Pretenţii. Decizia nr. 485/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 485/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 14170/271/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 485/R/.> Ședința publică de la 11 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. C.
Judecător L. D. J.
Judecător I. C. M.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea recursului litigii cu profesioniștii declarat de recurenta ., cu sediul în loc.S., nr.31, jud.Bihor, în contradictoriu cu intimatul S. A. G., cu dom.loc.Oradea, ..34/A, ., jud.Bihor, împotriva sentinței civile nr.2099 din 14.02.2013, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect pretenții.
La ce-a de-a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatului, av.N. L., potrivit împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind recurenta și reprezentantul acesteia, av.N. L., potrivit împuternicirii avocațiale de la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prin registratura instanței la data de 11.11.2013 reprezentantul recurentei, av.N. L., a depus la dosar o cerere pentru lăsarea cauzei la urmă, întrucât se află la Curtea de Apel Oradea, în susținerea unei cauze, după care:
Reprezentanta intimatului, arată că nu are alte probe.
Instanța considerând lămurită cauza, acordă părții cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea în întregime a hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată justificate cu chitanța de la dosar.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND;
Asupra recursului de față Tribunalul, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2099 din 14.02.2013, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis excepția prescripției invocată de pârât.
S-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. R. T. S.R.L., cu sediul în loc. Sintion nr. 31, județ Bihor, în contradictoriu cu pârâtul S. A. G., domiciliat în Oradea, .. 34/A, ..
A fost obligată reclamanta a achita pârâtului suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, între reclamantă și pârât s-a încheiat la data de 23.07.2001 un act juridic intitulat Convenție având încheierea de legalizare de semnătura nr. 3256 din 23.07.2001 a notarului public L. F.. (fila 6 dosar)
Instanța de fond a constatat că prin acest act juridic reclamanta se obliga să suporte toate cheltuielile aferente școlarizării pârâtului (student în acel moment în anul doi în cadrul Facultății de Electrotehnică și Informatică Universitatea din Oradea) până la terminarea studiilor, respectiv până la absolvirea de către acesta a anului V al Facultății de Electrotehnică și Informatică Oradea, respectiv pe perioada 2002 - 2005. Prin același act juridic pârâtul „se obligă ca după absolvirea facultății să lucreze, conform specializării, la firma S.C. R. T. S.R.L. (reclamanta) timp de 5 ani.”
S-a reținut că pârâtul nu și-a finalizat studiile, fiind exmatriculat în anul 2006, conform deciziei de exmatriculare nr. 1039 din 18.12.2006 (fila 28 dosar), precum și faptul că pârâtul a fost angajat al reclamantei în perioada 01.02._10 ca și muncitor necalificat.
Aceste aspecte nu sunt contestate de părți.
S-a reținut de către instanța de judecată faptul că între părți s-a încheiat un act juridic afectat de o condiție suspensivă, respectiv un eveniment viitor și nesigur ca realizare de care depinde însăși existența drepturilor și obligațiilor părților, anume absolvirea de către pârât a Facultății de Electrotehnică și Informatica Oradea.
În conformitate cu art. 1012 alin. 2 cod civil vechi și art. 1013 Cod civil vechi (aplicabil în speță în temeiul art. 3 și art. 102 din Legea 71/2011) condiția suspensivă se socotește îndeplinită atunci când este sigur că evenimentul nu se va mai realiza, aspect cu relevanță în ceea ce privește momentul începerii curgerii termenului de prescripție, respectiv aceasta începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția (art. 7 alin. 3 din decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă aplicabil în conformitate cu art. 6 alin. 4 Cod civil și art. 201 din Legea 71/2011). Instanța constată că această reglementare este preluată și de către Noul Cod Civil prin art. 1404 și art. 2524 N.C.C.
Față de starea de fapt și de drept mai sus arătată instanța de fond a respins susținerea reclamantei referitor la faptul că prescripția dreptului la acțiunea în pretenții a început să curgă doar la data încetării raporturilor de muncă cu pârâtul, afirmație care nu are nici un suport legal.
Conform art. 1 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
Articolul 3 din Decretul 167/1958 statuează că termenul de prescripție este de 3 ani.
În speță, instanța de fond a constatat că, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanța la data de 09.08.2012 (f . 3 dosar), dată la care dreptul la acțiune pentru creanța pretinsă de reclamantă era prescris, prezenta acțiune fiind introdusă după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, termen care a început să curgă cel mai târziu la data 01.02.2007, dată la care pârâtul era deja exmatriculat, deci era sigur că evenimentul nu se va mai realiza, reclamanta având cunoștință de acest fapt, ea însăși angajându-l pe pârât în calitate de muncitor necalificat.
Prin urmare, instanța de fond a admis excepția prescripției creanței pretinse și a respins acțiunea ca prescrisă.
