Pretenţii. Decizia nr. 567/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 567/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 7921/271/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 567/R/.>

Ședința publică de la 09 Decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE D. B.

Judecător A. R. P.

Judecător T. A.

Grefier C. A. H.

Pe rol judecarea recursului litigii cu profesioniști formulat de recurenta S.C. G. G. S.R.L., cu sediul în Oradea, ./B, biroul 2, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata S.C. E. E. FAB ASSOCIATION S.R.L. - prin lichidator judiciar BORSA D. C., cu sediul în Cluj N., Calea Dorobanților nr. 22, ., jud. Cluj, împotriva Sentinței civile nr._ din 07.09.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, în cauza având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că dezbaterea recursului a avut loc la data de 02.12.2013, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care a fost amânată pronunțarea pentru data de 09.12.2013.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr._/07.09.2012 Judecătoria Oradea aadmis acțiunea reclamantei . ASSOCIATION SRL, prin administrator judiciar Borsa D. C. cu sediul în Cluj N., Calea Dorobanților, nr 22, . Cluj, împotriva debitorului ., cu sediul în Oradea, ./B, jud Bihor.

A obligat pe pârât să plătească reclamantei 17.309,87 lei preț neachitat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la instanță la data de 08.05.2012, reclamanta . ASSOCIATION SRL, prin administrator judiciar Borsa D. C. a chemat in judecată pe debitorul . solicitând ca instanța să oblige să îi plătească_, 87 lei preț neachitat.

În fapt, s-a arătat că debitorul a cumpărat marfă de la creditor, iar acesta din urmă a procedat la facturarea acesteia pentru încasarea prețului. Deși facturile nu au fost contestate, prețul nu a fost achitat.

Instanța de fond a reținut că din probațiunea administrată în cauză rezultă că in baza comenzilor aflate la filele 5- 11 dosar, reclamanta creditoare a prestat servicii si a vândut marfă debitoarei. Pentru încasarea prețului total de 19.784, 77 lei s-au emis facturile de la filele 12 - 21. Din această sumă s-a achitat doar 2438, 9 ron, conform sentinței civile 1712/2012 a Judecătoriei Cluj N..

Facturile neachitate si necontestate de debitor reprezintă împotriva acestuia dovada unor creanțe certe, lichide si exigibile, astfel încât în baza acestora și in temeiul art 969, 970, 1073 cod civil s-a admis acțiunea reclamantei pentru prețul facturat si neachitat, în cuantum total de 17.309, 87 lei.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat recurs pârâta S.C. G. G. S.R.L., solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței recurate, cu consecința respingerii cererii introductive, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta invocă nelegala sa citare pentru termenul de judecată din data de 07.09.2012, în condițiile în care citația a fost afișată pe ușa principală, deși societatea are o registratură proprie și aproximativ 200 de angajați, activitatea de producție fiind organizată în trei schimburi. Consideră recurenta că era imposibil ca nicio persoană să nu fi fost prezentă la sediul societății.

În prealabil, recurenta arată că intimata a formulat și înregistrat la Judecătoria Cluj N. o cerere de emitere a ordonanței de plată, care inițial a fost admisă, însă ulterior ordonanța nr. 4309/2011 a fost desființată ca urmare a admiterii acțiunii în anulare, reținându-se intervenirea compensării legale, fiind obligată recurenta doar la plata diferenței de 2438,9 lei.

Pe fond, recurenta a precizat că între părți au intervenit raporturi juridice între profesioniști, de natură obligațională, schimburile fiind consemnate în facturile comerciale reciproc emise și comunicate. Arată recurenta că intimata îi datora suma de_ lei, cu titlu de preț neachitat, datorie constatată prin facturile GML nr. 232/08.02.2010 și GML nr. 234/23.02.2010. Recurenta precizează că intimata a solicitat în fața instanței de fond plata unor facturi, dintre care cea mai recentă este din 30.07.2010, în cuantum de_,87 lei.

Consideră recurenta că la data de 30.07.2010, data ultimei facturi emisă de reclamantă, datoria sa s-a stins prin compensație legală, conform prevederilor art. 1044 și următoarele C.civ.

Pentru aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În drept au fost invocate prevederile art. 1143 și urm. C.civ., art. 46 raportat la art. 50 și urm. C...proc.civ.

Recurenta nu a depus înscrisuri în probațiune.

Intimata S.C. E. E. FAB ASSOCIATION S.R.L., legal citată prin administrator judiciar B. D. C., a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Intimata a precizat în esență faptul că hotărârea primei instanțe este legală. Arată intimata că în mod legal prima instanță a admis acțiunea, în condițiile în care compensarea legală a debitelor invocată nu a fost dovedită de către recurentă. Având în vedere că nu există acte contabile care să justifice efectuarea operațiunii de compensare anterior deschiderii procedurii insolvenței, arată intimata că nu se poate reține incidența în cauză a prevederilor art. 52 din Legea nr. 85/2006, deoarece recurenta nu s-a înscris la masa credală a debitoarei în insolvență.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 85/2006.

Intimata nu a formulat cereri de probațiune.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 și 306 alin. (2) C.proc.civ., Tribunalul apreciază că recursul este nefondat, și îl va respinge ca atare, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 08.05.2012, reclamanta intimată S.C. E. E. FAB ASSOCIATION S.R.L., a solicitat instanței obligarea pârâtei recurente S.C. G. G. S.R.L., la plata sumei de_,87 lei reprezentând contravaloarea produselor livrate pârâtei și neachitate de aceasta

Instanța de fond a reținut că acțiunea promovată este întemeiată și, în temeiul răspunderii civile contractuale, a obligat pârâta recurentă S.C. G. G. S.R.L. la plata sumei indicate în cererea introductivă.

