Pretenţii. Decizia nr. 545/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 545/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 26107/299/2011*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ DE
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 545
Ședința publică din 10.09.2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE – G. C.
JUDECĂTORI: – M. D.
- N. E.
GREFIER: MOCANESCU R.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. (fostă . INSURANCE GROUP SA), cu sediul social în mun. București, .. 23, sector 1, reprezentată convențional prin Societatea Civilă de Avocați „ C. & Asociații”, cu sediul în mun. București, ., . mezanin, sector 3, și de recurentul-pârât L. D. C. domiciliat în mun. Târgoviște, .. 11, județul Dâmbovița reprezentat prin mandatar P. I., domiciliată în mun. Târgoviște, .. 25, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 501/05.02.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._ .
Dezbaterile și lucrările dosarului au fost consemnate în încheierea de ședință din 03.09.2014, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru azi 10.09.2014.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 501/05.02.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, instanța de fond a respins excepțiile tardivității formulării acțiunii, cât și excepția autorității de lucru judecat formulată în raport de sentința penală nr. 140/P/2010, pronunțată de Judecătoria M., în dosar nr._ .
Prin aceeași sentință, instanța de fond a admis cererea formulată de reclamanta . GROUP SA ( FOSTĂ . INSURANCE GROUP SA), în contradictoriu cu pârâtul L. D. C., prin mandatar P. I. - potrivit procurii autentice nr. 943/27.04.2011 având ca obiect pretenții – rejudecare.
A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3955 lei reprezentând despăgubiri achitate de reclamantă în calitate de asigurator în baza poliței RCA RO/22/P22/HI, precum și la plata în favoarea reclamantei a dobânzii legale aferentă sumei de 3955 lei, calculată de la data de 01.10.2008 până la data plății efective a debitului principal.
A fost totodată respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin sentința civilă 301/23.01.2013 pronunțată de Tribunalul București dosar nr._ s-a admis recursul declarat de recurentul-pârât L. D. C. cu domiciliul în Târgoviște, .. 11, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile_/11.11.2011 pronunțată de Judecătoria sector 1 București în dosar._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . GROUP SA (fostă . INSURANCE GROUP SA), cu sediul în mun. București, sector 1, .. 23 și cu sediul procesual ales în mun. București, sector 3, ., ., Mezanin, la SCA C. & Asociații, s-a casat sentința civilă și s-a trimis cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Târgoviște, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
Prin cerere reclamanta . GROUP SA ( fostă . INSURANCE GROUP SA), sediul în Bucuresti, sector 1, ..23 și cu sediul ales în București, sector 3, ., .,Mezanin, la SCA C. & Asociații în contradictoriu cu pârâtul L. D. C., cu domiciliul în Târgoviște ,. ..11, județul Dâmbovița, prin mandatar P. I. , domiciliată în Târgoviște, C.. Câmpulung, nr.25, județ Dâmbovița, potrivit procurii autentice nr.943/27.04.2011, a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 3 955 lei reprezentând despăgubirea achitată de reclamantă în calitate de asigurător în baza poliței RCA ./22/P22/HI nr._ pentru autoturismul Opel Astra C. nr. înmatriculare_, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculate de la data de 1.10.2008 și până la data plății efective și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Argumentând cererea se arată: în fapt la data de 14.07.2008 în stațiunea Venus a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate conducătorul autoturismului Opel Astra C. nr. înmatriculare_, proprietatea d-lui Orjan M. și autoturismul marca VW Passat cu nr. înmatriculare CT_ ; potrivit anexei 2 care ține loc de proces verbal de contravenție nr._/16.07.2008 emis de IPJ C. poliția municipiului M., vinovat de producerea accidentului se face pârâtul L. D. C., care nu a păstrat distanța de siguranță în mers față de autoturismul marca VW Passat care circula regulamentar în fața sa, și care fiind testat cu aparatul alcooltest Drager a reieșit o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe de sânge ; autoturismul care a provocat accidentul era asigurat la societatea reclamantă în baza poliței RCA ./22/P22/HI nr._ în calitate de proprietar figurând Orjan M., și în calitate de asigurător arată reclamanta, că potrivit OP 166/1.10.2008 respectiv OP 173/8.10.2008 a achitat suma de 3955 lei persoanei păgubite ; având în vedere împrejurările relatate, ținând seama de prevederile legii 136/1995, cu referire la art. 58, se apreciază îndreptățită a se regresa împotriva pârâtului ; în baza art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, a fost convocat pârâtul la