Pretenţii. Decizia nr. 19/2013. Tribunalul BIHOR

Comentarii

0

Decizia nr. 19/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 2206/177/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA Nr. 19/R/.> Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. C. M.

Judecător L. D. J.

Judecător A. C. C.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea recursului comercial declarat de recurenta ., cu sediul în loc.București, ..89-97, Clădirea Metropolis Center-West Wing, etaj 1, sector 1, cu sediul pr.ales la SCA Benclinov și Asociații cu sediul în loc.București, ..34, parter, ., în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în loc.Aleșd, ., jud.Bihor și ., cu sediul în loc.Oradea, ..259, jud.Bihor, împotriva sentinței civile nr.792 din 18.04.2012, pronunțată de Judecătoria Aleșd, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 14 ianuarie când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 21 ianuarie 2013, după care:

TRIBUNALUL

DELIBERÂND;

Asupra recursului de față, Tribunalul constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 792 din 18.04.2012, pronunțată de Judecătoria Aleșd, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei de rând 2 S.C. T. M. S.R.L., și pe cale de consecință:

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. T. I. S.R.L. față de pârâta de rând 2 S.C. T. M. S.R.L.

S-a respins excepția privind necompetența teritorială a Judecătoriei Aleșd .

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. T. I. S.R.L., cu sediul în Aleșd, ., jud. Bihor împotriva pârâtei de rând 1 - S.C. C. ROMÂNIA, cu sediul în București, .. 89 - 97, etaj 1.

A obligat pârâta de rând 1 S.C. C. ROMÂNIA la plata sumei totale de 11.984 lei cu titlu de despăgubiri în favoarea reclamantei, din care 7936 lei, suma achitată de reclamanta cu titlu de închiriere autoutilitară, suma de 1000 lei cu titlu de plată factură reparații, suma de 1997,71 lei cu titlu de preț injectoare, suma de 1050,01 lei cu titlu de preț supape EGR, la care se va adăugă dobânda legală de la data scadentei și până în ziua plății efective.

Instanța a respins restul pretențiilor ca nedovedite.

A obligat de asemenea pârâta de rând 1 la plata sumei de 855 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei S.C. T. I. S.R.L.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 26.05.2009, prin contractul de leasing financiar mijlocit de UNI Credit Leasing Corporation I.F.N. S.A., contract înregistrat sub nr._/T.-1-001, societatea reclamantă S.C. T. I. S.R.L. a achiziționat autoutilitara marca C. Jumper B. Cabina Simpla 35+14 cu nr. de înmatriculare_ și codul VIN VF 7ZDBMDC11567498 de la societatea pârâta de rând 1 S.C. C. ROMÂNIA S.R.L., achiziția fiind realizată prin comerciantul agreat S.C. T. M. S.R.L. Oradea.

La livrarea autoutilitarei, în data de 10.06.2009, între societatea reclamantă și pârâta de rând 1 reprezentată prin pârâta de rând 2 s-a încheiat convenția intitulată „Certificat de garanție pentru vehicule C.”, prin care pârâta a acordat garanție pe o durată de 2 ani și totodată a plasat garanția și raportul juridic stabilit între părți sub incidența dispozițiilor L. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora.

Conform pct. 2 din acest certificat, modalitatea de asigurare a garanției constă în aceea că: „orice reparator agreat C. este obligat să repare sau să înlocuiască gratuit orice piesă, componentă sau subansamblu care prezintă defecte de material, de fabricație sau de funcționare, în timpul perioadei de garanție (…).”

Din probele administrate în cauză, respectiv din declarațiile martorilor audiați, instanța de fond a reținut că, în data de 29.12.2010, la sediul reclamantei S.C. T. I. S.R.L. din Aleșd, autoutilitara s-a defectat la pornirea în cursă, astfel că la data de 03.01.2011, reclamanta a dus mașina la pârâta de rând 2 S.C. T. M. S.R.L. din Oradea pentru a fi reparată pe cheltuiala producătorului, fiind în garanție, pârâta de rând 2 fiind autoservice-ul agreat de producător pentru reparațiile necesare autovehiculelor, în perioada de garanție.

La data depunerii autoutilitarei la sediul service-ului pârâta de rând 2 S.C. T. M. S.R.L., prin angajații săi a stabilit nefuncționarea celor două injectoare la parametri normali ca fiind cauza defecțiunii, autoutilitara rămânând la S.C. T. M. S.R.L., pentru a se efectua reparațiile necesare, producătorul având obligația contractuală de a efectua repunerea mașinii în stare de funcționare.

Ulterior reprezentanții pârâtelor la data de 12.01.2011, se susține în cauză că, au prelevat o mostră de combustibil din rezervorul autoutilitarei, care a fost trimisă în ziua următoare la S.C. LUKOIL din Cluj în vederea efectuării unei probe de încercare, prelevare care s-a realizat de reprezentanții pârâtelor, însă în lipsa reprezentaților reclamantei, care au înțeles ca în fața instanței să conteste veridicitatea datelor rezultate, respectiv s-a susținut că prelevarea se putea face de la orice alt autovehicul, condiții în care nefiind făcută de către pârâte proba că, ar fi prelevat probele de motorină în prezența reprezentanților reclamantei, instanța a înlăturat puterea doveditoare a acestei ,,probe de încercare”, aceasta fiind obținută în condiții de dubiu pentru reclamantă.

Se reține de asemenea în cauză că, în data de 24.01.2011, societatea reclamantă a fost nevoită să cumpere de la un furnizor din Ungaria cele două injectoare pentru înlocuirea celor nefuncționale, prețul lor fiind de 130.000 forinți, care la data de 26-27.01.2011, au fost montate la sediul S.C. T. M. S.R.L. din Oradea, autoutilitara continuând să rămână în stare de nefuncționare (a se vedea declarațiile martorilor P. C. F. și U. C. M., filele 111, 112 dosar).

În data de 29.01.2011 între societatea reclamantă și T. M. S.R.L. s-a încheiat un act intitulat „Scrisoare de descărcare de responsabilitate” prin care s-a constatat că mașina continuă să fie defectă, iar T. M. refuză să efectueze reparația în contul garanției de trei ani (fila 137 dosar).

La data de 02.02.2011 autoutilitara a fost reparată la firma S.C. Multimotor Vest S.R.L., iar cu această ocazie s-a constatat că adevărata cauză a defecțiunii a fost nerecunoașterea de către sistemul mașinii a pompei de înaltă presiune. Ulterior în luna martie 2011, la revizia tehnică periodică efectuată la pârâta S.C. T. M. S.R.L. Oradea, aceasta a refuzat înlocuirea valvei EGR susținând că pârâta S.C. C. România refuză să suporte cheltuielile oricăror reparații, cu toate că mașina este în perioada de garanție, astfel că, în luna aprilie 2011, societatea reclamantă a fost nevoită să înlocuiască valva EGR pe cheltuială proprie, la .., aspecte ce rezultă fără putință de tăgadă din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, respectiv facturile fiscale nr._/28.01.2011-fila 6 dosar, factura nr._/12.04.2011, fila 8 dosar, factura nr._/28.01.2011- fila 10 dosar, factura nr._/24.01.2011 fila 30 dosar, valoarea totală a acestor cheltuieli ocazionate de reclamanta ridicându-se la suma de 11.984 lei.

S-a mai reținut de asemenea în cauză că, reclamanta în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, a convocat pârâtele la conciliere care a avut loc la data de 04.05.2011, la care nici un dintre pârâte nu s-a prezentat, pârâta S.C. C. România transmițându-i prin poștă o adresă prin care își menține poziția de refuz de a respecta dispozițiile legale și clauzele contractuale privitoare la obligația producătorului de a repara produsul defectat în perioada de garanție.

Instanța de fond având în vedere existenta contractelor încheiate între părți, obligația legală de garanție asumată de acestea, a apreciat că prin acest comportament, pârâtele au încălcat contractul încheiat, respectiv clauzele generale de acordare a garanției, stipulate în Contractul de leasing financiar nr._/T.-1-001 din 26.05.2009 (filele 25 - 28 dosar), cât și dispozițiile legale incidente referitoare la garanție, respectiv art. 3 din L. 240/2004, coroborat cu art. 19 din legea 449/2003 potrivit cărora ,,Garanția este obligatorie din punct de vedere juridic pentru ofertant, în condițiile specificate în declarațiile referitoare la garanție și în publicitatea aferentă, iar conf. art. 20 din același act normativ al.(1) ,,Garanția trebuie să cuprindă mențiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului și să ateste în mod clar că aceste drepturi nu sunt afectate prin garanția oferită, încălcare a obligațiilor contractuale care a cauzat reclamantei în mod cert pagube, care așa cum s-au dovedit în cauză, s-au datorat nefuncționării corespunzătoare a autoutilitarei achiziționate de către reclamantă, de la producătorul S.C. C. ROMÂNIA S.R.L.

