Pretenţii. Decizia nr. 180/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 180/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 6982/271/2008

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 180/R/.>

Ședința publică din 15 aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. B.

JUDECĂTOR: C. C. O.

JUDECĂTOR: A. T.

GREFIER: M. M. B.

Pe rol fiind judecarea recursului comercial introdus de recurenta .. VIENNA INSURANCE GROUP – SUCURSALA BIHOR cu sediul în loc. Oradea, ..35, .. Bihor în contradictoriu cu intimatele S.C. R.N.D. A. S.A cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor și . cu sediul în loc. Oradea, ., ., jud. Bihor împotriva Sentinței civile nr._/09.11.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Constată că, fondul cauzei s-a dezbătut la data de 01 aprilie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință întocmită cu respectiva ocazie, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a amânat pronunțarea pentru 08.04.2012 și pentru astăzi, instanța având nevoie de timp pentru a delibera.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND:

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr._/09.11.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost admisă cererea precizată și completată, formulată în principal de reclamanta S.C. R.N.D. A. S.A împotriva pârâtei S.C. O. S.A. VIENNA INSURANCE GROUP – SUCURSALA BIHOR.

A fost respinsă cererea subsidiară formulată de reclamanta S.C. R.N.D. A. S.A în contradictoriu cu pârâta .. ORADEA.

A fost obligată pârâta S.C. O. S.A la plata, în favoarea reclamantei, a sumelor de 1666 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații auto facturate cu factura fiscală nr._/31.08.2007 emisă în baza Comenzii nr._/09.08.2007; 188,84 lei dobânzi comerciale și 231,50 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în baza comenzilor de service existente la dosar, reclamanta a efectuat reparații auto la autoturismele angajate în producerea unui eveniment rutier care a avut loc la data de 07.08.2007.

Prin Ordinul de Plată nr.2996/09.09.2008 pârâta S.C. O. S.A. VIENNA INSURANCE GROUP – SUCURSALA BIHOR a achitat contravaloarea despăgubirilor pentru reparația autoturismului marca RENAULT KANGOO cu nr. de înmatriculare_ facturată cu factura nr._/15.02.2007 în cuantum de 947 lei.

Deși inițial pârâta de rd.1 a fost de acord să plătească și contravaloarea reparațiilor facturate sub nr._/31.08.2007, factură emisă în baza Comenzii nr._/09.08.2007 și acceptată la plată, efectuate la autoturismul marca DACIA L. cu nr. de înmatriculare_, emițând Confirmare de plată, ulterior a refuzat cu toate că, mașina era asigurată la societatea pârâtă în baza Poliței CASCO . nr._, valabilă pentru intervalul 29.09._09.

Acest autoturism era cumpărat prin Contractul de Leasing nr. 2219/2006 încheiat între S.C. A. LEASING IFN S.A. și pârâta de rd. 2 .. Oradea, în calitate de cumpărător. Anterior perfectării contractului menționat, s-a cesionat folosința autoturismului către pârâta de rd. 2.

Conform disp. art.969 cod civil convențiile legal întocmite au putere de lege între părți.

Obligațiile asiguratorului, respectiv ale pârâtei de rd.1 privind plata despăgubirilor în cazul producerii unor avarii la autoturismul asiguratului sunt menționate prin clauzele inserate la art.17 din contractul de asigurare.

Instanța de fond a mai reținut că în raportul de expertiză tehnică cu nr. de înregistrare 463/30.09.2009 întocmit de expert ing. U. F. se arată că nu se poate stabili cu certitudine circumstanțele producerii avariilor la brațul suspensiei și la amortizorul dreapta față autoturismului L..

Având în vedere principiul in dubio pro rei, instanța a reținut că acestea s-au produs ca urmare a evenimentului rutier precizat.

Cealaltă concluzie a expertului, potrivit căreia avaria suferită la spoilerul față al autoturismului nu este rezultatul pătrunderii în gropile din carosabil, este combătută prin depoziția șoferului mașinii care, audiat în calitate de martor, relevă legătura de cauzalitate dintre . din dreapta într-un canal și avarierea spoilerului față și jantă dreapta față. Tot acesta confirmă participarea reprezentantului pârâtei de rd.1 la constatarea avariilor, așa cum se prevede la art.17.3 din contractul de asigurare. În aceste condiții nu poate fi reținută apărarea pârâtei de rd.1 prin care contestă confirmarea de plată, ea fiind semnată de reprezentantul acesteia.

La art.1073 Cod civil se prevede dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunare.

Așa fiind, în temeiul considerentelor expuse, având în vedere textele de lege invocate raportate la art.43, art.46 din Codul Comercial, instanța a admis cererea formulată în principal, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

Pretențiile față de pârâta de rd.2 au fost respinse, instanța apreciind că acestea sunt nejustificate în condițiile în care aceasta era beneficiara unei polițe de asigurare CASCO emisă de pârâta de rd.1.

