Obligatia de a face. Sentința nr. 570/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 570/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 6843/120/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR 570
Ședința publică din data de 31.03.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE :G. A. M.
GREFIER: J. C.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect pretenții formulată de reclamanta B. . în comuna Topolog, ., CUI_ în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, după care:
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, după care:
Instanța ia act că prin nota de ședință depusă la dosar la fila 25- dosarul Judecătoriei Găești- reclamanta a solicitat judecata în lipsă a cauzei.
Instanța verificând actele și lucrările dosarului constată că deși pentru acest termen de judecată reclamanta a fost citată cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 470,50 lei, conform art 284 indice 1 alin 1 lit b din OG 34/2006, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art 248 alin 1 și art 197 N c.pr.civ, invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțarea asupra excepției invocate.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Găești la data de 25.10.2013, reclamanta S.C. B. .. a chemat în judecată pe pârâta . solicitând instanței ca prin hotărâre ace se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 79.583,20 lei reprezentând test neachitat din contravaloarea facturii nr. 067 din 5.12.2011, reprezentând marfă livrată în baza contractului de furnizare nr. 23 încheiat la data de 31.10.2011 și la penalități de 30.918,13 lei .
În motivarea cererii reclamanta arată că între părți, în calitate de furnizor și de achizitor s-a încheiat contractul de furnizare nr. 23/31.10.2011 având ca obiect furnizarea produselor prezentate în contract și în ofertă la locul de depozitare indicat de autoritatea contractantă, în perioada convenită și în conformitate cu obligațiile asumate prin prezentul contract.
Ulterior, prin contractul de cesiune de creanță nr. 206 încheiat la 24.10.2012 între . G. SRL, în calitate de cedent și pârâta S.C. B. .., în calitate de cesionar, a fost cesionată creanța pe care . G. SRL, o deținea împotriva Primăriei Hulubești rezultând din contractul de furnizare nr.23/31.10.2011.
Conform prevederilor contractuale, plata trebuia efectuată în termen de 30 zile de la emiterea facturii pentru marfa livrată potrivit prevederilor art.10.2 din contract, iar potrivit art.11.2 din contract, în cazul în care debitoarea nu efectua plata la data scadentă, aceasta datora penalități de întârziere în cuantum de 0.15% pe zi întârziere.
În executarea contractului de furnizare, reclamanta . G. SRL a livrat către pârâtă marfă în valoare totală de 79.583,20 lei conform facturii fiscale nr. 067/05.12.2011 și a avizului de însoțire a mărfii nr.165/05.12.2011, factura fiind acceptată la plată de către pârâtă.
Deși a beneficiat de marfa livrată pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumei datorate, suma de 79.583,20 lei rămânând neachitată .
Arată reclamanta că în cauză sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii contractuale a pârâtei ., pentru suma de 110.501,33 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligației de achitare a prețului pentru mărfurile livrate.
În materie contractuală, condițiile cerute pentru atragerea răspunderii civile contractuale sunt: existența unei fapte ilicite care constă în nerespectarea unei obligații contractuale de plată, existența unui prejudiciu patrimonial – pierderile suferite de reclamantă ca urmare a neîncasării contravalorii pentru marfa livrată și a indisponibilizării sumei, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și culpa celui care săvârșește fapta ilicită.
În drept au fost invocate disp. art. 1270 Cod civil, art. 1350 cod civil precum și disp. art. 194 și urm. C.pr.civ..
S-au depus la dosar în copii: contractul de furnizare nr.23 din 31.10.2011; anexă la contractul de furnizare nr.23/2011; proces verbal de predare – primire încheiat la data de 5.12.2011; aviz însoțire a mărfii nr.165/2011; contract de cesiune de creanță; notificare de cesiune.
Pârâta, legal citată nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința nr 2342/14.11.2013, Judecătoria Găești a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 18.12.2013, sub nr_ .
La data de 20.01.2014 pârâta a depus la dosar notă de ședință însoțită de dovada achitării integrale a debitului.
La termenul de judecată din data de 31.03.2014, instanța, din oficiu a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, având în vedere că la dosar nu a fost depusă de către reclamantă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 470,50 lei, aferentă cererii.
Analizând actele și lucrările dosarului asupra excepției netimbrării cererii, instanța reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 20.01.2014, instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 470,50 lei, taxă calculată conform art 284 indice 1 alin 1 lit b din OG 34/2006, atrăgându-i-se totodată atenția cu privire la sancțiunea anularii cererii în caz de neconformare.
Astfel, având în vedere că deși taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei, dovada plății taxei judiciare de timbru în conformitate cu prevederile art. 6 (2) din OUG 80/2013, instanța constată că nu au fost respectate dispozițiile legale privind corecta sa învestire cu soluționarea cauzei.
D. urmare, instanța urmează să dea eficiență în prezenta cauză dispozițiilor art. 197 din N c.pr.civ, care instituie sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată nelegal timbrate.
În considerarea celor arătate anterior, instanța va admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, pe care urmează să o anuleze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrată cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenții formulată de reclamanta B. . în comuna Topolog, ., CUI_ în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în ..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Dâmbovița.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31.03.2014.
Președinte Grefier
G. A. M. J. C.
Red G.A.M/tehnored J.C
4ex/03.04.2014
| ← Radiere. Sentința nr. 1667/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Dizolvare societate. Hotărâre din 10-06-2014, Tribunalul... → |
|---|








