Acţiune în constatare. Decizia nr. 497/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 497/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 15174/271/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 497/R/.> Ședința publică de la 18 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. C.
Judecător L. D. J.
Judecător I. C. M.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea recursului litigii cu profesioniștii pârâta-recurentă S.C. B. M. S.A. cu sediul procesual ales în loc.București, ..143, mezanin, sector 1, în contradictoriu cu reclamantul-intimat C. A. M., cu domiciliul pr.ales la C..Av.P. F., loc.Oradea, ..1, etaj 2, ., împotriva sentinței civile nr._ din 19.12.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 11 noiembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 18 noiembrie 2013, după care:
TRIBUNALUL
DELIBERÂND;
Asupra recursului de față Tribunalul, constată următoarele;
Prin sentința nr._ din 19.12.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul C. A. M., cu domiciliul procedural ales la cab. av. P. F. cu sediul în Oradea, ..1, . împotriva pârâtei S.C. B. MILLENIUM S.A. prin Sucursala Bihor cu sediul în Oradea, ., județul Bihor.
S-a constatat că art.3 punctul 1 alin. 2 și 3, precum și art. 3 punctul 4 din Contractul de Credit nr._/28.10.2008 constituie o clauză abuzivă, în sensul art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
S-a dispus modificarea clauzelor contractuale în sensul eliminării acestor prevederi din contract menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit.
S-a dispus obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a despăgubirilor, constând în suma plătită cu titlu de comision de administrare aferent perioadei 20.11._12, în cuantum de 16 117,47 lei.
A fost obligată pârâta să procedeze la modificarea ratei lunare prin înlăturarea din aceasta a sumei plătită cu titlu de comision de administrare.
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele;
La data de 28.10.2008 s-a încheiat Convenția de credit nr._ între reclamant, în calitate de împrumutător și pârâtă, în calitate de împrumutat, pentru suma de 50.100 Euro, instituindu-se în favoarea băncii, pentru garantarea împrumutului, o ipotecă asupra imobilului descris în convenția menționată.
Instanța de fond a constatat că acest contract de credit bancar intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, întrucât împrumutatul are calitatea de consumator, iar banca pe aceea de comerciant.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, ,,o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților’’.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra posibilității instanțelor naționale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noțiunile de obiect al contractului și de preț, la care face referire art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 prin hotărârea din 3 iunie 2010, dată în cauza C‑484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c. Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) și prin ordonanța din 16 noiembrie 2010, dată în cauza C-76/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, reținând că instanțele judecătorești au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze, chiar și atunci când aceasta vizează obiectul principal sau prețul unui contract. De asemenea, în analiza aceleași probleme de drept, CJUE s-a pronunțat și prin Hotărârea Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero, C-240/1998 prin care a statuat că instanțele judecătorești sunt obligate să analizeze chiar și din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Din jurisprudența CJUE, care în temeiul Constituției și a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele naționale, rezultă că Directiva 93/13, în transpunerea căreia s-a adoptat în dreptul național Legea 193/2000, vizează protejarea drepturilor consumatorilor care sunt partea slabă în contract având în vedere faptul că puterea lor de negociere este limitată, ei fiind practic obligați fie să accepte clauzele impuse de profesioniști, fie să nu încheie contractul.
Dacă interpretăm prevederile art. 4 din Legea 193/2000 deducem că pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă este necesar ca ea să îndeplinească în mod cumulativ două criterii: să fie o clauză standard, preformulată și prin introducerea ei să se creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța de fond a reținut că nu se poate susține că simplul fapt al semnării contractului de către consumator și informarea prealabilă a acestuia despre comisioanele percepute, echivalează cu negocierea clauzelor contractului între părți, cu atât mai mult întocmirea de către pârâtă a unui act adițional care să modifice convenția părților.
Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 din Codul civil vechi, aplicabil în speță în temeiul art. 223 din Legea 71/2011, conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind abuzive.
Prin urmare, clauza atacată îndeplinește prima dintre condițiile prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000, fiind, fără îndoială, clauza standard cuprinsă într-un contract de adeziune.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la art. .3 punctul 1 alin. 2 și 3, precum și art. 3 punctul 4 din Contractul de Credit nr._/28.10.2008, este necesar și ca aceste clauze să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța de fond subscrie faptului că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc.
Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului nu se opune constatării incidenței sancțiunii civile a nulității unor clauze contractuale. O interpretare contrară a Convenției nu poate fi admisă, deoarece ar însemna ca protecția dreptului de proprietate, în înțelesul autonom conferit acestei noțiuni de Convenție, să se extindă și asupra cazurilor în care un astfel de drept este dobândit contrar cerințelor de legalitate prevăzute de dreptul național.
Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța de fond a apreciat că prin stipularea comisionului de risc s-a creat, în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit.
În consecință, apreciind că sunt îndeplinite toate cerințele impuse de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța de fond a constatat că art.3 punctul 1 alin. 2 și 3, precum și art. 3 punctul 4 din Contractul de Credit nr._/28.10.2008 constituie o clauză abuzivă, în sensul art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000; să dispună modificarea clauzelor contractuale în sensul eliminării acestor prevederi din contract menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit.