Astfel, față de cele ce preced, instanța de fond a apreciat că, în cauză a fost dovedit raportul de cauzalitate dintre fapta pârâtei de rând 1 - și paguba efectiv suferită de societatea reclamantă, care a fost în imposibilitate de a-și utiliza în mod corespunzător autovehiculul achiziționat, datorită defecțiunilor survenite la acestea, defecțiuni care, în cazul în care ar fi intervenit trebuiau reparate de societatea producătoare, acestea intrând în obligația de garanție aferentă contractului comercial încheiat între părți, condiții în care instanța apreciază prin raportare la disp. art. 969, 970, 998-999 cod civil vechi, sub imperiul căruia a luat naștere raportul juridic dedus judecății, ca fiind întemeiată acțiunea formulată de reclamanta sub aspectul angajării răspunderii civile față de pârâta de rând 1.

S-a reținut astfel însă că, pretențiile reclamantei față de pârâta de rând 1 sunt parțial justificate, și deși se solicită prin petitul cererii de chemare în judecată obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 12.310,72 lei la valoarea actualizată cu rata inflației din ziua plății efective raportată la data depunerii acțiunii, din care suma de 8263 lei cu titlu de despăgubire pentru perioada în care autoutilitara C. Jumper a stat în service, suma de 1000 lei cu titlu de plată factură reparații, suma de 1997,71 lei cu titlu de preț injectoare, suma de 1050,01 lei cu titlu de preț supape EGR, la care se va adăuga dobânda legală până în ziua plății, aceste pretenții au fost parțial dovedite.

Astfel, cu privire la suma de 8263 lei solicitată cu titlu de despăgubire pentru perioada în care autoutilitara C. Jumper a stat în service, instanța de fond a reținut că, această sumă nu a fost pe deplin dovedită, din factura . nr._ din data de 28.01.2011, rezultând doar suma de 7936 lei, suma achitată de reclamantă cu titlu de închiriere autoutilitară, - 3,5 tone, astfel că acest petit a fost admis doar în parte, restul sumei de 327 lei, până la 8263 lei nefiind dovedită.

Referitor la suma de 1000 lei solicitată cu titlu de plată factură reparații, suma de 1997,71 lei cu titlu de preț injectoare, suma de 1050,01 lei cu titlu de preț supape EGR, instanța reține că aceste sume au fost dovedite în integralitate în cauză, aspect ce rezultă din facturile fiscale nr._/28.01.2011-fila 6 dosar, factura nr._/12.04.2011, fila 8 dosar, factura nr._/28.01.2011- fila 10 dosar, factura nr._/24.01.2011 fila 30 dosar, astfel că în baza textelor legale mai sus evocate, instanța de fond a admis aceste capete de cerere, și a dispus obligarea pârâtei de rând 1 la plata sumelor menționate și dovedite prin actele financiar contabile depuse în probațiune la dosar, sume la care se va adăuga dobânda legală până în ziua plății.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei de rând 1 la respectarea obligației legale și contractuale de reparare a defecțiunilor autoutilitarei în perioada de garanție, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 969 Cod civil vechi, potrivit cărora „convențiile legal făcute au putere de lege”, coroborate cu prevederile art. 970, 998-999 Cod civil vechi, sub imperiul căruia a luat naștere raportul juridic dedus judecății, a admis ca fondat și acest petit și a obligat pârâta de rând 1 în sensul celor de mai sus.

În baza art. 274 Cod de procedură de civilă, fiind în culpă procesuală instanța de fond a dispus obligarea pârâtei de rând 1 S.C. C. R. S.R.L., la plata sumei de 855 lei cheltuieli de judecată, sumă ce constă în taxa timbru 850 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, restul pretențiilor privind obligarea la plata onorariului avocațial achitat de reclamantă au fost respinse, întrucât la dosarul cauzei nu a fost depusă chitanța justificativă din care să rezulte suma achitată de reclamantă cu titlu de onorariu avocațial, pretenție care așadar nu a fost dovedită.

Împotriva sentinței menționate, în termen, legal timbrat, a declarat recurs pârâta C. ROMÂNIA S.R.L. cu sediul social în București, .. 89-97, Clădirea Metropolis Center - West Wing, Etaj 1, Sector 1, conform dispozițiilor art. 304 și următoarele Cod proc. civ., solicitând instanței a dispune modificarea în tot a Sentinței sus-menționate pentru următoarele:

În fapt, prin Sentința civilă nr. 792/2012 din data de 18.04.2012, instanța de fond a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către intimata reclamantă T. I. S.R.L. și a dispus obligarea intimatei pârâte C. ROMÂNIA S.R.L. la plata sumei de 11.984 lei reprezentând: 7.936 lei reprezentând suma achitată cu titlu de chirie pentru o autoutilitară închiriată de Intimată pentru o perioadă de 20 de zile; 1.000 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate de Intimata - Reclamantă; 1.997,71 lei reprezentând contravaloarea injectoarelor achiziționate de Intimata - Reclamantă; 1.050 lei reprezentând contravaloarea supapei EGR și 5. 855 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

De asemenea, Instanța de fond a obligat Recurenta - pârâtă la plata către intimata - reclamantă a dobânzii legale de la data scadenței și până la data plății efective.

În susținerea cererii de recurs, invocă următoarele aspecte:

1. Încălcarea normelor de competență teritorială a judecării prezentei cauze

Prin întâmpinarea formulată și depusă la dosarul de fond, recurenta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Aleșd, întemeindu-și susținerile pe faptul că dispozițiile Legea nr. 240/2004 nu sunt aplicabile.

Excepția are o justificare ce se bazează pe definiția pe care legiuitorul a conferit-o termenului de pagubă coroborat cu faptul că prejudiciul invocat de către intimata - reclamantă nu se regăsește în situațiile descrise la art. 2 litera c) din Legea nr. 240/2004, respectiv paguba care poate atrage incidența acestui act normativ este reprezentată de: (…) „1. Prejudiciul cauzat prin moartea sau vătămarea integrității corporale sau a sănătății unei persoane; 2. deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu condiția ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinței sau consumului privat și să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea lui să fie mai mare de 200 lei; 3. deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu condiția ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinței sau consumului privat și să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea lui să fie mai mare de 500 euro.”

De asemenea, raportat la prevederile art. 12 din Legea nr. 240/2004 instanța competentă din punct de vedere teritorial să judece un litigiu bazat pe prevederile acestui act normativ este fie instanța în a cărei rază teritorială s-a produs paguba, fie instanța de la sediul pârâtului, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin întâmpinare și prin Notele scrise formulate cu privire la acest subiect, recurenta a evidențiat faptul că noțiunea de „pagubă”, în accepțiunea legiuitorului (art. 2 lit. c) din Legea nr. 240/2004), are o altă semnificație decât contravaloarea sumelor achitate pentru remedierea defectelor cu care produsul a fost achiziționat.

Ori, prin acțiunea ce a format obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat să i se achite contravaloarea reparațiilor pe care le-ar fi efectuat pentru remedierea unor defecțiuni, contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada în care autovehiculul a fost indisponibilizat și nicidecum remedierea vreunei pagube cauzate de către produsul cu defect altui produs sau vreunei persoane.

Având în vedere faptul că reclamanta nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată repararea vreunei pagube, astfel cum aceasta este definită de Legea nr. 240/2004, recurenta solicită instanței a constata constatați că identificarea, în mod corect, a instanței competente să soluționeze litigiul, avea ca temei legal teza a II-a a art. 12 din Legea nr. 240/2004, în sensul că este competentă să judece litigiul, instanța de la sediul pârâtului.

Concluzionând, solicită a se constata că instanța de fond a respins în mod neîntemeiat excepția necompetenței teritoriale.

