Pretenţii. Decizia nr. 64/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 64/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 13014/271/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 64/R/.> Ședința publică de la 15 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. O.
Judecător A. T.
Judecător D. B.
Grefier M. M.
Pe rol fiind judecarea recursului comercial introdus de recurenta . SRL cu sediul în localitatea Florești, ., jud. Cluj, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat dr. Gaziuc T. din Cluj N., ., . în contradictoriu cu intimata ., împotriva Sentinței civile nr. 2090/08.02.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 4 februarie 2013 când partea prezentă a pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 11 februarie 2013, 15 februarie 2013, după care:
TRIBUNALUL
DELIBERÂND;
Asupra recursului de față, Tribunalul constată următoarele;
Prin sentința civilă nr.2090/08.02.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta ., împotriva paratei ., în consecință:
S-a constatat că contractul de închiriere nr. 10/11.07.2008 încheiat între părți si-a încetat efectele prin împlinirea termenului pentru care a fost încheiat.
A fost obligată parata . plătească reclamantei echivalentul in lei de la data plății a sumei de 5.800 EURO, reprezentând chirie restanta.
A fost obligată parata sa plătească reclamantei echivalentul in lei a sumei de 500 EURO pentru fiecare luna, începând de la data expirării contractului de închiriere nr. 10/11.07.2008 si pana la data eliberării efective a spațiului ce a făcut obiectul închirierii, cu titlu de daune interese.
S-a dispus acordarea in favoarea reclamantei a unui drept de retenție asupra bunurilor mobile proprietatea paratei, reprezentate de o cantitate de 40 mc masa lemnoasa si o rulota aflate in posesia reclamantei.
S-a respins cererea reconvenționala formulata de parata reclamanta reconvenționala . contradictoriu cu reclamanta parata reconvenționala ..
A fost obligată parata sa plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecata suma de 1700 lei, din care 500 lei onorariu avocațial, 1.195 lei taxa judiciara de timbru si 5 lei timbru judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele;
In fapt, s-a reținut ca între reclamanta în calitate de proprietar si parata in calitate de chiriaș s-a încheiat contractul de închiriere nr. 10/11.07.2008 ( filele 8 – 10 dosar), având ca obiect un teren in suprafața de 2.400 mp. in scopul "înființării unui depozit de cherestea si alte materiale", pentru o chirie de 800 Euro/luna.
Ulterior, începând cu luna mai 2009 s-a redus suprafața închiriata si chiria la suma de 500 Euro/luna.
In cursul soluționării prezentului litigiu, contractul de închiriere nr. 10/11.07.2008 încheiat intre părți si-a încetat efectele prin împlinirea termenului pentru care a fost încheiat ( termenul închirierii expirând la data de 01.08.2010).
Instanța de fond a reținut ca potrivit art. 1436 alin 1 cod civil: „Locațiunea fãcutã pentru un timp determinat înceteazã de la sine cu trecerea termenului, fãrã sã fie trebuintã de o prealabilã înstiintare.”
F. de cele de mai sus, instanța de fond a constatat ca contractul de închiriere nr. 10/11.07.2008 încheiat intre părți si-a încetat efectele prin împlinirea termenului pentru care a fost încheiat.
De asemenea instanța de fond a reținut ca parata a înregistrat următoarele restante la plata chiriei fata de reclamanta: chiria aferenta lunii august 2008 in cuantum de 800 euro ( potrivit art.2 din contract), chiria aferenta perioadei octombrie – decembrie 2009 ( cate 500 EURO/luna) si pentru perioada ianuarie – iulie 2010 cate 500 EURO/luna.
Astfel, parata a fost obligata la plata către reclamanta a echivalentului in lei a sumei de 5.800 EURO cu titlu de chirie restanta.
Totodată, reclamanta având fata de parata o creanța certa lichida si exigibila, si faptul ca proprietarul bunurilor mobile care se găsesc la imobilul închiriat este parata, precum si împrejurarea ca exista o conexitate contractuala intre datorie si bunurile mobile-masa lemnoasa si rulota- izvorâta din același raport juridic, instanța de fond a dispus acordarea in favoarea reclamantei a unui drept de retenție asupra bunurilor mobile proprietatea paratei, reprezentate de o cantitate de 40 mc masa lemnoasa si o rulota aflate in posesia reclamantei.
Referitor la cererea reconvențională instanța de fond a respins ca neîntemeiata pentru următoarele motive.
