Dizolvare societate. Hotărâre din 10-06-2014, Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 1039/120/2014
Dosar nr._ dizolv.soc.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
S E N T I N T A nr. 974
Ședința publică din data de 10 iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – I. C.
GREFIER – L. M.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamantul I. T. de Muncă Dâmbovița, cu sediul ales in Târgoviște, ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în Târgoviște, .,., având cod unic de înregistrare_ și număr de înmatriculare în registrul comerțului J_, având ca obiect dizolvare societate .
Cererea scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 172 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 1 (2) din OG nr. 32/1995 și cu art. 261 din Legea nr. 26/1990.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamantul ITM Dâmbovița, cum și pârâta .>
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință arătând care este obiectul pricinii, stadiul judecății cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Tribunalul, din oficiu, după verificare, potrivit art. 131 alin. 1 NCPC, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina, în temeiul prevederilor Legii nr. 31/1990 și nr. 26/1990.
Tribunalul, nemaifiind formulate alte cereri, invocate excepții sau solicitate probe pentru a fi administrate, vând în vedere dispozițiile art.238 NCPC, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o zi și având în vedere solicitarea reclamantului privind judecarea cauzei în lipsa, în temeiul dispozițiilor art. 394 NCPC, rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3.03.2014, sub nr._, reclamantul ITM Dâmbovița a chemat în judecată pârâta ., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea acesteia.
In motivarea cererii se susține că potrivit art. 237 alin. 1 lit. c din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, având în vedere datele furnizate de ONRC nr._/24.02.2014, sediul societății pârâte este expirat, societatea neavând sediul cunoscut.
Susține reclamantul că pârâta figurează cu debite în evidențele sale financiare, în cuantum de 68 lei, reprezentând comision datorat conform legii nr.130/1990 și dobânda aferentă plății întârziate a comisionului, conform titlurilor executorii anexate cererii.
S-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art. 411 Cod pr.civilă.
Examinând cererea reclamantei, în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, tribunalul reține că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru considerentele ce vor fi expuse:
Potrivit disp.art. 237 alin. 1 lit. c din Legea nr.31/1990 rep., la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut, ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută.
In cererea dedusă judecății, reclamanta a invocat doar cazul în care debitoarea pârâtă nu are sediul social cunoscut.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv fișa de „furnizare informații extinse” emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului (f.5) rezultă că debitoarea . are sediul în Municipiul Târgoviște, ., ., ., relații care înlătură susținerea creditoarei –reclamante privind necunoașterea sediului acesteia.
De altfel, în cursul judecății, reclamanta nu a adus nici o dovadă din care să rezulte că este în imposibilitatea executării unei creanțe în valoare de 68 lei, reprezentând comision datorat conform Legii nr.130/1999, stabilită prin titlurile executorii nr. 1/23.04.2012 și respectiv nr.2/22.01.2013 (f. 11,12) datorită necunoașterii sediului debitoarei, simpla depunere la dosar a copiilor celor două titluri, neconstituind o astfel de dovadă în sensul dispozițiilor legale pe care își întemeiază cererea.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca cererea reclamantei –creditoare să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul I. T. de Muncă Dâmbovița, cu sediul ales in Târgoviște, ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în Târgoviște, .,., ., având cod unic de înregistrare_ și număr de înmatriculare în registrul comerțului J_ .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la efectuarea publicității, conform art. 18 pct. 24 din Legea nr.76/2012.
Pronunțată în ședința publică din 10.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. C. L. M.
Red. IC/ML
4 ex. / 26.06.2014
.>
| ← Obligatia de a face. Sentința nr. 570/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 24/2014.... → |
|---|