2. Lipsa unei analize reale a concluziilor Rapoartelor de expertiză efectuate asupra combustibilului și sursei de defectare a injectoarelor

Recurenta a susținut în fața instanței de fond faptul că sursa de defectare a autoutilitarei este reprezentată de calitatea slabă, neconformă a combustibilului folosit în mod regulat de către Intimată. Pentru dovedirea acestor susțineri, recurenta a depus la dosarul cauzei două rapoarte de expertiză extrajudiciară, respectiv: Raportul de expertiză al proprietăților combustibilului folosit nr. 30/13.01.2011, expertizare efectuată de către Laboratorul de încercare al companiei petroliere LukOil și Raportul de expertiză al injectoarelor efectuat de către societatea Rune S.R.L., abilitată în acest sens.

Concluziile Raportului de expertiză, întocmit de reprezentanții Laboratorului de încercări Cluj din subordinea LukOil România S.R.L., care a avut ca obiect stabilirea parametrilor calitativi ai combustibilului folosit de către intimata T. I. S.R.L., au stabilit în mod clar, neechivoc, faptul că: respectivul combustibil avea în compunerea sa o cantitate de sulf de 30 de ori mai mare decât maxima legală admisă, respectiv avea 297mg/Kg față de limita maximă admisă de l0mg/kg, iar raportul de contaminare cu impurități a combustibilului era de 27 mg/kg față de limita maximă admisă de 24 mg/kg.

Această probă - susține recurenta - nu a fost avută în vedere de către instanța de fond, respectiv Judecătoria Aleșd a „înlăturat proba doveditoare a acestei „probe de încercare” aceasta fiind obținută în condiții de dubiu pentru reclamantă.”

Raportat la cele dispuse de instanța de fond, menționate anterior, se impun a fi efectuate următoarele precizări:

a) Respectivele testări ale combustibilului au fost efectuate de către un terț, persoană juridică abilitată în acest sens, având toate avizele și autorizațiile necesare în acest scop. Concluziile respectivului Raport de expertiză trebuiau a fi interpretate și avute în vedere ca un veritabil Raport de expertiză extrajudiciară, și nu ca o eventuală „probă de încercare”, astfel cum în mod eronat reține instanța de fond.

b) Reprezentanții intimatei - reclamante au fost invitați de către reprezentanții recurentei și ai T. M. Oradea S.R.L. să asiste, participe la momentul prelevării mostrelor de combustibil din rezervorul autoutilitarei cu pricina.

Acest fapt a fost confirmat tocmai de către intimată prin răspunsurile la interogatoriul propus de Recurenta C. ROMÂNIA S.R.L. care afirmă faptul că reprezentanții intimatei, Dl. C. L. și apărătorul acesteia, au fost prezenți la data de 11.01.2011 la sediul T. M. Oradea, în vederea asistării la momentul prelevării de combustibil, dar că aceștia s-au răzgândit și au plecat, înainte de sosirea reprezentantului C. ROMÂNIA S.R.L.

De asemenea, aceeași situație este confirmată și de către martorul P. C. F. care a declarat că „a fost prezent domnul C. reprezentantul societății împreună cu domnul avocat. Reprezentantul societății m-a întrebat dacă nu a ajuns la fața locului reprezentantul C. pentru a se preleva proba de combustibil, le-am comunicat acestora că trebuie să ajungă fără a le indica ora, iar în acest condiții reprezentanții Reclamantei au plecat.”

O astfel de atitudine a reprezentanților intimatei, dublată de intenția acestora „de a contesta veridicitatea datelor rezultate” în fața instanței de fond au condus, în mod eronat, la înlăturarea probei cu Raportului de expertiză întocmit de către LukOil România S.R.L., Judecătoria Aleșd apreciind că proba de combustibil a fost obținută în condiții de dubiu pentru reclamantă.

În acest caz, se poate aprecia că orice test solicitat de către recurentă, pentru a dovedi că intimata nu a respectat prevederile generale de acordare a garanției, în lipsa reprezentanților intimatei, este nul de drept, tocmai din lipsa acestora de la data prelevării unei astfel de probe.

Ori, o astfel de ipoteză nu poate fi reținută în mod valabil, de către instanța de judecată în condițiile în care intimata, cu bună știință și dând dovadă de rea-credință, nu a dat curs în mod voit invitației de a asista la prelevarea mostrei de combustibil, tocmai din considerentul de a contesta ulterior rezultatele Raportului de expertiză.

c) Condițiile de dubiu invocate de către instanța de fond nu puteau a fi reținute întrucât:

- probele de motorină au fost prelevate în prezența atât a reprezentanților T. M. cât și a celor din partea C. ROMÂNIA S.R.L., (I) din rezervorul autoutilitarei și (II) de la nivelul pompei de înaltă presiune;

- motorina folosită în mod curent de către Intimată era contaminată în mod excesiv cu sulf, conținutul acestuia fiind de aproximativ 30 de ori mai mare decât limita maximă legală admisă pe teritoriul României și a Uniunii Europene;

- motorina folosită de T. I. S.R.L. nu putea, în mod obiectiv, să fie contaminată în mod voit, rău intenționat de către o altă persoană, cu substanță de sulf, fapt puțin probabil, aproape imposibil, din punct de vedere chimic;

- o a doua probă de combustibil se află încă în momentul de față la T. M. Oradea, aceasta fiind sigilată și putând fi pusă oricând la dispoziția instanței pentru efectuarea unei expertize tehnice judiciare;

- în condițiile în care s-ar fi dispus efectuarea unei expertize tehnice a combustibilului de către instanța de fond asupra probei de combustibil ce se află în posesia T. M., o astfel de expertiză nu putea fi efectuată decât la un Laborator autorizat precum cel al LukOil România S.R.L.;

- dacă Instanța de fond a înlăturat Raportul de expertiză tehnică extrajudiciar al motorinei, putea să dispună, în baza rolului activ și al principiului aflării adevărului, efectuarea unei noi expertize judiciare a probei de combustibil existente;

d) Prelevarea probelor de combustibil a fost efectuată la data de 11.01.2011 și nu la data de 12.01.2011, astfel cum în mod eronat susține și consemnează instanța de fond, fapt ce denotă, în opinia recurentei, o lipsă de cunoaștere a înscrisurilor de la dosar favorabile recurentei, fapt de natură să atragă incidența prevederilor art. 304 punctul 7 din Codul de proc. civ..

3. Instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că intimata, urmare a refuzului recurentei de a schimba în perioada de garanție cele două injectoare, „a fost nevoită să cumpere de la un furnizor din Ungaria cele două injectoare pentru înlocuirea celor nefuncționale”.

Reprezentanții T. I. S.R.L. au optat pentru achiziționarea celor două injectoare de la o societate de pe teritoriul Ungariei, astfel de dispozitive fiind disponibile pentru achiziționare la Societatea T. M. Oradea S.R.L. care deține calitatea de dealer și reparator agreat C..

Mai mult, instanța de fond nu a avut în vedere apărarea recurentei cu privire la faptul că aceste injectoare au fost achiziționate de la o societate care nu este agreată de către C. ROMÂNIA S.R.L., drept pentru care societatea T. I. nu mai putea beneficia de garanția contractuală acordată de C. ROMÂNIA S.R.L., fapt în totală contradicție cu dispozițiile Sentinței civile sus menționate cu privire la acest aspect.

Cu referire la Raportul de expertiză întocmit de către Societatea RUNE S.R.L.. această probă nu este nici cel puțin analizată, și, deși concluziile inserate în cuprinsul acestui document se coroborau cu cele ale LukOil cu depoziția martorului P. F. dar și cu planșele foto depuse la dosar, instanța de fond a apreciat că nu este necesar a le mai avea în vedere.

Ori, din aceste probe, coroborate, rezulta fără putință de tăgadă lipsa oricărui defect al autoutilitarei precum și motivul deselor defecțiuni ale acesteia: calitatea combustibilului utilizat care nu respectă nici minimele cerințe ale legii.

Pe de altă parte, în cuprinsul hotărârii nu se poate regăsi vreo motivare a faptului că s-a constatat existența vreunui defect întrucât, pentru a se atrage răspunderea recurentei, condiția existenței unui defect era una esențială.

4. Interpretarea greșită a înscrisului intitulat „Scrisoare de descărcare de responsabilitate”

Acest document a fost întocmit la data de 28.01.2011, moment la care reprezentanții T. I. S.R.L. au refuzat continuarea reparațiilor în garanție în vederea identificării și remedierii cauzelor pentru care motorul autoutilitarei nu funcționa în parametri normali.

În acest sens, în cuprinsul respectivului înscris este consemnat de către reprezentanții T. I. S.R.L. faptul că „Se refuză continuarea reparației în garanție, totodată, reprezentanții T. I. S.R.L. consemnând și obiecțiunile pe care le au.