Astfel, prin cererea reconvenționala s-a solicitat obligarea reclamantei parate reconvenționale la plata unor daune in valoare de 27.876 lei reprezentând contravaloarea cherestea de diferite sortimente depozitate în spațiul închiriat și preluate fără titlu de reclamanta-pârâtă-reconventional; predarea bunurilor mobile aflate pe spațiul închiriat, adică rulotă și toate bunurile aflate în aceasta, televizor, frigider etc: plata de dobândă legală calculată la suma de 27.876 lei începând cu data de 23.03.2010 și până la achitarea efectivă a sumei datorate de reclamanta-pârâtâ-reconvențional
Din probele administrate in cauza ( procesul verbal întocmit la data de 19.12.2009 de către ITRSV si din declarațiile martorilor audiați in cauza), instanța de fond a reținut ca in spațiul ce a făcut obiectul contractului de închiriere se găsea o cantitate de 40,5 mc si nu o cantitate mai mare după cum susține parata.
Cu privire la capătul de cerere referitor la predarea bunurilor mobile ale paratei aflate in spațiul ce a făcut obiectul închirierii, instanța de fond l-a respins de asemenea in condițiile in care asupra acestor bunuri ( masa lemnoasa si rulota) s-a instituit in favoarea reclamantei un drept de retenție pana la momentul plații chiriei restante.
In temeiul art. 274 cod proced. civ., parata fiind in culpa procesuala, a fost obligata la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecata in suma de 1700 lei, din care 500 lei onorariu avocațial, 1.195 lei taxa judiciara de timbru si 5 lei timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termenul legal a declarat recurs recurenta . modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii cererii reconvenționale.
În motivarea recursului recurenta arată că, instanța de fond în mod nelegal a reținut încetarea contractului de închiriere prin împlinirea termenului în timpul desfășurării litigiului în instanță.
Astfel, recurenta arată că, o stare de fapt nu poate fi constată printr-o hotărâre judecătorească ci doar în situația în care se încheie o tranzacție și nici una dintre părți nu ar fi denunțat contractul în temeiul unor clauze contractuale.
De asemenea, recurenta arată că instanța de fond a dispus obligarea la plata unor daune interese în valoare de 500 lei lunar, începând cu data expirării contractului și până la data predării spațiului care a făcut obiectul închirierii fără însă ca reclamanta să formuleze un asemenea capăt de cerere.
Mai mult, recurenta arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că spațiul în discuție a fost închiriat de către intimată către o altă persoană juridică începând cu luna decembrie 2009.
Recurenta mai arată că soluția instanței de fond de respingere a cererii reconvenționale, este nelegală dar și imposibil de aplicat, întrucât nu a solicitat restituirea masei lemnoase aflată în spațiul proprietatea intimatei ci a solicitat doar contravaloarea acestei mese lemnoase, având în vedere că aceasta este inutilizabilă.
Se mai arată că, din probatoriul administrat în cauză rezultă imposibilitatea utilizării spațiului închiriat din vina exclusivă a intimatei.
În drept a invocat disp.art.304 alin.1 pct.6 și 9 din C.p.c.
Intimata prin întâmpinarea de la dosar, a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
În motivarea întâmpinării intimata arată că, în contractul de închiriere încheiat între părți nu a fost înserat un pact comisoriu de gradul IV care să permită rezilierea convenției fără intervenția instanței de judecată, și prin urmare intervenția instanței era absolut necesară.
Mai mult, intimata arată că instanța de judecată fiind sesizată cu acțiune civilă contractuală avea obligația de a tranșa mai întâi de toate soarta convenției între părți pentru ca apoi să poată stabili întinderea obligației.
Intimata mai arată că, sunt nefondate susținerile recurentei conform cărora spațiul ce face obiectul contractului de închiriere încheiat între părți, a fost închiriat unei alte societăți. Astfel, intimata arată că terenul închiriat recurentei este parte dintr-un lot în suprafață de 4776 mp., prin contract fiind închiriat recurentei doar suprafața de 2400 mp., care apoi a fost diminuată la 1500 mp., iar terenul ce a fost închiriat unei alte societăți viza suprafața până la 4776 mp.
Intimata mai învederează că, obligația recurentei de achitare a chiriei lunare a fost stabilită prin contract și nu prin factură fiscală emiterea unui astfel de document contabil nefiind o condiție sine qua non pentru plata chiriei.
Totodată, intimata mai arată că esența unui contract de închiriere nu este reprezentată de prezența umană în spațiul ce face obiectul închirierii ci de lipsirea proprietarului de atributul folosinței bunului său în schimbul unei sume de bani pe care chiriașul trebuie să o plătească.