conciliere nr. înregistrare 439/17.02.2011 transmisă prin poștă cu confirmare de primire la data de 22.02.2011; pârâtul a avut la dispoziție 10 zile de la primirea concilierii să se prezinte la convocarea la conciliere însă nu s-a prezentat și nici nu a achitat suma ; în drept se invocă dispozițiile OUG 195/2002, art. 58 legea 136/1995, și se solicită judecarea cauzei în lipsă ; cererea introductivă a fost urmată de adresa emisă de SEIP Târgoviște privind domiciliul pârâtului, confirmare de primire, notificare emisă pârâtului, adresa nr._/16.07.2008 emisă de Inspectoratul de Poliție reclamantei, autorizația de reparații, poliță de asigurare, proces verbal de constatare bun, facturi fiscale, planșe foto, notă de calcul, dosar de daună, ordin de plată, proces verbal suplimentar, autorizație de reperații, copie acte identitate, certificat de înmatriculare, împuternicire avocațială.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul prin mandatar solicită instanței a se respinge cererea invocând prioritar excepția necompetenței teritoriale a instanței (excepție soluționată de Tribunalul București, prin decizia de declinare în favoarea Judecătoriei Târgoviște a cauzei) și pe fond solicită respingerea cererii ca neîntemeiate arătând: din actele depuse la dosarul cauzei se constată că pârâtul nu a fost prezent, iar confirmarea pe care o face poliția M. că acesta acceptă o despăgubire care să se stabilească pe baza înțelegerii între părți cu acordul societății asigurate este lovită de nulitate ; pârâtul nu și-a asumat răspunderea pentru daune în favoarea despăgubitului ; actele întocmite de organul de poliție sunt subiective și au urmărit favorizarea numitului C. M. C. ca să se înlesnească o reparație capitală a autoturismului acestuia ; același organ de poliție trebuia să constate și eventuale avarii ale auto Opel dacă ar fi existat impactul ; impactul atrage avarii la ambele autoturisme și ambii conducători auto trebuiau să fie la fața locului în momentul încheierii actului de constatare, dar nu este semnătura sau recunoașterea pârâtului ; în dosarul penal_ pârâtul este judecat pentru altă faptă și în mod legal și temeinic s-a pronunțat judecătoria când a respins cererea reclamantei ca inadmisibilă; din lecturarea extrasului de hotărâre nr. 140/P/15.04.2010 rezultă că Orjan C. M. este martoră în cauză dar nu se atașează declarația, fiind soră cu posesorul autoturismului ; se creează dubii, actele depuse la dosar nu dovedesc vinovăția pârâtului, reclamanta a efectuat plata în baza poliței de asigurare dar nu a privit obiectivitatea reparațiilor care sunt exagerate ; nu există proces verbal de constatare al poliției din stațiunea Venus semnat și de către pârât sau de martori, mențiunea că nu este prezent nu este suficientă, dimpotrivă se conturează culpa exclusivă a persoanei care a primit despăgubirea ; pârâtului nu ia fost comunicată hotărârea penală care nu are legătură cu distrugerea unui autoturism; superficialitatea încheierii proceselor verbale de către organul de poliție se dovedește cu procesele verbale încheiate dar anulate; din cuprinsul sentinței civile 1290/2010 pronunțată în dosar_/212/2008 rezultă că pârâtul se afla la hotel Pajura din stațiunea Venus dar nu a provocat scandal la orele 13.20 și 16.20 iar în autorizația de reparații rezultă că „accidentul de circulație ora 17.00 tot în ziua de 14.07.2008, astfel coroborând probele se confirmă ivirea unor înțelegeri între părțile implicate ; în drept susținerile din întâmpinare nu se motivează, fiind însoțită întâmpinarea de . pronunțată de Judecătoria M. dosar_/212/2008, proces verbal de contravenție . nr._/14.07.2008, . nr._/14.07.2008, procură autentic 943/2011.
După înregistrarea cauzei pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 27.09.2013, reclamanta a formulat cerere în probațiune, respectiv proba cu înscrisuri, cele depuse la dosar, solicitând instanței ca în situația în care pârâtul depune întâmpinare a se comunica reclamantei.
Pârâtul prin mandatar a depus la dosar procura autentică 1627/23.09.2013, copie carte identitate pârât, încheierea din data de 8.04.2010 și sentința penală nr. 140/P/15.04.2010 pronunțată în dosar_ Judecătoria M., declarație pe propria răspundere autentic 2824/11.07.2013, sentința civilă 563/_ dosar_ .
Se invocă excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința penală, și excepția tardivității motivată: acțiunea civilă întemeiată pe răspundere civilă delictuală se prescrie în termenul general de 3 ani prevăzut de decr. 167/1958, calculat de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel ce răspunde, art. 8 alin. 2 ; momentul pornirii acțiunii penale este momentul în care cel păgubit a cunoscut pe cel cauzator de prejudiciu ,de aceea în procesul penal s-a constituit parte civilă ; diligențele ulterioare pentru aflarea domiciliului pârâtului sunt fără suport legal, toate actele întocmite de poliție și reclamantă nu sunt opozabile .