Tribunalul reține că, raportat la data emiterii facturilor fiscale depuse în probațiune de către reclamanta intimată, în cauză sunt incidente prevederile art. 969 și următoarele Cod Civil de la 1864, cu referire la prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011.

Tribunalul apreciază că hotărârea instanței de fond, de admitere a acțiunii introductive ca fondată, este temeinică și legală, raportat la probatoriul administrat în fața primei instanțe.

Astfel, analizând motivul de recurs privind nelegala sa citare în fața instanței de fond, invocat de recurentă, Tribunalul apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel cum susține recurenta, Tribunalul constată că pentru termenul de judecată din data de 07.09.2012, când s-a pronunțat și hotărârea recurată, recurenta pârâtă a fost citată prin afișare pe ușa principală a clădirii, reținând factorul poștal că nicio persoană (portar, administrator, serviciu de registratură sau funcționar însărcinat cu primirea corespondenței) nu a fost găsită.

În mod legal s-a apreciat de către instanța de fond că procedura de citare a pârâtei pentru termenul de judecată din data de 07.09.2012 a fost legal îndeplinită, în condițiile în care art. 921 C.proc.civ. de la 1865 reglementa posibilitatea pentru agentul procedural de a afișa citația pe ușa principală a clădirii, în situația în care nicio persoană nu ar fi fost găsită la sediul societății. Constatând lipsa oricărei persoane de la sediul recurentei, acesta a procedat la afișarea citației pe ușa principală a clădirii de la sediul recurentei, o astfel de posibilitate fiind recunoscută în mod explicit de dispozițiile legale precitate.

Susținerea recurentei în sensul că era imposibil ca nico persoană să nu se afle la sediul său în data de 07.06.2012 nu poate fi reținută de către instanța de recurs, constatarea agentului procedural făcând parte din constatările personale ale unui funcționar, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, pentru a căror contestare este necesară înscrierea în fals, conform art. 100 alin. (4) C.proc.civ. de la 1865.

Analizând motivul de recurs constând în intervenirea compensației legale, invocat de recurenta S.C. G. G. S.R.L., Tribunalul reține următoarele:

Între pârâta recurentă și reclamanta intimată au avut loc raporturi juridice obligaționale, constând în livrarea de către intimată de produse către recurentă, în baza comenzilor emise de pârâta S.C. G. G. S.R.L. În executarea acestor comenzi, intimata a livrat produse recurentei, costul acestor produse fiind evidențiat prin emiterea facturilor fiscale nr._/14.12.2009, nr._/18.12.2009, nr._/08.01.2010, nr._/13.01.2010, nr._/29.01.2010, nr._/15.02.2010, nr._/22.02.2010, nr._/31.05.2010, nr._/30.06.2010, respectiv nr._/30.07.2010.

Tribunalul constată că în mod legal și temeinic a apreciat instanța de fond existența unei creanțe certe, lichide și exigibile a reclamantei intimate S.C. E. E. FAB ASSOCIATION S.R.L. față de pârâta S.C. G. G. S.R.L., în condițiile în care toate facturile depuse în probațiune, enumerate anterior, au fost semnate de primire de către pârâtă, contravaloarea acestora urmând a fi achitată cu ordine de plată, în termen de 45 sau 60 de zile de la primirea facturilor.

Compensarea legală invocată de recurenta S.C. G. G. S.R.L. nu a fost dovedită în vreun fel de aceasta, nici în fața instanței de fond, nici a celei de recurs. Facturile fiscale la care recurenta a făcut referire în cuprinsul motivelor de recurs nu au fost depuse la dosar, astfel că instanța de recurs nu poate reține incidența compensării legale, neputând verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1143 și următoarele C.civ. de la 1864.

În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că reclamanta S.C. E. E. FAB ASSOCIATION S.R.L. a formulat o cerere de emitere a somației de plată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N., care, în urma admiterii cererii în anulare, a admis doar în parte acțiunea, obligând debitoarea să achite creditorului doar suma de 2438,9 lei, Tribunalul reține că, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (4) teza finală coroborat cu art. 7 din O.G. nr. 5/2001 (în vigoare la data introducerii acțiunii principale), dacă prin hotărâre irevocabilă pronunțată a fost admisă cererea în anulare, partea interesată poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun, lucru pe care reclamanta intimată l-a și făcut. Mai mult, pronunțarea unei ordonanțe privind somația de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți, conform art. 111 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001.

În aceste condiții, reținând că recurenta nu a susținut probator apărarea privind intervenirea compensării legale între părți, Tribunalul apreciază că în mod legal și temeinic instanța de fond a procedat la admiterea acțiunii introductive, astfel cum a fost formulată.

Prin urmare, reținând că motivele de recurs sunt neîntemeiate, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ. instanța de control judiciar va respinge ca nefondat recursul.

Având în vedere soluția adoptată cu privire la recursul formulat de recurenta S.C. G. G. S.R.L., instanța nu îi va acorda acesteia cheltuielile de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta S.C. G. G. S.R.L., cu sediul în Oradea, ./B, biroul 2, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata S.C. E. E. FAB ASSOCIATION S.R.L. - prin lichidator judiciar BORSA D. C., cu sediul în Cluj N., Calea Dorobanților nr. 22, ., jud. Cluj, împotriva Sentinței civile nr._ din 07.09.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totalitate.

Respinge cererea recurentei privind obligarea intimatei la plata de cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 09 Decembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

B. D. P. A. R. T. A.

Grefier,

C. A. H.

Tehnoredactat: C.H.

Red. jud. P.A.R./21.01.2014

2 ex.

Jud. fond. C.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 567/2013. Tribunalul BIHOR