Se mai arată că, din răspunsul la notificare al recurentei datat 14.12.2009, rezultă că nu a existat nici un act de obstrucționare în folosirea spațiului de închiriat câtă vreme recurenta și-a manifestat intenția de a relua activitatea în spațiu începând cu 01.05.2010.
Referitor la cererea reconvențională, intimata arată că instanța de fond în mod corect a reținut existența unei creanțe, certe, lichide și exigibile precum și existența unei conexități între datorie și bunurile mobile, ceea ce determină admisibilitatea instituirii dreptului de retenție, drept care exclude admiterea cererii reconvenționale.
În drept a invocat disp.art.115 C.p.c.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele în baza art.304 ind.1 C.p.c, Tribunalul Bihor constată că recursul formulat este fondat și pe cale de consecință îl va admite pentru următoarele considerente;
Între părțile litigante a fost încheiate contractul de închiriere nr.10/11.07.2008, în temeiul căruia intimata ., a închiriat recurentei ., un teren în suprafață de 2400 mp., în scopul înființării unui depozit de cherestea și alte materiale pentru o chirie de 800 euro/lună, pe o perioadă de 2 ani, respectiv 01.08._10.
Ulterior, încheierii acestui contract între părți a intervenit o înțelegere, conform căreia începând cu 01.05.2009, se diminuează suprafața închiriată de la 1200mp., iar chiria se reduce la 500 euro/lună.
Prin acțiunea formulată reclamanta-intimată în calitate de proprietar al spațiului închiriat a solicitat obligarea pârâtei –recurente la plata chiriei restante aferente lunii august 2008, octombrie-decembrie 2009, ianuarie-iunie 2010 și până la data achitării integrale a debitului restant, invocând nerespectarea clauzei contractuale privind plata chiriei aferente acestor luni, precum și solicitarea instituirii unui drept de retenție asupra bunurilor mobile proprietatea pârâtei aflate pe spațiul proprietatea reclamantei. Totodată, a solicitat instanței rezilierea contractului de închiriere încheiat între părți la data 11.07.2008.
Din contractul de închiriere ce face obiectul prezentei cauze, rezultă că acesta a fost încheiat pentru un termen determinat respectiv începând cu data de 01.08.2008 și până la data de 01.08.2010, ori în conformitate cu dispozițiile art.1436 alin.1 Cod Civil, în varianta în vigoare la momentul încheierii contractului, locațiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare.
Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond în mod corect a constatat încetarea efectelor contractului de închiriere nr.10/11.07.2008, prin împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, respectiv la data de 01.08.2010.
Susținerile recurentei, conform cărora instanța de judecată era în imposibilitate legală de a pronunța o hotărâre judecătorească prin care să constate încetarea contractului de închiriere nu pot fi reținute ca fiind întemeiate, întrucât la data sesizării instanței cu acțiunea reclamantei respectiv 30.06.2010, contractul dintre părți nu ajunsese la termen. Mai mult, în contractul de închiriere dintre părți nu a fost stipulat un pact comisoriu de gradul IV care să permită rezilierea convenției fără intervenția instanței de judecată. De altfel, instanța fiind sesizată cu acțiune în răspundere civilă contractuală era obligată să stabilească durata convenției anterior stabilirii obligațiilor dintre părți.
Referitor la chiria solicitată de reclamantă prin acțiune instanța urmează să constate că pârâta nu a achitat chiria aferentă lunii august 2008 în cuantum de 800 euro, și nici chiria aferentă perioadei octombrie-decembrie 2009, în cuantum de 500 euro/lună, aspect netăgăduit de către pârâtă.
Din răspunsul la notificarea adresată reclamantei intimate de către pârâta-recurentă la data de 14.12.2009, rezultă că aceasta din urmă a fost beneficiara atributului folosinței spațiului închiriat inclusiv în luna decembrie al anului 2009, astfel încât în conformitate cu art.2 din contractul încheiat între părți pârâta era obligată la achitarea contravalorii chiriei pentru spațiul închiriat.