În aceste condiții, este evident faptul că intimata a solicitat unilateral stoparea operațiunilor specifice de identificare/remediere efectuate de către reprezentanții T. M. S.R.L. (dealer-ului/reparatorului agreat C.), asumându-și pe această cale toate eventualele consecințe ale acțiunilor sale.

Cu toate acestea, instanța de fond a constatat în mod greșit această situație de fapt, consemnând în mod total eronat în cuprinsul Sentinței Civile nr. 792/2012 faptul că „T. M. refuză să efectueze reparația în contul garanției de trei ani, fila 137 dosar”.

Înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestei mențiuni din cuprinsul înscrisului intitulat „Scrisoare de descărcare de responsabilitate” a fost schimbat de către instanța de fond în sensul că aceasta a constatat faptul că intimatei i-ar fi fost refuzată continuarea reparației în contul garanției.

Totuși, la o lecturare mai atentă a „Scrisorii de descărcare de responsabilitate” instanța de fond ar fi constatat că dealerul C. a recomandat demontarea motorului, aspect care ar fi contravenit unui refuz de continuare a reparațiilor.

Cele consemnate în cuprinsul „Scrisorii de descărcare de responsabilitate” se coroborează cu depoziția martorului P. C. F. care a declarat faptul că „Clientul nu a dorit să se procedeze la desfacerea motorului și și-a luat mașina din service.”

În mod cert intimata a procedat conform propriei opțiuni la retragerea autoutilitarei din service, dealerul C. recomandând continuarea reparațiilor.

Ulterior, la data de 02.02.2011, conform afirmațiilor reprezentanților T. I. S.R.L. autoutilitara a suferit o intervenție asupra calculatorului de bord, într-un service neautorizat, fapt ce a condus, conform condițiilor inserate în cadrul Certificatului de garanție, la pierderea automată a acestui beneficiu.

În acest context, obligarea C. ROMÂNIA la a suporta contravaloarea lucrărilor privind înlocuirea valvei EGR, reparație ce a avut loc în luna aprilie 2011, ulterior intervenției neautorizate asupra calculatorului de bord, nu poate constitui o măsură legală sau temeinică.

5. Reparațiile efectuate de către societatea reclamantă la societatea Multi M. Vest S.R.L., care nu deține calitatea de dealer sau reperator agreat C.

Se impun o . precizări în ceea ce privește reparațiile efectuate de către intimata - reclamantă la societatea Multi M. Vest S.R.L.. Astfel, instanța de fond a statuat faptul că această societate, care nu deține calitatea de reparator agreat C., a identificat în mod corect cauza pentru nefuncționarea utilitarei în cauză, respectiv „s-a constatat că adevărata cauză a defecțiunii a fost necunoașterea de către sistemul mașinii a pompei de înaltă presiune.”

Acest aspect a fost stabilit de către instanța de fond, din nou, doar în baza afirmațiilor reclamantei și a așa-ziselor înscrisuri depuse de aceasta la dosarul cauzei.

În acest sens, trebuie reamintit faptul că, la data aducerii autoutilitarei în service-ul T. M. Oradea, reprezentanții acesteia au emis către T. I. S.R.L. un înscris denumit „Comandă de lucru” în care sunt consemnate simptomele autoutilitarei înainte de diagnosticare, deficiențele funcționării acesteia reclamate de către reprezentanții T., respectiv „sudat catalizator, lipsă putere, zgomot motor”.

În cuprinsul aceluiași înscris este consemnată data întocmirii acestuia, respectiv 29.12.2010, precum și nr. de kilometri înregistrați de autoutilitară până în acel moment, respectiv 208.087, precum și nivelul carburantului din rezervor, respectiv 1/2 de rezervor.

Ulterior, în data de 11.01.2011, la momentul prelevării celor două probe de motorină, reprezentanții C. și cei ai T. M. efectuează fotografii asupra bordului autoutilitarei, tocmai în ideea de a se consemna nr. de kilometri ai acesteia existenți la momentul respectiv, autoutilitara înregistrând un nr. de 208.880 KM. La același moment, 11.01.2011, indicatorul de combustibil indica un nivel de motorină de 1/1 din rezervor.

Recurenta mai menționează faptul că din data de 03.01.2011 și până la data de 28.01.2011, autoutilitara în cauză s-a aflat în service-ul T. M..

La numai o zi de la data scoaterii acesteia din service și de la data semnării Scrisorii de descărcare de responsabilitate, autoutilitara este transferată la societatea Multi M. Vest S.R.L. unde urmează a fi diagnosticată.

La momentul intrării autoutilitarei în service-ul societății sus indicate, reprezentanții acestei societăți întocmesc Contractul de reparație nr. 143/29.01.2011 (fila 147 din dosar) în care sunt consemnate următoarele date: KM rulați (pe bord): 162.322 KM.; nivel carburant: 1/2 din rezervor, astfel că nu este posibil ca în data de 28.01.2011autoutilitara să aibă înregistrați în bord un nr. de 208.880 KM pentru ca a doua zi să aibă înregistrați în bord un nr. de doar 162.322 KM.

De altfel, apare ca nefiind posibil ca autoutilitara, la nivelul ridicării din service-ul T. M., să aibă rezervorul plin (conform planșei foto amintite mai sus) pentru ca a doua zi (în condițiile în care motorul acesteia nu funcționa la parametrii normali) autoutilitara să mai aibă doar jumătate de rezervor de motorină (conform celor înscrise în contractul de reparație încheiat cu Multi M. Vest S.R.L.).

În aceste condiții, solicită instanței a constata că tocmai înscrisurile depuse în probațiune de intimata - reclamantă, emise de către societatea Multi M. Vest S.R.L. și avute în vedere de către instanța de fond, au fost obținute în condiții de dubiu pentru recurenta - pârâtă.

Chiar dacă realitatea a fost aceasta, instanța de fond s-a limitat la a considera mai presus de probele existente la dosar simple afirmații neprobate ale intimatei, deși inadvertențele anterior menționate puteau și trebuiau analizate din perspectiva autenticității și veridicității înscrisurilor depuse la dosar.

De altfel, nu prezintă valoare diagnosticul autoutilitarei stabilit de către reprezentanții societății Multi M. Vest S.R.L., respectiv de învățare a pompei de înaltă presiune, în condițiile în care acesta nu a fost stabilit de către un expert desemnat în acest sens și în condițiile în care există o adevărata suspiciune de lipsă de autenticitate și veridicitate legată de Contractul de reparație nr. 143/29.01.2011.

Având în vedere cele sus menționate, recurenta opinează că instanța de fond nu putea să își fundamenteze în mod just soluția pe astfel de înscrisuri neconforme cu realitatea care, pentru o aparentă legalitate, au fost completate/complinite cu susținerile obiective ale intimatei

5. Lipsa de folosință a autoutilitarei pe perioada 03.01,_11

O primă remarcă necesară vizează soluționarea acestui aspect cu încălcarea drepturilor procedurale ale recurentei: pretinsa dovadă a închirierii unei autoutilitare de către intimată a fost depusă la dosarul cauzei ulterior încheierii dezbaterilor și depunerii de concluzii scrise de către ambele părți, acest înscris nu a fost comunicat recurentei niciodată, însă chiar și în aceste condiții a fost avut în vedere de către instanța de fond, la pronunțarea hotărârii, prin menționarea numărului și seriei „FCBLU/_ din data de 28.01.2011”.

Faptul că această factură fiscală a fost depusă la dosarul cauzei ulterior închiderii dezbaterilor este probat pe deplin de atașarea sa la dosar la fila 182, la filele 170-172 regăsindu-se concluziile scrise formulate de intimată.

În mod cert, dacă instanța de fond ar fi conferit recurentei posibilitatea, legală de altfel, să ia la cunoștință de acest înscris, C. ROMÂNIA S.R.L. ar fi învederat cu ocazia soluționării fondului cauzei faptul că: S.C. Forever Blue Sky S.R.L. este o societate din București care nu are ca obiect de activitate închirierea de mașini; factura depusă la dosarul cauzei este purtătoare de T.V.A. în vreme ce S.C. Forever Blue Sky S.R.L. este o societate comercială înregistrată ca neplătitor de TVA.

Astfel fiind, aceasta nu poate constitui o probă concludentă și, totodată, temeiul obligării recurentei la plata contravalorii așa-zisei lipse de folosință invocate de către T. I. S. R.L.

6. Greșita interpretare a actului dedus judecății, respectiv a Certificatului de garanție

În ceea ce privește condițiile în care instanța de fond a constatat neîndeplinirea obligației acordare a garanției de către C. ROMÂNIA S.R.L., recurenta susține faptul că instanța de fond a considerat că „pârâtele au încălcat contractul încheiat, respectiv clauzele generale de acordare a garanției, stipulate în Contractul de leasing financiar nr._/T. -1-001” angajând răspunderea recurentei fără a analiza, cel puțin, documentul care stabilea relațiile dintre părți.

Evident recurenta nu a fost parte a Contractului de leasing financiar, iar garanția a fost acordată conform Certificatului de garanție depus, într-o formă incompletă - lipsește fila nr. 2 a acestui înscris, filă ce conținea tocmai condițiile de încetare a garanției - la fila 4 din Dosar.

Ori hotărârea judecătorească trebuie să aibă la bază o motivare întemeiată pe probatorii pertinente, concludente și care să probeze, cel puțin, studiul dosarului, ceea ce nu se poate afirma în cazul sentinței pronunțate de către instanța de fond.

Pentru toate motivele anterior expuse, solicită admiterea recursului formulat și modificarea în tot a Sentinței Civile nr. 792/2012 pronunțată la data de 18.04.2012 de către Judecătoria Aleșd în cauza ce a format obiectul Dosarului cu nr._, respingând acțiunea formulată de către T. I. S.R.L. ca fiind netemeinică și nelegală.

De asemenea, în baza ari. 274 Cod proc. civ., solicită a se dispune obligarea intimatei T. I. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

În drept, invocă dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod proc. civ.

În susținerea cererii de recurs s-au depus înscrisuri.

Prin întâmpinarea înregistrată la instanță la data de 02.10.2012, intimata S.C. T. IMVEX S.R.L. a solicitat instanței ca pe baza probelor administrate să respingă recursul ca fiind lipsit de temei de fapt și de drept, să mențină sentința atacată ca fiind corectă și legală, obligând recurenta la plata cheltuielilor de judecată cauzate prin recurs, având în vedere următoarele:

Intimata susține că, de fapt: recursul este lipsit de temei, atât în privința aspectelor de drept, cât și mai ales a celor de fapt ale cauzei, motivele invocate fiind evident contrazise de probele din dosar.

1. Încălcarea normelor de competență teritorială invocată de recurentă este lipsită de orice temei, raportarea la definiția „pagubei” în art. 2 lit. c) Legea nr. 240/2004 fiind irelevantă din acest punct de vedere.

Intimata arată că a depus acțiunea la Judecătoria Aleșd, în temeiul dispozițiilor art. 10 pct. 4 cod procedură civilă, raportat la art. 12 cod procedură civilă, întrucât raportul contractual dintre aceasta și recurentă a luat naștere la sediul firmei intimate - orașul Aleșd - și în acest caz intimata ca reclamantă are alegerea între instanțele deopotrivă competente.

Susține că, recurenta simulează și în recurs ca și în fața primei instanțe că nu înțelege care este obiectul acțiunii, preferând să aducă argumente cu privire la pretinsa defectare a două injectoare din autoutilitara cumpărată de intimată, pentru a putea face uitat faptul esențial că obiectul litigiului nu îl constituie răspunderea recurentei pentru acestea, ci răspunderea pentru omisiunea reparării cauzei reale a defecțiunii - nerecunoașterea pompei de injecție de sistemul electronic al autoutilitarei.

Se poate vedea că recurenta preferă să argumenteze total în afara obiectului cauzei, din cauză că despre obiectul cauzei nu poate aduce nici un argument care i-ar fi favorabil, dar această împrejurare nu poate constitui motiv de admitere a recursului.

Susține că, este total lipsit de relevanță ce se găsea în motorina prelevată - în absența reprezentanților intimatei - din autoutilitara nereparată de recurentă, pentru simplul motiv că nu această compoziție a cauzat defecțiunea autoutilitarei, pe care recurenta ar fi avut obligația să o repare, și că este deci lipsită de temei critica adusă sentinței atacate, în privința „lipsei unei analize reale a concluziilor Rapoartelor de expertiză efectuate asupra combustibilului”, iar instanță de fond a procedat cât se poate de corect atunci când s-a concentrat doar asupra obiectului cauzei și nu s-a lăsat derutată de încercările disperate ale recurentei de a abate atenția de la aspectele esențiale ale cauzei.

3. Celelalte critici aduse hotărârii instanței de fond de recurentă sunt în opinia intimatei la fel de lipsite de temei, instanța de fond făcând o analiză corectă, completă și exhaustivă a probelor pertinente și relevante, pe baza căroraa a dat o soluție corectă și legală litigiului.

Astfel, Instanța a reținut că în data de 26 mai 2009, prin contractul de leasing financiar mijlocit de UNI CREDIT LEASING CORPORATION IFN S.A., contract înregistrat sub nr._/T.-l -001, intimata a achiziționat de la pârâtă autoutilitara marca C. JUMPER B. CABINA SIMPLA 35+14 cu numărul de înmatriculare_ ȘI CODUL VIN VF7ZDBMDC11567498.

La livrarea autoutilitarei, în data de 10 iunie 2009, între firma noastră și recurenta a intervenit convenția intitulată „Certificat de garanție pentru vehicule C.”, prin care recurenta pârâtă a acordat garanție pe durată de 2 ani și totodată a plasat garanția și raportul juridic stabilit între părți sub incidența dispozițiilor Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora.

Conform punctului 2 din acest Certificat, modalitatea de asigurare a garanției constă în aceea că:

,,Orice reparator agreat C. este obligat să repare sau să înlocuiască gratuit orice piesă, componentă sau subansamblu care prezintă defecte de material, de fabricație sau de funcționare, în timpul perioadei de garanție (...).”

În data de 29 decembrie 2010, la sediul firmei din Aleșd, autoutilitara s-a defectat la pornirea în cursă, astfel că la data de 3 ianuarie 2011 am dus mașina la firma S.C. T. M. S.R.L. din Oradea pentru a fi reparată pe cheltuiala producătorului, fiind în garanție iar firma T. M. fiind autoservice-ul agreat de producător pentru reparațiile garanțiale.

La data depunerii la T. M. angajații acestuia au afirmat eronat că nefuncționarea celor două injectoare la parametrii normali ar fi cauza defecțiunii. Intimata a lăsat autoutilitara la T. M. pentru a se efectua reparațiile necesare, fiind încredințată că producătorul și-a asumat obligația contractuală de a efectua repunerea mașinii în stare de funcționare.

Pe baza acestor informații false, în data de 24 ianuarie 2011, firma intimată a fost nevoită să cumpere de la un furnizor din Ungaria (BENDECZKY MUE0ELY K.f.t. din Kecel) cele două injectoare pentru înlocuirea celor nefuncționale, prețul lor fiind de 130.000 forinți. În zilele de 26-27 ianuarie 2011, la firma T. M. S.R.L. din Oradea au fost montate cele două injectoare în autoutilitară, dar aceasta a continuat să rămână în stare de defecțiune. În data de 29 ianuarie 2011, între intimată și T. M. S.R.L. s-a încheiat un act întitulat „Scrisoare de descărcare de responsabilitate” prin care s-a constatat că mașina continuă să fie defectă, iar T. M. refuză să efectueze reparația în contul garanției legale de trei ani.

La trei zile după acest act, în data de 2 februarie 201 1 autoutilitara a fost reparată la firma S.C. MULT1MOTOR VEST S.R.L., iar cu această ocazie s-a constatat că adevărata cauză a defecțiunii a fost nerecunoașterea de către sistemul mașinii a pompei de înaltă presiune.

După această reparație, mașina, alimentată cu același combustibil ca și anterior defectării, a parcurs peste 80.000 km., fără probleme majore, consumând exact același combustibil ca și până atunci, fapt care a fost confirmat de proba testimonială administrată (fila 112 dosar fond).

Singura problemă a fost aceea că la revizia tehnică periodică din luna martie 2011, efectuată la pârâta T. M., aceasta a refuzat înlocuirea valvei EGR susținând că pârâta C. ROMÂNIA refuză să suporte cheltuielile oricăror reparații, cu toate că mașina este în perioada de garanție. În luna aprilie 2011, intimata a fost nevoită să înlocuiască valva EGR pe cheltuială proprie, la firma AUTOCOF S.R.L.