În baza disp. art.274 Cod pr. civilă, pârâta de rd.1 fiind în culpă procesuală, a fost obligată să-i plătească reclamantei, suma de 231,50 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termen legal a formulat recurs recurenta .. VIENNA INSURANCE GROUP – Sucursala Bihor solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta S.C. R.N.D. A. S.A.

În motivarea recursului recurenta arată că a refuzat achitarea contravalorii facturii nr._/30.08.2007, ca urmare a aplicabilității dispozițiilor art. 8 punct 2 lit. b din Condițiile generale de asigurare ale poliței CASCO . nr._ conform cărora O. este îndreptățit să nu acorde despăgubiri în cazul în care în declarațiile asiguratului sau ale reprezentanților acestuia făcute în legătură cu polița de asigurare se constată neadevăruri, contradicții, falsuri, aspecte frauduloase sau exagerări evidente.

Recurenta mai arată că instanța de fond în mod nelegal a dispus obligarea sa la plata sumei solicitată de reclamantă, atâta timp cât nu există nici un temei de drept pentru aceasta. Astfel, recurenta arată că, contractul de asigurare facultativă încheiat cu pârâta . dă naștere unor drepturi și obligații doar între părțile acestui contract, iar reclamanta este terț față de acest contract și nu se poate în nici un caz subroga în dreptul asiguratului de a primi o eventuală indemnizație de asigurare. Prin urmare, recurenta arată că persoana care efectuează reparații auto are dreptul de a i se achita valoarea acestor reparații de la persoana care a solicitat efectuarea reparațiilor și nicidecum de la asigurătorul acestuia. Recurenta mai învederează că instanța de fond în mod greșit a dat prioritate unei declarații de martor, în detrimentul unei probe științifice, respectiv expertiza tehnică auto din care rezulta indubitabil că avaria suferită la autoturismul DACIA cu nr. de înmatriculare_ nu putea să se producă prin pătrunderea în gropile din carosabil. Se mai arată totodată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a principiului „in dubio pro reo” reținând că dubiul profită reclamantei creditoare. Totodată recurenta mai arată că acceptarea la plată depusă la dosar de către reclamantă nu-i poate fi opozabilă, întrucât nu este semnată de reprezentantul legal al societății și nici nu este ștampilată.

În drept a invocat dispozițiile art. 312 și 3041 Cod Procedură Civilă.

Intimata . prin întâmpinarea de la dosar a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

În motivarea întâmpinării intimata arată că la data producerii evenimentului rutier exista încheiată o poliță de asigurare de tip CASCO emisă de recurenta .. VIENNA INSURANCE GROUP. Prin urmare intimata arată că instanța de fond în mod temeinic și legal ținând cont de contractul de asigurare tip poliță CASCO . nr._ valabilă pentru perioada 29.09._09 a obligat recurenta la plata contravalorii reparațiilor auto în favoarea reclamantei conform clauzelor inserate la art. 17 din contractul de asigurare.

În drept a invocat dispozițiile art. 115-118 Cod Procedură Civilă.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu sub toate aspectele, în baza art. 3041 Cod Procedură Civilă Tribunalul Bihor constată că recursul formulat este fondat și pe cale de consecință îl va admite pentru următoarele considerente:

Obiectul dedus judecății îl reprezintă solicitarea reclamantei intimate S.C. R.N.D. A. S.A de obligare a pârâtei .. VIENNA INSURANCE GROUP la plata contravalorii reparațiilor efectuate la autoturismul marca DACIA L. cu nr. de înmatriculare_ aparținând pârâtei intimate ., autoturism asigurat la pârâta de ordin 1 în baza poliței de asigurare facultativă CASCO . nr._ și care a fost implicat într-un accident rutier la data de 07.08.2007. Totodată reclamanta a mai solicitat obligarea aceleiași pârâte de ordin 1 la achitarea contravalorii reparațiilor pentru autoturismul marca RENAULT KANGOO cu nr. de înmatriculare_ conform facturii nr._/15.02.2007 în cuantum de 947 lei.

Referitor la acest din urmă capăt de cerere Tribunalul Bihor urmează să constate că pârâta .. VIENNA INSURANCE GROUP – SUCURSALA BIHOR prin Ordinul de plată nr. 2996/09.08.2008 a achitat contravaloarea acestor despăgubiri. De altfel prin recursul formulat recurenta s-a axat exclusiv pe modificarea sentinței doar în ceea ce privește capătul de cerere referitor la despăgubirile solicitate pentru reparația autoturismului DACIA L. cu nr. de înmatriculare_ .