Răspunzând reclamanta excepțiilor invocate de mandatarul pârâtei, respectiv excepția autorității de lucru judecat și excepția tardivității arată: în raport de dispozițiile art. 22 alin. 1 Cod procedură penală în temeiul căruia, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, excepția nu se susține având în vedere că în acțiunea ce formează obiectul cauzei de față nu se contestă cea ce s-a stabilit din perspectiva răspunderii penale, ci se solicită recuperarea prejudiciului creat ca urmare a evenimentului rutier din data de 14.06.2008 prin săvârșirea faptei penale ; în mod corect instanța penală prin hotărârea pronunțată a statuat că fapta pentru care a fost trimis în judecată pârâtul este faptă de pericol respectiv art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 și nu una de rezultat, partea civilă având deschisă calea acțiunii civile în vederea recuperării prejudiciului ; de asemenea în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Codul de procedură penală persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiunea în fața instanței civilă ; referitor la excepția tardivității /prescrierii dreptului material la acțiune se solicită respingerea excepției fiind neîntemeiată pentru că :așa cum s-a arătat în cererea introductivă la data de 14..06.2008 s-a produs evenimentul rutier asigurat în baza poliței RCA RO/22/P22/HI nr._ iar ulterior prin OP 166/1.10.2008 și ulterior din data de 8.10.2008 arată reclamanta că a achitat indemnizația de asigurare ; este cu totul eronată afirmația pârâtului prin care declară că activează subrogația legală a asigurătorului în drepturile propriului său asigurat automat de la care curge termenul de prescripție, în realitate prescripția dreptului la acțiune nu poate să curgă înainte de nașterea dreptului conform art. 7, 8 din decr.167/1958 .
Soluția instanței de fond:
Situația de fapt rezultată din actele și lucrările instanței: prin sentința penală nr. 140/P/15.04.2010 pronunțată de Judecătoria M. în dosar_ se reține în mod definitiv și indubitabil că din probele administrate în cauză, proces verbal, schița evenimentului rutier, protocol Drager_/14.07.2008, buletin de examinare clinică, proces verbal de recoltare probe biologice, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1887-1888/18.07.2008, declarații martori, declarație inculpat, pârât în cauza de față, coroborat cu recunoașterea acestuia rezultă fapta comisă de acesta la data de 14.08.2008, respectiv pe fondul consumului de alcool cu ignorarea prevederilor legale ce interzic conducerea pe drumul public sub influența băuturilor alcoolice s-a urcat la volanul auto_ în timp ce se deplasa în stațiunea Venus a intrat în coliziune cu auto CT-_ ce se deplasa regulamentar ; în urma coliziunii au fost constatate avarieri ale auto CT-_, ce au fost suportate integral de societatea de asigurări, reclamanta din cauza de față ; potrivi sentinței penale, inculpatul, pârâtul din cauza de față a primit pedeapsă penală cu suspendare, iar acțiunea civilă prin care societatea de asigurări a solicitat angajarea răspunderii civile a inculpatului, pârât în prezenta cauză a fost respinsă pe excepția inadmisibilității, cu motivarea din considerente potrivit cu care fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este o faptă de pericol, respectiv art. 87 din OUG 195/2002 și nu una de rezultat.
Din conținutul și dispozitivul sentinței penale rezultă fără dubiu vinovăția pârâtului, astfel că susținerile pârâtului din întâmpinare sunt de neacceptat, fiind impardonabil ca în raport de situația recunoscută de inculpat și reținută prin sentința penală, să se invoce altă situație care nu corespunde cu nici o probă administrată în cauză.
Excepția tardivității formulării acțiunii ridicată de pârât se respinge ca fiind neântemeiată: Scopul oricarui proces, civil sau penal, este infaptuirea justitiei, care se realizeaza pe trei cai: restabilirea dreptatii si echitatii, prin protejarea drepturilor si libertatilor persoanei; educarea cetatenilor prin descurajarea comportamentului ilicit antisocial; prevenirea membrilor societatii asupra consecintelor concrete ale incalcarii legii. Actiunea civila, fiind alaturata actiunii penale si avand un caracter accesoriu, poate fi exercitata in cadrul procesului penal numai in masura in care poate fi pusa in miscare actiunea penala. Caracterul accesoriu al actiunii civile in procesul penal face ca aceasta sa poata fi exercitata numai impotriva inculpatului sau partii responsabile civilmente, precum si fata de succesorii acestora. .
Efectul caracterului accesoriu al actiunii civile in cadrul procesului penal s-a manifestat si prin nesolutionarea de catre instanta penala a laturii civile in cazul invocând excepția inadmisiblității generat de faptul că fapta pentru care a fost trimis în judecată pârâtul este faptă de pericol respectiv art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 și nu una de rezultat, partea civilă având deschisă calea acțiunii civile în vederea recuperării prejudiciului . Astfel, in cauza Tonchev vs. Bulgaria, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca nesolutionarea laturii civile in cazul prescriptiei raspunderii penale a incalcat dreptul de acces la justitie al reclamantului, prevazut de art. 6 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.
