Radieri ca urmare a dizolvării. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 2429/111/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR ORADEA
Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscală
DOSAR NR._
SENTINȚA COMERCIALĂ_ /2013
Camera de Consiliu din data de 27.06.2013
PREȘEDINTE: D. J. L.
GREFIER: D. B.
Pe rol fiind soluționarea cauzei comerciale în primă instanță formulată de reclamanta O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI cu sediul în București, ., sector 3 prin O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor cu sediul în Oradea, .. 11, jud. Bihor în contradictoriu cu pârâta S.C. C. .., cu sediul în Valea lui M., .. 17, județul Bihor pentru radiere societate.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, acțiunea este scutită de taxa de timbru, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța consideră cauza lămurită și închide dezbaterea ei.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță la data de 15.02.2013, scutită de plata taxei de timbru, reclamantul O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, în nume propriu și pentru O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor cu sediul în Oradea, .. 11, jud. Bihor, a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. C. .., cu sediul în Valea lui M., .. 17, județul Bihor, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să dispună radierea pârâtei din Registrul Comerțului și efectuarea cuvenitelor mențiuni.
În motivare se arată că prin sent. ./2011 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a dispus dizolvarea pârâtei. Din momentul rămânerii irevocabile a acesteia subzista obligația de desemnare a unui lichidator, obligație ce nu a fost îndeplinită, astfel încât se impune admiterea cererii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 237 alin. 8 și 9 din Legea 31/1990 republicată, art. 3 alin. 3 din O.U.G. nr. 116/2009 modificată și completată prin Legea nr. 84/2010, Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Codul de procedură civilă.
În probațiune, reclamantul a depus la dosar extras din datele înregistrate în registrul comerțului.
La dosar nu s-a depus întâmpinare.
Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat și nu și-a formulat apărare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt că prin sent. ./2011 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a dispus dizolvarea pârâtei ca urmare a nedepunerii bilanțurilor contabile. Până în acest moment nu a fost adresată vreo cerere în vederea desemnării unui lichidator pentru efectuarea operațiunilor de lichidare a patrimoniului pârâtei.
Potrivit art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990 republicată în măsura în care nu a fost adresată vreo cerere în scopul amintit anterior în termen de 3 luni, se procedează la radierea persoanei juridice. În aceste condiții, față de lipsa de diligență a persoanelor direct interesate în lichidarea patrimoniului pârâtei, ținând seama că s-a împlinit termenul stabilit de lege, consideră cererea întemeiată și o va admite așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R E Ș T E :
Admite cererea formulată de reclamantul O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în ., sector 3, București, în nume propriu și pentru O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor cu sediul în Oradea, .. 11, jud. Bihor împotriva pârâtei S.C. C. .., cu sediul în Valea lui M., .. 17, județul Bihor, nr. de înmatriculare în registrul comerțului J_, cod unic de înregistrare_, ca urmare a dizolvării.
Dispune radierea din Registrul Comerțului a pârâtei S.C. C. .., cu sediul în Valea lui M., .. 17, județul Bihor, nr. de înmatriculare în registrul comerțului J_, cod unic de înregistrare_.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul Comerțului.
Prezenta hotărâre se înregistrează în registrul comerțului, se comunică S.C. C. .., cu sediul în Valea lui M., .. 17, județul Bihor, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și D.G.F.P. Bihor pe cale electronică și se afișează pe pagina de Internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și la sediul O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 27.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. J. L. D. B.
Red. J.L.D./B.D.
Ex.6/19.07.2013
Pt. conf. 4 . Bihor – Oradea
- D. BIHOR
- ..R.L.
- Agenția Națională de Administrare Fiscală
← Constatare nulitate act. Decizia nr. 584/2013. Tribunalul BIHOR | Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 502/2013.... → |
---|