În ceea ce privește achitarea chiriei pentru perioada ulterioară lunii decembrie 2009, instanța de recurs urmează să constate din probatoriul administrat în cauză, respectiv din declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond, că pârâta-recurentă nu a mai folosit spațiul închiriat începând cu luna ianuarie 2010, întrucât reclamanta-intimată în calitate de proprietară a spațiului i-a interzis acesteia accesul în spațiul în discuție. Ori, chiria reprezintă contraprestația folosinței spațiului închiriat astfel încât pentru perioada ulterioară lunii decembrie 2009, perioadă în care chiriașul nu a mai beneficiat de folosința spațiului nu mai poate fi obligat la suportarea chiriei. De asemenea, obligarea chiriașului de a achita chiria aferentă spațiului după data expirării contractului de închiriere și până la data eliberării efective a spațiului, câtă vreme chiriașul nu mai ocupă acest spațiu și s-a instituit în sarcina reclamantei-intimate, un drept de retenție asupra bunurilor mobile proprietatea pârâtei aflate în spațiul reclamantei, reprezintă o obligație nelegală, dreptul de retenție reprezentând însăși un mijloc de constrângere al debitorului obligației de plată al chiriei de a-și îndeplini obligațiile scadente prin imposibilitatea utilizării bunurilor asupra căruia s-a instituit dreptul de retenție în favoarea reclamantei.
Susținerile recurentei conform cărora instanța de fond a acordat mai mult decât a cerut, nu pot fi reținute ca fiind întemeiate întrucât din antetul acțiunii reclamantei precum și din precizarea de acțiune depusă la dosar rezultă că instanța de fond a fost investită cu soluționarea întocmai a capătelor de cerere asupra cărora s-a pronunțat.
În ceea ce privește susținerile recurentei conform cărora spațiul ce a făcut obiectul contractului de închiriere a fost închiriat unei alte societăți, Tribunalul reține că reclamanta-intimată deține o suprafață de teren mai mare decât suprafața ce face obiectul contractului, așa cum rezultă din CF_ Oradea, număr cadastral 5939. Ori, recurenta nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă al faptului că, cei 1200 mp.ce a făcut obiectul contractului din totalul de 4776 mp., aparținând reclamantei, ar fi fost suprafața care a fost închiriată ulterior unei alte societăți.
Referitor la cererea reconvențională, Tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a reținut existența în favoarea reclamantei a unei creanțe certe, lichide și exigibile, precum și faptul că proprietarul bunurilor mobile care se găsesc în imobilul închiriat este recurenta, existând astfel o conexitate contractuală între creanță și bunurile mobile, ceea ce determină admisibilitatea dreptului de retenție în favoarea reclamantei asupra bunurilor aparținând pârâtei. Ori, prin admisibilitatea instituirii dreptului de retenție instanța de fond în mod corect a constatat imposibilitatea admiterii cererii de predare a bunurilor mobile cele două capete de cerere excluzându-se reciproc.
Față de aceste considerente și văzând în drept dispozițiile art.969, 1073 din Codul Civil Vechi, și art.43 din Codul Comercial în vigoare la data încheierii contractului de închiriere prin prisma art.304 pct.8 C.p.c., Tribunalul Bihor, urmează să admită recursul formulat și să modifice în parte sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . SRL și în consecință va obliga pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei de la data plății a sumei de 2300 euro reprezentând chirie restantă aferentă lunilor august 2008, oct.-dec.2009.Va respinge capătul de cerere privind plata daunelor-interese pentru perioada ulterioară încetării contractului de închiriere și va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către părți, instanța văzând și disp.art.276 C.p. c. vechi, urmează să constate că acțiunea reclamantei a fost admisă în parte și în consecință va obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parțiale în cuantum de 1500 lei corespunzător capetelor de cerere admise din acțiunea formulată. De asemenea, prin admiterea recursului formulat cu consecința modificării doar în parte a sentinței atacate în urma temeinicie în parte a recursului instanța de recurs urmează să compenseze între părți cheltuieli de judecată promovate în fața instanței de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul introdus de recurenta . SRL cu sediul în localitatea Florești, ., jud. Cluj, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat dr. Gaziuc T. din Cluj N., ., . în contradictoriu cu intimata ., împotriva Sentinței civile nr. 2090/08.02.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o modifică, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . SRL și în consecință obligă pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei de la data plății a sumei de 2300 euro reprezentând chirie restantă aferentă lunilor august 2008, oct.-dec.2009.
Respinge capătul de cerere privind plata daunelor-interese pentru perioada ulterioară încetării contractului de închiriere.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Obligă pârâta să plătească reclamantei 1500 lei cheltuieli de judecată în fond. Compensează între părți cheltuielile de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2013
Președinte, C. C. O. | Judecător, A. T. | Judecător, D. B. |
Grefier, M. M. |
Red.jud.recurs B.D./25.02.2013
Red.jud.fond.B.F.O.
Tehn.red.M.M. 2 ex.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 20/2013. Tribunalul BIHOR | Contestaţie la executare. Decizia nr. 244/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