Din punct de vedere doctrinar s-a stabilit că actiunea civila poate fi exercitata in cadrul procesului penal, daca sunt indeplinite, in mod cumulativ, unele conditii, in afara de cele care tin de dreptul civil (mai precis, de raspunderea civila delictuala) – obligatoriu de indeplinit, conform dispozitiilor art. 14 alin. (1)-(3) C. pr. pen. Dintre acestea fac parte si conditia ca prejudiciul sa se nasca din infractiune – fapt ce restrange semnificativ aria cauzelor penale in cadrul carora se pot formula actiuni civile, deoarece numai unele infractiuni pot da nastere unor prejudicii materiale sau morale –, precum si conditia existentei legaturii de cauzalitate intre infractiune si prejudiciu – ceea ce presupune ca acesta sa isi aiba originea in fapta penala.
Pentru ca instanta civila sa poata fi sesizata cu judecarea actiunii civile este suficienta indeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale, si anume existenta: prejudiciului, a ilicitului faptei savarsite, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita savarsita si prejudiciul cauzat si a culpei autorului faptei și din această perspectivă sentința penale nr. 140/P15.04.2010 pronunțată de Judecătoria M. în dosar_, este elocventă.
In privința termenului de perscripție, pus în discuție se constatã cã potrivit prevederilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, ori în cauza de față doar după pronunțarea sentinței penale nr. 140/P15.04.2010 pronunțată de Judecătoria M. în dosar_, în mod definitiv a conturat vinovăția pârâtului care răspunde pentru prejudiciul creat.
Privitor la excepția autorității de lucru judecat, în raport de faptul că potrivit sentinței penale 140/P15.04.2010 pronunțată de Judecătoria M. în dosar_, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă a reclamantului din prezenta cauză, nu poate fi primită de instanță pentru că: Potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. pen., „Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, respingerea acțiunii civile s-a realizat pe excepția inadmisibilității cu motivarea din considerente potrivit cu care, fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este o faptă de pericol, respectiv art. 87 din OUG 195/2002 și nu una de rezultat, prin urmare instanța penală nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, ca să poată fii îndeplinită condiția de la dispozițiile art. 1201 cod civil ; excepția inadmisibilității acțiunii civile este o excepție de fond, absolutã și peremptorie, care poate fi invocatã în orice fazã a procesului civil, mijloace de inadmisibilitate” (moyens de non-recevabilité) nu atacă nici procedura, nici dreptul material pretins, ci se îndreaptă împotriva dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei cererea formulată de reclamantă urmează a fi admisă pentru următoarele considerente: situația de fapt este stabilită atât la momentul în care a fost angajată răspunderea penală a pârâtului, nefiind produs nici un probatoriu contrar de către pârât ; în acest context sunt aplicabile dispozițiile legii 136/1995 ( aplicabilă în cauză în raport cu data producerii evenimentului rutier și dispozițiile art. 3 din Legea 71/2011 ), art. 41, în asigurarea de răspundere civilă, asiguratorul se obliga sa plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii fata de tertele persoane pagubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil, sens în care potrivit dovezilor cu prin OP 166/1.10.2008 și ulterior din data de 8.10.2008 reclamanta că a achitat indemnizația de asigurare către persoana păgubită conform art.. 50
Despăgubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecata persoanelor pagubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea sau distrugerea de bunuri. Despăgubirile, astfel cum sânt prevăzute la art. 49 și 50, se acorda și în cazul în care cel care conducea autovehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o alta persoana decît asiguratul, fiind aplicabile succesiv și dispozițiile art. 58 ; privitor la obligarea la plata dobânzii aferente sumei, instanta are in vedere ca, natura juridica a daunelor interese moratorii legale este diferita de natura juridica a clauzei penale, intrucat legea prezuma in mod absolut prejudiciul invocat reprezentând dobânda legala in cazul in care o parte nu-si incaseaza creanta la scadenta, prejudiciu care este dat de lipsa de folosința a sumei de bani reprezentând creanța.
Urmează a respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca fiind nedovedită.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal, recurenta-reclamanta . S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului în baza art. 304 ind. 1 rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea sentinței, în sensul admiterii si a capătului de cerere privind cheltuielile de judecata ocazionate în prezentul litigiu, respectiv taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu de avocat.
Prin motivele de recurs, depuse în scris la dosarul cauzei, recurenta reclamantă a solicitat ca orice acte de procedură să fie comunicate la noul sediu - anume în municipiul București, ., ., mezanin, sector 3, deoarece vechiul sediu din București, ., nr.15, Sector 5 nemaifiind valabil .
În continuare, recurenta reclamantă a invocat următoarele considerente:
Prin sentința civila nr._/11.11.2011, Judecatoria Sectorului 1 București a dispus admiterea cererii formulate si obligarea paratului L. D. C. la plata despăgubirilor, dobânzilor legale aferente si a cheltuielilor de judecata, reprezentate de taxa de timbru si timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe, paratul L. D. C. a declarat recurs, motivat de faptul că soluția a fost pronunțata de către o instanța necompetenta teritorial, iar la data de 23.01.2013 a fost pronunțata de către Tribunalul București - decizia civila nr.301 prin care s-a dispus in mod irevocabil admiterea recursului, cu consecința desființării în tot a hotărârii de fond si trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța competenta, respectiv de către Judecătoria Targoviste.