Potrivit art. 274 alin. 1 C. pr. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În cauza de față, respingând acțiunea formulată de reclamantă instanța de fond a constatat că acesta a căzut în pretenții, astfel, a admis capătul de cerere privind obligarea ei la cheltuielilor de judecată și a fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr._/27.11.2012, depusă la dosarul cauzei.
Împotriva sentinței menționate, în termen, legal timbrat, a declarat recurs reclamanta S.C. R. T. S.R.L., în temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică și solicitând instanței de control judiciar casarea sentinței atacate, respingerea excepției și ca urmare a respingerii, judecarea fondului cauzei.
În ceea ce privește fondul cauzei, reiterează cele susținute prin cererea de chemare în judecată, și anume obligarea pârâtului față reclamanta recurentă la plata sumei de 5.000 USD sau echivalentul în lei cu titlu de despăgubiri pentru neîndeplinirea clauzelor asumate de comun acord prin contract.
În fapt, recurenta arată că, prin Sentința Civilă nr. 2099/2013 pronunțată de Judecătoria Oradea se admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, și se reține că termenul a început să curgă de la data împlinirii condiției suspensive ce afecta contractul încheiat între părțile litigiului, anume cel mai târziu de la data de 01 februarie 2007, dată la care pârâtul nu își mai putea respecta obligația asumata, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 09 august 2012.
Critica invocată de recurentă este reținerea împlinirii condiției suspensive la data de 01 februarie 2007. Condiția suspensiva presupune realizarea unui eveniment viitor și nesigur ca realizare. Faptul că pârâtul a fost exmatriculat în anul 2006 nu conduce la concluzia conform căreia acest eveniment nu se va mai putea realiza, mai ales că în perioada în care a fost exmatriculat, societatea recurentă reclamantă i-a achitat taxe pentru pregătire profesională inclusiv în anul 2010. Prin efectuarea acestor cursuri de pregătire profesională și suportarea cheltuielilor aferente de societatea recurentă reclamantă, reiese în mod neîndoielnic că s-a dorit continuarea raporturilor contractuale prin încadrarea pârâtului în muncă astfel cum s-a stabilit de comun acord.
Dar, întrucât în cursul anului 2012 relațiile între părți s-au degradat considerabil datorită comportamentului pârâtului, comportament prin care s-au pricinuit pagube de natură patrimonială societății reclamante recurente, inevitabil a urmat soluția de concediere pentru motive disciplinare. Ulterior concedierii s-a ajuns la punctul în care evenimentul viitor și nesigur nu se mai putea realiza, aceasta însemnând împlinirea condiției suspensive, și deci începând cu acest moment, termenul de prescripție a început să curgă.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15.10.2013, intimatul pârât S. A.-G. a solicitat respingerea recursului ca nefondat; menținerea sentinței civile sus indicate ca fiind legală și temeinică; cu cheltuieli de judecată.
Invocă în sinteză caracterul legal și temeinic al soluției instanței de fond, prin care aceasta a admis excepția prescripției extinctive invocată de pârâtul intimat și pe cale de consecință a respins ca prescrisă acțiunea formulată de S.C. ROMGRAPA T. S.R.L. (reprezentată prin administrator G. I.); cu cheltuieli de judecată.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că între părți s-a încheiat un act juridic afectat de o condiție suspensivă (Convenția nr. 3256/23.07.2001 autentificată la notarul public L. F.), respectiv un eveniment viitor și nesigur ca realizare de care depinde însăși existența drepturilor și obligațiilor părților, anume absolvirea de către intimatul pârât a Facultății de Electrotehnică și Informatică Oradea.
Instanța a constatat că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanță la data de 09.08.2012, dată la care dreptul la acțiune pentru creanța pretinsă de reclamanta-recurentă este prescris, acțiunea fiind introdusă după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, termen care a început să curgă cel mai târziu la data de 01.02.2007, dată la care intimatul pârât era deja exmatriculat, deci era sigur că evenimentul nu se va mai realiza, recurenta reclamantă având cunoștință de acest fapt, întrucât ea însăși l-a angajat în calitate de muncitor necalificat, astfel că instanța de fond a admis excepția prescripției creanței pretinse și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Invocă faptul că motivele de recurs invocate de S.C. R. T. S.R.L., prin administrator G. I., sunt nefondate, sens în care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Procedând la analizarea recursului formulat prin prisma prevederilor art. 304 ind. 1 și 306 alin. 2 C. pr. civ. instanța reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Astfel, analizând cu precădere excepția prescripției dreptului la acțiunea în sens material, invocată de pârâtul intimat S. A.-G., tribunalul reține că în mod justificat această excepție a fost admisă de către instanța de fond, având în vedere că obiectul acesteia îl reprezintă dreptul material la acțiune asupra sumei de 5.000 U.S.D. sau echivalentul acesteia în lei, cu titlul de despăgubiri pentru pretinsa neexecutare a obligației corelative asumate de pârâtul intimat în baza Convenției civile încheiate între părți la data de 23 iulie 2001(fila 6 din dosarul instanței de fond), respectiv obligația ca după absolvirea Facultății de Electrotehnică și Informatică Oradea, să lucreze, conform specializării, la societatea recurentă reclamantă, schimbul suportării de către aceasta a tuturor cheltuielilor aferente școlarizării, până la terminarea studiilor de către beneficia, respectiv pânp la absolvirea anului V a facultății susmenționate (perioada 2000 - 2005), această obligație fiind prevăzută sub condiție suspensivă.
