Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 21/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 21/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 16604/271/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 21 /R/.>

Ședința publică din

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. O.

JUDECĂTOR: A. V.

JUDECĂTOR: I. V.

GREFIER: M. M. B.

Pe rol fiind judecarea recursului contencios administrativ și fiscal introdus de recurenta . cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimata . cu sediul în Beiuș, ., jud. Bihor împotriva Sentinței civile nr._/19.10.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentei av. Costruț C. din Baroul Bihor în baza delegației avocațiale de la dosar, reprezentantul intimatei av. Agud G. din Baroul Bihor în baza delegației avocațiale de la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței, că procedura de citare este legal îndeplinită, că prezentul recurs este la primul termen de judecată, este motivat și nu este legal timbrat.

Reprezentantul recurentei face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 5 lei și 0,15 lei timbru judiciar, sens în care depune la dosar chitanța TR_ din 21.01.2013

Instanța invocă din oficiu excepția tardivității formulării recursului, față de împrejurarea că instanța s-a pronunțat la data de 19.10.2012.

Reprezentantul recurentei av. Costruț C. solicită respingerea excepției tardivității invocată din oficiu de instanță la acest termen de judecată, recursul a fost depus în termen.

Reprezentantul intimatei av. Agud G. solicită admiterea excepției tardivității formulării recursului invocată de instanță la acest termen de judecată, cu cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării recursului invocată din oficiu.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr._/19.10.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost respinsă cererea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . având ca obiect litigiu între profesioniști - ordonanță președințială de evacuare.

A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei 1000 de lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între reclamantă în calitate de locator și pârâtă în calitate de locatar s-a încheiat contractul de închiriere nr. 101/30.09.2009 fil. 19-23 având ca obiect imobilul în litigiu, situat în Oradea ., în suprafață de 550 mp înscris în CF 774 Oradea din care reclamanta solicită evacuarea pârâtei și zona de parcare din fața construcției.

La data de 09.10.2009 s-a încheiat între părți un proces verbal de predare primire a imobilului, proces verbal în care se face referire la listele de inventariere ce cuprind 22 pagini, bunuri proprietatea reclamantei și anexa inventar 3 pagini în care sunt cuprinse bunuri ce fac parte din amenajările fostului chiriaș, fil. 22, rezultând astfel că obiect al închirierii l-au constituit și bunurile mobile cuprinse în listele de inventar.

Contractul a fost modificat prin actul adițional nr. 138/18._ fil. 23 prin care s-a stabilit un cuantum al chirie de 1000 euro+TV pentru intervalul 01.10.2009 -1.12.2009 și 2200 euro +TVA/ lună pentru perioada 01.10._10, precizându-se că pentru perioada ulterioară chiria se va renegocia.

Anterior expirării termenului de închiriere, prin Notificarea emisă în dosarul execuțional nr. 107 /24.08.2012 al B. B. I., reclamanta a notificat-o pe pârâtă în vederea încheierii unui proces verbal pentru constatarea evacuării, invocând neplata chiriei și incidența art. 8 din contract, precum și faptul că se află în negocieri avansate pentru închirierea spațiului către un terț ( n.r. deși contractul a fost semnat anterior, la data de 22.08.2012) care pretinde predarea acestuia cât mai curând.

Art. 8 din contractul încheiat de părți prevede că, în cazul în care locatarul nu plătește chiria până în data de 15 ale lunii în curs, locatorul poate rezilia unilateral contractul de închiriere, fără punere în întârziere și fără procedura judecătorească .

Prin prezenta acțiune reclamanta solicită să fie evacuată pârâta din imobilul închiriat, afirmând că a intervenit rezilierea de drept a contractului încheiat cu pârâta, motiv pentru care a încheiat un alt contract de închiriere, respectiv contractul nr. 1/17.09.2012, fil. 6, prin care s-a prevăzut la art. 6.1 obligația predării spațiului în termen de 5 zile de la semnarea acestuia, iar conform mențiunilor din finalul contractului acesta a fost semnat în data de 22.08.2012.

Pe de altă parte pârâta susține că a adjudecat la licitație publică în procedura execuției silite aproape toate mijloacele fixe ce au făcut obiectul contractului de închiriere, sens în care a promovat acțiune împotriva pârâtei pentru reducerea corespunzătoare a chiriei, fil. 27-28.

Procedura ordonanței președințiale este o procedură specială prin care se pot dispune măsuri provizorii numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile expres prevăzute de art. 581 c.pr.civ, respectiv existența urgenței, caracterul provizoriu al măsurii și neprejudicierea fondului.

Urgența, conform aceluiași text de lege este justificată în următoarele 3 situații păstrarea unui drept care s-a păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara și înlăturarea piedicilor la executare.

Neprejudicierea fondului presupune a se verifica aparența dreptului, adică cererea să poată fi judecată doar pipăind fondul, fără a-l cerceta și fără ca instanța să se pronunțe asupra temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor afirmate în acțiunea de fond.

Caracterul vremelnic înseamnă că măsura trebuie să aibă caracter provizoriu, de regulă până la soluționarea acțiunii de fond.