Prin sentința civila nr. 501/2014, urmare a probatoriului administrat, judecătoria fondului a dispus admiterea cererii formulate de reclamantă, în ceea ce privește despăgubirea si dobânda legala, însa a respins ca nedovedita cererea formulată de obligare a paratului L. D. C. si la plata cheltuielilor de judecata.
Recurenta reclamantă consideră sentința instanței de fond nelegală, pentru următoarele considerente:
Referitor la cheltuielile de judecata reprezentate de taxa judiciara de timbru, se invocă instanței de control judiciar faptul că, asa cum în mod corect s-a reținut de către Judecătoria Sectorului I si având in vedere ca obiectul cererii este unul evaluabil în bani si este supus taxelor judiciare de timbru, conform Legii nr. 146/1996, recurenta a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații prin depunerea la termenul de judecata din data de 09.09.2011 la dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 a ordinului de plata prin care s-a achitat suma de 397,89 lei, reprezentând taxa judiciara de timbru aferenta atat debitului principal, cât si a dobânzii legale calculate pentru perioada 01.10.2008 si pana la data sesizării instanței, respectiv pana la data de 16.06.2011.
În continuare, recurenta solicită ca instanța de control judiciar să constate faptul ca Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr._ a constatat îndeplinita obligația de timbrare si a deliberat asupra cheltuielilor de judecata reprezentate de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar, acest aspect rezultând atat din considerentele sentinței, cat si din dispozitivul acesteia. Însa, având in vedere ca acesta hotărâre judecătoreasca a fost anulata de către Tribunalul București, se apreciază ca fiind întemeiata si justificata solicitarea de acordare de către instanța fondului, în rejudecare, a cheltuielilor de judecata reprezentate de taxele de timbru achitate anticipat, chiar daca dovada lor s-a făcut înaintea Judecătoriei Sectorului 1.
Referitor la cheltuielile de judecata reprezentate de onorariul de avocat ocazionat de prezentul litigiu, se învederează faptul că, dupa pronunțarea sentinței nr. 301 de către Tribunalul București - prin care s-a dispus anularea sentinței civile nr._ și rejudecarea fondului de către Judecătoria Targoviste, aceasta fiind instanța competentă, dosarul a fost, din eroare, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 sub nr._ și a primit termen de judecata la data de 13.09.2013.
De asemenea, la acest termen (cand s-a dispus de altfel si scoaterea cauzei de pe rolul Judecătoriei Sectorului 1) recurenta a făcut dovada achitării onorariului de avocat efectuat pentru acest dosar, prin depunerea la dosarul cauzei a extrasului de cont din data de 11.10.2011, semnat si stampilat de banca, prin care a fost achitata cu acest titlu suma de 513.08 lei.
Astfel că, întrucât recurenta, în vederea recuperării sumelor ce au făcut obiectul dosarului nr._, a apelat la serviciile unei societăți de avocatura care le-a reprezentat interesele în acest dosar, si având in vedere soluția instanței de fond prin care s-a
constatat culpa procesuala a paratului L. D. C., se apreciază ca justificata si dovedita cererea formulată – de acordare si a sumei in cuantum de 513,08 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariul de avocat achitat societății de avocatura C. / Asociații.
Potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligata, la cererea părții care a câștigat procesul, sa-i plătească cheltuielile de judecata. Astfel ca voința legiuitorului este de a se recupera toate cheltuielile de judecata efectuate de la partea care a căzut în pretenții.
Recurenta solicită a se avea în vedere si practica CEDO din care rezulta ca pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecata acele sume care in mod real si necesar au fost plătite de partea care a câștigat procesul in timpul si în legătura cu acel litigiu.
Caracterul real tine de justificarea ca ele au fost concepute într-o legătura stricta si indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia si concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului. Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifica faptul ca, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existenta litigiului si reputația celui care acordă asemenea servicii, ele sa nu fie exagerate.
Se mai solicită de către recurentă a se avea în vedere faptul că, atâta timp cât pretențiile solicitate în dosarul nr._ au fost constatate ca întemeiate, nu este echitabil sa nu fie recuperate cheltuielile de judecată efectuate în acea cauză, în condițiile în care la dosar există dovada achitării taxei judiciare de timbru ( în caz contrar acțiunea ar fi fost anulată) și dovada onorariul achitat societății de avocatura care le-a reprezentat interesele.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 indice 1 rap. la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
La data de 21 mai 2014, pârâtul L. D. C. reprezentat de P. I. – în baza procurorii autentificată sub nr. 1627/23.09.2013 – a formulat recurs, prin care se solicită modificarea hotărârii recurate, precum și respingerea acțiunii reclamantei.
Prin motivele de recurs, depuse în scris la dosarul cauzei, se învederează următoarele considerente:
Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Acțiunea în regres are ca temei legal dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil, iar titularul acțiunii are obligația să se conformeze dispozițiilor art. 1169. Cod civil, iar dovada se poate face potrivit disp. art.1170 Cod civil.