Din înscrisurile aflate la dosarul de fond Tribunalul Bihor reține că reclamanta a efectuat lucrările de reparații auto la autoturismul în discuție emițând factura fiscală nr._/31.08.2007, în sumă de 1666 lei pe care pârâtele refuză să o achite.

Prin sentința atacată instanța de fond a dispus obligarea asigurătorului la plata contravalorii reparațiilor efectuate la autoturismul asigurat, deși, între reclamantă și asigurător nu exista nici un raport juridic. Contractul de asigurare facultativă CASCO produce efecte doar între părțile contractante, față de acest contract reclamanta este un terț neputându-se subroga în dreptul asiguratului de a primi o eventuală indemnizație de asigurare. Prin încheierea contractului de asigurare asiguratul, fiind chemat în judecată de către reclamant, era îndreptățit să formuleze o cerere de chemare în garanție, solicitând ca în cazul admiterii acțiunii principale să se dispună admiterea cererii de chemare în garanție cu obligarea chematului în garanție la plata despăgubirilor ce face obiectul acțiunii principale. Ori, deși în cauză nu s-a formulat o asemenea cerere de chemare în garanție, instanța de fond fără un fundament în drept, a dispus obligarea directă a asigurătorului la plata în favoarea reclamantului a despăgubirilor solicitate.

Văzând că întinderea prejudiciului suferit de către reclamantă ca urmare a neachitării contravalorii reparațiilor efectuate este cert, pârâții necontestând cuantumul consemnat în factura fiscală de care reclamanta s-a prevalat în admiterea acțiunii, și ținând cont de cererea subsidiară a reclamantei de obligare a pârâtei . la plata despăgubirilor solicitate, instanța de recurs constată temeinicia cererii subsidiare și în consecință va dispune obligarea beneficiarului reparațiilor efectuate de către reclamantă, respectiv a pârâtei . la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1666 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații auto facturate cu factura nr._/31.08.2007, sumă la care se va aduna în vederea reparării integrale a prejudiciului suma de 188,84 lei dobânzi aferente.

Referitor la invocarea lipsei raportului de cauzalitate dintre prejudiciul suferit prin avarierea autoturismului și fapta ilicită a pătrunderii autoturismului în discuție în groapa din carosabil, Tribunalul Bihor urmează să constate că acest aspect este irelevant în soluționarea capătului de cerere privind obligarea proprietarului autoturismului avariat de a suporta contravaloarea reparațiilor efectuate de către reclamantă, întrucât natura litigiului dintre reclamantă și această pârâtă este dată de antrenarea răspunderii civile contractuale și nu a răspunderii civile delictuale. Lipsa raportului de cauzalitate invocat putând avea relevanță doar în soluționarea unei acțiuni îndreptate împotriva asigurătorului.

Față de aceste considerente și văzând în drept și dispozițiile art. 969 Cod Civil în varianta în vigoare în momentul nașterii dreptului la acțiune și art. 2 din Legea nr. 136/1995 prin prisma dispozițiilor art. 304 punct 9 Cod Procedură Civilă Tribunalul Bihor urmează să admită ca fondat recursul formulat și să modifice sentința atacată în sensul că va admite acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. R.N.D. A. S.A în contradictoriu cu pârâta . și în consecință va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1666 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații auto facturate cu factura nr._/31.08.2007 și la plata sumei de 188,84 lei dobânzi, respingând acțiunea formulată de reclamanta S.C. R.N.D. A. S.A față de pârâta .. VIENNA INSURANCE GROUP – SUCURSALA BIHOR.

În baza art. 274 Cod Procedură Civilă ca o consecință a admiterii acțiunii și respectiv a recursului formulat va obliga pârâta . Oradea la 231,50 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei la fond și la 357,5 lei cheltuieli în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat recursul introdus de recurenta .. VIENNA INSURANCE GROUP – SUCURSALA BIHOR cu sediul în loc. Oradea, ..35, .. Bihor în contradictoriu cu intimatele S.C. R.N.D. A. S.A cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor și . cu sediul în loc. Oradea, ., . împotriva Sentinței civile nr._/09.11.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o modifică în sensul că:

Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. R.N.D. A. S.A în contradictoriu cu pârâta . și în consecință obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1666 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații auto facturate cu factura nr._/31.08.2007 și la plata sumei de 188,84 lei dobânzi. Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. R.N.D. A. S.A față de pârâta .. VIENNA INSURANCE GROUP – SUCURSALA BIHOR.

Obligă pârâta . Oradea la 231,50 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei la fond și la 357,5 lei cheltuieli în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2013.

Președinte,

D. B.

Judecător,

C. C. O.

Judecător,

A. T.

Grefier,

M. M. B.

Red. Fond

Secara M.

RED: B.D.

DAC: M.B.

2 exe/ 09.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 180/2013. Tribunalul BIHOR