Acţiune în constatare. Sentința nr. 81/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 81/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 4293/120/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr.81

Ședința publică din 23.01.2014

Instanța constituită din:

Președinte: C. I. D.

Grefier: C. Ț.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul F. F., domiciliat in Târgoviște, ., ..B, ., prin Cabinetul de Avocat „Ș. C.” cu sediul in Târgoviște, Calea București, ., ., județul Dâmbovița, in calitate de fost asociat al . SRL, pârât fiind O. Național al Registrului Comerțului, cu sediul in București, ., sector 3, reprezentat prin director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul in Târgoviște, . nr.1, județul Dâmbovița.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamantul prin avocat Ș. C., lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței modalitatea de indeplinire a procedurii de citare și stadiul in care se află judecata.

Instanța, din oficiu, efectuând verificările necesare, în conformitate cu dispozițiile art.131,Noul Cod de procedură civilă, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Apărătorul reclamantului arată că nu mai are cereri de formulat sau alte probe de administrat și solicită cuvântul in fond.

Tribunalul, după ascultarea părților în temeiul art.238, alin.1, din noul cod de procedura civila, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, apreciază că pricina se poate judeca la prezentul termen de judecată, iar în temeiul art.392, din noul cod de procedura civila, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul părților.

Apărătorul reclamantului având cuvântul in fond, solicită admiterea cererii, să se constate ca la data radierii . SRL din registrul comerțului, a operat transmisiunea către reclamant a dreptului de proprietate asupra imobilului apartament situat in Târgoviște, achiziționat pe numele societății, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5239/18.12.1997, urmind ca pe cale de consecinta să se dispună inscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului astfel identificat in Cartea Funciară a județului Dâmbovița. Nu solicită cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._ /22.07.2013, reclamantul F. F., a chemat in judecată pârâtul O. Național al Registrului Comerțului, privind inscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului apartament situat in Târgoviște, achiziționat pe numele societății, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5239/18.12.1997, astfel identificat in Cartea Funciară a județului Dâmbovița.

În motivarea cererii se arată că potrivit contractului de vânzare cumpărare mentionat, a achiziționat pe numele societății, un apartament situat in Târgoviște, ., ., ., județul Dâmbovița, in calitate de asociat unic al . SRL.

La data de 30.10.2009, conform incheierii nr.7447, a judecătorului delegat, s-a dispus radierea din registrul comerțului a . SRL, după ce, anterior, prin sentința nr.506/13.04.2007, s-a dispus dizolvarea societății, intrucât nu a depus la ORC D-ța situațiile financiare aferente anului 2005.

Intrucât intre momentul dizolvării și cel al radierii societății comerciale nu s-a dispus și eliberat de către ORC certificatul constatator al dreptului de proprietate asupra activelor societății, apreciază admisibilă prezenta cerere.

S-au atașat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5239/18.12.1997, sentința nr.506/13.04.2007, încheierea nr.7447 a judecătorului delegat, certificatul nr._/29.10.2012, eliberat de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară, certificatul de inregistrare la ORC a . SRL.

Pârâta prin intâmpinare arată că . SRL, a fost radiată din Registrul comerțului in temeiul dispozitiilor art.237, alin.9, din Legea nr.31/1990, apreciind că sunt incidente dispozițiile art.237, alin.10, din Legea 31/1990, care prevăd că, bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din Registrul comerțului in condițiile art.8 și art.9, revin acționarilor și pentru că la data radierii din registrul comerțului societatea in cauză avea ca asociat unic pe reclamantul in cauză, lasă la aprecierea instanței prezenta cerere de chemare in judecată.

Instanța, analizând cererea, in raport de sustinerile partilor, de probele administrate si textele de lege incidente, apreciaza ca cererea este intemeiata si o va admite, motivat de faptul ca in anul 1997, reclamantul, in calitate de asociat unic al . SRL, a achizitionat un apartament, iar in anul 2009, s-a dispus radierea societatii din Registrul Comertului, ca urmare a dizolvarii acesteia, pe motiv ca nu s-au depus la ORC Dambovita, situatiile financiare aferente anului 2005.

Intre momentul dizolvarii si cel al radierii societatii, nu s-a dispus si eliberat de catre ORC Dambovita, certificatul constatator al dreptului de proprietate a activelor societatii si cum reclamantul nu are la indemina o cale de realizare a dreptului, societatea fiind radiata si deci nu mai exista ca persoana juridica, in cauza sunt incidente dispozitiile art.237, alin.10, din Legea nr.31/1990, dispozitii conform carora, bunurile ramase in patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comertului, in conditiile art.8 si 9, revin actionarilor, si cum, la data radierii din registrul comertului, societatea avea ca asociat unic pe reclamant, acest bun revine acestuia.

Pe cale de consecinta, se va constata ca la data radierii . SRL din registrul Comertului, a operat transmisiunea catre reclamant, a dreptului de proprietate asupra imobilului apartament, situat in Târgoviște, ., ., ., achiziționat pe numele . SRL si va dispune inscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului astfel identificat, in Cartea Funciara a judetului Dambovita, dupa efectuarea formelor necesare procedurii de deschidere a cartii funciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulata de F. F., domiciliat in Târgoviște, ., ..B, ., prin Cabinetul de Avocat „Ș. C.” cu sediul in Târgoviște, Calea București, ., ., județul Dâmbovița, in calitate de fost asociat al . SRL, în contradictoriu cu pârâtul O. Național al Registrului Comerțului cu sediul in București,., sector 3 reprezentat prin director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița cu sediul in Târgoviște, . nr.1, județul Dâmbovița si pe cale de consecinta:

Constata ca la data radierii . SRL, din registrul Comertului, a operat transmisiunea catre reclamant, a dreptului de proprietate asupra imobilului apartament, situat in Târgoviște, ., ., ., județul Dâmbovița, achiziționat pe numele . SRL.

Dispune inscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului astfel identificat, in Cartea Funciara a judetului Dambovita, dupa efectuarea formelor necesare procedurii de deschidere a cartii funciare.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 23.01.2014.

Președinte, Grefier,

C. I. D. C. Ț.

Red.CID/CȚ

4 ex/ 21.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 81/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA