Pretenţii. Decizia nr. 20/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 2172/315/2013
DOSAR NR._ Apel – pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA A II A CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 20
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2014
Președinte: F. E.
Judecător: E. I.
Grefier: E. B.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta reclamantă S.C. C. de A. Târgoviște – Dâmbovița SA, cu sediul în Târgoviște, Bld. I.C. B., nr. 50, județul Dâmbovița și cu sediul procesual ales la Cabinetul de Avocat V. A.-M. din Târgoviște, ., . (complex Mondial), județul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul pârât C. G., domiciliat în Târgoviște, .. 9, ., împotriva sentinței civile nr. 3533/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu 12,93 lei, taxă judiciară de timbru achitată conform OP nr. 4289/21.11.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta – reclamantă prin avocat D. C., conform împuternicirii avocațiale nr._/2013, depusă la dosar (fila 15), lipsă fiind intimatul – pârât.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, în calea de atac, după care,
Tribunalul, din oficiu, după verificarea efectuată potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 95 alin. 2 Cod procedură civilă, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina, iar în temeiul art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata cercetării procesului ca fiind de aproximativ 1 lună.
Apelanta – reclamantă, prin avocat, precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelanta – reclamantă, prin avocat, solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea intimatului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 248,73 lei. Susține că nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune privind penalitățile de întârziere, având în vedere că pe rolul Judecătoriei Târgoviște au fost înregistrate mai multe dosare cu același debitor, care au întrerupt cursul prescripției. Se solicită și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise, învederează părților că după închiderea dezbaterilor nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă, și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 25.02.2013 sub nr._, reclamanta S.C. C. DE A. TÂRGOVIȘTE- DÂMBOVIȚA S.A., a chemat în judecată pe pârâtul C. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 808,41 lei, reprezentând debit principal rezultat din executarea contractului nr. 7833/21.03.2003, la plata sumei de 248,73 lei reprezentând penalități de întârziere datorate aferente facturilor emise până la data de 08.12.2012 și în continuare până la stingerea debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a precizat că la data de 21.03.2003, între C. de A. Târgoviște Dâmbovița, în calitate de operator și C. G., în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de furnizare a apei potabile și evacuarea apelor menajere nr. 7833, având ca obiect furnizarea în regim continuu la limita de proprietate a apei potabile, evacuarea apelor menajere și/sau pluviale la sistemul de canalizare.
S-a mai arătat că în baza contractului au fost emise facturile nr._/15.09.2011,_/15.10.2011,_/12.11.2011,_/07.12.2011,_/12.01.2012,_/11.02.2012,_/12.03.2012,_/10.04.2012,_/11.05.2012,_/12.06.2012,_/12.07.2012,_/11.08.2012,_/12.09.2012,_/12.10.2012,_/13.11.2012,_/08.12.2012, în cuantum de 1057,14 lei.
Deși reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale și a notificat pârâtul cu privire la existența debitului restant, acesta a refuzat să achite facturile restante. Mai învederează reclamanta că, potrivit dispozițiilor art. 102 alin. 1 din Legea nr.71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, iar potrivit art. 5 alin. 1 din același text de lege, dispozițiile se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., prin urmare efectele contractului vor fi analizate din perspectiva condițiilor impuse de Codul Civil de la 1864, ca lege aplicabilă.
Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar conform prevederilor art. 1073 cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Capitolul V art. 7 din contract prevede că utilizatorul are obligația să plătească facturile operatorului în mod regulat la termenele legale,iar potrivit art. 13, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage aplicarea unor penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor în vigoare, penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței și sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor.
A precizat reclamanta că răspunderea civilă contractuală intervine când sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unui contract între cel chemat să răspundă și cel față de care se răspunde, existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită, inexistența unei cauze care să înlăture caracterul culpabil al nerespectării obligațiilor, existența obligațiilor contractuale invocate, rezultând din contractul încheiat cu pârâta, prin care aceasta și-a asumat obligațiile.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 969, art. 1073, art. 1082 și urm. Cod civil.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării taxei de timbru, timbru judiciar și în copie: contractul de furnizare a apei potabile și evacuarea apelor menajere și pluviale nr. 7833/21.03.2003, adresa nr. 8915/15.03.2012, dovada de comunicare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, facturile fiscale
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, la primul termen de judecată a fost decăzut din dreptul de a solicita probe și a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Prin sentința nr. 3533/19.09.203, Judecătoria a admis în parte acțiunea în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 808,41lei reprezentând debit principal facturat în perioada 15.09.2011 – 8.12.2012 și suma de 77,17 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost respins capătul de cerere privind penalitățile de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că raportul juridic intervenit între părți, având ca obiect furnizarea apei potabile și preluarea apelor menajere la un preț prestabilit, semnifică o întreprindere de furnitură, în sensul art. 3 pct. 5 cod comercial (fapta de comerț obiectivă), reglementat acum de dispozițiile art. 1766 cod civil.