Prin adresa nr._/16.07.2008 inspectoratul de poliție comunică reclamatei . detalii în legătură cu evenimentul rutier, cu precizarea că cele două autoturisme au intrat în coliziune și că ambii conducători aveau obligația să conducă prudent până la evitarea oricărui pericol, astfel că la producerea prejudiciului a contribuit și fapta culpabilă a persoanei despăgubite integral.
De regulă, în caz de coliziune, asigurătorul (indiferent de împrejurările accidentului) nu repară toată paguba, fiind invers proporțională și culpei celuilalt conducător, acesta nefiind cuprins în asigurare trebuia să primească doar jumătate din paguba. Această analiză a fost ignorată total, iar motivarea hotărârii este superficială, deoarece nu a existat o acceptare din partea sa, iar înscrisul pe care l-a întocmit organul de poliție este lovit de nulitate. Când conducătorul nu este prezent, așa cum se menționează, logic nu se putea afirma acceptul la despăgubire prin asigurare.
Pe de altă parte, nu s-a avut în vedere cazul fortuit al acestei coliziuni datorită aglomerării stațiunii în plin sezon, prezumție care putea fi luată în seamă de către reclamantă, cât și de instanță și care este permisivă această probă în temeiul art.1170 Cod civil.
De asemenea, în cauza penală, vinovăția a fost apreciată la limită, deoarece acea stare de alcoolemie nu era de natură să piardă controlul în calitate de conducător auto, deoarece vinovăția a aparținut și celuilalt conducător care nu s-a asigurat când a intrat brusc în fața sa și ambele autoturisme au intrat în coliziune.
Se mai susține de către pârât, în continuare, faptul că a acordat o despăgubire, făcându-se această mențiune și în cauza penală, dar s-a uzat de lipsa sa și toate formele au fost ticluite pro exclusiv în interesul celuilalt conducător auto, care și-a revizuit autoturismul pe cheltuiala altuia, fără a se aprecia culpa potrivit dispozițiilor art. 998 - 999 Cod civil.
Totodată, un semn de întrebare se naște și din procedura superficială a reclamantei, simulând că nu cunoaște domiciliul său - care nu a fost schimbat niciodată, doar că are și rezidență în altă țară și era reprezentat de mandatara P. I.. Reclamanta a fost parte civilă în cauza penală și toate datele existau în acel dosar, iar prin această procedură superficială se acoperă termenul de prescripție,
Se mai solicită a se observa că în cauza dedusă judecății se omite data certă din cererea de chemare în judecată, cat și din hotărârile celor două judecătorii, iar din o analiză mai judicioasă a probelor se va confirma indubitabil culpa comună rezultată din coliziunea celor două autoturisme, între care numai unul asigurat.
Prin hotărârea atacată sunt combătute vehement toate susținerile invocate, admițându-i-se probele solicitate. Se afirmă despre martora Orjan C. - audiată în cauza penală că nu a atașat declarația, dar se putea solicita atașarea dosarului penal de la Judecătoria M.. Anularea celor două procese verbale de contravenție întocmite în aceeași zi nu a fost apreciată de către instanța de fond în sensul nevinovăției sale.
Revenind la termenul de prescripție, potrivit art. 3 alin.2 din Decretul nr. 167/1958, prin derogare de la termenul general de prescripție „în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripție este de 2 ani” și are caracter imperativ. Tot raporturi ce izvorăsc din asigurare sunt și raporturile asigurătorului cu persoana cuprinsă în asigurare și care în terminologia legii nu are calitatea de asigurat, de exemplu, conducătorul autovehiculului asigurat care nu este și deținătorul lui. In speță, termenul de prescripție este de 2 ani și s-a împlinit la data de 08.10.2010.
Cererea de chemare în judecată nu cuprinde data certă a depunerii la instanță, respectiv la Judecătoria Sectorului 1 București și nici cele două hotărâri de fond pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Targoviste – nu fac referire data înregistrării cererii de chemare în judecată ). La Judecătoria Targoviste dosarul a fost înregistrat ca urmare a trimiterii de către o instanță care nu avea competența materială de soluționare, în acest sens se arată în hotărârea atacată, la pag.2, prin concluziile depuse la Judecătoria Targoviste recunoscându-se că acțiunea ce face obiectul litigiului a fost depusă la data de 16.06.2011, deci în afara termenului de prescripție.
Așa fiind, prin hotărârea atacată, nelegal și netemeinic a fost respinsă excepția tardivității formulării acțiunii ; în pagina 5 a hotărârii atacate susținându-se o teorie de drept civil, fără a se mai face o trimitere la probele din cauza de față.
Pentru considerentele expuse, se solicită admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate, respingerea acțiunii reclamantei operând în cauză excepția tardivității, fiind prescris dreptul material la acțiune.
Se mai menționează faptul că a luat cunoștință de hotărârea atacată la data de 09.05.2014 – primind în copie recursul declarat de către reclamantă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 ind. 9 Cod civil.
A fost depusă, în copie, procura autentificată sub nr. 1627/23.09.2013 a BNP C. I. G. ( fila 20 ).