4. Susține că este evident falsă acuzația adusă sentinței cum că nu ar cuprinde vreo constatare a existenței daunelor suferite, întrucât pe baza probelor administrate instanța a reținut cât se poate de corect și exact faptul că principala încălcare frauduloasă a contractului de recurentă s-a produs atunci când a stabilit eronat cauza defecțiunii autoutilitarei, iar apoi., în martie 2011, la revizia periodică scadentă, a refuzat înlocuirea valvei EGR, refuzând să respecte obligația de reparare și înlocuire a subansamblelor uzate, deși perioada de garanție încă nu expirase.

5. În recurs, pârâta încearcă să acrediteze ideea că intimata ar fi refuzat să efectueze reparația care ar fi restabilit funcționarea normală a autoutilitarei, afirmația fiind total falsă și nu poate fi susținută de nici o probă.

Ceea ce într-adevăr nu a acceptat intimata - susține aceasta - este diagnosticul eronat pe care prepusul recurentei a încercat să i-l impună, salvând astfel autoutilitara de la dezmembrare totală, doar atât rezultă din mărturia angajatului recurentei P. C., dar de aici nu decurge că ar fi refuzat efectuarea reparației, ci din contră, intimata a fost refuzată de prepusul recurentei, atunci când în martie 2011 a solicitat înlocuirea unei valve care se uzase.

6. Arată că așa-zisele „neconcordanțe” între unii parametri - număr de kilometrii la bord sau cantitatea de carburant în rezervor - măsurați la interval de câteva zile de diferiți reparatori nu au nici o relevanță pentru soluționarea cauzei și sunt perfect posibile în condițiile în care firma intimată folosise autoutilitara chiar și în starea ei abandonată de recurentă, existența unor asemenea mențiuni discordante în diferite înscrisuri neputând pune sub semnul întrebării justețea soluției litigiului.

7. Acuzația recurentei conform căreia instanța de fond ar fi ținut cont de o probă - factura cu care intimata a achitat chiria pentru o autoutilitară în perioada reparării celei pe care recurenta ar fi avut obligația să ie-o repare - care ar fi fost depusă la dosar doar ulterior dezbaterilor, este evident nefondată, factura respectivă fiind anexată chiar de la început acțiunii (fila 10 dosar fond).

Împrejurarea că firma respectivă - Forever Blue Sky- nu are ca obiect de activitate închirierea de mașini nu poate împiedica firma să dea ocazional în chirie una din mașinile sale, iar faptul că firma Forever Blue Sky nu este plătitoare de TVA, deși pe factură apare T.V.A. nu este imputabilă firmei intimate și nu are absolut nici o relevanță pentru cauza de față.

Pretinde că la fel de falsă este și afirmația recurentei conform căreia instanța de fond ar fi interpretat greșit Certificatul de garanție care constituie baza raportului contractual stabilit între părți. Tocmai din analiza atentă și competentă a acestui act a concluzionat foarte corect instanța de fond că recurenta și-a încălcat obligația de reparare în perioada de garanție a autoutilitarei și prin aceasta a cauzat intimatei reclamante o pagubă însemnată, aflată în raport de cauzalitate directă cu încălcarea contractului, fiind astfel responsabilă civil pentru daunele suferite, concretizate în cheltuielile la care aceasta a fost nevoită să facă să facă fată datorită încălcării contractului de recurentă.

În drept invocă prevederile art. 969, 970, 998-999 cod civil, art. 19 și 20 Legea nr. 449/2003, art. 312 cod procedură civilă.

Conform art. 242 alin.(2) cod procedură civilă solicită judecarea cauzei și în lipsa părților.

Prin Concluziile scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 15.01.2013 intimata reclamantă S.C. T. I. S.R.L. a solicitat instanței ca pe baza probelor administrate să respingă recursul ca fiind lipsit de temei de fapt și de drept, să mențină sentința atacată ca fiind temeinică și legală, obligând recurenta la plata cheltuielilor de judecată cauzate prin recurs constând din onorariul avocațial conform chitanței_/14.1.2013 anexate, având în vedere considerentele arătate în întâmpinare, dintre care intimata reiterează în sinteză, faptul că, abrogarea art. 10 pct. 4 Cod procedură civilă prin Legea nr. 71/2011, cu intrare în vigoare cu zece zile înainte de depunerea acțiunii la instanța de fond este lipsită de orice tangență cu cauza de față; că intimata a depus acțiunea la Judecătoria Aleșd, în temeiul dispozițiilor art. 10 pct. 1 Cod procedură civilă, în vigoare și acum dar și la data depunerii acțiunii, raportat la art. 12 Cod procedură civilă, întrucât raportul contractual dintre intimată și recurentă a luat naștere la sediul intimatei - orașul Aleșd - și în acest caz intimata ca reclamantă are alegerea între instanțele deopotrivă competente, și că, încălcarea normelor de competență teritorială invocată de recurentă este lipsită de orice temei, raportarea la definiția „pagubei” în art. 2 lit. c) Legea nr. 240/2004 fiind irelevantă din acest punct de vedere.

În continuare intimata reiterează și dezvoltă punctual aceleași argumente pe care le-a susținut în cuprinsul întâmpinării și care au fost prezentate în cuprinsul prezentelor considerente.

Prin Concluziile scrise înregistrate la prezentul dosar la data de 21.01.2013, recurenta C. ROMÂNIA S.R.L. a solicitat a se admite recursul formulat și, pe cale de consecință, a se dispune casarea Sentinței nr. 792/18.04.2012 pronunțate de către Judecătoria Aleșd, în cauza ce a format obiectul Dosarului nr._, trimițând cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sector 1 București.

În subsidiar, în situația în care instanța va constata că nu s-au încălcat normele legale procedural civile privitoare la competență, cu ocazia soluționării fondului cauzei, solicită a se dispune modificarea, în tot, a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

1. Cu referire la încălcarea normelor legale privind competenta teritorială a Judecătoriei Aleșd cu ocazia soluționării cauzei, recurenta a arătat că instanța competentă urmează a fi determinată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 240/2004 având în vedere caracterul de lege specială pe care acest act normativ îl are față de Codul de procedură civilă. Instanța de fond a opinat în același sens, raportându-se la dispozițiile aceluiași act normativ.

Pentru a clarifica, însă, acest aspect este important a corela dispozițiile art. 12 din Legea nr. 240 cu Cererea de chemare în judecată.

În cuprinsul art. 12 din Legea nr. 240 se face referire la „instanța de judecată în a cărei rază teritorială s-a produs paguba.” Întrucât sensul literal al cuvântului „pagubă” nu corespunde cu înțelesul juridic pe care actul normativ sus-menționat i 1-a conferit, prioritate are semnificația juridică respectiv cea expusa în cadrul art. 2 litera c) din Legea nr. 240/2004.

Subliniază recurenta că era foarte important ca instanța de fond să analizeze dacă pagubele invocate de către intimată se încadrează în situațiile stabilite la art. 2 litera c) din Legea nr. 240/2004 întrucât, la o verificare a cererii de chemare în judecată se poate observa că sumele pretinse de către T. I. S.R.L. nu au ca justificare vreo vătămare a unei persoane sau deteriorare a altul bun. În consecință, prima teză a art. 12 din acest act normativ nu este aplicabilă.

Astfel fiind, competența poate fi stabilită conform celei de-a doua teze și aparține instanței de la sediul pârâtului, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

Deși intimata susține, prin întâmpinare, că a formulat acțiunea introductivă determinând competența conform dispozițiilor art. 10 alin 4 Cod proc. civ., recurenta menționează că, întrucât alin. 4 al art. 10 a fost abrogat începând cu data de 01.10.2011 prin Legea nr. 71/2021, acest temei legal nu putea justifica depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Aleșd la data de 10.01.2011, ulterior abrogării sale.

În concluzie, solicită a se constata că, instanța de fond a respins excepția necompetenței teritoriale, reținând cauza spre soluționare în mod greșit, competentă fiind instanța de la sediul pârâtei C. ROMÂNIA S.R.L., respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

2. În ceea ce privește analizarea și soluționarea Cererii de chemare în judecată, recurenta menționează că aceasta a avut la bază pct. 2 din înscrisul denumit „Certificat de garanție pentru vehicule C..” Sub acest aspect, solicită a se constata că instanța de judecată nu avea posibilitatea să analizeze în mod corect și să identifice situația juridică reală fără a fi în posesia acestui înscris, în integralitatea conținutului său.