În temeiul art. 31 din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și canalizare și art. 13 din contractul nr. 7833/21.03.2003, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, pârâtul avea obligația să achite contravaloarea facturilor aferente serviciului de care a beneficiat în termen de 30 zile de la data emiterii acestora.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 241/2006 și art. 13 din contract, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, a căror valoare totală nu poate, însă, depăși cuantumul debitului.
Potrivit art. 969 Cod civil convențiile legal întocmite au putere de lege între părțile contractante și conform art. 970 Cod civil trebuie îndeplinite cu bună-credință.
Reclamanta a dovedit existența raportului juridic între părți, iar prin facturile fiscale depuse la dosar a dovedit îndeplinirea obligației de prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, precum și obligația corelativă a pârâtului de a achita prețul aferent acestui serviciu, iar pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată, astfel instanța reține ca întemeiate pretențiile reclamantei în ce privește debitul, pârâtul datorând acesteia suma de 808,41 lei reprezentând contravaloare servicii apă și canalizare, potrivit facturilor emise în perioada 15.09._12.
Clauza penală definită de art. 1066 cod civil are drept scop determinarea prin convenția părților a întinderii prejudiciului în caz de neexecutare, executare cu întârziere sau executare necorespunzătoare și este datorată atunci când sunt întrunite condițiile acordării de despăgubiri.
Cu privire la penalitățile de întârziere, instanța de fond a motivat că reclamanta solicită suma de 248,73 lei cu titlu de penalități de întârziere facturate în perioada 15.09.2011 – 08.12.2012 și în continuare până la stingerea debitului, dar toate facturile emise în perioada arătată cuprind penalități de întârziere și pentru facturile emise în anii 2008, 2009, 2010, 2011, deși aceste facturi nu sunt depuse la dosar, nu se cunoaște cuantumul debitului, nu se cunoaște data scadenței acestora și când au fost achitate, având în vedere că debitul se solicită doar pentru perioada 15.09._12, se conturează prescripția dreptului la acțiune pentru facturile emise în anul 2008 și lunar se percep penalități pentru aceste facturi.
Prin urmare, instanța a respins capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere în cuantum de 248,73 lei și penalitățile ce vor curge în continuare, întrucât nu a putut verifica modul de calcul al penalităților, prescripția, nu au fost anexate facturile, creanța pretinsă cu acest titlu nefiind certă și lichidă în sensul art. 662 cod procedură civilă.
Sentința a fost atacată cu apel, în termen legal, de către reclamantă, care a solicitat modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii și celui de-al doilea capăt de cerere, referitor la plata penalităților de întârziere.
Apelanta consideră sentința nelegală, întrucât deși instanța la termenul de judecată din 19.09.2013 a rămas în deliberare considerându-se lămurită asupra pricinii, reține în cuprinsul sentinței că respinge capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere în cuantum de 248,73 lei, întrucât nu poate verifica modul de calcul al penalităților, prescripția și pentru că suma nu este certă și lichidă în sensul art. 662 noul cod procedură civilă.
Procedând astfel, s-a încălcat principiul fundamental al aflării adevărului, reglementat de art.22 alin. 2 din noul cod de procedură civilă, în sensul că judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, lasă loc incertitudinii în privința conturării prescripției dreptului la acțiune.
Apelanta afirmă că penalitățile de întârziere sunt facturate in perioada 15.09.2011 – 8.12.2012, dar se referă la facturi din anii 2008, 2009, 2010, 2011 pentru că pârâta nu a achitat facturile la termenul scadent, aplicându-se o cotă egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare pe zi de întârziere, potrivit art. 13 alin. 3 din contract și art. 31 din Legea nr. 241/2006 privind serviciului de alimentare cu apa si de canalizare.
Dacă s-ar fi pus în discuție prescripția dreptului material la acțiune, reclamanta ar fi făcut dovada întreruperii cursului prescripției, întrucât pe rolul instanțelor au fost înregistrate dosarele nr._ ,_ ,_, având aceleași părți prin care pârâtul a fost obligat la plata datoriilor pe care le înregistra față de apelantă.