La data de 27 mai 2014, a fost formulată întâmpinare de către L. D. C. prin mandatar P. I., prin care se solicită respingerea recursului.
În continuare, se susține faptul că, recursul recurentei reclamante este motivat doar pe existența hotărârii nr._/11.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, care a fost desființată ca urmare a recursului declarat și a fost admis prin sentința civilă nr. 301/23.01.2013 pronunțată de Tribunalul București.
În primul rând recursul reclamantei este nejustificat, deoarece apărătorul a fost absent la toate termenele, iar hotărârea pe care o susține ca temei legal în dovedirea cheltuielilor efectuate nu mai există în puterea legii, în această hotărâre reținându-se greșit că pârâtul L. D. C. nu a depus întâmpinare, susținere ce este lipsită de adevăr.
În al doilea rând, fondul cauzei revenea instanței de la Judecătoria Târgoviște, având competența materială de soluționare, dar această instanță a reținut, în mod eronat că reclamanta are cerere de chemare în judecată la Judecătoria Târgoviște, cauza revenind instanței de la această instanță prin trimiterea dosarului în baza sentinței Tribunalului București.
Pe de altă parte, se susține că despăgubirile reprezintă plata unei indemnizații, care se recuperează pe calea unei acțiuni în regres numai dacă fapta prejudiciabilă este comisă cu intenție, ori coliziunea celor două autoturisme nu s-a făcut cu intenție, ci din culpa ambilor conducători auto.
Se mai solicită a fi reținute că în realitate indemnizația care i-ar fi cuvenită asiguratului depășea cu mult indemnizația acordată de către asigurător.
Hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, deoarece cauza pe fondul ei nu a beneficiat de o analiză judicioasă a probelor în raport cu susținerile supuse, îndeosebi cu privire la prescripția tardivității anulării acțiunii în pretenții.
De regulă, în caz de coliziune – asigurătorul ( indiferent de împrejurările accidentului ) – nu repară toată paguba, fiind invers proporțională și culpei celuilalt conducător și acesta nefiind cuprins în asigurare trebuia să primească doar jumătate din pagubă, însă această analiză a fost ignorată total.
Termenul de prescripție – potrivit art. 3 alin. 2 din decretul nr. 167/1958, prin derogare de la termenul general de prescripție „ în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripție este de 2 ani” și are caracter imperativ. Tot raporturi ce izvorăsc din asigurare sunt și raporturile asiguratorului cu persoana cuprinsă în asigurare și care în terminologia legii nu are calitate de asigurat, de exemplu, conducătorul autovehiculului asigurat care nu este și deținătorul lui, așa cum este în cazul pârâtului L. D. C. – care a condus un autoturism asigurat aparținând asiguratului Orjan M. ( decedat ), în speță, termenul de prescripție este de doi ani și s-a împlinit la data de 08.10.2010.
De asemenea, prin hotărârea atacată se trece cu ușurință peste termenul prescripției privind tardivitatea introducerii acțiunii și se menționează „ cererea reclamantei înregistrată la Judecătoria Târgoviște”.
Avându-se în vedere că sentința nr. 501/05.02.2014 le-a fost comunicată, la cerere, la data de 9 iunie 2014 – a fost declarat recurs și cu privire la excepția invocată
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 115 și urm. Cod civil.
Au fost depuse, în copie, cartea de identitate – P. I., procura autentificată sub nr. 1627/23.09.2013, diploma de licență nr. 4897/29.01.1970, certificatul de naștere al pârâtului L. D. C., declarația notarială autentificată sub nr. 2824/11.07.2013 ( filele 27 – 31 ).
La data de 19 iunie 2014, recurenta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, cerere admisă prin încheierea pronunțată la data de 18.06.2014 în dosarul asociat_ /a1
Analizând recursurile formulate împotriva sentinței civile nr. 501/05.02.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în raport de motivele invocate, de probatoriul administrat și de dispozițiile legale incidente, tribunalul va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea O. V. INSURANCE GROUP S.A. și va respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul-pârât L. D. C., pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea O. V. INSURANCE GROUP S.A. tribunalul îl constată ca fiind fondat, reținând în acest sens faptul că în mod greșit instanța de fond a respins ca nedovedită cererea accesorie vizând obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată constând în 397,89 lei taxă de timbru și 513,08 lei onorariu de avocat, în condițiile în care dovada efectuării acestor cheltuieli exista la dosarul cauzei, (fila 71 din dosarul înregistrat inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, respectiv fila 7 din dosarul eronat trimis Judecătoriei Sectorului 1 București după casarea sentinței civile nr._/11.11.2011 cu trimiterea cauzei către instanța competentă, casare dispusă de Tribunalul București prin Decizia nr. 301/23.01.2013), iar culpa procesuală a pârâtului era una evidentă în raport de soluția dată cererii de chemare în judecată ce a generat aceste cheltuieli de judecată.