În concret înscrisul avut în vedere de către instanța de fond nu conține fila 2, respectiv cea care cuprinde semnătura ambelor părți. Ori, în lipsa dovezii că C. ROMÂNIA S.R.L. și-a asumat acordarea garanției în condițiile înscrisului denumit „Certificat de garanție pentru vehicule C.”, instanța de fond a constatat, în mod neîntemeiat că „având în vedere existența contractelor încheiate între părți, obligația legală de garanție asumată de acestea, apreciază că prin acest comportament, pârâtele au încălcat contractul încheiat, respectiv clauzele generale de acordare a garanției”, constatând, în mod implicit o culpă contractuală.

Susține că, pentru a se constata culpa contractuală a recurentei era necesar ca, în prealabil să se facă dovada existenței unui contract și a încălcării acestuia.

Dovada existenței condițiilor contractului, respectiv acordării garantei, conform art. 1169 Cod civ., revenea intimatei, care a prezentat instanței de fond un înscris neînsușit de către părți prin semnare.

Mai mult, a refuzat, cu ocazia soluționării prezentului recurs, să prezinte instanței fila conținând semnăturile părților, astfel că recurenta solicită instanței a face aplicarea dispozițiilor art. 174 Cod proc. civ. în sensul lipsei unei dovezi clare a condițiilor în care a fost acordată garanția.

Concluzionând, solicită a se constata că instanța de fond a stabilit în mod netemeinic, în sarcina recurentei, existența faptei și culpa pentru pretinsul prejudiciu invocat de către intimată.

În ceea ce privește analiza efectuata de instanța de fond asupra raportului de cauzalitate care ar exista între așa-zisa faptă și prejudiciul pe care intimata l-a clamat, se apreciază că acesta a fost probat, simplu dar fără o motivare reală, tot în baza înscrisului denumit „Certificat de garanție pentru vehicule C.”.

Precizează că fapta, culpa și raportul de cauzalitate ar fi avut o altă semnificație pentru instanță în situația în care aceasta ar fi analizat, corelat, toate probatoriile existente la dosarul cauzei.

Astfel, recurenta a depus la dosar Raportul de expertiză al proprietăților combustibilului folosit nr. 30/13.01.2011, expertizare efectuată de către Laboratorul de încercare al companiei petroliere LukOil și Raportul de expertiză al injectoarelor efectuat de către societatea Rune S.R.L., abilitată în acest sens, lucrări de specialitate, efectuate de către terți anterior formulării prezentei acțiuni, care conduc către aceeași idee, respectiv cauza deselor defecțiuni ale injectoarelor autoutilitarei este utilizarea unui combustibil care nu numai că era de o calitate îndoielnică, dar nu respecta nici standardele impuse de lege pentru a fi comercializat pe piața românească.

Scopul acestor lucrări a fost verificarea concluziilor tehnicienilor de la Reparatorul Agreat C. care au observat, pe parcursul repetatelor reparații aceeași cauză a defecțiunilor: calitatea combustibilului.

Având în vedere depozițiile celor doi martori care confirmă „problemele” repetate - cel puțin 10 intervenții - pe care autoutilitara le-a avut de-a lungul timpului, concluziile celor doua R. de expertiză capătă relevanță și o puternică prezumție de veridicitate.

De asemenea, recurenta a depus la dosarul cauzei fotografii ale mostrei de combustibil prelevate din rezervorul autoutilitarei și corespondența purtată cu clientul său prin care îl avertizează asupra faptului că utilizarea unui asemenea combustibil va genera un lung șir de defecțiuni la diferitele componente ale motorului.

Instanța de fond a refuzat însă să analizeze toate aceste probe, eliminând practic din întreg raționamentul ce însoțește motivarea sentinței recurate orice raportare relevantă la probe administrate de către recurentă.

În consecință, concluzia conform căreia ar fi existat un defect care ar fi produs prejudicii intimatei nu are la baza o analiză clară, concretă a probatoriului, ci simple aparențe bazate pe un document nesemnat și pe simplele afirmații, contradictorii de altfel, ale intimatei.

Chiar dacă intimata a refuzat să fie prezentă la momentul prelevării probei de combustibil, aceasta a fost invitată, în prealabil, să participe la acest demers, ceea ce demonstrează faptul că, la momentul întocmirii Raportului LukOil recurenta a intenționat să realizeze o analiză reală a cauzelor apariției defecțiunilor și înlătură „condițiile de dubiu” invocate de către instanța de fond. Pe de altă parte, refuzul reprezentanților intimatei de a participa la prelevarea probei de motorină pentru a avea posibilitatea de a contesta Raportul de expertiză demonstrează că interesul acestora nu a fost acela de a facilita analiza, iar concluziile ulterioare au demonstrat că nu ar fi fost în favoarea T. să participe, în mod corect, la prelevarea probei de motorină.

Raportat la constatările instanței de fond referitor la pretinsa existență a faptei, a prejudiciului și a raportului de cauzalitate, o analiză obiectivă a acestor probatorii ar fi condus la o concluzie diferită, respectiv aceea ca, prin propria faptă, Intimata a cauzat repetatele defecțiuni a autoutilitarei.

Relevantă, în aprecierea întrunirii condițiilor privind atragerea răspunderii C. ROMÂNIA S.R.L. este și interpretarea greșită a mențiunilor cuprinse în „Scrisoare de descărcare de responsabilitate”, respectiv instanța de fond constată, în mod eronat, că Reparatorul Agreat C. ar fi refuzat, la data de 29.01.2011, să efectueze reparația autoutilitarei.

În realitate, mențiunea ,,Se refuză continuarea reparației în garanție” este însușită de către intimată prin semnare, fiind de altfel efectuată în cuprinsul acestui înscris la rubrica destinată Clientului.

Așadar, T. I. S.R.L. a refuzat continuarea reparațiilor deși Reparatorul Agreat C. propusese, astfel cum rezultă din același înscris, demontarea motorului și efectuarea de verificări suplimentare.

Deși a considerat ca fiind obținute în condiții de dubiu Rapoartele de expertiză întocmite de LukOil și Rune, instanța de fond a apreciat diferit pretinsa reparație efectuată de Multi M. Vest S.R.L., arătând că aceasta a „constatat că adevărata cauză a defecțiunii a fost nerecunoașterea, de către sistemul mașinii, a pompei de înaltă presiune.”

Ceea ce nu a observat instanța de fond este că la data aducerii autoutilitarei în service-ul T. M. Oradea, reprezentanții acesteia au emis către T. I. S.R.L. un înscris denumit „Comandă de lucru” în care sunt consemnate simptomele autoutilitarei înainte de diagnosticare, deficiențele funcționării acesteia reclamate de către reprezentanții T., respectiv „sudat catalizator, lipsă putere, zgomot motor”. În cuprinsul aceluiași înscris este consemnată data întocmirii acestuia, respectiv 29.12.2010, precum și nr. de kilometri înregistrați de autoutilitară până în acel moment, respectiv 208.087, precum și nivelul carburantului din rezervor, respectiv 1/2 de rezervor.

Ulterior, la data de 11.01.2011, la momentul prelevării celor două probe de motorină, reprezentanții C. și cei ai T. M. efectuează fotografii asupra bordului autoutilitarei, tocmai în ideea de a se consemna nr. de kilometri ai acesteia existenți la momentul respectiv, autoutilitara înregistrând un nr. de 208.880 KM. La același moment, 11.01.2011, indicatorul de combustibil indica un nivel de motorină de 1/1 din rezervor.

Recurenta menționează că, potrivit celor susținute de către intimată, a doua zi după semnarea Scrisorii de descărcare de responsabilitate cu Reparatorul Agreat C., autoutilitara este transferată la societatea Multi M. Vest S.R.L. unde urmează a fi diagnosticată.

La momentul intrării autoutilitarei în service-ul societății sus indicate, reprezentanții acestei societăți întocmesc Contractul de reparație nr. 143/29.01.2011 (fila 147 din dosar) în care sunt consemnate următoarele date: KM rulați (pe bord): 162.322 KM; Nivel carburant: 1/2 din rezervor;

Evident că nu este posibil ca la data de 28.01.2011 autoutilitara să aibă înregistrați în bord un nr. de 208.880 KM pentru ca a doua zi să aibă înregistrați în bord un nr. de doar 162.322 KM.

Cele anterior expuse pot proba, cel mult, faptul că intimata, încălcând obligația de a nu prezenta autoutilitara în alt service decât cel autorizat C., anterior incidentului ce formează obiectul prezentei cauze, s-a prezentat la Multi M. Vest S.R.L. unde s-a intervenit asupra calculatorului de bord și nicidecum „cauza reală a defecțiunii.”

