fond a dispus respingerea acestei cereri ca ramasa fara obiect in conditiile in care parata a efectuat plata acestora.

În consecință, a admis în parte această cerere conform dispozitivului prezentei hotarari.

In baza art. 274 C.p.c. pârâta a fost în culpă procesuală a fost obligată la să plătească reclamantei suma de 1500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta .>

În motivarea recursului său, . invocat, pe fond, faptul că instanța a reținut în mod greșit următoarele:

1. Clauza privind comisionul de risc nu este rezultatul negocierilor dintre părți.

Reclamanții s-au adresat băncii, nu banca i-a forțat să acceseze creditul.

Reclamanții nu au probat inexistența negocierii, deși aveau nu numai posibilitatea dar și obligația de a studia actul, la data semnării, precum și de a face opoziție în cazul în care nu erau de acord cu anumite clauze.

2. Comisionul de risc este un element al prețului Băncii, nu poate face obiectul caracterului abuziv, având în vedere că se circumscrie obiectului contractului de credit.

4. În privința comisionului de administrare, acesta a fost introdus prin efectele actului adițional.

Reclamanții nu și-au exercitat dreptul de opoziție în termen de 60 de zile, conform Legii 288/2010, astfel încât actul adițional își produce efectele în forma propusă de bancă

Verificând sentința recurată, în baza art. 304, 304 ind. 1 c.pr.civ, tribunalul constată că recursul recurentei-pârâte, este neîntemeiat, acesta urmând a fi respins.

Susținerea privind negocierea comisionului de risc nu a fost dovedita de recurenta pârâtă.

Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Or, clauza privind comisionul de risc a fost deja prevăzută, în mod imperativ, în Condițiile generale ale convenției, astfel că, prin prisma art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, sarcina probei faptului că această clauză ar fi fost negociată cu reclamanții îi revenea. Pârâta recurentă nu a făcut însă o asemenea probă, astfel că instanța a considerat în mod corect îndeplinită condiția lipsei de negociere a clauzei privind comisionul de risc.

Legea nr. 193/2000 prevede o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.

Clauza privind comisionul de risc ca obiect stabilirea unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv.

Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil. Or, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importantă a costului contractului este dată de dobânda la credit, la care se adaugă o . comisioane, printre care și cel de risc.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a constatat caracterul abuziv al clauzei de la art. 3 pct. 5 lit. b din Actul adițional la Convenția de credit_/12.06.2007, modificat doar sub aspectul denumirii, dar având același conținut.

În consecință, recursul pârâtei este nefondat, urmând ca, în baza art. 312 c.pr.civ să fie respins, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe.

În baza art. 274 c.pr.civ va obliga recurenta pârâtă la plata sumei 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamanții intimați, reprezentând onorariu avocațial, justificat prin chitanța_/24.05.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta . cu sediul în Șoseaua P., nr. 42, etaj 3-8 și 10, sector 2, București, în contradictoriu cu intimații L. I. D. CU D.. PR. ALES LA CA P. F., cu sediul în Oradea, .. 1, etaj 2, . și intimatul L. A. CU D.. PR. ALES LA C.. AV. P. F. cu sediul în Oradea, .. 1, etaj 2, . civile nr. 5845 din data de17.04.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o menține în totul.

IREVOCABILĂ.

Obligă recurenta la plata sumei de 1.500 lei către intimată.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2013.

Red. Jud. S.A.

Red. Jud. fond R.N.

Dact. S.A./2 ex/20.06.2013.