În acest sens tribunalul reține că în soluționarea cererii accesorii vizând obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, judecătorul fondului ar fi trebuit să analizeze în detaliu toate actele existente la dosarul cauzei, inclusiv cele efectuate în primul ciclu procesual, și nu să se limiteze doar la a analiza actele depuse după casarea cu trimitere către instanța competentă teritorial în soluționarea cauzei.
Mai mult aceste cheltuieli apar ca fiind generate de culpa procesuală a pârâtului, realitatea, necesitatea efectuării acestora și caracterul rezonabil al cuantumului onorariului de avocat rezultând cu prisosință din actele și lucrările dosarului.
Prin urmare, admițând recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea O. V. INSURANCE GROUP S.A, tribunalul va modifica în parte sentința recurată în sensul că va obliga pârâtul la plata către reclamantă și a sumei de 913,97 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, menținând totodată restul dispozițiilor sentinței.
În ceea ce privește recursul declarat de către recurentul-pârât L. D. C., tribunalul îl va respinge ca nefondat.
Astfel criticile recurentului-pârât legate de greșita soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune (excepția tardivității cererii așa cum acesta o denumește), apar ca fiind neîntemeiate, soluția dată de instanța de fond fiind una corectă prin raportare la cauza acțiunii și la dispozițiile legale incidente.
Răspunderea pârâtului față de reclamantă apare ca fiind una delictuală, rezultată din aplicarea dispozițiilor speciale ale art. 58, lit. b din Legea nr. 136/1995, în forma în vigoare la momentul producerii accidentului rutier, răspundere ce permite reclamantei în calitate de asigurător RCA, să procedeze la recuperarea de la asiguratul său, a despăgubirilor achitate în temeiul poliței RCA încheiată între părți, în condițiile în care accidentul a fost produs „în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție”.
Dealtfel, această situație nici nu a fost contestată de vreuna dintre părți.
Prin urmare tribunalul constată că în raport de temeiul răspunderii civile delictuale, activată ca urmare a nerespectării de către pârât a dispozițiilor art. 58, lit. b din Legea nr. 136/1995, termenul de prescripție în formularea acțiunii dedusă judecății de către recurenta-reclamantă este cel general de 3 ani, prev. de disp. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, în forma în vigoare la momentul începerii curgerii prescripției, și nu cel special de 2 ani reglementat de disp. art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, acest termen având a se aplica doar în raporturile de asigurare, evident în cazul unei eventuale răspunderi contractuale derivată dintr-un contract de asigurare.
Faptul că daunele despăgubite de recurenta-reclamantă la data de 01.10.2008, au fost produse ca urmare a unui accident produs la data de 14.07.2008, în timpul comiterii de către recurentul-pârât a infracțiunii prev. de disp. art. 87, alin. 1 din OUG nr. 195/2002R, rezultă în mod evident din sentința penală nr. 140/P/15.04.2010 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, această situație nemaiputând fi contestată în condițiile rămânerii definitive a sentinței de condamnare.
Or, în raport de momentul începerii curgerii termenului de prescripție, moment corect stabilit de instanța de fond la data rămânerii definitive a sentinței de condamnare a recurentului-pârât prin raportare la prevederile art. 8 alin. 1 Decretul nr. 167/1958, și de momentul introducerii cererii de chemare în judecată (16.06.2011), este evident faptul că acest termen nu era împlinit, termenul de prescripție nefiind împlinit nici prin raportare la momentul producerii accidentului (14.07.2008).
Cât privește criticile recurentului-pârât legate de greșita reținere în sarcina sa, în totalitate a culpei producerii accidentului rutier din data de 14.07.2008 ce a condus la crearea prejudiciului despăgubit de recurenta-reclamantă, tribunalul le privește ca nefondate, neexistând vreo dovadă în sensul unei eventuale culpe concurente a celuilalt conducător auto implicat în accident, în condițiile în care coliziunea dintre cele două autovehicule a fost una de tip față-spate, cauzată de nerespectarea de către recurentul-pârât a distanței minime între autovehicule, în trafic, recurentul-pârât fiind cel care a condus autoturismul venit din spate.
În consecință, în raport de aceste considerente, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât L. D. C..
Văzând dispozițiile art. 312 din C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea O. V. INSURANCE GROUP S.A. (fostă S.C. BCR ASIGURĂRI V. INSURANCE GROUP S.A.), cu sediul în mun. București, .. 23, sector 1, reprezentată convențional prin Societatea Civilă de Avocați „C. & Asociații”, cu sediul în mun. București, ., . mezanin, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 501/05.02.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._ .
Modifică sentința recurată, în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamantă și a sumei de 913,97 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât L. D. C., domiciliat în mun. Târgoviște, .. 11, județul Dâmbovița, reprezentat prin mandatar P. I., cu domiciliul în mun. Târgoviște, .. 25, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 501/05.02.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 septembrie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
C. G. D. M. ElenaErculescu N.
GREFIER,
R. M.
Judecător fond -M. D. L.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._/315/2011*
Red. E.N.
3 ex./22.09.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1562/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 161/2014.... → |
|---|