Totodată, o atare intervenție asupra softului calculatorului de bord al mașinii ar fi putut constitui o cauză suplimentară a defectării autoutilitarei.

Toate cele mai sus expuse nu probează decât faptul că lipsa unei analize pertinente a generat o concluzie greșită a instanței de fond, respectiv Multi M. Vest S.R.L. nu a constatat cauza reală a defecțiunii întrucât numărul de kilometri înregistrați la bordul autoutilitarei demonstrează că mașina a fost dusă la această societate anterior apariției disfuncționalităților invocate de către intimată.

Referitor la sumele pretinse de către intimată cu titlu de despăgubiri, recurenta susține că sentința instanței de fond este netemeinică atât cu privire la contravaloarea pretinselor reparații pe care intimata le-ar fi achitat, cât și în privința contravalorii lipsei de folosință invocată de către aceasta.

În prealabil, recurenta precizează că garanția legală se poate acorda numai în situația în care beneficiarul probează că nu a cauzat, prin fapta sa proprie, defectarea produsului.

Astfel cum recurenta a arătat, la dosarul cauzei există probe care conduc către concluzia că, utilizând un combustibil de o calitate neconformă cu minimele cerințe de calitate și cu normele impuse de lege, intimata a generat defectarea autoutilitarei.

În consecință, faptul că intimata a achitat contravaloarea remedierii defecțiunilor pe care le-a produs prin propria faptă nu îi dă dreptul de a solicita rambursarea acestor sume de către recurentă. Astfel fiind, obligarea C. ROMÂNIA la achitarea contravalorii injectoarelor este lipsită de temei de fapt și de drept.

Intervenția Multi M. Vest asupra autoutilitarei, în cazul în care a avut loc, este evident că s-a produs cu mai mult timp anterior apariției defecțiunilor invocate de către intimată. Mai mult, această intervenție este posibil a fi determinat nefuncționarea mașinii, softul fiind o componentă cu influență în funcționarea tuturor celorlalte subansamble.

În consecință, această intervenție, și dacă ar fi fost utilă, a fost efectuată din inițiativa și pe propria răspundere a intimatei astfel că, obligarea recurentei la achitarea contravalorii sale este vădit nejustificată.

Referitor la contravaloarea supapelor EGR, solicită a se constata că acordarea garanției de către C. ROMÂNIA S.R.L. era nejustificată.

Până la momentul defectării supapelor EGR intimata a ignorat orice avertisment al producătorului și, mai grav, a intervenit neautorizat asupra softului autoutilitarei. în consecință, apariția oricăror defecțiuni este imputabilă direct intimatei, iar garanția contractuală nu mai poate fi acordată.

Susține că, tot în mod netemeinic instanța de fond a obligat recurenta și la plata contravalorii lipsei de folosință, ignorând caracterul mai mult decât îndoielnic al facturii fiscale FCBLU/_ din data de 28.01.2011, a cărei copie a fost depusă la dosar pentru a se proba aceasta pretenție, respectiv:

S.C. Forever Blue Sky S.R.L., emitenta acestei facturi fiscale, este o societate din București care nu are ca obiect de activitate închirierea de mașini; factura depusă la dosarul cauzei este purtătoare de T.V.A. în vreme ce S.C. Forever Blue Sky S.R.L. este o societate comercială înregistrată ca neplătitor de T.V.A.

Arată că, nu în ultimul rând, intimata nu a fost în măsură să depună la dosar Contractul de închiriere al autovehiculului de înlocuire, cunoscut fiind că uzanțele în materie de închiriere de mașini sunt în sensul stabilirii, în scris, printr-un Contract, a tuturor condițiilor închirierii.

Pentru toate motivele anterior expuse, solicită admiterea recursului formulat și, pe cale de consecință, a se dispune casarea Sentinței nr. 792/18.04,2012 pronunțată de către Judecătoria Aleșd în cauza ce a format obiectul Dosarului nr._ . trimițând cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Sector 1 București.

În subsidiar, în situația în care instanța va constata că nu s-au încălcat normele legale procedural civile privitoare la competență, cu ocazia soluționării fondului cauzei, solicită a se dispune modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

De asemenea, în baza art. 274 Cod proc. civ., solicită a se dispune obligarea intimatei T. I. S.R.L., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod proc. civilă, cu precădere din perspectiva excepției invocate, conform prevederilor art. 137 Cod pr. civ., instanța apreciază că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare.

În mod greșit a fost respinsă excepția de necompetență teritorială față de împrejurarea că actul normativ special nu era incident.

Astfel, obiectul pretenției reclamantului intimat, constând în acordarea despăgubirilor cauzate ca urmare a defecțiunilor unui produs livrat nu se subsumează noțiunii juridice de „pagubă” în accepțiunea art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte - care era în vigoare la momentul sesizării instanței de fond – noțiune definită legal ca fiind: „(…) 1. prejudiciul cauzat prin moartea sau vătămarea integrității corporale sau a sănătății unei persoane; (…) 2. deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu condiția ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinței ori consumului privat și să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea lui să fie mai mare de 200 lei; (…) 3. deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu condiția ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinței ori consumului privat și să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea lui să fie mai mare decât echivalentul în lei a 500 euro;”, în prezenta cauză fiind în discuție însăși paguba suferită prin pretinsa livrare a unui produs defect, și în consecință, competența teritorială în soluționarea cererii nu poate fi cea reglemantată de legea specială menționată - competența instanței de judecată în a cărei rază teritorială s-a produs paguba, se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului (art. 12).

Pe de altă parte, susținerea intimatei în sensul că ar avea drept de opțiune între mai multe instanțe deopotrivă competente, în temeiul dispozițiilor art. 10 pct. 4 Cod procedură civilă, raportat la art. 12 Cod procedură civilă, întrucât raportul contractual dintre aceasta și recurentă a luat naștere la sediul firmei intimate - orașul Aleșd - este nefondată, deoarece acest articol care reglementa o astfel de competență alternativă a fost abrogat prin art. 219 alin. 1 pct 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, aflată în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată formulate de intimate reclamantă, lege care conține dispoziții de procedură de imediată aplicare.

Pentru considerentele de fapt și juridice anterior menționate, în temeiul art. 312 alin. 1 - 3 și 6 raportat la art. 304 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, instanța va admite ca fondat recursul introdus de recurenta S.C. C. R. S.R.L. București, ..89-97, Clădirea Metropolis Center-West Wing, etaj 1, sector 1, cu sediul pr.ales la SCA Benclinov și Asociații cu sediul în loc.București, ..34, parter, ., în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în loc.Aleșd, ., jud.Bihor și ., cu sediul în loc.Oradea, ..259, jud.Bihor, împotriva sentinței civile nr.792 din 18.04.2012, pronunțată de Judecătoria Aleșd, pe care o modifică, în sensul că admite excepția de necompetență teritorială invocată de recurenta ..

Declină competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat recursul introdus de recurenta ., cu sediul în loc.București, ..89-97, Clădirea Metropolis Center-West Wing, etaj 1, sector 1, cu sediul pr.ales la SCA Benclinov și Asociații cu sediul în loc.București, ..34, parter, ., în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în loc.Aleșd, ., jud.Bihor și ., cu sediul în loc.Oradea, ..259, jud.Bihor, împotriva sentinței civile nr.792 din 18.04.2012, pronunțată de Judecătoria Aleșd, pe care o modifică, în sensul că admite excepția de necompetență teritorială invocată de recurenta ..

Declină competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 21 Ianuarie 2013

Președinte Judecător Judecător

I. C. M. L. D. J. A. C. C.

c.medical semnează

vicepreședinte

C. D.

Grefier

M. M.

Red.jud.recurs J.L.D./20.06.2013

Red.jud.fond.I.D.

Tehn.red.M.M. 2 ex.

← Acţiune în constatare. Decizia nr. 341/2013. Tribunalul BIHOR		Pretenţii. Decizia nr. 20/2013. Tribunalul BIHOR →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Decizia nr. 545/2013. Tribunalul BIHOR Pretenţii. Decizia nr. 433/2013. Tribunalul BIHOR Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 356/2013. Tribunalul BIHOR Acţiune în constatare. Decizia nr. 341/2013. Tribunalul BIHOR Pretenţii. Decizia nr. 20/2013. Tribunalul BIHOR Acţiune în constatare. Decizia nr. 1/2013. Tribunalul BIHOR Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 21/2013. Tribunalul BIHOR Contestaţie la executare. Decizia nr. 119/2013. Tribunalul BIHOR