Astfel, potrivit clauzelor prevăzute la paragr. 3 și 4 din Convenție, „În situația în care beneficiarul S. A.-G. nu-și respectă obligația de a se angaja la firma de mai sus pe perioada indicată, se obligă să achite cu titlu de despăgubiri globale, suma de 5.000 U.S.D. sau contravaloarea lor în lei la data plății. (…) Dacă din cauze independente de numitul S. A.-G. și neimputabile acestuia, realizarea acestei convenții nu se va putea concretiza, în sensul că firma se va desființa sau angajatorul nu va mai dori să-l angajeze, evident beneficiarul nu va mai datora despăgubirea de mai sus.”
În conformitate cu prevederile art. 1017 și 1018 Cod Civil - în forma aflată în vigoare la momentul nașterii raportului juridic litigios, „Obligația sub condiție suspensivă este aceea care depinde de un eveniment viitor și necert. Obligația condițională nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului. (…) Când obligația este contractată sub o condiție suspensivă, obiectul convenției rămâne în rizico-pericolul debitorului, care s-a obligat a-l da, în caz de îndeplinire a condiției.”
Astfelcondiția ca modalitate a actului juridic civil este guvernată de două principii: condiția afectează însăși existența actului juridic civil, respectiv nașterea și desființarea lui, spre deosebire de termen, care afectează doar executarea actului (art. 1004, 1022 C. civ.); condiția își produce efectele retroactiv - „ex tunc” - 1015 (art. 1015, teza I C. civ.).
În cazul condiției suspensive, în cadrul analizei trebuie distins între perioada anterioară împlinirii condiției („pendente conditione”) și cea ulterioară acestui moment („eveniente conditione”).
În cauză, pentru a determina efectele condiției suspensive sub aspectul momentului la care ar curge prescripția dreptului la acțiune în acordarea daunelor interese, se are în vedere momentul („eveniente conditione”) în situația în care condiția suspensivă nu se îndeplinește - cazul în speță, prin efectul exmatriculării pârâtului intimat, conform Deciziei de exmatriculare nr. 1039 din 18.12.2006, aspect comunicat recurentei reclamante prin adresa nr. 1946 din 20.06.2012 (fila 28 din dosarul instanței de fond) - efectul care se produce este acela că, părțile se găsesc în situația în care ar fi fost dacă n-ar fi încheiat actul, adică actul nu se naște, cu caracter definitiv, cu următoarele consecințe: prestațiile executate trebuie restituite; garanțiile constituite se desființează; drepturile constituite de debitor se consolidează.
În cauză, dreptul recurentei reclamante la restituirea prestațiilor constând în contravaloarea cheltuielilor aferente școlarizării intimatului pârât, pe care le-a suportat, ar deveni operant la momentul exmatriculării pârâtului intimat, deci la data de 18.12.2006, data deciziei de exmatriculare.
Sub aspectul aplicării în timp a dispozițiilor legale privind prescripția extinctivă, dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 287/2009 republicată privind Codul Civil stipulează că: „Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.”, prin urmare regimul juridic aplicabil excepției invocate în prezenta cauză este cel prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Potrivit art. 1 și 3 din D.167/1958, „Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. (…) Termenul prescripției este de 3 ani.”
Conform art. 7 și 8 din același act normativ, ,,prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.”
Cum în cauză, dreptul la acțiune în sens material al reclamantei recurente s-a născut la data de 18.12.2006, rezultă că la data înregistrării acțiunii - 09.08.2012 - termenul de prescripție era împlinit.
În raport cu considerentele anterior menționate, în cauză nefiind incidente alte motive de modificare sau casare, în temeiul art. 312 Cod pr. civ., instanța va respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta S.C. R. T. S.R.L. S., jud. Bihor, în contradictoriu cu intimatul S. A. G., menținând în totul sentința recurată, ca fiind legală și temeinică.
În temeiul art. 274 Cod pr. civ., instanța va obliga partea recurentă să plătească părții intimate suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta ., cu sediul în loc.S., nr.31, jud.Bihor, în contradictoriu cu intimatul S. A. G., cu dom.loc.Oradea, ..34/A, ., jud.Bihor, împotriva sentinței civile nr.2099 din 14.02.2013, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 11 Noiembrie 2013
Președinte, A. C. C. | Judecător, L. D. J. | Judecător, I. C. M. |
Grefier, M. M. |
Red.jud.J.L.D./09.04.2014
Red.jud.fond.G.M.
Tehn.red.M.M./2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 287/2013. Tribunalul BIHOR | Opoziţie la executare. Decizia nr. 55/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