În speță condiția urgenței apare ca neîndeplinită având în vedere că reclamanta justifică urgența prin prisma faptului că îi incumbă obligația de predare a spațiului în temeiul noului contract de închiriere încheiat cu . conform prevederilor art. 6.1.1 coroborate cu mențiunea finală din contract spațiul trebuia predat noului chiriaș până în data de 27.08.2012, adică înainte de data în care s-a fixat termen pentru evacuarea silită a pârâtei, respectiv 03.09.2012, conform procesului verbal de la fil. 10 și cu aproape 1 lună anterior promovării prezentei acțiunii. Astfel că și la data înregistrării acțiunii și în prezent condiția urgenței nu subzistă deoarece a fost depășit termenul până la care putea fi evitat prejudiciul reclamat.

În raport de apărările formulate apare ca fiind neîndeplinită și condiția neprejudicierii fondului, deoarece instanța ar trebui să se pronunțe asupra existenței sau inexistenței unui drept locativ al pârâtei, dar și asupra gradului pactului comisoriu înscris la art. 8 din contractul încheiat de părți și în ambele situații s-ar prejudicia fondul litigiului. Astfel, dacă pactul comisoriu are gradul IV, cum susține reclamanta, n-ar avea nevoie de mijlocirea instanței pentru rezilierea contractului de închiriere, insă în cazul în care pactul comisoriu înscris la art. 8 din contract ar fi de gradul 3, ar însemna că instanța trebuie să constate intervenția clauzei de reziliere și numai după această constatare poate să dispună evacuarea pârâtei pentru lipsa titlului locativ. În oricare dintre cele două situații s-ar prejudicia fondul litigiului

Mai mult, în cazul în care s-a dispune evacuarea pârâtei și s-a stabili ulterior că susținerile acesteia sunt reale și întemeiate, s-ar crea acesteia un prejudiciu ireparabil, reclamanta putând să încheie contract de închiriere cu alte persoane față de care pârâta are calitatea de terți, iar în ce o privește pe reclamantă, prin admiterea prezentei acțiuni nu s-ar evita producerea vreunui prejudiciu, cum prevede art. 581 c.pr.civ., prejudiciul ce se cere a fi evitat fiind deja produs prin depășirea semnificativă a termenului de predare asumat față de noul chiriaș încă anterior promovării prezentei acțiuni, cu excepția cazului în care noul contract nu constituie un act pro - causa și atunci nu intră sub protecția legii.

Față de considerentele enunțate, instanța va aprecia ca nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 c.pr.civ și în consecință va respinge cererea formulată.

Reclamanta fiind în culpă procesuală va fi obligată să-i plătească pârâtei 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termenul legal a declarat recurs recurenta . solicitând casarea ordonanței ca nelegală și netemeinică, evacuarea intimatei din imobilul situat în Oradea, ., Jud. Bihor având ca obiect acțiune în anulare, cu cheltuieli de judecată.

În drept a invocat 480, art. 1439, alin. 2 Cod Civil, art. 1321 și următoarele, art. 1381, art. 1385, art. 1530 și 1549-1554 din noul Cod Procedură Civilă, art. 274, art. 581 -528 Cod Procedură Civilă.

Intimata nu și-au formulat poziția în scris față de recursul formulat.

În ședința publică din instanța din oficiu a invocat excepția tardivității formulării recursului și a lăsat cauza în pronunțare pe marginea acestei excepții.

Tribunalul, în conformitate cu art.137 alin.1 C.proc.civ. a luat în examinare excepția tardivității declarării recursului.

Potrivit art. 582 C.proc.civ., aplicabile în speță, „termenul de recurs este de 5 zile de la pronunțare, dacă ordonanța s-a dat cu citarea părților și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor”.

Din dispozițiile citate mai sus rezultă că pentru exercițiul căii de atac a recursului, s-a instituit un termen legal de 5 zile, care reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia partea îndreptățită se poate adresa instanței.

În speță, a fost atacată cu recurs sentința civilă nr._/18.10.2012 a Judecătoriei Oradea, care a fost pronunțată în data de 19.10.2012, iar recursul a fost depus la instanță la data de 30.10.2012.

Instanța de control judiciar constată că ordonanța președințială a fost soluționată de instanța de fond astfel încât termenul de recurs curge de la pronunțarea hotărârii și nu de la comunicare, acest moment având relevanță numai în ceea ce privește termenul de motivare a recursului.

Revenind la prevederile art. 582 C.proc.civ., prin care se impune respectarea acestui termen pentru asigurarea disciplinei procesuale, se observă că de la data pronunțării hotărârii, stabilită ca moment de la care încep să curgă cele 5 zile prevăzute de textul de lege, depunerea recursului s-a făcut cu depășirea intervalului de timp prevăzut de lege.

Reținând că termenul de recurs este un termen legal imperativ, astfel încât nerespectarea lui atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, luând în considerare că termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor, se va constata că recursul formulat de recurenta . încalcă prevederile art. 5825 C.proc.civ.

Față de cele ce preced, urmează să se respingă recursul ca tardiv declarat.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 al.l C.pr.civ., va fi obligată recurenta în favoarea intimatei la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul introdus de recurenta . cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimata . cu sediul în Beiuș, ., jud. Bihor împotriva Sentinței civile nr._/19.10.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totul.

IREVOCABILĂ.

Obligă pe recurentă să plătească intimatei . suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2013.

Președinte,

I. O.

Judecător,

A. V.

Judecător,

I. V.

Grefier,

M. M. B.

Red. Fond

U. O. M.

RED: O.I.

DAC: M.B.

2 exe/ 30.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 21/2013. Tribunalul BIHOR