De asemenea, a dispus obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a despăgubirilor, constând în suma plătită cu titlu de comision de administrare aferent perioadei 20.11._12, în cuantum de 16.117,47 lei, precum și a obligat-o la modificarea ratei lunare prin înlăturarea din această sumă, a sumei plătită cu titlu de comision de administrare.
Fiind în culpă procesuală, pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului, cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei reprezentând onorariu avocațial, în baza prevederilor art.274 Cod pr. civilă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta S.C. B. M. S.A. solicitând modificarea ei și respingerea cererii.
În motivare se arată că deși a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune instanța de fond nu s-a pronunțat asupra ei, fiind esențială stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție. În condițiile în care intimatul a cunoscut sau trebuia să cunoască diminuarea patrimoniului de la data încheierii contractului, acel moment se impunea a fi reținut ca început al prescripției.
În considerentele hotărârii se face trimitere la comisionul de risc, deși dispozitivul acesteia face trimitere expresă la un comision de administrare, astfel încât argumentele pe care le-a expus prin întâmpinare nu au primit nici un răspuns din partea instanței de fond.
Perceperea comisionului de administrare este prevăzută de lege, fiind de neconceput ca în asemenea situație să se rețină că el ar fi abuziv. De altfel, în cuprinsul hotărârii nu se indică în mod exact de ce ar fi abuzive clauzele, astfel încât ea nu este motivată.
În drept au fost invocate prevederile art. 299 și urm. C.pr.civ.
Procedând la analizarea recursului prin prisma prevederilor art. 304 1 și 306 alin. 2 C.pr.civ. tribunalul reține că acesta este fondat, urmând a fi admis, sentința casată în întregime, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. Astfel, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Textul legal instituie o garanție esențială pentru realizarea actului de justiție și împotriva arbitrariului, constituind în același timp premisa exercitării controlului judiciar de către instanța superioară. Pentru a da satisfacție acestui principiu nu este necesar ca instanța de judecată să examineze și să discute în mod special toate argumentele invocate de părți, fiind suficient ca ea să arate motivele de fapt și de drept care au dus la adoptarea soluției.
Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești a fost subliniată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a arătat că ea își are izvorul în dreptul oricărei părți în cadrul procedurii să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale, combinat cu dreptul lor ca aceste argumente să fie examinate în mod efectiv ( Hotărârile pronunțate în cauzele Werner versus Austria și V. der Hurk versus Olanda ). O hotărâre prin care se repetă mecanic prevederile textelor de lege aplicabile nu poate fi socotită o hotărâre judecătorească motivată ( cauza Dimitrellos versus G. ).
Motivarea nu trebuie să trateze separat fiecare dintre problemele punctuale ridicate de parte atâta timp cât instanța a atins toate aspectele esențiale ale argumentelor invocate de către părți ( mutatis mutandis cauza Albina versus România ).
Din această perspectivă tribunalul reține că pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție cu privire la care instanța de fond s-a pronunțat la termenul din 12 decembrie 2012, astfel încât motivul invocat sub acest aspect nu poate fi reținut.
În cuprinsul considerentelor se face însă trimitere în mod expres și repetat la stipularea unui comision de risc, deși în dispozitivul sentinței s-a declarat ca fiind pretins abuzivă clauza de instituire a unui comision de administrare. În aceste condiții nu se poate stabili cu certitudine dacă instanța de fond a deliberat cu privire la fondul litigiului, referirile generale la caracterul abuziv al unor clauze contractuale fiind de natură să întărească această concluzie.
Soluția se impune cu atât mai mult cu cât în cuprinsul hotărârii nu se face vreo referire la apărările formulate de către recurenta-pârâtă. Or, după cum reiese din jurisprudența mai sus amintită, o asemenea examinare nu satisface conceptul de motivare a hotărârii judecătorești, lipsind părțile de o garanție esențială în derularea procesului. Mai mult, lipsa motivării împiedică exercitarea unui real control de către tribunal asupra hotărârii atacate.
Față de toate acestea, consideră că singurul remediu procesual este casarea hotărârii în vederea realizării unei reale cercetări judecătorești a fondului litigios, sens care va și dispune în baza art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul introdus de pârâta-recurentă S.C. B. M. S.A. cu sediul procesual ales în loc.București, ..143, mezanin, sector 1, în contradictoriu cu reclamantul-intimat C. A. M., cu domiciliul pr.ales la C..Av.P. F., loc.Oradea, ..1, etaj 2, ., împotriva sentinței civile nr._ din 19.12.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea,pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată se vor avea în vedere la rejudecarea cauzei în fond.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2013.
Președinte, A. C. C. | Judecător, L. D. J. | Judecător, I. C. M. |
Grefier, M. M. |
Red.jud.M.C./ 11 decembrie 2013
Red.jud.fond.M.S.
Tehn.red.M.M./2 ex.
| ← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BIHOR | Pretenţii. Decizia nr. 73/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
