Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr. 145/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 145/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 753/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA COMERCIALĂ
Sentința nr. 145/2013
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. G. M.
Grefier L. M. G.
Pe rol, soluționarea cererii formulate de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului București, cu sediul în mun. București, ., sector 3, reprezentat prin O. M. D., Director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., cu sediul procesual ales în mun. C., ., jud. D., împotriva pârâtei . - C., .. 4, J. D., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâta a depus la dosar întâmpinare însoțită de certificat de înregistrare depunere și menționare acte eliberat la 30.01.2013, rezoluția nr. 1172/25.01.2013, act adițional nr. 1/30.07.2012 la contractul de închiriere nr. 652/20.06.2009, după care, instanța constatând cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de față;
Prin cererea formulată, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat ca în contradictoriu cu ., să se dispună dizolvarea acesteia.
În motivarea cererii s-a arătat că, în fapt, din evidențele registrului comerțului rezultă că a expirat sediul societății pârâte, care a rămas în pasivitate, reprezentanții săi neefectuând demersurile necesare la oficiul registrului comerțului pentru actualizarea datelor cu privire la sediul social potrivit art. 21 lit. a coroborat cu art. 22 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 și, că potrivit art. 237(1) lit. c din Legea nr. 31/1990, neîndeplinirea acestei obligații este sancționată cu dizolvarea care poate fi solicitată de orice persoană interesată precum și de O..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112 și urm. Cod procedură civilă, art. 237 din Legea nr. 31/1990, Legea nr. 26/1990, Legea nr. 105/1992.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată că pârâta a solicitat înregistrarea mențiunii privind prelungirea valabilității dovezii sediului social, aceasta fiind admisă, până la dezbaterea fondului pricinii, de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., conform certificatului de înregistrare depunere și menționare acte eliberat la 30.01.2013 și a rezoluției nr. 1172/25.01.2013.
În aceste condiții, acțiunea va fi respinsă ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului București, cu sediul în mun. București, ., sector 3, reprezentat prin O. M. D., Director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., cu sediul procesual ales în mun. C., ., jud. D., împotriva pârâtei . cu sediul în C., .. 4, J. D..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Februarie 2013.
Președinte, A. G. M. | ||
Grefier, L. M. G. |
Red. A.M./Tehnored. L.G.
4 ex./07.02.2013
| ← Radiere. Sentința nr. 29/2013. Tribunalul DOLJ | Obligatia de a face. Sentința nr. 283/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