Apelanta a depus ca act nou în recurs sentința civilă nr. 4691/21.10.2008, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Târgoviște și sentința nr. 1571 din 12 martie 2012, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr._ din care rezultă că pârâtul a fost obligat la prețul contravalorii serviciilor prestate în perioade anterioare celei ce face obiectul prezentelor pretenții.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului tribunalul constată că apelul este întemeiat.
Un prim aspect ce urmează a fi avut în vedere se referă la posibilitatea judecătorului de a mai invoca intervenirea prescripției extinctive, dacă aceasta nu a fost invocată de partea care are interes să o facă, în condițiile legii.
Prin art. 206 alin. 1 pct. 3, din Legea de punere în aplicare a noului cod civil, nr. 71/2011 s-au adus modificări art. 2513 C.civ . în sensul că prescripția poate fi opusă numai prin întâmpinare, sau, in lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Această dispoziție cu caracter de normă procedurală este, potrivit codului de procedură civilă în vigoare la data soluționării litigiului, de imediată aplicare, indiferent dacă raportul juridic de drept substanțial nu este guvernat de noul cod civil. În virtutea acestei norme de procedură, prescripția extinctivă nu mai este o excepție de fond absolută, ce poate fi invocată de oricine oricând, prin urmare, nici judecătorul nu o poate invoca din oficiu, astfel că orice motivație care ar antama aspecte legate de această instituție este inutilă în contextul în care partea care ar fi avut interes să o facă nu a adus-o în discuție.
Raportat la speța dedusă judecății, se constată că pârâtul nu a depus întâmpinare și nu a fost prezent la primul termen de judecată, pentru a formula eventuale apărări sub aspectul intervenirii prescripției extinctive, însă judecătorul fondului a respins capătul de cerere referitor la plata penalităților de întârziere, printre altele și pentru faptul că se conturează prescripția dreptului la acțiune pentru facturile emise în anul 2009 și lunar se percep penalități pentru aceste facturi și pentru că nu poate verifica prescripția, lucru la care nu mai era îndrituit, în lipsa invocării prescripției conform prevederilor art. 206 alin. 1 pct. 3, din Legea de punere în aplicare a noului cod civil, nr. 71/2011.
În ceea ce privește fondul cererii, tribunalul constată că debitul principal asupra căruia poartă penalitățile de întârziere a făcut obiectul unei judecăți anterioare, astfel că prin neplata acestuia, penalitățile de întârziere curg în virtutea clauzei penale inserate la art. 13 din contractul și art. 31 din Legea nr. 241/2006.
Cum penalitatea a fost stabilită în beneficul părții care și-a executat obligația pentru a sancționa simpla întârziere la plată din partea celeilalte părți, care nu le-a contestat ca si cuantum, conform art.1069 C.civil, aceasta este datorată, în cuantumul calculat de reclamantă.
Dând o interpretare greșită probelor dosarului și dispozițiilor legale incidente, in mod greșit instanța de fond a respins capătul de cerere referitor la plata penalităților de întârziere, penalități al căror cuantum a fost corect determinat prin facturile depuse la dosar.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 480 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul și va schimba în parte sentința apelată, în sensul ca va admite și capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere prin aceea că va obliga pe pârât să plătească reclamantei suma de 248,73 lei cu titlu de penalități de întârziere și 18, 33 lei cheltuieli de judecată la fond.
În temeiul art. 482 raportat la 453 alin. 1 C.pr.civ., intimatul va fi obligat la plata sumei de 12,93 lei, cheltuieli de judecată din apel.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. C. de A. Târgoviște – Dâmbovița SA, cu sediul în Târgoviște, Bld. I.C. B., nr. 50, județul Dâmbovița și cu sediul procesual ales la Cabinetul de Avocat V. A.-M. din Târgoviște, ., . (complex Mondial), județul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul pârât C. G., domiciliat în Târgoviște, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 3533/19.09.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că admite și capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 248,73 lei cu titlu de penalități de întârziere și 18,33 lei, cheltuieli de judecată la fond.
Obligă intimatul la 12,93 lei, cheltuieli de judecată din apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2014.
PREȘDEINTE JUDECĂTOR
F. E. E. I.
Grefier
E. B.
Judecător fond: S. C. P.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._
Red.E.I.
Tehn.EB 4 ex/ 31.01.2014
| ← Cerere în anulare. OUG 119/2007. Sentința nr. 1692/2014.... | Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 78/2014.... → |
|---|
